Decizia civilă nr. 113/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 113/R/2013
Ședința publică din data de 15 IANUARIE 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1451 din 28 septembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe intimata reclamantă U.
M., precum și pe intimații pârâți Ș. CU CLASELE I - V. "A. I. "; B.
M. I. Ș. J. M. și C. LOCAL B. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimatul I. Ș.
J. M. a formulat întâmpinare în cauză, înregistrată la dosar la data de 14 ianuarie 2013.
Instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și văzând că atât recurentul, prin recursul formulat, cât și intimatul prin întâmpinare, au solicitat judecata în condițiile art. 242 alin.2 C.proc.civ., reține cauza în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1451/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._
, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de instanță din oficiu și s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta U. M. în ceea ce privește prima de vacanță pentru anii școlari_ -_ .
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta U. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. "A. I. " B. M., I. Ș.
J. M., C. LOCAL B. M., I. P. UI M. B. M. .
A fost obligată pârâta Ș. CU C. I-V. "A. I. " B. M. să plătească reclamantei U. M. prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu, aferentă concediului de odihnă pentru anul școlar 2008-2009, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plătii.
Au fost obligați pârâții C. Local B. M. și P. municipiului B. M. să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune,
invocată din oficiu, instanța a reținut că, raportat la momentul introducerii acțiunii, respectiv_, în temeiul art. 268 alin.1 lit.c) din Codul muncii, republicat, pretențiile aferente perioadei_ -_ sunt prescrise, nefiind solicitate în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că potrivit art.11 alin.1 lit. a, c și d din Legea nr. 130/1996 a contractelor colective de muncă, în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte "pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";, "pentru toți salariați încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă";, respectiv "pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel național";, iar, potrivit art. 8 alin.2 din același act normativ, "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";.
Art. 48 alin.2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic prevede că sunt supuse negocierii unele drepturi salariale suplimentare și materiale, în afara salariului de bază și a sporului de vechime.
Prevederile oricărui contract colectiv de muncă la nivel superior sunt considerate niveluri minime de la care începe negocierea contractelor de muncă la nivelurile inferioare, astfel încât contractele colective de muncă la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, acestea din urmă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art.37 lit. g) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură-învățământ pentru anii 2003-2004, părțile contractante au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, urmând ca prima să se acorde o dată cu indemnizația de concediu.
Prin art. 36 lit. g din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. ui Ș. al județului M. pentru anii 2008-2009 s-a stipulat că "toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu";.
Acest contract colectiv de muncă a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului M. la data de_ și a fost în vigoare până la data de_ .
Reclamanta a dovedit prin adeverința depusă în probațiune că este încadrată la unitatea școlară pârâtă și nu a beneficiat de prima de vacanță pentru perioada solicitată.
Față de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 36 lit.g din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. ui Ș. al județului M. pentru anii 2008-2009, instanța a admis în parte cererea și a obligat pârâta Ș. cu clasele I-V. " A. I. "; B. M., la calculul și plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu, aferentă concediului de odihnă din anul școlar 2008- 2009, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P. municipiului B. M.
, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și
trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea prescripției dreptului la acțiune și respingerea ca tardiv formulată.
În ceea ce privește casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, recurentul consideră că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., arătând că, fără a expune motivele de fond și de drept care au condus instanța la convingerea că pârâții P. M. B. M. și C. Local B. M. trebuie să asigure fondurile respective, prin dispozitivul sentinței pârâții fiind obligați la asigurarea acestor fonduri, Tribunalul Maramureș se rezumă doar la a menționa această obligație în sarcina celor doi pârâți.
Raportat la obiectul acțiunii și la temeiul de drept indicat - respectiv art.36 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul I.Ș.J. M., recurentul invocă prescripția dreptului la acțiune.
În acest sens recurentul evocă prevederile art. 268 lit. c și e din Codul Muncii, arătând că, față de data introducerii cererii (respectiv_ ) dreptul material la acțiune al reclamantei pentru pretențiile aferente anului 2008 - 2009 este prescris.
Precizează recurentul că prin Ordinul Ministrului nr. 4721/9 iulie 2008 s-a stabilit structura anului școlar 2008-2009, respectiv: Cursurile vor începe luni, 15 septembrie 2008 și se vor încheia sâmbătă, 13 iunie 2009, însumând 35 de săptămâni de școală;
Structura anului școlar 2009-2010 - Cursurile vor începe luni, 14 septembrie 2009 și se vor încheia, vineri, 11 iunie 2010, însumând 35 de săptămâni de școală (173 de zile lucrătoare).
Structura anului școlar 2010-2011 - Potrivit art.2 din Ordinul 4034/2010, anul școlar 2010-2011 începe pe data de 1 septembrie 2010, se încheie pe data de 31 august 2011.
Pentru considerentele mai sus arătate consideră ca fiind incidente prevederile art. 268 alin.1 din Codul Muncii, dreptul material la acțiune fiind prescris, solicitând respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.
Pe fond, recurentul solicită respingerea acțiunii introdusă împotriva P. ui M. B. M. ca inadmisibilă și nefondată.
Contractul Colectiv de Muncă Unic este încheiat între unitățile de învățământ în calitate de angajator și I. Ș. al Județului M. .
Obligația de plată a acestor drepturi bănești o aveau unitățile de învățământ în calitate de angajator și nu primarul M. B. M. .
În drept, recurentul invocă prevederile art.304 pct. 7 C.pr.civ.
Intimatul I. Ș. al Județului M. a depus la dosar întâmpinare
prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii formulate împotriva sa, pentru lipsa calități procesuale pasive, iar pe fond ca nelegală și netemeinică.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de apel constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-
teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale veniturile bugetare locale se constituie și din "sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Deși C. local nu are personalitate juridică și buget propriu, acesta reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât și patrimoniu propriu.
Este evident că acest pârât a fost chemat în judecată tocmai în considerarea calității sale de organ deliberativ al unității administrativ teritoriale, deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale, aspect care reiese în mod neîndoielnic din modul de formulare a cererii introductive de instanță.
Având în vedere atribuțiile ce revin C. ui Local al M. B. M. conform dispozițiilor art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și art. 36 alin. 6 pct. 1, potrivit cărora consiliul local asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, Curtea constată că această autoritate poate sta în proces în calitate de pârât, calitatea procesuală pasivă a acestuia fiind justificată în raport de obiectul cererii de chemare în judecată formulate împotriva sa.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât P. M. B. M. este, de asemenea, justificată, prin prisma faptului că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv a municipiului B.
M., art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
Unitatea de învățământ pârâtă, în calitate de angajator al cadrelor didactice reprezentate în cauză, are obligația de a efectua plata drepturilor bănești solicitate, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea
finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Raportat la aceste considerente Curtea constată ca fiind temeinică și legală soluția instanței de fond privind obligarea celor doi pârâți la asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești acordate.
Deși instanța de fond nu a motivat soluția privind obligarea pârâților C. Local și P. municipiului B. M. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești, această motivare este suplinită de instanța de recurs, neimpunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare în condițiile în care instanța s-a pronunțat asupra fondului pretențiilor deduse judecății, Curtea având în vedere în acest sens prevederile art. 312 alin. 3 și 5 cod procedură civilă.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de recurent Curtea reține că, deși nu precizează în mod expres, prin modul de formulare a acestui motiv de recurs, respectiv invocând atât prevederile art. 268 alin. 1 lit. c, cât și pe cele ale art. 268 alin. 1 lit. e din codul muncii, recurentul
tinde să susțină că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din codul muncii.
Art. 268 alin. (1) din Codul muncii republicat (fost art. 283 din codul muncii în numerotarea în vigoare în perioada derulării raporturilor juridice dintre părți) prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, "În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 (act normativ în vigoare în perioada menționată), prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 229 alin.(1) din Codul muncii (fost art. 236 alin. 1).
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 268 alin.
(1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentului, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea reține că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În raport de prevederile art. 36 lit. g din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. ui Ș. al județului M. pentru anii 2008-2009, ce a constituit temeiul acordării primei de vacanță aferente anului școlar 2008-2009 în favoarea reclamantei, se reține că dreptul la acțiune al reclamantei cu privire la acest drept s-a născut la data acordării indemnizației de concediu de odihnă pentru anul școlar 2008-2009.
Cum anul școlar 2008-2009 s-a încheiat la data de 13 iunie 2009, după cum arată și recurentul, Curtea reține că reclamanta putea beneficia de concediul legal de odihnă doar ulterior acestei date, iar în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin.3 din Codul muncii (în numerotarea în vigoare în perioada de referință), indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă.
Rezultă astfel că dreptul la acțiune al reclamantei nu putea lua naștere anterior lunii iunie 2009, iar în raport de data formulării cererii de chemare în judecată - 25 mai 2012, Curtea constată că la data respectivă nu se împlinise termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, astfel că excepția invocată de recurent apare ca fiind neîntemeiată.
Referitor la motivele de recurs vizând fondul cauzei Curtea reține că Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. ui Ș. al județului M.
pentru anii 2008-2009 a fost înregistrat la DMPS M. sub nr. 127/_, din partea angajatorilor participând la negociere inspectorul școlar general al județului, astfel încât acest contract își produce efectele legale, fiind opozabil autorităților implicate în alocarea de fonduri pentru asigurarea plății drepturilor salariale pentru angajații din învățământul preuniversitar de stat.
Se au în vedere și dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995, ale art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 enunțate mai sus și ale art. 50 alin. 12 din Legea nr. 84/1995, care prevedea că "personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă";
În raport de aceste dispoziții legale și având în vedere că prin contractul colectiv de muncă menționat nu se prevede o clauză în sensul că prima de vacanță în discuție se acorda din venituri propriii ale unității de învățământ, Curtea constată că, deși obligația de plată a primei de vacanță revine unității de învățământ, în calitate de angajator, pârâtul recurent rămâne a fi obligat la alocarea în favoarea unității de învățământ a fondurilor bănești necesare plății sumei datorate, potrivit competențelor legale la care s-a făcut referire mai sus.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul
P. M. B. M. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr.1451 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. D. C. | G. | G. | -L. | T. |
G.
N. N.
Red.GLT/dact.MS/2 ex./_ Jud.fond: D.M.H.
