Decizia civilă nr. 2281/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ ***
DECIZIA CIVILĂ NR. 2281/R/2013
Ședința publică din data de 8 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta BUZRO M. împotriva sentinței civile nr. 384 din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul
B. -N. în dosar nr._ ***, privind și pe pârâții intimați SC O. P. SA,
N. DE A. F., A. - D. G. DE A. A M. C.
, D. G. A F. P. B. -N., A. F. P. B., având
ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA, av. Moroșan N. în substituirea av. Bilan I., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea intimatei chemate în garanție D. G. a F. P. B. -N. întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
De asemenea, se constată că la data de 30 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtei intimate SC O. P. SA prin care solicită respingerea recursului.
Se comunică un exemplar din întâmpinarea Direcției Generale a F. P.
-N. reprezentantei pârâtei intimate, care depune la dosar delegație de substituire și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, arătând în esență că instanța de rejudecare a calificat natura juridică a litigiului ca fiind de dreptul muncii, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii republicat potrivit căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat. Cheltuielile de judecată în recurs vor fi solicitate pe cale separată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 384 din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul B.
-N. în dosarul nr._ ***,
s-a admis excepția lipsei calității procesuale
pasive a pârâtelor D. | G. | a F. P. | B. | -N. | și A. | F. | P. |
B., și de A. N. | de A. | F. | - D. | G. | de A. | a M. | C. |
, în calitate de pârâtă, și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta B. M., împotriva acestor pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-au respins ca nefondate excepțiile tardivității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O. P. SA.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC
P. SA, și-n consecință s-a respins ca prescrisă acțiunea precizată formulată de reclamanta B. M., împotriva pârâtelor SC O. P. SA.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. și D. G. a F. P. B. -N., ca
rămasă fără obiect.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 784,94 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, că în cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, a fost emisă Decizia nr. 85 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei. Potrivit art.6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social este de 19.933 lei (RON).
Din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta O. P. SA, bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A. F., alături de contribuțiile pentru bugetul de asigurări sociale (CAS, CASS, șomaj), suma de 3797 lei cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%, aspect atestat de fișa fiscală și confirmat unitar de litiganți. Prin cererea colectivă înregistrată la D. G. A F. P. B. -N. sub nr. 1559 din_ și adresată deopotrivă și ADMINISTRAȚIEI F. P. B., nerezolvată favorabil anterior demarării procesului, reclamanta a solicitat restituirea impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute și plătite de către angajator pentru sumele compensatorii primite în urma disponibilizării colective, sume care, în opinia petiționarilor, nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.
Obiectul cererii deduse judecății, așa cum a fost acesta stabilit în aplicarea principiului disponibilității, vizează doar impozitul pe venit reținut și virat bugetului general consolidat
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F.
B. -N., A. F. P. B., A. N. de A. F.
- D. G. de A. a M. C. a fost întemeiată, s-a respins acțiunea formulată de reclamant/ă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. În condițiile în care în litigiul de muncă demarat de fostul angajat împotriva pârâtei angajator și a celor trei organe fiscale, calificare stabilită de instanța de recurs în decizia de trimitere a cauzei spre rejudecare, nu există un raport juridic direct decât între angajat și angajator, lipsește legitimarea procesual pasivă a celor trei organe fiscale în raport de pretenția concretă dedusă judecății prin acțiunea principală de achitare a contravalorii impozitului reținut aferent compensației de concediere acordată, pârâtul angajator neaflându-se într-un raport de solidaritate sau indivizibilitate cu pârâtele-organe fiscale.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA, invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual, soluția a fost diferită. Au fost relevante și obligatorii considerentele instanței de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat că litigiul promovat de reclamantă este unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamanta este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, angajatorului revenindu- i obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă. Față de aceste dezlegări de drept obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul reținând și faptul că pârâta a fost angajatorul reclamantei și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei angajator.
Neîntemeiată a fost și excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâta angajator SC O. P. SA. Contrar susținerilor acesteia, nu a fost aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA, tribunalul a găsit-o întemeiată.
Reclamanta a solicitat prin acțiune restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii ca indemnizație de concediere. În prim ciclu procesual instanța de recurs a calificat litigiul dedus judecății ca fiind unul de muncă dezlegări de drept obligatorii pentru instanța de rejudecare. În cauză sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit. c Codul muncii în forma existentă la data sesizării instanței,, ce stabilește că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat. În cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii (actualul art.268 alin.1 lit. e), așa cum a susținut pârâta angajator și nu a nici termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s-a susținut de reclamantă. Astfel, tribunalul a constatat că acțiunea civilă pendinte a fost depusă și înregistrată în data de_, după expirarea termenului de prescripție de 3 ani, împlinit în data de_, termenul de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate de reclamant/ă curgând de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă în cuprinsul căreia se indică expres cuantumul net al sumei acordate angajatului, după reținerile făcute de angajator cu titlu de impozit și alte contribuții datorate statului, dată care în speță este _
, decizia fiind semnată de reclamant/ă.
În raport de rezolvarea defavorabilă a acțiunii principale, pentru considerentul neexercitării în termenul de prescripție, în temeiul art.60 alin.1 Cod procedură civilă s-a respins cererea de chemare în garanție ca fiind rămasă fără obiect, împrejurare ce a exclus examinarea excepțiilor procesuale în legătură cu aceasta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B. M.
, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că suma datorata de pârâta O.
P. SA reprezintă o diminuare a drepturilor salariale cu contravaloarea impozitului reținut de pârâta și virat către bugetul statului.
În aceasta situație, fiind vorba de un impozit reținut de la reclamant, sunt incidente dispozițiile CAP. IV (art.137-142) din OG 61/2002, termenul de prescriptive fiind de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat.
Cu toate ca SC OMW P. SA susține că nu i-a acordat în totalitate salariile compensatorii motivat de faptul ca ar fi reținut și virat impozitul către chematele în garanție, consideră că acest impozit nu se datora, deoarece potrivit art.55 al.4 lit. j din Legea 571/2003 privind codul fiscal (in forma de la data emiterii deciziei de concediere individuala și efectuării plaților compensatorii de către reclamant), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primate de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Este adevărat, cum se susține prin întâmpinările formulate de către pârâta SC OMW P. SA și chematele în garanție, că potrivit punctului 68 lit. l din normele metodologice de aplicare a legii nr.571/2003 privind codul fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de munca, precum și orice sume de natura salariala primate în baza unei legi special, indiferent de perioada la care se refera, și ce sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractual de munca, însă, instant constata ca prevederile de mai sus au fost adoptate printr-o hotărâre de guvern, în executarea unei legi, act normativ cu forța juridica superioara, iar potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordona.
Așa fiind, prin prevederile pct.68 lit. l din normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 aprobate prin HG nr.44/2004, nu se poate contravine prevederilor art.55 alin.4 lit. j din Legea nr.571/2003 conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plați compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primate de persoanele ale căror contracte de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, se impune a se acorda prioritate de aplicare acestor prevederi legale, în sensul ca plățile compensatorii acordate reclamantului, căruia i s-a desfăcut contractul individual de munca, pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile compensatorii au fost supuse impozitului de 16%, calculate, reținut și virat de pârâta bugetului de stat.
În condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de munca și programului de concediere colectiva, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către SC OMW P. SA, în calitate de angajator, este întemeiata acțiunea recurentei în sensul obligării pârâtei SC OMW P. SA la plata diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia să beneficieze și a salariilor compensatorii efectiv primite în urma desfacerii contractului individual de munca ca urmare a concedierilor colective de către P., diferența ce nu i-a fost achitată și a fost reținuta cu titlu de impozit.
Intimata DGFP B. N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat
respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Pârâta intimată SC O. P. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat
respingerea recursului ca nefundat și în baza art. 274 C. proc.civ. obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin decizia de casare pronunțată în cauză în primul ciclu procesual s-a statuat, cu caracter obligatoriu conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.proc.civ., că obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC O. P. SA, în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit, din cele datorate reclamantei cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a concedierii colective. Considerând în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii că obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați este una proprie, instanța de casare a calificat prezenta cauză ca fiind un litigiu de muncă.
Drept urmare, așa cum judicios a constatat și Tribunalul, Curtea reține că termenul de prescripție al acțiunii deduse judecății, prin care s-a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate integral, ca urmare a reținerii impozitului pe venit, este de 3 ani conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune).
Criticile din recurs în sensul că termenul de prescripție incident în cauză este de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat impozitul sunt nefondate, întrucât art. 91 alin. 1 din OG nr. 92/2003 (OG 61/2002 fiind abrogată) prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Or, obiectul prezentei cauze îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit și nu se circumscrie în aceste condiții ipotezei din dispoziția legală menționată anterior.
De altfel, Curtea reține că în Codul muncii, nu se reglementează un termen de prescripție mai mare de 3 ani, astfel încât criticile recurentei sunt nefondate și din această perspectivă.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. fiind astfel nefondat, apreciind totodată că nu se impune a analiza motivele de recurs privitoare la fondul cauzei.
De asemenea, se constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a făcut indicat în cererea de recurs.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., a fost invocat doar formal de către recurent, întrucât nu a indicat care este actul dedus judecății ce a fost interpretat greșit sau a cărui natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a fost schimbat, împrejurare față de care nu poate fi reținută incidența acestuia.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta BUZRO M. împotriva sentinței civile nr. 384/F din_ a Tribunalului B. -N., pronunțată în dosarul nr._ ***, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: B. I. S.
