Decizia civilă nr. 2847/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2847/R/2013
Ședința publică din 27 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanții V. M. și C. G. împotriva sentinței civile nr. 4101 din 11 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâtele intimate S. N. DE R. SA, SNR. SA - S.
D. R. C., având ca obiect pretenții.
Se constată că la data de 24 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții recurenți V. M. și C. G. au depus la dosar concluzii scrise.
De asemenea, se constată că la data de 24 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată SN Rdiocomunicații SA prin S. D. radiocomunicații C. a transmis prin fax la dosar concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 20 mai 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4101 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă excepția prescripției extinctive pentru cererea privind daunele materiale constând în contravaloarea salariilor în perioada _
-_ .
A fost respinsă ca prescrisă acțiunea având ca obiect acordarea de daune materiale formulată de reclamanții V. M. și C. G. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE R. S.A. B. și D. R. C. .
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții V. M. și C. G. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE R. S.A. și
D. R. C., având ca obiect acordarea către aceștia de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin Decizia Directorului General al Societății Naționale de R. S.A. s-a dispus revocarea din funcția executivă de director al Direcției de R.
C., domnul M. V. .
În data de_ ambii reclamanți au fost convocați la sediul societății din
B. pentru clarificarea aspectelor reținute prin nota de control întocmită de Corpul al Ministrului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, în perioada 22-28 aprilie 2005
Prin cererile din data de_ ambii reclamanți au solicitat încetarea contractului său individual de muncă.
În data de_ pârâta a formulat plângere împotriva reclamanților sub aspectul modului defectuos în care s-au încheiat și s-au derulat contractele de
achiziție nr. 29/2004 și nr. 6/2005. (În mod greșit reclamanții au arătat că plângerea s-a formulat în data de_ fiind înregistrată sub nr. 4985; acesta este probabil numărul și data de ieșire a documentului astfel cum au fost înregistrate de societatea pârâtă; data și numărul corect sunt indicate în rezoluția Parchetului din data de 26 iunie 2007 - f 33);
În data de_ pârâta a formulat plângere penală cu privire la faptele și acțiunile săvârșite de salariați sau foști salariați ai Societății Naționale de R.
sucursala D. de R. C. referitoare la modul de respectare a normelor legale sau de serviciu în materie de achiziție încheiere a contractului și derularea acestuia având ca obiect derularea unor teme de încălzire, respectiv centrale electrice pentru producerea energiei termice, contract încheiat între pârâtă și SC Eco Life SRL.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr. 624/P/2005 din 14 martie 2006 s-a dispus măsura sechestrului asigurator asupra unui apartament aparținând în cotă parte reclamantului C. G. .
Prin ordonanța din data de 26 iunie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamanților.
Prin ordonanța emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dos. nr. 803/II/2/2007 a fost infirmată ordonanța din data de 26 iunie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, declinându-se competența către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
Prin ordonanța din data de_ emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamanților, reținându-se că faptele pe care le-au comis aceștia nu întrunesc elementele constitutive ale niciunei infracțiuni, astfel finalizându-se urmărirea începută ca și consecință a plângerii din data de_ .
Prin ordonanța din data de_ s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamanților, finalizându-se astfel urmărirea demarată ca și consecință a plângerii din data de_ .
Raportând starea de fapt reținută la normele de drept incidente în cauză tribunalul a reținut următoarele:
Instanța a respins la ultimul termen de judecată excepția necompetenței materiale a instanței de judecată, dispoziția de respingere și motivare regăsindu- se în încheierea de amânare a pronunțării care face parte din prezenta hotărâre.
Cu privire la excepția prescripției extinctive, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată parțial în privința daunelor materiale. Astfel, în măsura în care susținerile lor ar fi fost adevărate, reclamanții ar fi avut posibilitatea să solicite daunele materiale încă din momentul încetării contractului lor individual de muncă, acesta fiind și momentul în care ar fi avut posibilitatea de a cere să se constate că acesta nu a încetat în mod valabil. În consecință, instanța a admis excepția prescripției extinctive pentru daunele materiale reprezentând salarii corespunzătoare unei perioade anterioare celor 3 ani care preced introducerea acțiunii.
Pe fond instanța a apreciat, de asemenea, că acțiunea este neîntemeiată întrucât, atâta timp cât reclamanții nu au solicitat constarea nulității încetării contractului lor de muncă și reintegrarea lor în funcție, aceștia nu sunt îndreptățiți să primească salariile aferente perioadei de după intervenția acestei încetări.
Din alt punct de vedere tribunalul a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada faptului că ar fi fost constrânși să solicite încetarea contractului lor individual de muncă. Este adevărat că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului, dar este de principiu că nu i se poate cere nimănui să facă proba unui fapt negativ. Astfel, ar fi imposibil de demonstrat pentru
societatea angajatoare că reclamanții nu au fost presați în niciun fel în formularea cererilor de încetare a contractelor individuale de muncă. Formularea cererilor de către reclamanți se prezumă că exprimă libera voință a acestora, până la proba contrară.
Cu privire la daunele morale instanța a reținut că derularea unui proces penal (în faza de urmărire penală) împotriva reclamanților este susceptibil să le creeze acestora o stare de stres care poate să îi îndreptățească să primească daune morale.
Cu toate acestea, instanța a considerat că esențial în privința acestei soluții este faptul că, în rezoluția de scoatere de sub urmărire penală din data de_ prin care s-a finalizat urmărirea penală demarată ca urmare a plângerii din data de_ s-a reținut că reclamanții au nesocotit într-adevăr cu ocazia încheierii contractelor nr. 29/2004 și nr. 6/2005 cu SC XTRA GROUP SA dispozițiile legale privind achizițiile publice prevăzute în Legea nr. 60/2001 și OUG nr. 20/2002, HG nr. 182/2002, OMF nr. 1012/2001 și HG nr. 478/2002.
De asemenea, s-a reținut că faptele acestora întrunesc elementele constitutive ale unei contravenții (prevăzută de art. 98 lit. a din Legea nr. 60/2001), iar motivul pentru care s-a dispus scoaterea reclamanților de sub urmărire penală îl reprezintă lipsa unui prejudiciu produs pârâtelor.
În consecință, tribunalul a apreciat că la originea lanțului cauzal prin care într-adevăr s-a ajuns la producerea unor prejudicii morale reclamanților, stă o faptă ilicită a acestora, respectiv săvârșirea contravenției prevăzute de art. 98 lit. a din Legea nr. 60/2001, motiv pentru care tribunalul a apreciat că reclamanții nu sunt îndreptățiți să primească daune morale de la pârâte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanții V. M. și C. G.
, solicitând modificarea sentinței în totalitate în sensul admiterii cererii introductive de instanța așa cum aceasta a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 6.200 lei reprezentând onorar avocațial pentru fond și recurs.
În motivarea recursului s-a criticat modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților recurenți, arătându-se că prima instanța nu a înlăturat motivat și practic nici nu a analizat argumentarea formulată de recurenți prin scriptul intitulat "Răspuns la întâmpinare";, în sensul că dreptul reclamanților de a cere în justiție daune-materiale și daune-morale, ca o consecința a urmăririi lor penale nejustificate la cererea paratelor SNR respectiv D.Rc. C., timp de 4 ani de zile, s-a născut pe data emiterii actului final al procedurii de urmărire penala care este Rezoluția procurorului Parchetului de pe langa Judecătoria Cluj-Napoca din data de 22 iulie 2009, în cazul primei plângeri penale și respectiv data de 17 noiembrie 2009, când a fost emisa Ordonanța procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. în cazul celei de-a doua plângeri penale.
S-a mai arătat că aprecierea judecătorului fondului că momentul de la care a început să curgă prescripția dreptului la acțiune este data desfacerii contractelor de munca este eronată întrucât consecutiv acestei date, o lună mai târziu, a fost depusă prima plângere penală și demarate cercetări penale. Pe de alta parte, la acel moment întinderea daunelor materiale nu era certă și nici nu puteau fi cuantificate daunele materiale. Posibilitatea de a cuantifica valoarea daunelor materiale suferite ca urmare a extinderii duratei urmăririi penale împotriva reclamanților recurenți pe timp de 4 ani a devenit certa numai pe data emiterii de către Parchet a rezoluțiilor de scoatere de sub urmărirea penala a reclamanților.
Este de asemenea de subliniat că reclamanți recurenți au făcut referire la drepturile lor salariale cu ocazia cuantificării prejudiciului material suferit doar
ca și criteriu de determinare a valorii pierderii suferite de ei ca urmare a faptului că în întreaga perioada de timp pe parcursul căreia s-a desfășurat cercetarea lor penală nu au putut sa se încadreze la o alta unitate, deoarece pe de-o parte obligațiile pe care le aveau să dea curs solicitării organului de cercetare penală pentru a se prezenta la declarații sau la confruntări cu unii martori care au fost audiați, nu le permitea respectarea programului de muncă de la noua unitate la care s-ar fi reîncadrat, iar pe de alta parte, niciun angajator nu i-ar fi acceptat sa lucreze pentru el în condițiile în care aceștia se aflau sub ancheta penală pentru fapte infracționale atât de grave ca cele pentru care au fost reclamați de către conducătorii societăților parate.
În alți termeni, în cauza nu se pune problema reparării unui prejudiciu a cărui valoare era cunoscuta sau putea fi cunoscuta de către recurenți la data încetării contractului lor de munca ci se pune problema reparării unui prejudiciu pentru pagubele suferite de aceștia ca o consecința a imposibilității de a-și găsi un alt loc de munca pe întreaga durata de timp a procedurii de urmărire penala a
lor declanșata pe baza unor plângeri penale făcute cu rea-credința de către conducerea societăților parate. Așa fiind, dreptul lor la acțiune pentru repararea acestui prejudiciu s-a născut abia la data când organul de cercetare penala a constatat nevinovăția lor pentru săvârșirea faptelor penale cu referire la care conducerea paratelor a formulat plângeri penale împotriva lor.
Întrucât în considerentele sentinței recurate nu se analizează aceste aspecte deși au fost invocate prin acțiunea de chemare în judecată și prin răspunsul la întâmpinare, în opinia recurenților sentința recurată este nemotivată și deci lovita de nulitate întrucât pronunțarea ei s-a făcut cu încălcarea dreptului reclamanților recurenți la un proces echitabil consacrat prin art. 6 al CEDO și totodată cu încălcarea de către judecătorului fondului al art. 129 alin.5 C.Proc.Civ.
S-a invocat că în mod greșit prima instanță a condiționat existența dreptului la despăgubiri al reclamanților recurenți pentru prejudiciul suferit de aceștia ca urmare a imposibilității reîncadrării lor în munca pe întreaga durata a urmăriri penale de contestarea de către ei a nelegalității încetării contractului lor de munca, întrucât aceasta nu putea fi contestată pe cale civilă sau într-un alt mod decât după ce a fost finalizată urmărirea penală, deoarece numai la acea data exista dovada certă pe de-o parte a nevinovăției reclamanților și a relei credințe cu care au acționat pârâtele când au depus plângerile penale.
Referitor la considerentele reținute de instanța de fond în sensul că
"reclamanții nu au făcut dovada faptului ca ar fi fost constrânși să solicite încetarea contractului lor individual de munca"; s-a precizat că reclamantul V.
M. a fost repartizat prin repartiție guvernamentală la D. R. C., iar la data demisiei avea 28 de ani vechime în muncă. Reclamantul C. G., la rândul sau, avea 28 de ani vechime în muncă, din care 10 ani radiocomunicații. Activitatea sa a început în anul 1995 ca șef serviciu contabilitate, post ocupat prin concurs. La nivelul anului 1997 au fost promovați ambii reclamanți prin concurs ca director sucursală și, respectiv, director economic. În aceste condiții, este greu sa se susțină că respectivele demisii reprezentau libera lor voința și faptul că nu au fost constrânși în niciun fel în formularea cererilor de încetare a contractelor individuale de muncă, demisiile pe care ni le-am dat din funcțiile pe care le îndeplineau fiind consecința constrângerii morale și a presiunilor de ordin psihic care au fost exercitate împotriva lor și a membrilor familiilor lor.
Invocând omisiunea nescuzabilă a judecătorului fondului de a lua în considerare câteva elemente de fapt esențiale ce trebuiau avute în vedere pentru corecta soluționare a pricinii, recurenții au arătat că prin procesele verbale de verificare ale Curții de Conturi, în urma unor controale de fond riguros efectuate,
ale ANAF și ale CFG (control financiar intern de gestiune) nu s-au constatat nereguli, pagube, prejudicii, contravenții. Mai mult, nu a fost aplicată nicio sancțiune iar conducerea Direcției, reprezentată prin subsemnații V. M. - Director S. C., și respectiv C. G. - Director adjunct financiar a fost descărcata de gestiune în martie 2005 fără a se fi semnalat sau constatat încălcări ale legii. Plângerea penală este depusă în iulie și respectiv noiembrie 2005 invocându-se fapte din perioada controlată de către organele menționate anterior. Mai trebuie adăugat și faptul că scoaterea de sub răspundere penală a reclamanților în cele doua dosare penale a avut loc în urma unor rapoarte de expertiză care au concluzionat că nu există încălcări ale disciplinei financiare sau ale legii contabilității și nici prejudicii suferite de D. de R. C. .
Referitor la considerentele reținute de instanța de fond pentru respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, s-a arătat că reclamanții recurenți nu au fost niciodată sancționați contravențional pentru o așa-zisa fapta contravențională care în realitate nu a existat. Într-adevăr, contractele apreciate greșit ca fiind nelegale au fost încheiate în baza unei selecții de oferte efectuate de către comisiile de specialitate pe baza unor criterii și a unor punctaje obiectiv acordate, fiind semnate de către toți șefii serviciilor beneficiare, chiar și de către consilierul juridic al Direcției R. C. .
Așa fiind, aceste contracte au fost pe deplin valide din punct de vedere juridic iar reclamanților recurenți nu li se poate retine nici cea mai neînsemnata culpa în legătura cu perfectarea respectivelor contracte.
Pe de alta parte îndreptățirea reclamanților recurenți de a solicita și obține daune morale pentru consecințele pe care le-a avut asupra vieților personale și ale familiei lor stresul încercat în cei 4 ani de ancheta penală, conștientizând că plângerile penale împotriva lor au fost făcute cu rea-credință și că ei sunt nevinovați de săvârșirea faptelor care li se imputa, nu poate fi contestată.
Prin întâmpinarea înregistrată la 14 mai 2013 (f.16-19) pârâta S.N. R.
S.A. - S. R. C.
a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanți cu menținerea în întregime a sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Obiectul acțiunii deduse judecății, așa cum este acesta menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, îl constituie obligarea pârâtelor la plata sumei de 200.000 de lei cu titlu de daune interese, din care 140.000 de lei daune materiale (câte 70.000 de lei pentru fiecare reclamant) reprezentând diferența salariu neîncasat corespunzător perioadei 1 iunie 2005 - 6 mai 2009, iar suma de 60.000 de lei (câte 30.000 de lei pentru fiecare reclamant) cu titlu de daune morale. În cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a precizat că daunele interese reprezintă "daune materiale corespunzătoare salariilor neîncasate ulterior desfacerii contractelor individuale de muncă"; (fila 6 dosar fond).
De asemenea, în răspunsul la întâmpinare (filele 129-132 dosar fond), reclamanții au precizat că "prezentul litigiu are ca obiect obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri în favoarea reclamanților pentru repararea pagubei suferite ca urmare a constrângerii morale și a presiunii exercitate împotriva lor de către directorul general al SNR, M. Cazan, în scopul determinării lor să își dea demisia din funcțiile de conducere și din calitatea de angajați ai Sucursalei C. a SNR";. În același înscris s-a arătat că "invocarea ca temei legal a cererii introductive de instanță a unor dispoziții din Noul cod civil este pe deplin justificată, ținând seama că în cazul dat suntem în prezența unei fapte păgubitoare concretizată în menționata constrângere morală exercitată de presiuni asupra reclamanților de către conducătorul unității la care aceștia au
fost angajați, pentru a-i determina să solicite ei înșiși încetarea raportului juridic de muncă";.
În mod similar, în ședința publică din_, reclamanții prin avocat au solicitat respingerea excepției necompetenței materiale, precizând că despăgubirile solicitate au o strânsă legătură cu raportul juridic de muncă, reprezentând diferența de salariu neîncasat corespunzător perioadei_ -_
.
În consecință, Curtea constată că prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții, asistați de avocat, au solicitat obligarea pârâtelor la repararea pagubei suferite ca urmare a constrângerii morale și a presiunii exercitate
împotriva lor de către directorul general al pârâtei în scopul determinării lor să solicite încetarea raportului juridic de muncă. Susținerile din recurs în sensul că obiectul acțiunii îl reprezintă obligarea pârâtelor la plata prejudiciului suferit de reclamanți ca urmare a urmăririi penale nejustificate, referirea la drepturile salariale fiind făcută pentru cuantificarea prejudiciului, reprezintă astfel o modificare a obiectului acțiunii, inadmisibilă în recurs conform art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.
Drept urmare, întrucât reclamanții au solicitat repararea prejudiciului cauzat de o pretinsă constrângere a lor exercitată de angajator în scopul determinării lor să solicite încetarea contractului individual de muncă, se reține că Tribunalul s-a pronunțat asupra obiectului cererii deduse judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă.
Contrar celor invocate în recurs, în raport de obiectul acțiunii, data nașterii dreptului la acțiune este cea la care a încetat raportul de muncă dintre părți în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii, respectiv_ (fila 93 și 106 dosar fond) și nu cea la care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamanților, urmărirea penală efectuată în cauză neconstituind o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției. De asemenea, solicitând repararea prejudiciului pentru încetarea raportului de muncă, cuantificat în raport de salariile lor, reclamanții aveau posibilitatea să cunoască întinderea acestui prejudiciu, care în mod evident nu este legat de scoaterea de sub urmărire penală și, aceasta cu atât mai mult cu cât plângerile penale care au stat la baza urmăririi penale au fost înregistrate în_ și respectiv în_ (filele 23-28 dosar fond), ulterior încetării raporturilor de muncă ale reclamanților.
Întrucât acțiunea a fost promovată în_, termenul de prescripție fiind de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, conform art. 268 alin. 2 din Codul muncii, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost corect admisă de instanța de fond.
Deoarece excepția prescripției dreptului la acțiune este dirimantă, admiterea ei determinând respingerea acțiunii, nu se mai impune analiza criticilor din recurs (pct. 2-4 din memoriul de recurs) relative la fondul acțiunii privind acordarea daunelor materiale, considerentele din sentința instanței de fond cu privire la acest aspect fiind inutile, în condițiile în care acest capăt de cerere a fost soluționat pe excepție.
Referitor la daunele morale, Curtea reține că pentru angajarea răspunderii angajatorului pentru daune morale, conform art. 253 alin. 1 din Codul muncii trebuie îndeplinite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale, respectiv prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, culpa.
Prejudiciul moral se referă la o lezare adusă drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusă acelor valori sau atribute ale individului care îi definesc personalitatea. Deși au invocat că în timpul derulării urmăririi penale reclamanții au suportat un stres permanent,
care a condus la deteriorarea stării lor generale de sănătate și au înregistrat dificultăți permanente în a-și găsi un alt loc de muncă pe măsura pregătirii lor, în cauză nu s-a solicitat administrarea unor probe care să dovedească aceste susțineri. Actele medicale depuse de reclamantul V. M. (fila 113 și 114) nu sunt concludente în acest sens, întrucât din conținutul lor nu rezultă că bolile de care a fost tratat acesta au fost determinate de stresul la care a fost suspus reclamantul.
În plus, din carnetele de muncă ale reclamanților (filele 82-110) rezultă că aceștia au fost angajați ulterior datei de_, reclamantul C. G. chiar la pârâta intimată, ceea ce denotă că nu au avut dificultăți permanente în găsirea unui nou loc de muncă.
În consecință, chiar dacă s-ar înlătura susținerile instanței de fond în sensul că la originea lanțului cauzal stă o faptă culpabilă a reclamanților, întrucât în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii angajatorului pentru daunele morale, Curtea constată că soluția pronunțată de Tribunal este corectă și în ceea ce privește daunele morale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții V. M. și C. G. împotriva sentinței civile nr. 4101 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
S. | D. | D. | G. | L. | D. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_
Jud.fond: B. G. Z.
