Decizia civilă nr. 3049/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3049/R/2013
Ședința publică din data de 12 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul V. DAMASCHIM
V. împotriva sentinței civile nr. 969 din 11 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați S.
N. DE T. F. DE M. C. M. SA B., C. N. DE C. F.
C. SA B., S. C. M. SA - S. TANSILVANIA, S. C. M. SA - S.
M. și C. C. SA - S. C. CF I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 6 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate S. -C. M. SA - S. M. întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.
De asemenea, se constată că la data de 10 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosar întâmpinare și din partea pârâtei intimate C. -N. CF C. SA B. prin S. CREIR CF I., prin care se solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și reclamantul recurent a solicitat judecarea în lipsă prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2013 (f. 36 dosar recurs).
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.5761/112/19 octombrie 2012 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, reclamantul V. DAMASCHIM V. a chemat în judecată pe pârâtele: S. N. DE T. F. DE M. ,,C. M. "; S.A. B., S. C. M. SA - S. M., S. N. DE T. F.
DE M. ,,C. M. ";-S. T., solicitând instanței obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariu rezultate prin luarea în calcul a salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010, față de sumele efectiv primite, pe perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010.
De asemenea, s-a mai solicitat obligarea pârâtelor la plata diferențelor între sumele efectiv primite de către reclamant cu titlu de prime și salariu suplimentar pentru anii 2010-2011 și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit primului capăt de cerere, precum și la operarea modificărilor
corespunzătoare în carnetele de muncă, cu plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
În motivarea acțiunii, s-a arătat faptul că reclamantul a fost angajat al societăților pârâte în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă nedeterminată, până în luna ianuarie 2010, când a fost disponibilizat în urma aplicării Programului de Restructurare și Reorganizare a societății angajatoare, datorită situației economico-financiare dificile a acesteia.
Pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada iunie 2009 - iunie 2011, respectiv august 2011 pentru reclamanta Sandu V., reclamanților li s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei, respectiv, cu începere din 21 aprilie 2010, de 600 lei. Pornind de la acest salariu minim brut de bază, pentru fiecare dintre reclamanți s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
În aceeași perioadă de referință (iunie 2009 - martie 2010) era însă în vigoare și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr. 722/2008, încheiat pe anii 2008-2010.
Reclamantul a mai arătat că acest Contract Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri era deopotrivă aplicabil raporturilor de muncă dintre părți, conform art. 11 alin. (1) litera c) din Legea nr. 130/1996.
Potrivit art. 41 alin. (3) litera a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010 "salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta".
Prin urmare, reclamantul a susținut că salariul minim brut de bază stipulat în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură era mai mare decât cel stipulat în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate/grup de unități pe perioada iunie 2009-iunie 2011, respectiv august 2011.
În conformitate cu prevederile art. 238 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă:
"(1) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior;
(2) contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
1^I (3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În același sens sunt și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă ale căror dispoziții sunt invocate în cauză), potrivit cărora: "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".
Totodată, art.30 alin. (1) din aceeași lege prevede că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".
Pe de altă parte, reclamantul a mai arătat că art.37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în art. 38 din același cod sunt indicate într-o modalitate imperativă limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului. În același sens, se statua expres și în dispozițiile art. 24 alin.(1) din Legea nr. 130/1996 republicată: "clauzele cuprinse în contractele de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate".
Din coroborarea acestor texte de lege, rezultă că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (având deci forță juridică superioară), aplicabil unor raporturi juridice de muncă, produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
Prin urmare, reclamantul a arătat că, deși prin contractul individual sau colectiv de muncă la nivel de unitate se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Astfel, în cazul de față, s-a considerat că pentru respectarea dispozițiilor art. 8 și art. 30 alin.1 din Legea nr. 130/1996, pârâtele trebuiau să calculeze drepturile salariale ale reclamanților pornind de la un salariu de bază minim brut de 700 lei, la care urmau să aplice indici de ierarhizare corespunzători situației fiecărui reclamant, precum și celelalte sporuri permanente sau nepermanente, ori alte categorii de drepturi bănești, care se determinau prin raportare la salariul minim brut de bază (salariu minim brut de bază de 700 lei, potrivit legii, nu de 570 lei, respectiv de 600 lei).
Reclamantul a mai arătat că, având în vedere faptul că primele solicitate se acordă prin raportare la salariul minim de bază, se impune în mod implicit și recalcularea acestor prime și obligarea pârâtelor la plata diferențelor astfel rezultate, sume actualizate la zi cu rata inflației.
Astfel, potrivit art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. (nr. 2836/2006) pe anii 2006-2008, valabil până la data de_, "pentru muncă ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv".
De asemenea, art. 71 din același contract colectiv de muncă prevede că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit la nivelul clasei I de salarizare; pentru Ziua
F. ului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare";.
În ceea ce privește prima de vacanță pentru anul 2009, potrivit art. 61 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri, s-a stabilit că prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească în plus și o primă de vacanță de minimum 50% din indemnizația de concediu, indemnizație de concediu care se stabilește în condițiile prevăzute la pct. 54 din O.U.G. nr.65/2005 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003, respectiv a art. 145 din aceasta.
Ținând cont de faptul că de la data la care trebuiau să primească sumele arătate anterior și până în prezent a survenit o depreciere a puterii monedei naționale, reclamanții au mai arătat că, potrivit principiului reparării integrale a
prejudiciului, se impune ca aceștia să primească sumele datorate de pârâte într- un cuantum actualizat în raport de indicele de inflație.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr.130/1996, ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități nr. 2836/2006; Codul muncii.
Reclamantul a depus la dosar precizări prin care a arătat că a chemat în judecată: S. N. De T. F. De M. ";C. M. "; SA B., S.
N. De T. F. De M. ";C. M. ";SA -S. M., C. națională de căi ferate "C. "; SA, C. națională de căi ferate "C. "; SA-C. R. de E.
, Î. și R. C. F. I., și solicită obligarea pârâtelor de rând 3-4, solicitând obligarea ultimelor două pârâte să plătească retroactiv drepturile actualizate cu rata inflației în favoarea reclamanților a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 15 ianuarie 2010-31 ianuarie 2011, precum și diferențele între sumele efectiv primite cu titlu de primă de Paști, de Ziua feroviarului, de Crăciun și salariu suplimentar pe anii 2010 și sumele rezultate în urma recalculării salariului. A mai solicit și obligarea pârâtelor la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Pârâta S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA - S. T.
, prin întâmpinarea formulată, în nume propriu și ca reprezentantă a Societății Naționale de T. M. "C. M. "; S.A. B., a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată, întrucât modificarea salariului nu poate avea loc fără respectarea procedurii din contractele colective de muncă și încadrarea în cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de Guvern, la propunerea M. ui T. urilor.
S-au invocat în acest sens disp.art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 532/2008, H.G. nr. 28/2010, H.G. nr. 311/2010.
Pârâtele C. N. de C. F. "C. "; SA și C. N. de C. F.
"C. "; SA-C. R. de E., Î. și R. C. F. I. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în apărare faptul că pentru intervalul ianuarie 2010-ianuarie 2011 nu există vreun contract colectiv de muncă la nivel de ramură care să producă efecte, fiind aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
La judecarea fondului cauzei s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 969 din 11 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud,
s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în ce privește drepturile bănești solicitate după data de_, excepție invocată de pârâta S. N. de T. F. de M. ";C. M. ";SA
-S. M., și s-a respins acțiunea pentru această perioadă, pentru lipsă calitate procesuală activă.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. națională de T. F. de M. ";C. M. ";SA -S. T. și în consecință, s-a respins acțiunea formulată împotriva acestei pârâte pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
S-au respins excepțiile inadmisibilității și prescrierii dreptului la acțiune invocate de pârâte.
S-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamantul V. D.
V. în contradictoriu cu pârâtele S. N. de T. F. de M. "C. M. " SA B., S. N. de T. F. De M. ";C. M. ";SA -S. M. ,
C. națională de căi ferate "C. "; SA, C. N. de C. F. "C. "; SA și C.
N. de C. F. "C. "; SA-C. R. de E., Î. și R. C. F. I.
.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în ce privește drepturile bănești solicitate după data de_ este fondată întrucât reclamantul nu a avut calitatea de salariat la această pârâtă.
Tribunalul a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.
N. de T. F. de M. ";C. M. ";SA -S. T., întrucât din înscrisurile existente la dosar, copia carnetului de muncă, reiese neechivoc faptul că reclamantul nu a fost salariatul acestei pârâte, caz în care acesta nu a avut legitimitate procesuală pasivă.
Tribunalul a respins excepția inadmisibilității invocată de către pârâte ca nefondată întrucât cele invocate în susținerea acestei excepții vizează fondul raporturilor litigioase, neexistând elemente care să ducă la concluzia că acțiunea reclamantului împotriva acestor pârâte ar fi inadmisibilă.
Tribunalul a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere faptul că obiectul acțiunii îl constituie plata unor pretinse diferențe drepturi salariale, ce trebuiau acordate conform susținerilor reclamanților pentru perioada octombrie 2009 -ianuarie 2010, iar acțiunea a fost depusă în data de 22 octombrie 2012.
Pârâta a susținut faptul că aceste drepturi nu ar avea o natură salarială și având în vedere că s-a invocat nerespectarea contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție ar fi conform art. 268 alin 1 punctul e din Codul muncii de 6 luni.
În aprecierea naturii pretențiilor, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, conform cărora sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă. Din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus și a prevederilor contractului colectiv de muncă, este evident că aceste drepturi deduse judecății sunt de natură salarială, și astfel devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, invocat prin întâmpinare, a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora. Față de cele arătate, instanța a concluzionat că prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii sunt aplicabile numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
În cazul de față, s-a constatat ca fiind incident termenul de prescripție de 3 ani, ce a început să curgă la data din octombrie 2009, astfel încât acesta nu era încă împlinit la momentul înregistrării acțiunii, 22 octombrie 2012.
Pe fond, instanța a reținut că reclamantul a fost salariat la pârâta S. N. De T. F. de M. ";C. M. ";SA -S. M. în perioada_ -_ și ulterior, reclamantul a fost salariatul pârâtei C. N. de C. F. "C. "; S.A., C. N. de C. F. "C. "; S.A. - C. R. de E., Î. și R. C. F. I., în perioada_ -_, astfel cum rezultă din copia carnetului de muncă depuse la dosar.
Tribunalul a constatat că la calculul salariului de bază lunar cuvenit s-a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care, în perioada _
-_, la nivelul pârâtei a fost stabilit la suma de 570 lei brut, aspect indicat de altfel de pârâtă în întâmpinare.
Tribunalul a constatat că potrivit art.41 alin.3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, act în vigoare până la data de_, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Potrivit art. art.41 alin.5,6 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 pe durata valabilității a acestui contract colectiv, în fiecare an părțile se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și altor drepturi salariale și că la nivel de unitate părțile implicate în negocieri colective vor stabili pentru anul respectiv limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie.
Astfel, s-a reținut că partenerii sociali au prevăzut faptul că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli. Tribunalul a constatat că la nivel de unitate s- a negociat cu sindicatul și s-a stabilit că nivelul clasei I de salarizare îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei lunar, iar începând cu 01 aprilie 2010 de 600 lei lunar, iar în funcție de aceste sume s-au calculat și plătit drepturile salariale de pârâte.
Mai mult, s-a constatat că prin art.1 lit. d din Legea nr.329/2009 s-au reglementat măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora.
Potrivit art.27 din aceeași lege anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici. Reprezentanții statului, respectiv ai autorităților administrativ-teritoriale sunt mandatați să pună în aplicare politica salarială stabilită potrivit alin. (1) în cadrul organelor de administrare și de conducere ale operatorilor economici. Art. 28 prevede că operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale ori locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii, iar art. 30 prevede expres că contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete .
Așa fiind, tribunalul a reținut că în cauză pârâtele au calculat și plătit drepturile salariale în mod corect, cu respectarea fondului de salarii aferent personalului angajat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil, în acest sens fiind de altfel și practica judiciară în materie a instanței de control judiciar.
Fiind corect calculate drepturile salariale, s-a constatat că nu au putut fi obligate pârâtele nici la plata de diferențe privind ajutoarele și celelalte drepturi solicitate de către reclamant în celelalte petite din acțiune, deoarece atât timp cât nu s-a găsit întemeiată pretenția inițială de recalculare a salariului, nu s-au putut acorda diferențe nici pentru aceste drepturi de natură salarială.
De asemenea, nefiind acordate diferențe salariale, s-a reținut că nu se mai impune efectuarea de mențiuni în carnetele de muncă.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea precizată formulată de reclamant împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de M. "C. M. " SA B., S. N. De T. F. De M. ";C. M.
";SA -S. M., C. N. de C. F. "C. "; SA, C. N. de C. F.
"C. "; SA- C. R. de E., Î. și R. C. F. I. .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul V. D. V.
, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Recurentul a arătat că în fapt, a fost angajat al Societății Naționale de T.
F. de M. "C.F.R. M. " S.A. - S. M. în baza unui contract individual de munca încheiat pe perioada nedeterminata, pana la data de 15 ianuarie 2010, când contractul de munca a încetat în baza art. 55 lit. b) din Codul muncii în vigoare, cu aceeași data fiind încadrat în munca în cadrul C. N. de C. F.
"C. "; SA, C. N. de C. F. "C. "; SA- C. R. de E., Î. și R.
C. F. I. .
Pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada iunie 2009 - iunie 2011, respectiv august 2011 pentru reclamanta Sandu V., reclamanților li s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei, respectiv, cu începere din 21 aprilie 2010, de 600 lei. Pornind de la acest salariu minim brut de bază, pentru fiecare dintre reclamanți s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
În aceeași perioadă de referință (iunie 2009 - martie 2010) era însă în vigoare și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr. 722/2008, încheiat pe anii 2008-2010.
Recurentul arată că în mod nelegal instanța de fond a respins acțiunea, motivând că "modificarea salariului de bază minim brut la nivel de unitate nu se face in mod direct și imediat, ci se face cu respectarea procedurii vizate de textele de natură normativă din contractele colective de muncă, cu analizarea și aprobarea consiliului de administrație";.
Potrivit art.236 alin.4 Codul muncii și art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, fiind obligatorii pentru părțile contractante.
Dar, se arată că în conformitate cu prevederile art.238 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă:
"(1) Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.
La încheierea contractului colectiv de munca prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
Recurentul mai menționează faptul că art.8 din CCM la nivel de Ramură de
T. uri prevede următoarele: "cu privire la drepturile salariaților, părțile sunt de acord să respecte și să aplice prevederile înscrise în art.8 din Contractul colectiv de muncă Unic la nivel național";.
În același sens sunt și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, republicata (în vigoare la data încheierii contractelor colective de munca analizate
în cauza), potrivit cărora "contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la un nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de munca, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
Totodată, art. 30 alin. (1) din aceeași lege prevede ca "executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți";.
Pe de alta parte, se arată că art. 37 din Codul muncii consacra principiul negocierii individuale și colective a contractelor de munca, iar în art. 38 din același cod sunt indicate într-o modalitate imperativa limitele minima le ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului. În același sens, și dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată, prevedeau următoarele: "clauzele cuprinse în contractele de munca negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate";.
Recurentul arată că toate normele legale anterior menționate consacra caracterul obligatoriu al contractelor colective de munca, caracter garantat și constituțional prin art. 41 alin 5 din Constituția României conform căruia:
"Dreptul la negocieri colective în materie de munca și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate";.
Ca atare, se invocă faptul că orice contract colectiv de munca se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de munca încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art. 24 alin 1 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la datele analizate în prezenta cauza.
Recurentul arată astfel că, având caracter obligatoriu, rezulta ca drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, în cauza la nivel de ramura, în cazul în care la nivel de unitate, respectiv la nivel de grup de unități au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
De altfel, se arată că și în jurisprudența Curții Constituționale s-a accentuat obligativitatea respectării, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Prin deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004, nr. 294/2007, definitive și general obligatorii: "Contractul colectiv de munca încheiat la nivel național sau la nivel de ramura constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de munca la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale";.
Se mai invocă principiul forței obligatorii a contractului potrivit căruia un contract legal încheiat se impune părților semnatare întocmai ca legea; deoarece contractul colectiv de munca, este în același timp un act juridic (contract), sursa de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind sub acest aspect o norma convenționala negociata, iar parata recurenta S. N. de T. F. de M. "C. M. "; S.A. este parte semnatara a Contractului Colectiv de Munca Unic la nivel de Ramura T. uri nr. 722/_, valabil pe anii 2008-2010, fapt ce reiese din simpla analiza a Anexei nr. 5 la acest contract.
Recurentul mai arată că în mod greșit instanța de fond a reținut dispozițiile Legii nr.329/2009, în sensul că intimatele aveau obligația de a se încadra în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate prin H.G. nr. 532/2008, nr. 28/2010 și
nr. 311/2010, doarece achitarea drepturilor pretinse de aceștia prin acțiunea introductivă nu era în niciun fel condiționată în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate, dispozițiile Contractului Colectiv Unic la Nivel de Ramură de T. uri fiind clare și lipsite de echivoc, nedispunând nicio limită în sensul celor reținute de instanța de fond.
Se mai susține că prevederile Contractului Colectiv Unic la nivel de Ramură de T. uri înlătură de la aplicare o dispoziție cu caracter general. Din moment ce societatea și-a asumat și a stabilit prin CCM la nivel de Ramură de T. uri obligația de a acorda salariaților săi salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta, recurenții consideră că aceasta avea totodată obligația de a întocmi bugetul de venituri și cheltuieli cu respectarea acestor prevederi.
În acest sens, se mai arată că pârâta nu-și poate invoca propria sa culpă în neîndeplinirea obligațiilor, ci potrivit convenției părților, potrivit legii lor, este ținută să respecte dispozițiile privind dreptul la salarizare al angajaților.
Prin întâmpinarea formulată, intimata S. N. de T. F. de M.
"C. M. "; S.A. B., S. N. De T. F. De M. ";C. M. ";SA -S.
M. | , C. | N. | de C. F. | "C. "; SA, C. | N. de C. F. "C. "; SA- C. | |
R. | de E. | , Î. | și R. | C. F. I. | au solicitat respingerea recursului |
formulat de către reclamant.
În recurs, intimații depun la dosar înscrisuri.
Analizând recursul formulat de reclamantul V. D. V., prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale și convenționale invocate în cauză, se reține că acesta este nefondat,
pentru următoarele considerente:
Recurentul-intimat se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Conform disp.art.157 alin.1 din Codul muncii în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit disp.art.162 alin.1 din Codul muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
În ceea ce privește dispozițiile art.107 din Contractul colectiv de muncă, chiar dacă în cauză nu s-a probat sesizarea comisiei mixte patronat-sindicate la nivelul societății, se reține că, potrivit alin.7 din același articol, aceasta nu poate aduce atingere competenței instanțelor de jurisdicție a muncii de a soluționa prezenta cauză.
Curtea reține însă, în speță, verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamanților drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada octombrie 2009- ianuarie 2011, că soluția la care a ajuns prima instanță în cauză este legală și temeinică, acțiunea reclamantului fiind nefondată.
Societățile intimate invocă în cauză faptul că solicitările formulate de către reclamant încalcă atât prevederi ale contractelor colective de muncă valabile în perioada pentru care s-au cerut drepturi salariale, cât și dispozițiile legale în vigoare.
Pentru a se verifica dacă art.41 alin.3 lit.a) din Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri încheiat pe anii 2008-2010 cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, trebuie analizate toate prevederile art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, respectiv, nu numai cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamanții, ci și cele ale alin.5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut, la alin.5, că: "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
De asemenea, alin.6 al aceluiași articol, prevede că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie;";.
Prin urmare, conform disp.art.1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate valabil pentru anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, societatea națională intimată, a negociat cu sindicatele și a stabilit următoarele:
-prin Contractul colectiv de muncă pe anii 2007/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de_, prin actul adițional nr.2093/_, salariul de bază minim brut prevăzut în Anexa nr.1A, începând cu data de _
, ca fiind cel de 500 lei, iar cel prevăzut în Anexa 1B, începând cu data de_, ca fiind cel de 570 lei;
- prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010, înregistrat sub nr.2584/_, în Anexa nr.1 la acest act, că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei.
Mai mult, prin Actul Adițional la CCM la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. 2006-2008 nr.370/_, s-a prelungit, pe de o parte, valabilitatea acestuia cu 48 de luni (până la_ ) și de asemenea, s-a modificat art.9 alin.4 lit.c, în sensul că: "Salariul de baza minim brut la nivelul grupului de unități, valabil de la_, pentru un program de lucru complet, este de 570 lei. În fiecare an de valabilitate a prezentului CCM la nivel de Grup de Unități F. e (înainte de fundamentarea BVC la unități) se va negocia salarizarea";.
De altfel, reclamantul din prezenta cauză are înscrise în carnetul de muncă mențiunile privind: salariul stabilit, începând cu datele de_, respectiv_, cu precizarea că acesta a avut la bază actul adițional nr.2093/_ la Contractul colectiv de muncă.
Tot din cuprinsul cărților de muncă depuse la dosarul de fond, dar și a actului adițional la contractele individuale de muncă nr.I.B1/1221 din_ -
încheiat ulterior intrării în vigoare a Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură
uri pe anii 2008-2010, rezultă că în privința modificărilor salariale intervenite pentru fiecare dintre reclamanți în anul 2008 (în temeiul Contractelor colective încheiate la nivel de unitate /cu actele adiționale aferente), angajatorul și-a îndeplinit obligația de informare a salariaților, conform disp.art.17 alin.2,3 și 5 din Codul muncii.
Astfel, art.17 din Codul muncii prevede următoarele:
Anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca, angajatorul are obligatia de a informa persoana selectata in vederea angajarii ori, dupa caz, salariatul, cu privire la clauzele esentiale pe care intentioneaza sa le inscrie in contract sau sa le modifice.
(1^1) Obligatia de informare a persoanei selectate in vederea angajarii sau a salariatului se considera indeplinita de catre angajator la momentul semnarii contractului individual de munca sau a actului aditional, dupa caz.
Persoana selectata in vederea angajarii ori salariatul, dupa caz, va fi informata cu privire la cel putin urmatoarele elemente:
identitatea partilor;
locul de munca sau, in lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri;
sediul sau, dupa caz, domiciliul angajatorului;
d)functia/ocupatia conform specificatiei Clasificarii ocupatiilor din Romania sau altor acte normative si atributiile postului;
riscurile specifice postului;
data de la care contractul urmeaza sa isi produca efectele;
in cazul unui contract de munca pe durata determinata sau al unui contract de munca temporara, durata acestora;
durata concediului de odihna la care salariatul are dreptul;
conditiile de acordare a preavizului de catre partile contractante si durata acestuia;
salariul pe baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul;
durata normala a muncii, exprimata in ore/zi si ore/saptamana;
l) indicarea contractului colectiv de munca ce reglementeaza conditiile de munca ale salariatului;
m) durata perioadei de proba;
Elementele din informarea prevazuta la alin. (2) trebuie sa se regaseasca si in continutul contractului individual de munca.
Orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin. (2) in timpul executarii contractului individual de munca impune incheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 15 zile de la data incunostintarii in scris a salariatului, cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare rezulta ca posibila din lege sau din contractul colectiv de munca aplicabil.
(4^1) La negocierea, incheierea sau modificarea contractului individual de munca, oricare dintre parti poate fi asistata de terti, conform propriei optiuni, cu respectarea prevederilor alin. (5).
Astfel, se reține că angajatul a semnat actul adițional nr.I.B1/1221 din _
, al cărui obiect, înscris la punctul A, era stabilirea salariului începând cu data de_ și care prevedea că acesta a fost încheiat: "În baza prevederilor Contractului colectiv de muncă înregistrat sub nr.1632 din_ și Actului adițional înregistrat sub nr.2093/_ la Direcția de muncă și Protecție Socială a Municipiului B., întocmit conform prevederilor legilor nr.130/1996, republicată,…";.
Prin urmare, se reține că salariații au fost informați asupra modalității de stabilire a salariilor, în sensul că acestea au fost calculate conform Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, și, semnând actul adițional, au fost de acord cu toate clauzele acestuia.
În cauză au fost invocate de către recurent și dispozițiile art.38 din Codul muncii republicat, privind nulitatea oricărei tranzacții prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute salariaților, însă aceste prevederi se referă în exclusivitate la drepturi recunoscute angajaților "de lege";.
Se mai reține că, după data de_, până în luna ianuarie 2010-când reclamantul a fost concediat de la S.N.T.F.M.";C. M. ";-nu a mai fost necesară încheierea unor alte acte adiționale la contractul individual de muncă, întrucât, astfel cum am precizat anterior, prin actul adițional nr.2093/_ la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007/2008, a fost stabilt salariul de bază minim brut de 570 lei, începând cu data de_, care a fost menținut la același nivel și prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010, înregistrat sub nr.2584/_, Anexa nr.1.
Tot din cuprinsul cărții de muncă depuse la dosarul de fond, rezultă că și la data angajării acestuia la C. N. de C. F. "C. S.A.";, recurentului, prin contractul individual de muncă nr.1.8.d/07/_ i s-a adus la cunoștință salariul și toate sporurile aferente, stabilite în temeiul Contractelor colective încheiate la nivel de unitate, iar ulterior angajatul a semnat și actele adiționale încheiate în vederea majorării drepturilor salariale, nr.1.8.d/100/_, nr.3.9.18/445/_, angajatorul îndeplinindu-și astfel obligația de informare a salariaților, conform disp.art.17 alin.2,3 și 5 din Codul muncii,
Se mai reține că art.1 lit.d) din Legea nr.329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora;
În acest sens, potrivit.art.27 alin.1 din Legea nr.329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform alin.2 al aceluiași articol, re prezentanții statului
, respectiv ai unităților administrativ-teritoriale sunt mandatați să pun ă în aplicare politic a
salarială stabilită potrivit alin.1 în cadrul organelor de administrare și de
conducere a operatorilor economici.
Potrivit art.28 alin.1 din același act nor mativ, operatorii eco nomici prezintă,
în vederea aprobări i, bugetul de venit uri și cheltuieli org anelor administrației publice centrale
sau locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii.
Organele administrației publice centrale, potrivit art.29 alin .1 din aceeași
lege, elaborează, în termen de 5 zile de la primirea buget elor de venituri și
cheltuieli, documentația necesară aprobării acestora.
Conform art.30 din Legea nr.329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Mai mult, analizând în cauză și mențiunile înscrise în carnetele de muncă al reclamantului în perioada 2009-2010, Curtea observă că acesta are înscrise
diferite perioade
din lunile iulie-decembrie 2009, în care s-a aflat în șomaj tehnic, ceea ce evi dențiază, pe de o p arte, dificultățile economice ale societăț ii
intimate, iar, pe de altă parte, încercare a acesteia de a păstr a în această perioad ă
personalul angajat.
Astfel, reclamantul a avut, în diferite perioade ale anului 2009, suspendat contractul de muncă, în temeiul disp. 52 alin.1 lit.d) din Codul muncii, pentru
intreruperea temporară a activitatii angajatorului, din motive economice,
tehnologice, structurale
și, conform disp.art.53 alin.1
din cod, în aceste perioade, salariații erau îndreptățiți doar la o indemnizatie
, platită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat.
De altfel, conform disp.art.44 alin.3
din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nr.722/2008, "În cazuri excepționale, când din motive tehnice sau din alte motive neimputabile salariaților activitatea unității a fost întreruptă
, salariații vor primi 75% din salariul de bază minim brut individual avut și sporul de vechime al acestuia
, cu condiția ca încetarea activității să nu se fi produs din vina lor și dacă în tot acest timp au rămas la dispoziția unității. Prin negocieri în cadrul comisiei paritare constituite la nivel de grup de unități sau unitate se vor stabili cazurile excepționale precum și modul concret de realizare a prevederii de a rămâne la dispoziția unității, prezenți în incinta unității în așteptarea reluării activității sau de a rămâne la domiciliu, de unde să poată fi convocați de unitate.";
Astfel, reclamantul a beneficiat, în perioadele din anul 2009 în care a fost în șomaj tehnic, de dispozițiile O.U.G.nr.28/2009 privind reglementarea unor măsuri de protecție socială.
Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză nu se poate constata încălcarea de către angajatori, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamantului, a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, se reține că în mod corect prima instanță a reținut fiind nefondată în totalitate acțiunea formulată, atât în ceea ce privește acordarea diferențelor ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de salariu de bază, cât și celor cu titlu de prime și alte adaosuri salariale.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V. DAMASCHIM
V. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V. DAMASCHIM
împotriva sentinței civile nr.969 din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
C.
M.
S.
-C.
B.
I. -R.
M.
pentru judecător aflat în C.O. semnează vicepreședintele instanței
Axinte A.
GREFIER
G. C.
pentru grefier aflat în C.O. semnează prim-grefier
Red.:C.M.;
Tehnored.:C.M./V.R..;
2 ex./_ ;
Tribunalul Bistrița-Năsăud: M.L.B. .
