Decizia civilă nr. 2321/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2321/R/2013
Ședința publică din data de 14 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.
JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 208/F din_ a Tribunalului
B. -N. pronunțată în dosar nr._ * privind și pe intimații reclamantul
P. V., pârâții S.C. O. P. SA, A. F. P. B., D. G. A
F. P. B. -N. și chemata în garanție D. G. DE A. A M.
C. din cadrul A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA - avocat Moroșan N., în substituire avocat Bilan I., din cadrul Baroului B. N. .
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea pune în discuția reprezentantei pârâtei SC O. P. SA că repunerea pe rol a cauzei a fost motivată de
împrejurarea că în cauze similare societatea a declarat recurs și s-a apreciat oportun a se verifica dacă a promovat calea de atac a recursului în această cauză. Reprezentanta societății arată că a existat un număr de hotărâri, în câteva dosare, în care acestea au fost comunicate cu întârziere societății de avocatură, pârâta nu s-a încadrat în termenul de recurs și prin urmare acesta nu a mai fost
declarat.
Nefiind formulate alte cereri, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei SC O. P. SA arată că este legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond, solicită respingerea recursului declarat de A. ca netemeinic și nelegal, cu cheltuieli de judecată în cele trei stadii procesuale, respectiv în primul ciclu procesual și rejudecare, în cuantum de 786,2 lei. Raportat la cheltuielile de judecată în recurs își rezervă dreptul de a formula separat o cerere de acordare a acestora.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 208/F/2013 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr._ * a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B.
, și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P. V. împotriva acestor pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Au fost respinse ca nefondate excepțiile tardivității, prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei invocate de pârâta SC O. P.
SA.
Au fost respinse excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de A. N. de A. F. - D. G. de A. a M.
C. .
A fost admisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul P. V. împotriva pârâtei SC O. P. SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5873 lei reprezentând impozit pe venit reținut, precum și dobânda legală de la data reținerii și până la data restituirii integrale.
A fost obligată pârâta SC O. P. SA să plătească reclamantului suma de 1190 lei cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. și-n consecință a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma la plata căreia pârâta a fost obligată în favoarea reclamantei cu titlu de impozit pe venit, dobândă legală și cheltuieli de judecată anterior indicate.
A fost obligată chemata în garanție A. N. de A. F. - D.
G. de A. a M. C. să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 393,1 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Î n privința excepțiilor
Pentru admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor
D.G.F.P. B. -N. și A. F. P. B. s-a reținut că, prin Decizia nr. 9085/2012 a Curții de Apel C., litigiul dedus judecății este unul de muncă.
A mai reținut instanța că trebuie reliefat faptul că angajatorul în calitate de mandatar al instituțiilor financiare a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către angajatorul O. P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a
M. C., reorganizată în cadrul A. începând cu data de_ (potrivit art. III din HG nr. 1171/2007) și cum, pe de altă parte, sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. , este lipsit de echivoc faptul legitimării procesuale pasive a acestei din urmă autorități fiscale, sens în care excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de A. a
fost respinsă, ca nefondată.
Pentru respingerea l ipsei calității proces uale pasive a pârâte i A.N.A.F. - D.
G. de A. a M. C.
s-a reținut că luând în considerare cele arătate în privința excepției anterior menționate, precum și faptul că în condițiile în care angajatorul în calitate de mandatar al instituțiilor financiare a reținut în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA, invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual, excepție ce se impune a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței, tribunalul a reținut că sub acest aspect sunt relevante și obligatorii considerentele date de către instanța de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat expres că litigiul promovat de reclamant/ă este unul de dreptul muncii,
în condițiile în care reclamantul/a este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului
îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Față de aceste dezlegări de drept obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul reținând și că pârâta a fost angajatorul reclamantei și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei angajator.
Pentru soluționarea excepției lipsei cal ității procesuale pa sive a pârâtei
O.M.V. "P. ";
s-a reținut că se impune ca excepția să fie analizată din perspectiva casării, în recurs, a primei hotărâri pronunțate de tribunal apreciind că sunt relevante și obligatorii considerentele date de către instanța de recurs, în decizia de casare, prin care a fost menționat că litigiul promovat de reclamantă este unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune de a califica litigiul ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva art. 40 alin. 2 lit. f din Codul Muncii potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
D. perspectiva unor asemenea rețineri și a dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.pr.civ. precum și a faptului că pârâta a fost angajatorul reclamantului și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, a fost apreciat de instanță că se impune respingerea excepției.
Pentru soluționarea excepției inadmisib ilității invocate de p ârâta A.N.A.F.
instanța a plecat de la calificarea litigiului ca fiind unul de muncă, astfel că nu se mai poate reține neîndeplinirea procedurii prealabile de sesizare a instanței, cât timp legislația muncii nu prevede o asemenea procedură.
În același timp tribunalul a mai arătat că sunt relevante și corecte considerentele reținute de prima instanță în primul ciclu procesual unde se arată că deși cererea de restituire formulată de reclamantă nu a fost adresată Autorității Fiscale de A. F., fiind înregistrată, așa cum s-a reținut în prezentarea stării de fapt, la D. G. a F. P. B. -N., însă sub acest aspect sunt aplicabile prevederile art. 6 ind. 1 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, text de lege potrivit cu care
"petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta";. În ce privește invocarea de către pârâta A. a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul în care impută reclamantei faptul neurmării procedurii plângerii prealabile, tribunalul a reținut că nu își găsește fundament câtă vreme aceasta nu a solicitat revocarea unui act administrativ unilateral tipic, dimpotrivă, în cauză ne aflăm în situația refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a sumelor de bani reținute cu titlu de impozit pe venit, astfel încât, și din perspectiva prevederilor art.7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității apare ca nefondată.
Referitor la excepția prescripției dreptul ui la acțiune
invocată de pârâta
O.M.V. P. SA, excepție pe care a respins-o, tribunalul a considerat că litigiul fiind unul de muncă, sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. C din Codul Muncii, în forma existentă la data sesizării instanței, care prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 5 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat. În litigiul dedus judecății reține tribunalul, este în discuție asemenea drepturi, iar începerea curgerii termenului de prescripție este data încetării raporturilor de muncă care este 9 februarie 2009, iar data înregistrării acțiunii este_ .
Tribunalul a mai reținut că, trebuie subliniat că în cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s- a susținut de reclamant/ă în răspunsul la întâmpinare, deoarece fiind calificat litigiul ca fiind unul de muncă de către instanța de recurs, tribunalul arată că în acest gen de litigii sunt aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție, iar nu dispozițiile din Codul de procedură fiscală, acest termen de prescripție ar fi fost incident dacă era soluționată cauza de instanța de contencios fiscal. Nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, tribunalul arată că nu este vorba în speță de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de restituirea unor sume reținute și virate de angajator cu titlu de impozit din indemnizația de concediere acordată, iar aceste pretenții au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate integral, fiind incidente prevederile art. art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării instanței.
Cu referire la fondul cauzei,
tribunalul a reținut următoarele:
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr. 142 din_ privind încetarea contractului
individual de muncă al reclamantului, modificată ulterior prin decizia nr.225/_ f.12-16.
Potrivit art.6 al ultimei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 30.832 lei (RON).
Raportat la precizările efectuate în notele de ședință depuse la dosar de pârâta angajatoare SC O. P. SA și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere (f. 147 - 153), rezultă că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta O.
P. SA, bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A.
, suma de 5873 lei cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.
Potrivit art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
În ceea ce privește impozitul reținut reclamantului/ei conform art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003), în forma în vigoare la momentul plății, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza
salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Pct. 68 lit. l al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal (H.G. nr. 44/2004) statuează în sensul că veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă acestea nu au în vedere plățile compensatorii ci alte compensații bănești, și oricum o prevedere cuprinsă într-un act normativ (Hotărâre a Guvernului) adoptat în executarea unei legi nu poate contraveni legii, act normativ cu forță juridică superioară, care poate fi modificat numai printr-un act de aceeași forță juridică.
Ca atare, se impune a se acorda prioritate dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j cuprinse în Legea nr. 571/2003, act normativ cu o forță juridică superioară. În acest sens trebuie reliefat că potrivit art. 4 (3) din Legea nr.24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Relevante în sensul că dispozițiile legale edictate cu titlu de norme de aplicare a unui act normativ reprezentat de o lege nu pot modifica însăși prevederile legale ce fac obiectul aplicării, sunt și prevederile art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cu care "ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului";.
Totodată, potrivit art. 76 din același act normativ, "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora";.
Tribunalul constată că reclamantul/a a primit suma de la pârâta angajator cu ocazia încetării raporturilor de muncă ca urmare a procesului de concediere colectivă, că suma încasată denumită indemnizație de concediere are natura juridică a unor plăți compensatori în sensul legii, iar nu a unei compensații bănești individuale, situație în care ținând cont de faptul că plățile compensatorii sunt exceptate expres de la plata impozitului, textul prevăzând expres că aceste sume "nu sunt impozabile";, tribunalul constată că în mod nelegal pârâta angajator a reținut și virat la bugetul de stat impozitul aferent sumei de care a beneficiat reclamantul/a.
În sensul celor conchise, instanța subliniază faptul că toate drepturile bănești indiferent de modul în care sunt denumite(plată compensatorie, compensații bănești, indemnizație pentru concediere) reprezintă o măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii individuale sau colective, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Astfel art. 67 din Codul muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod. Prin urmare, chiar dacă această măsură de protecție
este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
În consecință, plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat.
A apreciat tribunalul că plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii de către angajator sau acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat, astfel că a fost admisă acțiunea precizată a reclamantului.
Î n privința cererii de acordare de dobânzi legale,
tribunalul a apreciat că este justificată prin prisma dispozițiilor OG nr. 9/2000 și 13/2011 și a faptului că numai prin acordarea lor se poate concepe o justă reparație a prejudiciului suferit de reclamant.
Cu privire la cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamant instanța a apreciat că este întemeiată, pârâta O.M.V. P. SA fiind în culpă procesuală raportat la admiterea acțiunii reclamantului.
Î n privința cererii de chemare în garan ție
formulată împotriva A. - D.
de A. a M. C., tribunalul raportându-se la dispozițiile art.
60 alin. 1 din C.pr.civ. și analizând cerințele, scopul cererii de chemare în garanție, a constatat că angajatorul a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului/ei a fost reținut de către angajatorul O. P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul A. începând cu data de_ (potrivit art. III din HG nr. 1171/2007) și cum, pe de altă parte, sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. .
Având în vedere această situație, reținând că pârâta angajator a căzut în pretenții cu privire la suma pe care a reținut-o și virat-o în contul bugetului de stat, cu toate că nu se impunea acest lucru, suma cuvenită reclamantului/ei nefiind impozabilă după cum s-a explicat, că sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, administrat de chemata în garanție A.
, tribunalul arată că în această situație chematul în garanție A. are obligația de despăgubire cu privire la suma pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantului/ei, motiv pentru care tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A.
N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. și-n consecință va obliga chemata în garanție să plătească pârâtei suma la plata căreia pârâta a fost obligată în favoarea reclamantei cu titlu de impozit pe venit, dobândă legală și cheltuieli de judecată anterior indicate.
Pentru cheltuielile de judecată efectuate în recurs, tribunalul a constatat că chemata în garanție se află în culpă procesuală raportat la admiterea cererii de chemare în garanție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. DE A.
F.
solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Motivând recursul, pârâta a adus critici de nelegalitate după cum urmează:
-lipsa unei motivări temeinice a respingerii excepției lipsei calității procesual pasive a A., în esență arătând că între reclamant și A. nu a existat nici un raport juridic. În sprijinul acestei concluzii a invocat dispozițiile art. 1 din HG nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea A., anexa 2 din Ordinul nr. 753/2006 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili între care se regăsește și pârâta O. P. SA potrivit art. III din HG nr. 1171/2007, precum și dispozițiile art. 47 din C.pr.civ., privind coparticiparea procesuală.
În dezvoltarea criticii s-a arătat că raportul juridic al reclamantului a fost cu pârâta SC O. P. SA, reținerea și virarea impozitului pe venit fiind făcută de către această pârâtă, astfel că în raport de dispozițiile art. 117 C.pr.fiscală și prevederile OPA. nr. 1899/2004 doar pârâta SC O. poate avea calitate de a solicita restituirea sumelor.
În același timp, tot în susținerea criticii s-a arătat că A. nu poate răspunde nici în solidar cu pârâta SC P. SA întrucât nu are aceleași drepturi și nici aceleași obligații cu această societate, care nu a solicitat restituirea sumelor.
-greșita respingere a excepției inadmisibilității și a cererii de chemare în garanție, ambele formulate de A. .
Critica constă în aceleași greșeli săvârșite de instanță în privința soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive a A., respectiv lipsa unui raport juridic între A. și reclamant, lipsa unei solicitări în condițiile art. 117 C.pr.fiscală și OMFP nr. 1899/2004 de restituire a sumelor de către SC O. P. SA.
În susținerea criticii s-a mai arătat că reclamantul nu a respectat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, privind procedura administrativă prealabilă, fiind greșite considerentele hotărârii prin care se reține că reclamantul a urmat procedura arătată, fiind relevante în acest sens dispozițiile art. 6 alin. 1 din OG nr. 27/2002, în condițiile în care a existat la cererea de restituire adresată DGFP B. -N. și nu A., responsabilitatea pentru direcționarea corectă a cererii reclamantului spre organul decizional revine angajaților instituțiilor aflate în subordinea A. .
În acest context reținut de tribunal se arată că reclamantul, urmare a răspunsului primit de la A. F. P. ă a municipiului B. cu adresa nr. 3410/10/_ reclamantul s-a aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la instituția fiscală în administrarea căreia se afla O. P. SA, astfel că reclamantul putea sesiza pe baza acestui răspund instituția competentă cu plângere prealabilă înainte de a sesiza instanța de judecată.
În privința acestei proceduri obligatorii recurenta a invocat dispozițiile art.
117 C.pr.fiscală și Ordinul MFP nr. 1899/2004 anexa 1.
-greșita apreciere în privința cererii de chemare în garanție a A. că aceasta este obligată să restituie reclamantului o sumă de bani care reprezintă impozit pe venit care nu a fost reținut niciodată în mod direct de către A. .
În dezvoltarea criticii se arată că instanța a interpretat greșit temeiul legal preluând noțiunea de plăți compensatorii pe care reclamantul și pârâta SC O. P. SA au folosit-o în formularea acțiunii și cererii de chemare în garanție, instanța raportându-se pentru o asemenea reținere la dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 care prevăd că plățile compensatorii nu sunt incluse în drepturile salariale și nu sunt impozabile în înțelesul impozitului pe venit.
În continuarea criticii s-a arătat că aceste prevederi legale reținute de instanță nu au aplicabilitate în cauză chiar prin prisma considerentelor reținute de însăși instanță, potrivit cărora art. 6 din Decizia nr. 25 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, valoarea netă a îndemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art.
50 din C.C.M. completate cu prevederile planului social, ținând cont de vechimea acestora în P. este de 22.630 lei (ron).
În aceste condiții s-a apreciat că în mod greșit s-a reținut de instanță aplicarea dispozițiilor C.pr.fiscală și nu cele ale CCM art. 50 încheiat de P. care făcea aplicabile dispozițiile art. 55 alin. 2 lit. k din C.fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din HG nr. 44/2004 care prevăd că sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor și în consecință sunt supuse impozitării.
În cadrul criticii s-a precizat că nu se impune ca compensațiile bănești individuale să fie calificate ca și plăți compensatorii avându-se în vedere dispozițiile art. 28 și 42 din OUG nr. 98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, coroborate cu dispozițiile art. 6 din Programul de concediere colectivă care stabilește că salariatul concediat va primi compensații sub formă de
îndemnizații de concediere cu respectarea prevederilor art. 50 din CCM încheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului social.
S-a concluzionat în cadrul criticii că pârâta SC O. P. SA a plătit îndemnizații de concediere către personalul disponibilizat din fonduri proprii în conformitate cu CCM, plăți care sunt considerate venituri asimilate salariilor și în consecință supuse impozitării fiind invocată în sprijinul concluziei dispozițiile art. 68 lit. l din HG nr. 44/2004 care prevăd că sunt asimilate salariilor și sumele ce sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă.
-greșita obligare a A. la plata sumei de 393,1 lei către SC O. P. SA cu titlu de cheltuieli de judecată, nefiind întrunite cerințele art. 274 C.pr.civ.
În motivarea criticii s-a arătat că nu ar exista culpă procesuale în sarcina
A., că partea trebuie să fi câștigat irevocabil procesul, cerință neîndeplinită în cauză, că nu este dovedită reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale și că cheltuielile angajate de parte sunt unele obișnuite, astfel că nu pot fi imputate părții adverse.
Prin întâmpinarea depusă de reclamant
s-a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, neîntemeiat și nelegal și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Reclamantul a invocat în susținerea întâmpinării următoarele:
-în privința excepției lipsei calității procesual pasive a DGFP B. -N., A.
F. P. B., A. N. de A. F. - D. G. de A. a
M. C. s-a arătat că este întemeiată deoarece acțiunea a fost formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă, în condițiile în care
calificarea juridică a litigiului a fost ca fiind unul de muncă (Decizia nr. 9085/2012 a Curții de Apel C. ) astfel că raportul juridic dedus judecății este doar între angajator și angajat, iar angajatorul pârât nu se află într-un raport de solidaritate sau indivizibilitate cu pârâtele - organe fiscale. În plus au fost invocate și dispozițiile art. III din HG nr. 1171/2007 privind organizarea și funcționarea A. prin care se reorganizează D. G. de A. a M. C.
, direcție generală în cadrul A. N. de A. F., fără personalitate juridică prin comasare.
S-a precizat că cererea de chemare în garanție aparține pârâtului dar limitat la obiectul cererii introductive, subliniindu-se și caracterul dependent al cererii de caracterul incidental al acesteia față de acțiunea principală.
Intimatul a apreciat că pe fond cererea de chemare în garanție nu este inadmisibilă, procedura prevăzută de art. 117 C.pr.fiscală fiind distinctă de cea
reglementată de art. 109 alin. 2 C.pr.civ., titularul dreptului respectând condițiile impuse de legiuitor.
Cererea de chemare în garanție a fost întemeiată în raportul dintre angajator și organul de specialitate al autorității publice centrale A. care administrează bugetul general consolidat în care au fost virate sumele reținute cu titlu de impozit pe venit, A. care prin comasare prin absorbție a preluat D. de administrare a marilor contribuabili, astfel că A. are sarcina despăgubirii derivată din nelegala impozitare a compensațiilor de concediere și nicidecum celorlalte chemate în garanție A. F. P. B. și D. G. a F.
P. B. -N. .
Cu privire la excepția tardivității introducerii acțiunii s-a arătat că în cauză nu este aplicabil termenul de 30 de zile întrucât termenul își are aplicabilitate doar în cadrul concedierii, care nu face obiectul prezentului litigiu.
S-a motivat că nu poate fi reținută susținerea pârâtei SC O. P. SA, potrivit căreia ar fi reținut și virat impozitul către recurenta A. întrucât potrivit art. 55 lit. j din Legea nr. 571/2003 acest impozit nu se datora. Prevederile pct. 68 alin. 1 din HG nr. 44/2004 în opinia intimatului nu sunt aplicabile fiindcă sunt dispoziții date în aplicarea unei legi, act normativ cu forță juridică superioară astfel că potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau hotărârilor guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, aceste acte date în aplicarea unui act normativ reprezentat de o lege nu pot modifica însăși prevederile legale ce fac obiectul aplicării.
S-a concluzionat că aplicabile sunt dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 care prevăd că îndemnizația de concediere în cazul unor concedieri colective sunt exceptate în mod expres la plata impozitului.
S-a considerat că interpretarea recurentului făcută dispozițiilor art. 55 lit. j din C.fiscal se opune principiului de drept aplicabil actelor normative potrivit cu care unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face.
A fost apreciat și faptul că chiar dacă măsura de acordare a compensațiilor bănești cu ocazia concedierii, este prevăzută în contractul colectiv de muncă ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierilor părților contractate întrucât obligația angajatorului este una prevăzută de lege - art. 67 din C.Muncii - prin respectivele contracte, respectiv contractele individuale de muncă, negociindu-se doar condițiile și cuantumurile acestora.
Referitor la acordarea de dobânzi reclamantului s-a arătat că acesta a solicitat prin precizarea de acțiune acordarea dobânzii care nu poate fi considerată o modificare de acțiune potrivit art. 132 pct. 2 din C.pr.civ. pe de o parte, iar pe de altă parte numai prin acordarea dobânzilor se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs contribuabilului prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal.
În privința cheltuielilor de judecată intimatul a arătat că acestea au fost
justificate cu facturi și chitanțe, iar pârâta a căzut în pretenții astfel că sunt incidente dispozițiile art. 274 C.pr.civ.
Mai mult, se arată de intimat că fiind admisă cererea de chemare în garanție a recurentului față de A., aceasta a fost obligată în favoarea ei și la plata cheltuielilor de judecată, pe care ea a fost obligată față de intimat.
S-a mai precizat că, chemata în garanție A. a fost obligată să plătească pârâtei SC O. P. SA și cheltuielile de judecată proprii (pe lângă cele solicitate de reclamant), situație în care nu se justifică critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantului, din moment ce acestea vor fi recuperate de SC O. P. SA de la chemata în garanție de la care va încasa și cheltuielile proprii.
Prin întâmpinare formulată de pârâta SC O. P. SA
s-a solicitat respingerea ca nefondat a recursului în privința soluției instanței de fond de admitere a cererii de chemare în garanție și de obligare a A. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea SC O. P. SA.
Motivele întâmpinării aduc critici hotărârii în sensul că criticile aduse hotărârii de A. sunt confuze în privința soluționării cererii de chemare în garanție.
În acest sens arată că recurenta a încercat să abordeze temeinicia acțiunii prin definițiile diferite date, prin deosebite acte normative sumelor de bani primite cu ocazia concedierii colective, cu consecința interpretării că aceste sume sunt impozabile. În plus, recurenta a făcut analiza modalității de calcul în care au fost calculate sumele acordate celor disponibilizați, ceea ce excede obiectului cauzei, prima instanță nefiind investită cu o asemenea analiză.
S-a arătat că probațiunea administrată a relevat că SC O. P. SA a reținut sumele cu titlu de impozit pe care le-a virat în contul A., situație în care fiind această pârâtă obligată la restituirea acestor sume către reclamant este îndreptățită să solicite pe calea cererii de chemare în garanție restituirea acestor sume, inclusiv dobânzile și cheltuielile de judecată.
S-a considerat că soluția instanței de fond este legală și temeinică și cu privire la soluția de obligare a A. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea SC
O. P. SA având în vedere că cererea de chemare în garanție a fost admisă față de A. astfel că este în culpă procesuală.
Au fost apreciate ca greșite susținerile recurentei în sensul că aceste cheltuieli pot fi acordate numai în ipoteza în care "partea care a câștigat în mod irevocabil procesul";, cât timp recurenta este în culpă, SC O. P. SA a reținut impozitul pe plățile compensatorii numai după ce A. i-a comunicat sumele impozabile, la solicitarea SC O. P. SA pentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la reținerea impozitului.
Prin întâmpinarea depusă de DGFP B. -N.
s-a solicitat admiterea recursului A., cu consecința modificării hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii intimatului ca neîntemeiată.
S-a motivat în sensul că soluția instanței de fond dată excepțiilor invocate, respectiv: excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor organe fiscale și A.
- DGAMC, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei SC O. P. SA și excepția inadmisibilității este neîntemeiată, excepțiile fiind în strânsă legătură între ele, iar raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din dreptul material dedus judecății. Or în speță, între reclamant și A. nu există nici un raport de drept material fiscal care să îndreptățească reclamantul să solicite restituirea sumelor cu titlu de impozit, singura îndreptățită potrivit art. 117 C.pr.fiscală fiind pârâta SC O. P. SA.
În privința fondului litigiului au fost arătate următoarele:
Pe fond soluția primei instanței este neîntemeiata, pentru cele de mai jos.
Cererea intimatului este întemeiata in drept pe dispozițiile art. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 21, alin. 4 si art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Societățile comerciale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fonduri proprii compensații bănești individuale, in condițiile si in cuantumurile prevăzute in programele de concediere colectiva.
Legislația fiscala in materie denumește sumele reprezentând salarii compensatorii ca fiind compensații bănești individuale conform dispozițiilor art. 68, lit. m din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate™ prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare.
In acțiune se arata ca parata S.C. P. S.A. a efectuat plați compensatorii către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, asa cum s-a stabilit prin Contractul colectiv de munca.
Normele de aplicare a Codului fiscala arata, ih explicarea art. 55, alin. 2, lit.k, la pct. 68, ca "veniturile din salarii sau asimilate" salariilor cuprind totalitatea sumelor incasate ca urmare a unei relații contractuale de munca, precum si orice sume de natura salariala primite in baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se refera, si care sunt realizate din_ compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute in contractul de munca".
Conform art. 55, alin. 4, lit. j din Codul fiscal, invocate de reclamant, nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in înțelesul impozitului pe venit, sumele reprezentând plați compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfacute ca urmare a concedierilor colective, acordate potrivit legii.
S-a apreciat că la o analiza sumara a textelor legale invocate ar rezulta ca dispozițiile din Codul fisal (art. 55, alin. 4, lit. j) precum si dispozițiile existente in normele de aplicare a Codului fiscal ( pct. 68, lit.l) sunt contradictorii. In realitate, cele doua texte au fost adoptate pentru a reglementa situații juridice diferite.
S-a considerat că dispozițiile din Codul fiscal sunt de stricta interpretare conform art. 1, alin. 3 " in materie fiscala dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, in caz de conflict intre acestea aplicandu-se dispozițiile Codului fiscal".
Ca o concluzie s-a reținut că analizând textele legale se poate afirma că în cazul concedierilor colective, singura interpretare posibila este ca: de regula, veniturile reprezentând compensații bănești, acordate din fondul de salarii sunt impozabile cu 16%; prin excepție, nu sunt impozabile aceste compensații, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, acordate salariaților prin acte normative si suportate de stat (nu de angajator din fondul de salarii sau din alte fonduri).
Într-o altă concluzie s-a apreciat că dacă angajatorul, în cazul concedierilor colective plătește și suporta compensații determinate conform prevederilor din contractele de munca, contractele colective de munca, aceste venituri reprezintă venituri din salarii supuse impozitului pe venit, iar daca plățile compensatorii sunt suportate de stat ca urmare a reglementarii prin acte normative a suportării acestora de stat, acestea nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in sensul impozitului pe venit. La aceasta interpretare se ajunge citind atent finalul art. 55, alin. 4, lit. j din Codul fiscal, "acordate potrivit legii"
S-a considerat că dacă modificarea Codului fiscal din luna octombrie 2009, aduse prin O.U.G. nr. 109/2009, pct. 53, determina considerarea că, la momentul adoptării textului de lege, scopul legiuitorului era acela ca tratamentul fiscal al plaților compensatorii/compensații bănești este diferit numai atunci cand se prevede expres printr-un act normativ special neimpozitarea acestora (si care prevede expres ca plata acestor sume de bani se suporta din alte fonduri decât fondul de salarii), in caz contrar, in lipsa legii speciale, sumele astfel obținute (plați compensatorii/ compensațiile bănești) vor fi întotdeauna impozitate, asa cum se clarifica acest aspect prin normele de aplicare a Codului fiscal (pct. 68, lit.l).
Conclusiv s-a arătat că veniturile obținute de reclamant sunt venituri impozabile. Parata S.C. P. SA, B. a procedat in mod corect la calcularea, reținerea si virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, in speța
impozitarea plaților compensatorii, motiv pentru care solicitam respingerea cererii reclamantei ca fiind nefondata.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, ce pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea pentru motivele ce succed constată că recursul este fondat.
Istoric al cauzei
Prin acțiunea înregistrată la 0_ reclamantul P. V. a chemat în judecată pârâtele A. și SC O. P. SA solicitând:
-în principal obligarea A. - DGFP B. -N. - A. F. P. a municipiului B. la restituirea impozitului reținut și plătit de angajatorul SC
O. P. SA pentru sumele compensatorii în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierilor colective;
-în subsidiar obligarea SC O. P. SA la restituirea impozitului reținut și plătit de către aceasta către A. - DGFP B. -N. - A. Financiară a municipiului B., în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierilor colective de către SC O. P. SA.
Prin sentința civilă nr.549/2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._
a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F. P. B. -N., A.
F. P. B. și SC O. P. SA, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P. V. față de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității invocate de pârâta A. N. de A. F. .
A fost admisă acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamantul/a P.
V. împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., și, în consecință:
- a fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantului/ei suma de 5873lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A.
F. - D. G. de A. a M. C., D. G. a F. P.
B. -N. și A. F. P. B. .
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantului/ei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.
A fost obligată reclamantul/a să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 368,38 lei.
Prin decizia civilă nr.9085/2012 pronunțată de Curtea de Apel C.
în urma recursului declarat de A. acesta a fost admis, hotărârea casată cu trimitere spre rejudecare.
În esență Curtea a reținut că în mod greșit Tribunalul B. -N. a tranșat litigiul ca instanță de contencios administrativ, în realitate litigiul fiind unul de drept al muncii care trebuia soluționat de instanța specializată în această materie și în compunerea prevăzută de lege.
Cu ocazia rejudecării s-a pronunțat hotărârea atacată prin prezentul recurs.
Analizând criticile din prezentul recurs se rețin următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale
Curtea constată că critica este neîntemeiată prin prisma cerințelor art. 60 alin. 1 din C.pr.civ. privind cererea de chemare în garanție fiind cu suficient temei apreciat că obligația este una legală.
Astfel, potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr-un contract încheiat între părți.
D. textul art. 60 alin. 1 C.pr.civ., rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Or, obligația recurentei de garanție față de pârâta O. P. SA derivă din
lege.
Recunoaște recurenta A. prin motivele de recurs, că pârâta SC O. P.
are calitatea în condițiile art. 117 C.pr.fiscală și ale prevederilor OMFP 1899/2004 să solicite restituirea sumelor reprezentând impozitul aferent sumelor reprezentând indemnizația de concediere, și ar fi justificată o astfel de solicitare în cazul în care, în litigiu, pârâta ar cădea în pretenții față de reclamant.
Prin urmare, se justifică participarea recurentei în proces, având calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O.
P. SA.
Excepția inadmisibilității
acțiunii și a cererii de chemare în garanție, invocată de recurenta A., motivată de faptul neformulării unei cereri de restituire de către pârâta intimată S.C. O. P. S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 și ale O.M.F.P. nr. 1899/2004 și art. 33 din O.G. nr. 92/2003, se impune a fi cercetată ulterior cercetării caracterului fondat al acțiunii formulate împotriva pârâtei intimate - fostul angajator al reclamantului, S.C. O. P. S.A., în condițiile în care doar în măsura în care se verifică temeinicia contestației împotriva modului de calculare și stabilire a impozitului de către angajator, se justifică apoi, ca un pas următor, verificarea urmării procedurii legale de recuperare față de autoritatea de stat care a primit în final sumele reținute.
Pe fondul cauzei
, Curtea constată că sunt fondate criticile aduse de recurentă hotărârii atacate, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
Astfel, reclamantul a beneficiat cu ocazia concedierii sale de o indemnizație de concediere acordată în temeiul art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate și pct. 4 din Planul Social, anexă la contractul colectiv de muncă, determinată raportat la vechimea reclamantului în cadrul SC P. SA și la salariul mediu brut pe unitate.
Potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, "sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă";.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, reținute de prima instanță ca temei pentru admiterea pretențiilor reclamantului, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile "sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective,
precum și sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, acordate potrivit legii";, însă reclamantul nu se găsește în ipoteza reglementată de acest text legal.
Astfel, prevederile art. 55 alin. 4 lit. j impun două condiții în ceea ce privește exceptarea de la impozitul pe venit și anume, plățile compensatorii să fie acordate potrivit legii și să fie calculate pe baza salariului mediu net pe unitate, or, reclamantul a beneficiat de o indemnizație de concediere în baza prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de P., din fondurile proprii ale acestei unități, și nu în temeiul unei dispoziții legale, iar această indemnizație a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe unitate și nicidecum în funcție de salariul net cum se impune prin cerința textului legal menționat anterior.
Se constată astfel că dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, și dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul
fiscal, reglementează două situații diferite, neputându-se considera, cum eronat s-a apreciat de către prima instanță, că prin prevederile cuprinse la pct. 68 lit. l din Normele Metodologice se adaugă la actul normativ în baza căruia acestea au fost adoptate.
Fiind vorba de compensații bănești acordate sub forma unei indemnizații de concediere, plătite de către pârâta SC O. P. SA, din fonduri proprii, ele sunt considerate venituri asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, astfel că este neîntemeiată cererea privind restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit pe venit, impozitarea fiind în concordanță cu prevederile legale menționate anterior.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursul declarat cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamant, fiind superfluu a mai cerceta celelalte motive de recurs invocate.
Având în vedere că recursul a fost formulat doar de către pârâta chemată în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C.
, iar nu și de pârâta SC O. P. SA, devin aplicabile prevederile art. 48 C.proc.civ., conform cărora, "dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei (…)folosesc și celorlalți";. În mod evident, prin natura raportului juridic, efectele hotărârii pronunțate în recursul A. se întind și asupra pârâtei O. P., întrucât în măsura în care se stabilește că plata impozitului a fost datorată de către salariați, în contradictoriu cu organul fiscal al statului competent în acest domeniu, în aceeași măsură, dezlegarea trebuie să se reflecte și asupra angajatorului care a reținut acest impozit și l-a virat mai departe statului, prin organele sale, neputând fi menținută față de acesta obligația de a restitui un impozit bine reținut.
În plus, se remarcă faptul că pârâta intimată O. P. a chemat în garanție
A., rolul chemării în garanție a celui împotriva căruia pârâtul se poate întoarce în situația în care ar cădea în pretenții fiind tocmai acela de a se putea formula apărări pertinente, de către chematul în garanție, inclusiv sub aspectul raportului juridic principal, dintre reclamant și pârât (O. P. ), astfel încât, în
măsura în care aceste apărări sunt acceptate de instanță, ele vor profita și celui obligat în raportul juridic principal, pârâtul, în speță, O. P. .
Ca urmare a respingerii acțiunii reclamantului, va fi respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, urmând a fi înlăturată și dispoziția instanței de obligare a pârâtei SC O. P. SA și a chematei în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., reclamantul va fi obligat să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 786,2 lei, cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând onorariu avocațial, cheltuieli calculate având în vedere toate fazele procesuale ale prezentului litigiu.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin celor dispuse în recurs, ca urmare a înlăturării unor motive de recurs, conform celor ce preced, sau a faptului nerecurării unor dispoziții ale tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de chemata în garanție A. N. DE A. F. SA împotriva sentinței civile nr. 208/F din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._ * pe care o modifică în parte și în consecință respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâta SC O. P. SA.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC OP SA împotriva chematei în garanție A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M. C. .
Obligă reclamanta la plata în favoarea pârâtei SC O. P. SA a sumei de 786,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Înlătură obligația pârâtei SC O. P. SA de a plăti reclamantei suma de 1190 lei cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual.
Înlătură obligația chematei în garanței A. N. DE A. F. - D.
G. DE A. A M. C. de a plăti pârâtei SC O. P. SA suma de 1583,1 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primul ciclul procesual și în rejudecare.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | ||
D. C. | G. N. | M. | I. T. |
GREFIER,
N. N.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: M. L. B.
