Decizia civilă nr. 194/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 194/R/2013
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1745 din_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr. _
, privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe
intimații pârâți C. N. "M. E. "; B. M. și C. LOCAL B. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimatul reclamant a formulat întâmpinare în cauză, înregistrată la dosar la data de 11 ianuarie 2013.
Având în vedere că atât recurentul prin memoriul de recurs, cât și intimatul prin întâmpinarea formulată, au solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1745 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul S.
L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții: C. N. "M. E. "; B. M.
, C. Local B. M., P. orașului B. M. .
A fost obligat pârâtul C. N. "M. E. "; B. M. să acorde cadrelor didactice C. Ramona, Covaciu Florin Ionuț, M. Ramana, T. M., Tesileanu L. drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrei de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ -_, actualizate în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății iar pentru membra de sindicat M. Ramona drepturile salariale se vor acorda pe trei ani anteriori introducerii acțiunii respectiv_ -_ .
Au fost obligați pârâții C. Local B. M. și P. orașului B. M. să aloce unităților de învățământ pârâte a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că din adeverința
nr. 569/_ rezultă că membrii de sindicat ai reclamantului și-au început raporturile
juridice de muncă la pârâtul C. N. "M. E. "; B. M. începând cu 0_ și nu au beneficiat de prevederile Legii 221/2008.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin O.U.G. nr. 136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale O.G. nr. 15/2008, așa cum a fost probată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din Legea fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora "în România respectarea Constituției, a supremației sale și a
legilor este obligatorie";.
Ulterior, Guvernul emite O.U.G. nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea O.G. nr. 15/2008, prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008.
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în M.O.- Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din
O.U.G. nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza
O.U.G. nr. 136/2008.
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că, Curtea, prin decizia nr. 989/30 iunie 2009, decizie nepublicată încă în M.O. a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr.151 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct.
2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse O.G. nr. 15/2008, prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din
O.U.G. nr. 151/2008 nu - și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr. 15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribunalul consideră că în prezent se aplică O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în
legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că,
"orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de "bunuri";, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cuprinde atât "bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său ( a se vedea Draon împotriva Franței (MC(, nr. 1.513/03/ 65, CEDO 2005-IX).
Or, reclamanții, fiind beneficiarii dispozițiilor O.G. nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, pot pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor aferente creșterilor salariale.
De altfel, această "speranță legitimă"; a reclamanților își găsește justificarea și prin prisma deselor modificări legislative prin intervenția Guvernului, care prin ordonanțe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.
Mai mult decât atât, în speță nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamanților cu privire la reglementarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție.
Astfel, potrivit art. 1 din protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie "legală"; aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților ( cauza Viașu contra României, hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamanți și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din Convenție, aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse ( vezi cauza Tarik împotriva României-hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva României).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008. întrucât din adeverința nr. 569/_ rezultă că membrii de sindicat au fost
încadrați la 0_ acțiunea a fost admisă în parte, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. municipiului B. M. solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. ui municipiului B.
și C. Local B. M., arătând în motivare
că între reclamantul S.L.Î.M.M. în numele membrilor săi de sindicat și cei doi pârâți nu există nici un raport juridic de genul angajat - angajator.
Pornind de la obiectul procesual spre calitatea procesuală se constată că procesul se poate purta doar între cei care există sau poate exista raportul de drept substanțial, în orice alt caz existând lipsa calității procesuale pasive.
municipiului B. M. nu este angajatorul reclamantei și între părți nu există raporturi juridice de muncă.
Reclamantul intimat S. L. din Î. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii recurate
.
În motivare s-a arătat, în esență, că față de dispozițiile art. 41 alin. 1 și 42 C.proc.civ. și față de definițiile date în doctrină capacității procesuale de folosință și de exercițiu, de dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, art. 167 alin. 2 și 4 din Legea învățământului nr. 84/1995, C. Local are obligația de a aproba bugetul local și de a finanța învățământul preuniversitar, iar persoana juridică care își îndeplinește obligațiile prin organele sale, actele făcute de aceste organe, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice însăși, prin urmare are capacitate procesuală de folosință, precum și capacitate procesuală de exercițiu.
Conform art. 63 alin. 4 lit. a și b din Legea nr. 215/2001, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite și întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local. Mai sunt invocate dispozițiile art. 23 alin.1 din Legea administrației publice,
art. 4 din O.G. nr. 22/2002, art.1 și 6 din H.G. nr. 1274/2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012, art. 21 alin. 2 și 3 din Legea 273/2006, art. 104 al.2 și 106 din Legea nr. 1/2011, din toate acestea rezultând că primarul și consiliul local al municipiului B. M. au calitate procesuală pasivă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Prin recurs se invocă lipsa calității procesuale pasive a pârâților P. ui municipiului B. M. și C. Local B. M. .
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2009, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că, așa cum corect a reținut prima instanță, potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, la data scadenței drepturilor bănești solicitate prin acțiune), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantei rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ- teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a consiliului local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s- a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către pârâții recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salariile cadrelor didactice, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art.
304 ind. 1 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1745 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. G. G. -L. T. I. T.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. C. M.
G. ,
N. N.
