Decizia civilă nr. 2296/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. 333._ *
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2296/R/2013
Ședința publică din 13 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta SC O. P. SA, și, respectiv, de chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 454/F din 04 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -
N. în dosarul nr. 333._ *, privind și pe reclamanta intimată M. A. N.
, și pe chematele în garanție DIERCȚIA G. A F. P. B. -N., A.
P. B., D. G. DE A. A M. C. D. C. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurentei SC O. P. SA, avocat Moroșan N. Agapia A., în substituirea domnului avocat Bilan I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul declarat de pârâta recurentă SC O. P. SA a fost comunicat părților.
Reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA solicită admiterea recursului formulat de recurenta SC O. P. SA pentru motivele expuse pe larg în memoriului de recurs. Apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică în ceea ce privește modalitatea în care a soluționat excepția tardivității invocată în fața instanței de fond de către recurentă. În acest sens apreciază că potrivit dispozițiilor legale incidente în cauză toate măsurile care au fost dispuse și stabilite prin decizia de încetare a Contractului individual de muncă puteau fi atacate într-un termen de 30 de zile de persoana care era nemulțumită, având în vedere că prin această decizie de încetare a Contractului individual de muncă s-au stabilit și sumele care au fost acordate foștilor salariați precum și reținerea acestui impozit.
Pentru aceste motive, având în vedere că nu s-a respectat acest termen, reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA apreciază că acțiunea formulată este tardivă.
În măsura în care se va aprecia de către instanță că în speță nu este incident termenul de 30 de zile, reprezentanta pârâtei recurente apreciază că și pe fond hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică în sensul că în mod corect, legal și cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente s-a reținut acest impozit de către angajator așa cum era obligat de Codul de procedură fiscală de la acea dată și în prezent.
Reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA arată că a criticat hotărârea instanței de fond și pentru calculul dobânzilor legale și apreciază că dobânda legală ar fi trebuit să curgă eventual de la momentul pronunțării acțiunii în instanță și nu de la data reținerii acestor sume, motivat de faptul că nu există o altă dată de la care recurenta să fi fost pusă în întârziere, decât prin promovarea acțiunii la Tribunalul Maramureș.
Reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA arată că a criticat hotărârea și cu privire la cheltuielile de judecată la care chemata în garanție a fost obligată față de recurentă în sensul că instanța de fond, fără a justifica motivele pentru care a apreciat că se impune acest lucru, a admis doar în parte cheltuielile de judecată efectuate de către recurentă, motiv pentru care a obligat chemata în garanție doar la achitarea unei părți din aceste cheltuieli.
În ceea ce privește recursul formulat de către chemata în garanție A. N. de A. F., reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA solicită pentru, considerentele expuse în întâmpinare, respingerea recursului, care a fost întemeiat pe două motive, referitoare la admiterea cererii de chemare în garanție și la obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC O. P. SA.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA arată că își rezervă dreptul de a solicita pe cale separată printr-o a acțiune distinctă aceste cheltuieli pentru acest stadiu procesual iar cu privire la stadiile procesuale anterioare depune la dosar o notă de cheltuieli.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.391/2012 a Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._
a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F. P. B. -N., A. F. P. B. și SC O. P. SA, și,
în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul/a M. A. N. față de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității invocate de pârâta A. N. de A. Fiscal, a fost admisă acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamantul/a M. A. N. împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C.
, și, în consecință: a fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D.
de A. a M. C. să restituie reclamantului/ei suma de 3985 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective; a fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C.
, D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B. ; a fost
obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M.
C. să plătească reclamantului/ei cheltuieli de judecată în cuantum de
1.190 lei; a fost obligată reclamantul/a să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 488,76 lei.
Prin decizia civilă nr.8755/2012 a Curții de apel C., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal,
a fost admis recursul declarat de pârâta A. N. de A. F. împotriva sentinței civile menționate, care a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B. N., Secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 454/F/_ a Tribunalului B. -N.
, pronunțată în dosarul nr. 333._ *
, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. B. -N. și A.
F. P. B. și A. N. de A. F. -D. de A. a M.
C. B. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul/a M. A. N. împotriva acestor pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Au fost respinsă ca nefondate excepțiile tardivității, inadmisibilității acțiunii, a prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei invocate de pârâta SC O. P. SA B. .
Au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive în calitate de chemată în garanție invocate de A. N. de
A. F. - D. G. de A. a M. C. .
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de D.
G. a F. P. B. N. în calitate de chemată în garanție și s-a respins cererea de chemare în garanție față de aceasta.
A fost admisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul/a M. A.
N. împotriva pârâtei SC O. P. SA și obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3985 lei reprezentând impozit pe venit reținut, precum și dobânda legală de la data reținerii și până la data restituirii integrale.
A fost obligată pârâta SC O. P. SA să plătească reclamantului/ei suma de 1690 lei cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. și-n consecință a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma la plata căreia pârâta a fost obligată în favoarea reclamantei cu titlu de impozit pe venit, dobândă legală și cheltuieli de judecată anterior indicate.
A fost obligat chematul în garanție A. N. de A. F. - D.
G. de A. a M. C. să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 522,92 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr. 23 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, înmânată personal acestuia, care a și semnat-o cu acea ocazie. Potrivit art.6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 20.906 lei (RON).
D. cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta O. P. SA (în calitate de mandatar al instituțiilor financiare în temeiul art. 58 din Codul fiscal), bugetului general consolidat administrat de pârâta A.
N. de A. F., alături de contribuțiile pentru bugetul de asigurări sociale (CAS, CASS, șomaj), suma de 3985 lei cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%, aspect atestat de fișa fiscală și confirmat unitar de litiganți.
Excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F.
P. B. -N., A. F. P.
B., A. N. de A. F. - D.
G. de A. a M. C. au fost admise
întrucât, în condițiile în care în litigiul de muncă demarat de fostul angajat împotriva pârâtei angajator și a celor trei organe fiscale, calificare stabilită de instanța de recurs în decizia de trimitere
a cauzei spre rejudecare, nu există un raport juridic direct decât între angajat și angajator, lipsând legitimarea procesual pasivă a celor trei organe fiscale în raport de pretenția concretă dedusă judecății.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA
a fost respinsă având în vedere considerentele instanței de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat că litigiul promovat de reclamant/ă este unul de dreptul muncii.
Excepția inadmisibilității acțiunii
a fost respinsă față de pretențiile concrete deduse judecății Acțiunea reclamantei nu este inadmisibilă față de angajator, chiar dacă, prin dispoziții legale speciale se reglementează o procedură specială de restituire a sumelor reținute în plus cu titlu de contribuții și impozit, atunci când acestea se solicită a fi restituite de către organul fiscal, deoarece această procedură nu este prevăzută pentru litigiile de muncă, caz în care acțiunea reclamantei împotriva pârâtei este admisibilă, fiind exercitată în condițiile dreptului la acces liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție. Procedura invocată de organele fiscale, reglementată de art. 117 din Codul de procedură fiscală, nu este una prealabilă care să înlăture accesul liber la justiție al pârâtei, ci ea se referă la anumite proceduri administrative uzitate în cazul restituirii unor sume de bani încasate necuvenit la buget.
Excepția tardivității introducerii acțiunii
, invocată de pârâta angajator SC O.
P. SA a fost respinsă ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății prin care nu se atacă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă. Termenul de 30 de zile invocat de pârâtă era aplicabil doar dacă se contesta măsura concedierii, ori nu acesta este obiectul litigiului dedus judecății, situație în care se impune respingerea acestei excepții.
Excepția prescripției dreptului la acțiune
a fost respinsă reținându-se că în raport de dezlegările instanței de casare litigiul este unul de muncă, fiindu-i aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii în forma existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit.c Codul muncii republicat, ce prevăd că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat. Raportat la obiectul litigiului s-a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile termenele de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii (actualul art.268 alin.1 lit.e) sau de
5 ani de la data încheierii anului financiar. Astfel, tribunalul a constatat că acțiunea civilă pendinte a fost depusă și înregistrată în data de 12 februarie 2010, înainte de expirarea termenului de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate de reclamant/ă care curge de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă în cuprinsul căreia se indică expres cuantumul net al sumei acordate angajatului, după reținerile făcute de angajator cu titlu de impozit și alte contribuții datorate statului, decizia fiind semnată de reclamant/ă.
Analizând fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele.
Cu ocazia reorganizării angajatorului, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr. 23 din_, comunicată reclamantei/ului sub semnătură la data de_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei/ului f.20-22. Potrivit art.6 al ultimei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P.
, este de 20.906 lei. Angajatorul și-a îndeplinit obligația legală de plată a sumei menționată, concomitent reținând și virând la bugetul consolidat al statului
impozitul de 16% în cuantum de 3985 lei și contribuțiile datorate cu titlu de asigurări sociale, potrivit art.40 alin.2 lit.f Codul muncii.
În ceea ce privește impozitul reținut reclamantului/ei conform art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003), în forma în vigoare la momentul plății, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective. Pct. 68 lit. l al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal (H.G. nr. 44/2004) statuează în sensul că veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale,
indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă acestea nu au în vedere plățile compensatorii ci alte compensații bănești, și oricum o prevedere cuprinsă într-un act normativ (Hotărâre a Guvernului) adoptat în executarea unei legi nu poate contraveni legii, act normativ cu forță juridică superioară, care poate fi modificat numai printr-un act de aceeași forță juridică. Ca atare, se impune a se acorda prioritate dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j cuprinse în Legea nr. 571/2003, act normativ cu o forță juridică superioară. În acest sens trebuie reliefat că potrivit art. 4 (3) din Legea nr.24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Relevante în sensul că dispozițiile legale edictate cu titlu de norme de aplicare a unui act normativ reprezentat de o lege nu pot modifica însăși prevederile legale ce fac obiectul aplicării, sunt și prevederile art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cu care "ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului";. Totodată, potrivit art. 76 din același act normativ, "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora";.
Tribunalul a constatat că reclamantul/a a primit suma de la pârâta angajator cu ocazia încetării raporturilor de muncă ca urmare a procesului de concediere colectivă, că suma încasată denumită indemnizație de concediere are natura juridică a unor plăți compensatori în sensul legii, iar nu a unei compensații bănești individuale, situație în care ținând cont de faptul că plățile compensatorii sunt exceptate expres de la plata impozitului, textul prevăzând expres că aceste sume "nu sunt impozabile";, astfel că în mod nelegal pârâta angajator a reținut și virat la bugetul de stat impozitul aferent sumei de care a beneficiat reclamantul/a. În concluzie, toate drepturile bănești indiferent de modul în care sunt denumite(plată compensatorie, compensații bănești, indemnizație pentru concediere) reprezintă o măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii individuale sau colective, pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Astfel art. 67 din Codul muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă,
angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod. Prin urmare, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
În consecință, plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamant/ă împotriva pârâtei angajator ca fiind întemeiată și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei/ului suma de 3985 lei reprezentând impozit pe venit reținut nelegal.
S-a admis cererea de acordare a dobânzii legale în temeiul prevederilor OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a Noului Cod civil.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta SC O.
P. SA să plătească reclamantului/ei suma de 1690 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar, respectiv primă instanță f.117.
În ce privește cererea de chemare în garanție
formulată de pârâta angajator, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată în raport de dispozițiile art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă împotriva chematei în garanție A. N. de A.
F. - D. G. de A. a M. C. .
Circumstanțele cauzei fixate prin prisma obiectului concret al acțiunii principale, respectiv al cererii de chemare în garanție limitează cercetarea judecătorească strict la obligația fixată de instanța de judecată în sarcina pârâtei angajatoare, chemarea în garanție fiind întemeiată în raportul dintre angajator și organul de specialitate al administrației publice centrale ANAF care administrează bugetul general consolidat în care au fost virate sumele reținute cu titlu de impozit pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului/ei, de către angajatorul-mare contribuabil O. P. SA, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală. Cum înainte s-a reținut, potrivit art. III din Hotărârea Guvernului nr.1171/2007 de modificare a Hotărârii Guvernului nr.495/2007 privind organizarea si funcționarea A. N. de A. F., "începând cu data de 1 octombrie 2007, D. generala de administrare a marilor contribuabili, în a cărei administrare se afla angajatorul, s-a reorganizat ca direcție generală în cadrul A.
N. de A. F., fără personalitate juridică, prin comasare. Comasarea s-a făcut prin absorbția Direcției generale de administrare a marilor contribuabili de către A. N. de A. F., in condițiile Decretului nr.31/1954 cu privire la persoanele fizice si persoanele juridice, cu modificările ulterioare. Prin urmare revine A. N. de A. F. B. sarcina despăgubirii derivată din nelegala impozitare a compensațiilor de concediere, nicidecum celorlalte chemate în garanție A. F. P. B. și D. G. a F.
P. B. -N., în persoana cărora nu poate fi reținută calitatea procesuală pasivă.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că chemata în garanție se află în culpă procesuală raportat la admiterea cererii de chemare în garanție, motiv pentru care a obligat-o să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 522,92 lei cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, respectiv jumătate, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar, respectiv primă instanță, recurs și rejudecare. La stabilirea acestei soluții, tribunalul a precizat că pârâta angajator a efectuat apărări atât privind acțiunea civilă, cât și cererea de chemare în garanție, situație în care o parte din cheltuielile efectuate de aceasta au vizat acțiunea civilă ce a fost admisă, soluție față de care e în culpă procesuală, caz în care aceste cheltuieli trebuie suportate de pârâtă, tribunalul a acordat o sumă stabilită global și echitabil raportat la poziția pârâtei în proces.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC O. P. S.A
., solicitând, în principal, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar, modificarea în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată.
În motivarea s-a arătat că sentința este netemeinică și nelegală, criticându- se modul de soluționare de către instanța de fond a excepției tardivității, arată că prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, fiecărui salariat care a făcut parte din procesul de restructurare i s-a comunicat suma netă acordată ca plată compensatorie și avea posibilitatea să o conteste în termen de 30 de zile, potrivit art. 8 din decizie.
Textul articolului nu face diferențiere între diversele tipuri de contestații care pot fi formulate și nici nu prevede ca termenul de 30 de zile este aplicabil doar dacă se contestă măsura concedierii, astfel că în mod nelegal, tribunalul a modificat implicit dispoziția de încetare a contractului de muncă, fără ca partea să o solicite în termenul legal.
Nelegală și netemeinică este și soluția pronunțata de instanța de fond de admitere a acțiunii precizate formulate de reclamantă.
Așa cum corect reține instanța de fond, potrivit deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel C., Secția a II-a civila de contencios administrativ și fiscal, litigiul promovat de reclamantă este unul de dreptul muncii. Ca urmare, trebuia să se analizeze dacă recurenta a respectat normele fiscale incidente, și mai ales dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a retine și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Potrivit înțelegerii părților, a codului muncii și a codului fiscal, s-a efectuat reținerea de către angajator a impozitului aferent indemnizației de concediere.
Obligațiile fiscale se datorează de către salariat în calitate de "beneficiar"; al venitului, care este "subiect"; al impozitului, P. având obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat impozitul aferent.
Plățile compensatorii au fost acordate în temeiul Planului Social, care reprezintă legea părților, iar acesta prevede că impozitul pe venit se va suporta de către angajatul P., debitorul obligației fiscale, prevederile contractuale fiind o concretizare a legislației în vigoare la data concedierii, anume, art. 55 alin. 4 lit. j Codul fiscal și pct. 68 lit. din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
Potrivit Adresei ANAF nr. 91968/_, sunt supuse impozitării ,,_ compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective_ sunt venituri asimilate salariilor. Astfel veniturile obținute în condițiile mai sus-menționate sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art. 57 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Plătitorii de salarii și venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și retine
impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat _";.
În urma cererii companiei de clarificare a acestor dispoziții legale, Ministerul Finanțelor Publice - D. G. Juridică, conform adresei nr. 613099/_, consideră că prevederile din Codul fiscal și cele din Normele Metodologice reglementează situații distincte, respectiv cele din Codul Fiscal tratează numai cazul în care plata indemnizațiilor de concediere este reglementată de acte normative, iar cele din Normele Metodologice celelalte situații, astfel că aceste venituri sunt supuse impozitării ca orice venit salarial. :
"(…) Dispozițiile normative menționate anterior (n.r. art.55 alin.4 lit. j) din Codul Fiscal) sunt incidente în situațiile în care acordarea plăților compensatorii este reglementată prin acte normative. De exemplu, plățile compensatorii acordate în temeiul O.U.G. nr. 8/2003 cu modificările și completările ulterioare salariaților concediați colectiv se încadrează din punct de vedere fiscal în dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul Fiscal, asupra lor necalculându-se impozit pe venit._ Veniturilor realizate sub forma de compensații bănești, acordate de compania d- voastră (n.r. O. P. S.A.) cu ocazia concedierii colective în baza contractului colectiv de munca și nu în temeiul unei legi, le sunt aplicabile dispozițiile art. 55 alin. 2lit. k din Codul fiscal și pct. 68 lit. l) referitor la art. 55 din Codul fiscal, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004. astfel încât acestea se supun impunerii în condițiile art.57 alin. 2 din Legea nr. 571/2003";.
Prin urmare, interpretarea gramaticală, logică și sistematică a dispozițiilor art. 55 din Codul fiscal, coroborată cu răspunsurile de la autoritățile statului mai sus menționate, duce la concluzia că veniturile din indemnizațiile de concediere care îndeplinesc cumulativ cele doua condiții, respectiv: sunt acordate din fondul de salarii al Companiei, conform prevederilor contractuale ale CCM P. și nu sunt reglementate prin acte normative, reprezintă venituri asimilate salariilor și în consecința sunt supuse impozitării.
O alta critica vizează data de la care a fost acordată dobânda legală, apreciind că aceasta se poate acorda doar de la data introducerii acțiunii.
Se critică sentința și cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, suma la care a fost obligată, ce reprezintă 1/3 din cuantumul pretențiilor, fiind nejustificată în raport de complexitatea redusă a cauzei.
Tribunalul a obligat-o pe chemata în garanție doar la plata cheltuielilor efectuate de S.C. O. P. SA nefiind obligată și la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta față de reclamanta.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs pârâta - chemată în garanție A.
N. DE A. F. - D. G. A. F. A M. C. B.
, solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare se arată că în mod greșit tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, fără a motiva temeinic soluția pronunțată. Potrivit art. 1 din H.G.109/2009 privind organizarea și funcționarea A.
N. de A. F., aceasta "se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publica cu personalitate
juridica, în sub ordine a M. ui Economiei și F., finanțata de la bugetul de stat";.
Conform Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, cu modificările și completările ulterioare, parata SC P. SA este mare contribuabil și intra în administrația Direcției Generale de A. a M. C., direcție aflata în subordinea ANAF, potrivit art. III din Hotărârea Guvernului nr.1171/2007 prin care a fost
modificata Hotărârea | Guvernului | nr.495/2007 | privind organizarea | și |
funcționarea A. N. | de A. | F. . |
A invocat excepția lipsei calității sale procesuale-pasive, motivat de faptul că intimata reclamantă a fost angajatul SC P. SA B., societate comerciala care a calculat și a reținut impozitul pe venit și, prin urmare, între intimata reclamantă și recurentă nu a existat nici un raport juridic, astfel ca nu exista motive pentru a se pronunța o hotărâre în contradictoriu cu aceasta.
În raport de prevederile art. 117 C.proc.fisc. și prevederile OPANAF nr. 1899/2004, singura persoana care ar avea calitate să solicite restituirea sumelor reprezentând impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este intimata pârâtă S.C. O. P. SA.
Recurenta nu poate răspunde nici solidar cu intimata pârâtă SC P. SA, raportat la dispozițiile art. 47 C.proc.civ., întrucât nu are aceleași drepturi și obligații cu aceasta, în prezent nefiind născut nici un raport juridic între această societate și organele fiscale, societatea neformulând o cerere de restituire conform art. 117 C.proc.fisc..
În raport de prevederile Legii nr. 554/2004 nu există nici un raport juridic născut între reclamantă și organele fiscale, având în vedere că intimata pârâtă SC P. SA a calculat și reținut impozitul pe venit conform declarațiilor fiscale întocmite și depuse de către aceasta la organul fiscal competent.
Având în vedere obligațiile ce-i reveneau intimatei pârâte S.C. P. SA, atât modul de calcul cât și sumele reținute cu titlu de impozit aferent sumelor compensatorii îi aparține pârâtei, deoarece această societate comercială a inițiat procedura concedierilor colective iar sumele au fost acordate din fondul de salarii.
Excepțiile inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție invocate de recurentă au fost respinse în mod greșit de către instanța de fond.
A invocat excepția inadmisibilității atât în ce privește acțiunea cât și în ce privește cererea de chemare în garanție, întrucât, potrivit dispozițiilor art.117 din
O.G. nr. 92/2003, sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului. Intimata pârâta SC P. SA este de fapt debitorul obligațiilor fiscale privind reținerea și virarea la bugetul de stat a impozitului pe venit aferent compensațiilor bănești acordate și deci singura în măsura să solicite restituirea sumelor, în concordanță cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și ale
O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art. 33 din O.G. nr. 92/2003.
Intimata reclamantă nu a formulat o plângere prealabila către organul fiscal competent, în speța către ANAF - D. G. de A. a M. C.
, și ca atare, instanța de fond a fost în eroare când a reținut ca reclamantul ar fi respectat aceasta procedura.
Pe fond, tribunalul a refuzat aplicarea legii în vigoare, în speță, a dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k) din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit. I) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor și, în consecința, sunt supuse impozitării, aceste sume fiind distincte de plățile compensatorii, astfel cum acestea sunt definite prin dispozițiile art. 28 din OUG nr. 98/1999, și care sunt neimpozabile potrivit art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal.
Referitor la obligarea recurentei la plata dobânzii legale, de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective, soluția este greșită în condițiile în
care reclamantul nu a formulat o astfel de cerere prin acțiunea inițială ci doar prin întregirea cererii de chemare în judecată care a fost depusă la dosar cu
încălcarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 și art. 134 C.pr.civ. și care nu a fost comunicată recurentei, fiind încălcat principiul contradictorialității.
În ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în mod neîntemeiat s-au considerat întrunite condițiile prevăzute de art. 274 C.pr.civ..
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepțiile reiterate prin motivele de recurs:
În mod corect a fost respinsă excepția tardivității
cererii de chemare în judecată, invocată de către recurenta pârâtă SC O. P. SA.
Susține recurenta că textul articolului nu prevede ca termenul de 30 de zile este aplicabil doar dacă se contestă măsura concedierii, astfel că în mod nelegal, tribunalul a modificat implicit dispoziția de încetare a contractului de muncă, fără ca partea să o solicite în termenul legal.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. a C.muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziei privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, cererile având ca obiect soluționarea unui conflict de muncă, referitor la încetarea contractului individual de muncă, pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului. Reiese în mod clar din formularea textului legal faptul că acest termen se aplică în condițiile în care decizia vizează "încetarea contractului individual de muncă";, astfel încât interpretarea logică a acestui text de lege impune a se considera că termenul se aplică doar în ipoteza în care este contestată chiar măsura încetării contractului individual de muncă, iar nu celelalte aspecte colaterale cuprinse în decizie, cum este cazul sumelor compensatorii acordate cu acest prilej. Deși nu o specifică textul legal invocat, faptul reiese din împrejurarea că acordarea acestor compensații nu este necesar a fi precizată în decizia de concediere (compensațiile se pot acorda pur și simplu, în temeiul Planului Social, anexă la contractul colectiv de muncă), astfel încât
legiuitorul nu avea motive pentru a specifica în text o excepție de genul celei a cărei lipsă o subliniază recurenta: nu avea de ce să arate că sunt exceptate de la aplicarea acestui termen (sau nu) litigiile având ca obiect plata sumelor compensatorii. Pentru acest gen de litigii, legiuitorul a stipulat un termen distinct, cum corect a reținut tribunalul.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta ANAF,
Curtea constată că se justifică în cauză calitatea sa procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr-un contract încheiat între părți.
D. textul art. 60 alin. 1 C.pr.civ., rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Or, obligația recurentei de garanție față de pârâta O. P. SA derivă din
lege.
Recunoaște recurenta ANAF prin motivele de recurs, că pârâta SC O. P.
are calitatea în condițiile art. 117 C.pr.fiscală și ale prevederilor OMFP
1899/2004 să solicite restituirea sumelor reprezentând impozitul aferent sumelor reprezentând indemnizația de concediere, și ar fi justificată o astfel de solicitare în cazul în care, în litigiu, pârâta ar cădea în pretenții față de reclamant.
Prin urmare, se justifică participarea recurentei în proces, având calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O.
P. SA.
Excepția inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție, invocată de recurenta ANAF, motivată de faptul neformulării unei cereri de restituire de către pârâta intimată S.C. O. P. S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 și ale O.M.F.P. nr. 1899/2004 și art. 33 din O.G. nr. 92/2003, se impune a fi cercetată ulterior cercetării caracterului fondat al acțiunii formulate împotriva pârâtei intimate - fostul angajator al reclamantei, S.C. O. P. S.A., în condițiile în care doar în măsura în care se verifică temeinicia contestației împotriva modului de calculare și stabilire a impozitului de către angajator, se justifică apoi, ca un pas următor, verificarea urmării procedurii legale de recuperare față de autoritatea de stat care a primit în
final sumele reținute.
Pe fondul cauzei
, Curtea constată că sunt fondate criticile aduse de recurente hotărârii atacate, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
Astfel, reclamanta a beneficiat cu ocazia concedierii sale de o indemnizație de concediere acordată în temeiul art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate și pct. 4 din Planul Social, anexă la contractul colectiv de muncă, determinată raportat la vechimea reclamantului în cadrul SC P. SA și la salariul mediu brut pe unitate.
Potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, "sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă";.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, reținute de prima instanță ca temei pentru admiterea pretențiilor reclamantei, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile "sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum și sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, acordate potrivit legii";, însă reclamanta nu se găsește în ipoteza reglementată de acest text legal.
Astfel, prevederile art. 55 alin. 4 lit. j impun două condiții în ceea ce privește exceptarea de la impozitul pe venit și anume, plățile compensatorii să fie acordate potrivit legii și să fie calculate pe baza salariului mediu net pe unitate, or, reclamanta a beneficiat de o indemnizație de concediere în baza prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de P., din fondurile proprii ale acestei unități, și nu în temeiul unei dispoziții legale, iar această indemnizație a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe unitate și nicidecum în funcție de salariul net cum se impune prin cerința textului legal menționat anterior.
Se constată astfel că dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, și dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal, reglementează două situații diferite, neputându-se considera, cum eronat s-a apreciat de către prima instanță, că prin prevederile cuprinse la pct. 68 lit. l din Normele Metodologice se adaugă la actul normativ în baza căruia acestea au fost adoptate.
Fiind vorba de compensații bănești acordate sub forma unei indemnizații de concediere, plătite de către pârâta SC O. P. SA, din fonduri proprii, ele sunt considerate venituri asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, astfel că este neîntemeiată cererea privind restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit pe venit, impozitarea fiind în concordanță cu prevederile legale menționate anterior.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursurile declarate cu consecința modificări în parte a sentinței atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamantei, fiind superfluu a mai cerceta celelalte motive de recurs invocate.
Ca urmare a respingerii acțiunii reclamantei, va fi respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, urmând a fi înlăturată și dispoziția instanței de obligare a pârâtei SC O. P. SA și a chematei în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., reclamanta va fi obligată să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1045,85 lei, cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând onorariu avocațial, cheltuieli calculate având în vedere toate fazele procesuale ale prezentului litigiu.
Se va înlătura obligația pârâtei SC O. P. SA de a plăti reclamantei suma de 1690 lei, cheltuielile de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Se va înlătura obligația chematei în garanție A. N. de A. F.
- D. G. DE A. A M. C. de a plăti pârâtei SC O. P. SA suma de 522,92 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin celor dispuse în recurs, ca urmare a înlăturării unor motive de recurs, conform celor ce preced, sau a faptului nerecurării unor dispoziții ale tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursurile declarate de pârâta SC O. P. SA și de chemata în garanție A. N. DE A. F. SA împotriva sentinței civile nr. 454/F/_ a Tribunalului B. -N., pronunțată în dosarul nr. 333._ *, pe care o modifică în parte și, în consecință, respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta M. A. N. împotriva pârâtei SC O. P. SA.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta
SC O. P. | SA împotriva chematei în garanție A. | N. | de A. | F. | - |
D. G. | de A. a M. C. . |
Obligă reclamantul/a la plata în favoarea pârâtei SC O. P. SA a sumei de 1045,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Înlătură obligația pârâtei SC O. P. SA de a plăti reclamantei suma de 1690 lei cheltuielile de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Înlătură obligația chematei în garanție A. N. de A. F. - D.
G. de A. a M. C. de a plăti pârâtei SC O. P. SA suma de 522,92 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
L. D. | D. | S. | D. | G. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: C. N.
