Decizia civilă nr. 2318/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2318/R/2013
Ședința publică din data de 14 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. F. împotriva sentinței civile nr. 508/F din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr._, respectiv recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA, privind și pe intimata pârâtă S. "C. M. "; SA - S. T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate reciproc și intimatei și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 9 mai 2013 reclamantul C. F. a înregistrat la dosar întâmpinare la recursul pârâtei, iar la data de 14 mai 2013 a transmis prin fax o solicitare de judecată în lipsă.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentului reclamant, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 508/F/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița- Năsăud în dosar nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâta S. N. de T. F. de M. ,
"C. M. "; SA București prin mandatara S. T. a Societății Naționale de
T. F. de M. "C. M. "; SA București, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. F. împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de
M. "C. M. "; SA reprezentată în proces prin mandatara S. T. și în consecință obligă pârâtele să plătească reclamantei suma ce reprezintă echivalentul a șase salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu data inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost concediat la data de 22 martie 2012, în cadrul unei proceduri de concediere colectivă care a avut loc în baza programului de restructurare și reorganizare a C. M. SA și ale proiectului de concediere colectivă aprobate de Hotărârile A.G.A. nr. 38/2009, nr. 1/2010, nr. 3/2010 și Hotărârea C.A. nr. 12/2009, fiind emisă decizia de concediere individuală din 10
martie 2010, motivată pe dispozițiile art. 58, 65 și 68 din Codul muncii, și care conține mențiunea că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de OG nr. 9/2010, respectiv, o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului 2010, indemnizație de șomaj; un venit lunar în completare.
Instanța a apreciat că reclamantul a fost just concediat din inițiativa angajatorului pentru motive ce nu țin de persoana sa, urmare a desființării locului de muncă determinată de restructurarea și reorganizarea angajatorului și că aplicabilă la momentul concedierii era în vigoare dispozițiile OG nr. 9/2010 în forma inițială, care prevedeau măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, campanii naționale, societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar, așa cum acestea sunt prevăzute în art. 7 din actul normativ menționat și cum realizarea acestora este prevăzută de art. 18 din același act normativ.
Instanța a înlăturat apărările pârâtei Societății Naționale de T. M. F. de M. "C. M. "; SA, potrivit căreia plata compensatorie prevăzută de C.C.M., solicitată de reclamant, nu poate fi cumulată cu drepturile de care acesta a beneficiat în temeiul OG nr. 9/2010, invocând dispozițiile art. 67 din Codul Muncii.
În dezvoltarea argumentării, instanța a precizat că, în raport de dispozițiile legale arătate, nu este relevant că măsura de protecție este prevăzută și în Contractul Colectiv de Muncă, întrucât nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația părților contractante este una
izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe altă perioadă timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la nivel superior față de cel prevăzut în normele
legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Instanța a concluzionat că salariatul concediat din motive care nu țin de persoana sa poate beneficia cumulativ atât de compensațiile prevăzute de lege - OG nr. 9/2010, cât și celor prevăzute de C.C.M., fiecare dintre aceste compensații fiind suportate din fonduri distincte, respectiv din bugetul asigurărilor de șomaj și din resursele financiare ale acestora, dacă aceste compensații sunt prevăzute de C.C.M.
Instanța a apreciat că, chiar în situația în care dreptul solicitat de reclamant, nu este prevăzut în C.C.M. la nivel de unitate și de grup, un astfel de drept este prevăzut la nivelul C.C.M. la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 nr. 722/2008, contract care se aplică și la nivel S. C. M. SA, potrivit art. 241 alin. 1 lit. c din Codul Muncii în vigoare în anul 2010 și care prevede că la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată și o plătă compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază negociate, în situațiile prevăzute de alin. 1 la lit. "a"; din textul arătat.
În privința cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că nu au fost dovedite, astfel că cererea privind aceste cheltuieli a fost respinsă.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul C. F. și pârâta
S. "C. M. "; SA.
Reclamantul C. F.
a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii și obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Motivând recursul, reclamantul a arătat că atât prin acțiunea introductivă cât și prin răspunsul la întâmpinare a solicitat cheltuieli de judecată
reprezentând onorariu avocațial, justificând cheltuielile cu chitanța nr. 26/_
.
Dezvoltând motivele reclamantul a invocat dispozițiile art. 132 din Statutul Profesiei de Avocat, care stabilește că onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.
Pârâta S. N. de T. F. de M. "C. M. "; SA
a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate cu consecința respingerii acțiunii reclamantului C. F. .
Motivându-se recursul au fost invocate dispozițiile OG nr. 9/2010 ce reglementează măsurile de protecție socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți naționale, campanii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din sectorul privat, apreciind că aceste dispoziții au caracter de normă juridică specială în raport cu celelalte prevederi.
S-a invocat că Decizia nr. 223/2006 a Curții Constituționale s-a statuat că plata compensatorie nu constituie un drept constituțional, legiuitorul dispunând de marja necesară pentru a stabili măsuri de protecție socială. În contextul acestei reglementări s-a apreciată că reglementările OG nr. 9/2010 și HG 155/2010 prevăd expres drepturile de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective, drepturi prevăzute în mod expres la art. 7 din actul normativ menționat, drepturi regăsite și în decizia de concediere emisă pe seama reclamantului, drepturi suportate din bugetul asigurărilor sociale.
S-a evidențiat și relevanța în cadrul judecării recursului, a Deciziei nr. 1280/2010 a Curții Constituționale, care statuează asupra primordialității legii în raport cu încheierea convențiilor colective.
S-a concluzionat prin motivele de recurs, că intimata este beneficiara măsurilor instituite de OG nr. 9/2010 respectiv a drepturilor prevăzute de art. 8 alin. 3 din acest act normativ, neputând beneficia și de drepturile prevăzute de art. 8 al C.C.M. încheiat la nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010, fiind vorba de compensații de aceeași natură.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul C. F.
, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, arătând, în privința criticilor următoarele:
Cele două salarii compensatorii încasate au fost consecința dispozițiilor OG nr. 9/2010, în timp ce obiectul acțiunii sunt cele șase salarii compensatorii prevăzute în cadrul concedierii colective, de art. 80 din C.C.M. unic la nivel de Ramură T. uri, valabil pe anii 2008-2010 drepturile sale fiind protejate atât de Codul Muncii cât și de Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010 și de Contractul Individual de Muncă.
Intimatul a invocat faptul că, compensațiile solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă trebuie cumulate cu drepturile acordate de OUG nr. 9/2010 întrucât, scopul pentru care compensațiile au fost prevăzute în C.C.M. a fost de atenuare a consecințelor concedierilor colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
De asemenea, ca argument, s-a invocat de intimat, că sumele acordate în baza OG nr. 9/2010 se suportă din bugetul asigurărilor de șomaj iar cele solicitate prin acțiune de către angajator potrivit art. 80 din Contractul Colectiv de Muncă.
Intimatul a concluzionat în sensul că salariații concediați din motive ce nu țin de persoana lor beneficiază cumulativ atât de compensațiile prevăzute de lege și suportate din bugetul asigurărilor de șomaj cât și de compensații bănești individuale din partea angajatorului din resursele financiare ale acestuia în condițiile în care asemenea prevederi sunt prevăzute în art. 80 din Contractul Colectiv de Muncă.
Curtea, analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor din motivele de recurs ale reclamantului C. F. constată că recursul este fondat pentru motivele ce succed.
Curtea reține că criticile de nelegalitate a hotărârii atacate vizează neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate de recurent în cursul primului ciclu procesual, în aprecierea recurentului justificate cu chitanța nr. 26/_ emisă de Cabinetul Avocațial, reprezentând onorariu avocațial.
Curtea găsește întemeiată critica întrucât, prima instanță în mod greșit a reținu că, cheltuielile de judecată solicitate nu au fost dovedite, aceasta pentru că recurentul, în primă instanță a depus chitanța nr. 26 din_ (file 51 din dosarul de fond) privind achitarea onorariului avocațial.
Față de o asemenea constatare și având în vedere dispozițiile art. 276 C.pr.civ., care întemeiat de culpa procesuală, reglementează dreptul la recuperarea cheltuielilor de judecată Curtea urmează ca în baza art. 312 alin. 1, 2 și 3 teza I-a din C.pr.civ. să admită recursul și drept consecință să modifice hotărârea în sensul obligării pârâtelor S. N. de T. F. de M.
"C.F.R. M. "; S.A. și S. N. de T. F. de M. "C.F.R. M. "; S.A. S.
T., la plata către recurent a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Curtea constată că recursul declarat de S. N. de T. F.
M. "C.F.R. M. "; S.A. este nefondat pentru considerentele ce urmează:
În mod legal prima instanță a apreciat prin prisma dispozițiilor art. 67 din Codul Muncii că, angajatorul are obligația de respectare a dreptului persoanei concediate de a lua măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
În condițiile în care o asemenea măsură de protecție a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă, ca o consecință a dispoziției legale arătate recurenta nu poate invoca ca temei existența unui cumul de compensații care ar crea intimatului un avantaj patrimonial nelegal.
Izvoarele nașterii dreptului intimatului la compensații sunt diferite pe de o parte OG nr. 9/2010, pe de altă parte C.C.M. pe anii 2008-2010, contract încheiat anterior ordonanței arătate și care constituie legea părților.
Existența unor contracte colective de muncă la nivel de unitate, respectiv de ramură, pentru anul 2010, contracte care nu mai prevedeau dreptul salariatului concediat pentru motive care nu țin de persoana salariatului, să beneficieze de compensații bănești pentru concediere, nu poate impieta, în aprecierea Curții, cum de altfel a apreciat corect și prima instanță, asupra beneficiului reclamantului asupra acestor compensații, cât timp, dreptul la aceste compensații se regăsește în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anii 2008-2010, căruia, celelalte contracte colective de muncă enunțate, trebuie să îl respecte, respectiv să se conformeze. Astfel, ținând seama de nivelul de dialog care are loc pentru încheierea contractelor colective de muncă pe cele trei niveluri, s-ar ignora voința unei reprezentativități semnificative la nivel superior, care, evident include și voința unei reprezentativități de nivel inferior.
De altfel, sunt relevante în sensul celor arătate dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. "c"; din Codul Muncii.
În aprecierea Curții, deciziile Curții Constituționale invocate de recurentă, nu sunt relevante în cauză, acestea referindu-se la caracterul constituțional al plății compensatorii, respectiv la promovarea primordialității legii la încheierea contractelor colective de muncă. Or, în cauză Curtea observă pe de o parte că, chiar dacă dreptul la plățile compensatorii nu este un drept constituțional, potrivit deciziei Curții Constituționale, el este însă un drept stabilit prin
contractul colectiv de muncă, încheiat la nivel de ramură, contract ce are caracter obligatoriu potrivit art. 229 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 modificată și completată, pe de altă parte, contractul colectiv de muncă fiind încheiat anterior Deciziei Curții Constituționale nr. 1280/_, nu are caracter obligatoriu în privința contractului arătat, astfel că acesta are putere de lege între părți, cu consecința că efectele lui juridice își produc efectele obligatorii.
Pentru motivele arătate, urmează ca în baza art. 312 alin. 1, 2 și 3 teza I-a din C.pr.civ. să admită recursul reclamantului C. F. și drept consecință să modifice hotărârea, să oblige pârâtele la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant, și să respingă ca nefondat recursul pârâtei
S. N. de T. F. de M. "C.F.R. M. ";. Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C. F. împotriva sentinței civile nr. 508/F din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr._ pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâtele la plata sumei de 300 lei în favoarea reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată
Menține restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE
"C. M. "; SA împotriva aceleiași sentințe. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
D. C.
G. N.
M.
I. T.
GREFIER,
N.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: I. C.
