Decizia civilă nr. 1987/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1987/R/2013
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M. -C. V.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
A. -T. N.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul UNIUNEA J. Ă A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -N. în numele și pentru membrul de sindicat M. O., împotriva sentinței civile nr. 2581/F din 10 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr._, privind și pe pârâții G. Ș. L., C. LOCAL AL COMUNEI L., I.
P. COMUNEI L. precum și pe intervenienții M. E., C., T. ȘI S., I. Ș. J. B. -N. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DGFP B. N., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs, reclamanta a solicitat judecarea cauzei in conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2581/F din 10 decembrie 2012 a Tribunalului B.
-N., pronunțată în dosar nr. _ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. E. C. tineretului și S. și I. Ș. J. B. N. și în consecință s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții I. P. comunei L. și C. Local L.
.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice B. N. prin Direcția Generală a F.
P. B. N. cu sediul în B., str.1 D. 1918, nr.6-8, județul B. N.
, ca neîntemeiată.
S-a admis ca fiind întemeiată în parte acțiunea formulată de reclamant/a
M. O. , prin Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ, împotriva pârâților G. Ș. L. (actualmente Liceul Tehnologic L. ), C. local L. și Primarul comunei L. , și pe cale de consecință:
- a fost obligat pârâtul G. Ș. L. (actualmente Liceul Tehnologic L.
) să calculeze indemnizația pentru concediul de odihnă efectuat anterior datei de_, fără aplicarea diminuării de 25%, prevăzută prin Legea nr.118/2010 și să
plătească reclamantului/ei diferența dintre îndemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată, respectiv pentru 1 și 2 iulie 2010.
S-a respins acțiunea pentru perioada ulterioară datei de_, ca neîntemeiată.
Au fost obligați pârâții C. local L. și Primarul comunei L. să aloce fondurile necesare pentru plata diferenței de indemnizație anterior menționată.
Fără cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E.
, C., T. și S. este întemeiată
, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 167 alin. 17 din Legea nr. 84/1995, republicată, lege în vigoare pentru perioada la care se referă acțiunea formulată, de la bugetul de stat, prin bugetul M. ui E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile cadrelor didactice sau al personalului didactic auxiliar. Având în vedere că acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă. În consecință, cererea de chemare în garanție a acestui minister formulată de pârâții Primarul comunei L. și C. local al comunei L. urmează a fi respinsă ca fiind îndreptată
împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, admiterea acestei excepții împiedicând analiza fondului cererii de chemare în garanție formulată.
În ceea ce privește
excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de I. Ș. J. B. -N.,
tribunalul a admis-o, motivat de faptul că, pe de o parte nu are calitatea de mandatar al chematului în garanție MECTS, în lipsa unui mandat expres în acest sens dat în prezenta cauză, și chiar dacă ar fi avut, excepția invocată nu ar fi putut primi o altă rezolvare, ca o consecință a soluției
identice a excepției mandantului MECTS.
Pe de altă parte, neexistând nici un raport juridic între ISJ și reclamant/ă, respectiv între ISJ și C. local și primarul unității administrativ teritoriale în raza căreia este amplasată unitatea școlară pârâtă, nici din punct de vedere al raporturilor de muncă și nici din cel al finanțării unității școlare, se impune soluționarea identică a excepției din perspectiva apărărilor ISJ referitoare la chemarea sa în garanție în nume propriu.
Analizând actele dosarului, dovezile prezentate,
tribunalul a reținut faptul că reclamanta/ul a fost angajata/ul unității școlare chemată în judecată în anul școlar 2009-2010, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta/ul a intrat în concediu de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010 începând cu data de 1 iulie 2010.
Această măsură a fost contestată, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010 în care reclamanta/ul s-a aflat în concediu de odihnă, acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, Legea nr. 118/2010 nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia dispozițiile Legii nr.
118/2010 nu sunt incidente în privința indemnizației de concediu de odihnă.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 1 ale legii fac referire nu numai la salarii, ci și la indemnizații și alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât
indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază este evident că aceasta reprezintă un drept salarial.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în ședința din 17 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 20/2011 având ca obiect soluționarea unui recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, a pronunțat Decizia nr. 20/2011, în sensul că a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
În opinia Înaltei Curți de C. și Justiție prin aplicarea art.1 din Legea nr.118 din 2010, cu modificările și completările ulterioare,nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art.1 din protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, la data adoptării Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, reclamanții nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul instrumentului internațional anterior arătat, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.
Î n cazul de față
, așa cum rezultă din adeverința emisă de pârâtul unitate școlară reclamantei/ului i-a fost redusă indemnizația de concediu pentru luna iulie și pentru luna august cu 25%, această reducere s-a aplicat și pentru zilele de_ și_ .
Se constată astfel că s-a operat o reducere pentru aceste două zile, deși Legea nr. 118/2010 nu era încă intrată în vigoare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Totodată este de reținut că nu a existat nici un alt fundament juridic pentru reducerea indemnizației de concediu în cazul reclamantei/ului pentru zilele de 01 și 02 iulie 2010, sub acest aspect acțiunea fiind întemeiată.
În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 3251/1998, art. 7 din HG nr. 250/1992, republicată și ținând seama de jurisprudența Curții europene, precum și de obligativitatea statuărilor Înaltei Curți de C. și Justiție din Decizia în recurs în interesul legii nr. 20/2011, tribunalul a admis doar în parte acțiunea civilă formulată.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție
formulată de pârâții C. Local L. și I. P. comunei L. împotriva Ministerul Finanțelor Publice potrivit următoarelor argumente.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.10/2011 a admis recursul în interesul legii formulat și a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1 - 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale
instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea
achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege. Potrivit art. 330 indice 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, această decizie este obligatorie pentru instanța de judecată.
În acest sens s-a reținut că între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nici o obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 315/2006. În cadrul procesului bugetar Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, însă nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia. Față de aceste considerente și ținând cont de caracterul obligatoriu al acestei decizii, tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâți împotriva MFP.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -N., în numele și pentru membrul de sindicat, reclamanta/ul M. O., solicitând modificarea sentinței, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei/ului
, astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile art. 145 din Codul Muncii și ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ, cât și de cele ale Hotărârii de Guvern nr. 250/1992.
Reclamanta/ul a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Arată recurenta/ul că indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii nr. 118/2010, contrar art.15 alin.(2) din Constituția României, republicata, art. 1 din Codul civil
În acest sens consideră nelegal faptul că indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul, a fost diminuata cu 25%.
S-au invocat prevederile art. 145 din Legea nr. 54/2003 - Codul Muncii, și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ 2007 - 2008, înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr. 596/_, aplicabil si in anul 2009 tuturor salariaților din țară.
Pârâții au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Deși data plecării în concediul de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ.
În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din Legea nr. 118/2010.
Susține recurenta/ul că diminuarea cu 25 % a indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative in vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009.
Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, Legea nr. 118/2010 nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 441 abia în data de_ și intrând în vigoare abia de la data de_ .
Recurenta/ul a mai arătat că art. 1 din Legea nr. 118/2010 dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010.
Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare".
A mai susținut recurenta/ul că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor.
Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un drept de proprietate în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționată mai sus. echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistentei financiare convenite cu Comisia Europeană.
Mai mult decât atât, a fost încălcată și "speranța legitimă" a celor menționați mai sus, întrucât prin măsura dispusă prin actul contestat dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
Recursul nu a fost întemeiat în drept, însă procedând la analizarea lui, curtea constată că motivele invocate se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 Cod proc. civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Astfel cum a reținut și instanța de fond, prin Decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 822 din 21 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, a
statuat, cu caracter obligatoriu, conform art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., că:
"dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.";
Instanța supremă a statuat în sensul că "Chiar dacă art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.
Indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.";
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează
încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Sub aspectul criticilor formulate în recurs din perspectiva reglementărilor europene Curtea de Apel mai reține și faptul că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva României
(cererea nr. 44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva României
(cererea nr. 44605/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că nu au fost
încălcate de către Statul român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.
În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că, în speța respectivă, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de
interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei/ului referitoare la: încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcarea principiului neretroactivității legii și modul de calcul al indemnizației de concediu de odihnă în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010.
Întrucât în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamantei/ului, în privința obligării pârâtei la plata indemnizației de concediu nediminuată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, iar în privința celorlalte pretenții acțiunea este nefondată, diminuarea cu 25% a indemnizației făcându-se
cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 118/2010, curtea constată că sentința tribunalului este legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de UNIUNEA J. Ă A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. în numele și pentru membra/ul de sindicat, reclamanta/ul M. O. împotriva sentinței civile nr. 2581/F din 10 decembrie 2012 a Tribunalului B. -N., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER M.
C.
V. T. D.
A.
-T. N.
M. L.T.
Red., dact. M.V.
2 ex/_
Jud. primă instanță: C. N.
