Decizia civilă nr. 1763/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1763/R/2013
Ședința publică din data de 9 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. A T.
JUDECĂTOR: D. | C. | G. |
JUDECĂTOR: G. | -L. | T. |
GREFIER: N. | N. |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. "C. C. "; SA B. și S. "C. C. "; SA B. - S. de T. F. de C. C. împotriva sentinței civile nr. 2382/F din 5 decembrie 2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțate în dosar nr._ privind și pe intimații reclamanți V. Ș., V.
V., TOFANIA D. și MIHĂIEȘE I., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților - avocat A. Maxim din cadrul Baroului C. .
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamanților depune la dosar împuternicirea avocațială și întâmpinare solicitând ca întâmpinarea să fie considerată cu titlu de concluzii scrise și arată că nu are cereri în probațiune de formulat.
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea recursului ca nefundat, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca temeinică și legală pentru motivele arătate în scris, pe care le susține.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2382/F din 5 decembrie 2012 a Tribunalului Bistrița- Năsăud pronunțată în dosarul nr._
s-au respins ca neîntemeiate excepțiile prescripției dreptului la acțiune și autorității de lucru judecat invocate de pârâte.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții M. I., V. Ș., V. V. și T. D., împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de C. C. C. SA și S. N. de T. F. de C. C. C. SA -
de T. feroviar de C. A., și-n consecință:
pârâtele au fost obligate să plătească fiecărui reclamant diferențele salariale pentru perioada iunie 2009-iulie 2011, între sumele efectiv acordate cu titlu de salariu și cele rezultate din salariu minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art.41 din CCM la nivel de ramură transporturi, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului la data plății efective;
pârâtele au fost obligate să plătească fiecărui reclamant diferențele bănești între sumele efectiv acordate cu titlu de primă de Crăciun, primă de vacanță și salariu suplimentar pentru anul 2009 și prima de vacanță pentru anul 2010 și sumele rezultate în urma recalculării salariului raportat la salariul minim
brut în cuantum de 700 lei, prevăzut de art.41 din CCM la nivel de ramură transporturi, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului la data plății efective.
s-au respins ca nefondate celelalte pretenții formulate de reclamanți.
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului M. I. suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost nefondată.
Excepția autorității de lucru judecat a fost de asemenea nefondată. Pentru a fi incidentă această excepție în conformitate cu art.166 Cod procedură civilă, trebuie întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, ori în speță atât obiectul, cât și cauza pretențiilor deduse de reclamanți în acest dosar sunt diferite față de cele din dosarele atașate ale acestui tribunal și în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești cu privire la care s-a invocat excepția, respectiv sentința civilă nr.144/F/2011 a Tribunalului Bistrița Năsăud în dosarul nr._ în cazul reclamantului M. I. , sentința civilă nr.86/F/2011 a Tribunalului Bistrița Năsăud în dosarul nr._ în cazul reclamantului V. Ș. , sentința civilă nr.85/F/2011 a Tribunalului Bistrița Năsăud în dosarul nr._ în cazul reclamantului V. V. și sentința civilă nr.191/F/2011 a Tribunalului Bistrița Năsăud în dosarul nr._ în cazul reclamantei T. D.
.
Pe fond
prima instanță a reținut că reclamanții au fost salariații pârâtei
angajator în perioada pentru care au formulat pretenții iunie 2009- iulie 2011, aspect reieșit din copiile carnetelor de muncă și ale deciziilor de concediere depuse la dosar f.9-85. Tribunalul a constatat că la calculul salariului de bază lunar cuvenit s-a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada_ -_ la nivelul pârâtei a fost stabilit la suma de 570 lei brut, iar prin actul adițional din_ nivelul clasei 1 de salarizare a fost de 600 lei brut, aspect indicat de altfel de pârâtă în întâmpinare.
Tribunalul a constatat că pârâta a plătit fiecărui reclamant în anul 2009 prima de Crăciun, primă de vacanță și salariu suplimentar, iar în anul 2010 s-a plătit reclamanților și prima de vacanță, nefiind acordate și plătite asemenea alte drepturi bănești vizând prime pentru anii 2010 și 2011, aspect reieșit din înscrisul comunicat de pârâtă f.172-173.
Tribunalul a constatat că potrivit art.41 alin.3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 f.180-182, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta și că acest contract colectiv de muncă la nivel de ramură este aplicabil și în cazul pârâtelor ce funcționează în domeniul transporturi conform art. 3 din același CCM ce prevede neechivoc faptul că acesta produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, însă pârâtele, după cum s-a reliefat anterior, nu au avut în vedere la calculul și plata drepturilor salariale ale reclamanților aceste prevederi din contractul colectiv de muncă la nivel superior, angajatorul aplicând doar CCM la nivel de unitate.
Potrivit art.236 Codul muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, adică acestea trebuie să producă efecte juridice între părți întocmai ca prevederile legale edictate de organele abilitate ale statului. Aserțiunea pârâtelor în sensul că potrivit art.9 din CCM la nivel de ramură salariul minim de 700 lei lunar solicitat se putea acorda
numai dacă acesta ar fi fost aprobat prin bugetul de stat sau alte acte normative, ori în situația în care cheltuielile de personal se încadrau în prevederile bugetare aprobate societății, ceea ce nu s-a întâmplat, deci nu ar putea solicita recalcularea drepturilor salariale plătite, tribunalul nu a găsit-o întemeiată fiindcă nu este o clauză care să instituie o condiție obligatorie pentru plata drepturilor salariale, atât timp cât legea instituie expres în sarcina angajatorilor obligația de a respecta prevederile unui contract colectiv de muncă legal încheiat, angajatorul trebuia să calculeze și să plătească drepturile salariale cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, act juridic opozabil și obligatoriu pentru pârâte.
S-au respins ca nefondate celelalte pretenții deduse judecății prin acțiunea formulată de reclamanți, pentru că cererea privind obligarea pârâtelor și la plata diferențelor între sumele efectiv primite cu titlu de prime de Paști, Ziua feroviarului, Crăciun și salariu suplimentar pe anul 2010, respectiv prime de Paști, Ziua feroviarului, vacanță, și parțial salariu suplimentar pe anul 2011 și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit primului petit din acțiune, nu a fost întemeiată fiindcă pentru a fi acordate asemenea diferențe bănești este necesar ca aceste drepturi să fi fost acordate și plătite de pârâtă anterior introducerii acțiunii, însă să fi fost calculate nu în funcție de salariul de 700 lei lunar prevăzut de CCM la nivel de ramură, ori după cum reiese neechivoc din înscrisul comunicat f.172-173 aceste drepturi nu au fost plătite deloc nici benevol de pârâte și nici acordate prin hotărâri judecătorești, caz în care evident nu pot fi acordate asemenea diferențe bănești fiindcă tribunalul trebuie să se pronunțe exclusiv asupra pretențiilor deduse judecății conform art.129 alin. ultim Cod procedură civilă. Nefondat este și capătul de cerere din acțiune de înscriere a mențiunilor privind recalcularea salariului în carnetele de muncă ale reclamanților, fiindcă o asemenea pretenție nu mai poate fi admisă întrucât conform art.298 alin.3 Codul muncii s-a dispus abrogarea dispozițiilor decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă, astfel încât instanța de judecată nu mai poate dispune efectuarea unor mențiuni în asemenea carnete de muncă, angajatorii nemaiavând temei legal să facă asemenea mențiuni.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că pârâtele se află în culpă procesuală parțială față de modul de soluționare a cauzei, motiv pentru care a obligat pârâtele să plătească reclamantului M. I. suma de 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând o parte din onorariul avocațial achitat în cuantum total de 800 lei potrivit chitanței justificative depuse la dosar, suma fiind stabilită global și echitabil raportat la întinderea pretențiilor admise, cât și celor respinse.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs S. N. DE T. F. DE C. "C. C. "; SA și S. N. DE T. F. DE C. "C. C. ";
SA- S. DE T. F. DE C. C.
solicitând în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod pr. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că sentința pronunțata, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării diferențelor de salariu rezultate dintre salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 lei prevăzut în CCM la nivel de ramura de transport pe anii 2008-2010 și sumele efectiv primite pentru perioada iunie 2009 - iulie 2011 calculate și acordate având la bază salariul minim brut negociat în CCM la nivel de societate precum și obligarea recurentelor la plata diferențelor bănești între sumele efectiv acordate cu titlu de primă de Crăciun, de vacanță și salariul suplimentar pentru anul 2009, prima de vacanță pentru anul 2010 și semele rezultate în urma recalculării salariului raportat la salariul minim brut în cuantum de 700 lei, prev. de art. 41
din CCM la nivel de ramură de transporturi, este dat cu aplicarea greșita a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de pr. civila.
Prima instanța își fundamentează soluția raportat la prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramura de transporturi pe anii 2008 - 2010, ori, așa cum a arătat, la nivelul societății, pentru acea perioada era în vigoare și se aplica Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de societate.
Conform art. 247 din Codul muncii, valabil în acea perioada, contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior (respectiv CCM la nivel de ramura transporturi) se aplica numai daca la nivel de societate nu exista contract colectiv de munca.
Or, drepturile salariaților din cadrul societății au fost reglementate, respectiv protejate atât prin contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transporturi pe anii 2003- 2008.
Învederează că, în conformitate cu prevederile art. 9 din CCM la nivel de ramura transporturi, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei/luna prevăzut în art. 41 (3) lit. a din CCM la nivel de ramura se putea acorda salariaților din sistemul de "transport feroviar numai daca, în urma negocierii cu autoritățile din subordinea Guvernului, acestea ar fi aprobat fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale, fonduri ce urmau a fi aprobate prin bugetul de stat sau alte acte normative, respectiv în situația în care cheltuielile de personal (fondul de salarii) se încadrau în prevederile bugetare aprobate fiecărei societăți.
De asemenea, la alin. 3 al art. 9 din CCM la nivel de ramura de transporturi se menționează clar că, pe baza fondurilor aprobate prin bugete sau acte normative, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la unitățile din transporturi finanțate de la bugetul de stat.
În concluzie, art. 9 din CCM la nivel de ramura de transporturi conține prevederi derogatorii de la obligația de aplicare a salariului minim brut de 700 lei/luna (clasa 1 de salarizare), salariile de baza minime aferente clasei 1 de salarizare putându-se negocia la nivel de grup de unități din transporturi, respectiv la nivel de societate în funcție de alocațiile bugetare, respectiv a bugetelor aprobate fiecărei societăți feroviare, societăți cu capital de stat, cu activitate subvenționată de către acesta, aflate în subordinea M. ui T. urilor.
Având în vedere faptul că, începând cu anul 2008 subvenția de stat acordată pentru transportul feroviar de calatori a fost în permanenta diminuata, respectiv alocațiile bugetare au scăzut, în baza bugetelor S. "C. C. " aprobate prin acte normative s-au negociat, prin contractele colective la nivel de grup de unități din transporturi și la nivel de societate salariul minim brut de 570 lei, majorat ulterior la 600 lei.
"C. C. "SA în subordinea M. ui T. urilor, este finanțată de la bugetul de stat, iar bugetul S. este aprobat prin hotărâre de guvern, cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2010 privind masurile de reducere a cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare, precum și Legea bugetului de stat nr. 286/2010. Învederează că bugetul de venituri și cheltuieli al societății pentru anul 2010 a fost aprobat inițial prin H.G. 309/_ (publicat în Monitorul Oficial nr. 248/_ ) iar apoi, după rectificare, prin H.G. 1342/_ (publicat în M. Of. 885/_ ).
Conform prevederilor art. 2 din H.G. 1342/2010 și HG 1068/2011, nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor totale prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă limite maximale și nu pot fi depășite decât în cazuri
justificate, cu aprobarea Guvernului, la propunerea M. ui T. urilor. De asemenea, în cazul în care în execuția bugetară se înregistrează nerealizări ale veniturilor totale aprobate, societatea poate efectua cheltuieli proporțional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficienta aprobați, iar nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție.
Mai arată instanței că atât CCM la nivel de grup de unități din transporturi cât și actele adiționale la CCM la nivel de societate ce prevedeau nivelul salariului de baza de 570 lei (respectiv 600 lei) au fost semnate de către reprezentanții sindicatelor reprezentative, au fost înregistrate la Direcția de Munca și Protecție Sociala a municipiului B. și au produs efecte de la data înregistrării pentru toți salariații societății.
În plus, în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, valabil pentru anii 2009-2011 nu se folosesc termenii de "salariu de baza minim brut" ci doar termenii de " clasa de salarizare" și "salariu de baza", care, în conformitate cu prevederile art. 6 și 7 din CCM pe unitate, se stabilesc în raport cu pregătirea, competenta, răspunderea și complexitatea sarcinilor funcției ocupate.";
Anexa 1 din CCM la nivel de unitate stabilește un sistem de salarizare care asigura tuturor salariaților un salariu de baza brut superior salariului de baza minim brut stabilit prin CCM la nivel de ramura transporturi. Astfel, salariul de baza brut este format pe baza unui coeficient de ierarhizare numit clasa de salarizare, clasa 1 de salarizare fiind în cuantum de 570 lei iar începând cu data de_ de 600 lei. Nu se face vorbire de "salariul de baza minim brut."
Dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, menționează că "drepturile și obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă."
Drepturile salariale au făcut obiectul negocierilor individuale între unitate și salariați, finalizate prin semnarea, de către fiecare reclamant din prezenta speța, a actelor adiționale la contractul individual de muncă pentru anii 2009- 2012, acte adiționale ce constituie legea parților.
Prin actele adiționale semnate de reclamanți, aceștia și-au dat acordul cu privire la modul de salarizare.
Pe cale de consecința, salariul fiind un drept de natura consensuala și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada 2009-2011 a existat încheiat la nivel de unitate contract colectiv de muncă, unde în Anexa 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, consideră că obligația recurentei la plata către reclamanți a salariilor la valoarea salariului de baza minim brut stabilit la nivelul ramurii transporturi este neîntemeiata și nelegală.
Consideră că în mod greșit instanța de fond a dispus recalcularea drepturilor salariale pe perioada iunie 2009 - iulie 2011 și acordarea diferențelor de salariu rezultate din salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut în art.41 din CCM la nivel de ramură de transport pe anii 2008 - 2010 și sumele efectiv primite de reclamanți în perioada iunie 2009 - iulie 2011.
Temeiul în baza căruia reclamanții solicită acordarea acestor diferențe de bani este art. 41 din CCM la nivel de ramura de transporturi, valabil pentru anii 2008 - 2010.
Instanța de fond nu a ținut seama de aparerile recurentei în care a arătat că acest contract colectiv de muncă nu mai era în vigoare în anul 2011 și în consecința nici temeiul în baza căruia reclamanții solicitau aceste diferențe de salariu nu mai exista.
Consideră ca în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâte.
În drept a invocat prevederile art. 299, art. 304 și 3041 Cod procedura civila, art. 9 din CCM unic la nivel de ramura de transporturi publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr. 3/_, Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transporturi pe anii 2006-2008, inregistrat la MMSSF B. sub nr. 2836/_, prin Actul Adițional inregistrat la MMFES
sub nr. 370/_, cap. II și Anexa nr. 1 la CCM la nivel de unitate și modificările la aceasta făcuta prin Actele Adiționale la CCM pe unitate, art. 268 Codul muncii - Legea 53/2003 republicat, Legea 130/1996, H.G. 309/_, H.G. 1342/_, H.G. 259/_, H.G. 1068/_ .
Intimații reclamanți V. Ș., V. V., TOFANIA D. și MIHĂIEȘE I. au formulat întâmpinare
prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Reclamanții-intimați se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Se constată însă, contrar celor reținute de tribunal, că reclamanții nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamanții nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul a salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți
în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții recurenți nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se
interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamanți faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta venituri mai mici pentru angajați.
Concluzia este că negocierea la nivel de unitate a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamanții recurenți, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Așa fiind, Curtea apreciază superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs și a apărărilor aferente acestora, recursul conturându-se ca neîntemeiat pentru considerentele dezvoltate în cele ce preced.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de S. N. DE T. F. DE C. "C.
"; SA și S. N. DE T. F. DE C. "C. C. "; SA- S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 2382/F din_ a Tribunalului Bistrița Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că respinge în tot acțiunea formulată de reclamanții MIHĂIEȘE
I., V. Ș., V. V. și TOFANIA D., în contradictoriu cu pârâtele S.
N. DE T. F. DE C. "C. C. "; SA B. și S. N. DE T.
F. DE C. "C. C. "; SA - R. DE T. F. DE C. A. . Menține dispozițiile sentinței privind modul de soluționare a excepțiilor. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. A T. | D. C. | G. | G. | -L. T. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: M. L. B.
