Decizia civilă nr. 2837/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2837/R/2013
Ședința publică din 27 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: C. M.
S-aluat în examinare recursul declarat de pârâtele S. N. DE T.
F. DE C. "C. C. " PENTRU ACESTE MOTIVE B. și S. DE T.
F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 1900/F din 30 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, privind și pe reclamanții intimați M. I., V. Ș., V. V., T. D., T. A., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamanților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâtele recurente au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 (2) C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 21 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții intimați M. I., V. Ș., V. V. ,
T. D. și T. A. au depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și păstrarea în totalitate a dispozițiilor sentinței civile atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art.
242 alin. (2) C.pr.civ., la care a anexat împuternicirea avocațială a doamnei avocat Rebrean A. M. .
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1900 din_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, excepție invocată de pârâtele S. N. de T. F. de C. SA B. și S. de T. F. de C. C. a Societății Naționale de T.
F. de C. SA și în consecință a fost respinsă cererea reclamanților M.
I., V. Ș., V. V., T. D., T. A. având obiect obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anul 2009 și a primei de Crăciun pentru anul 2009, pentru existența autorității de lucru judecat.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâte.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții M. I., V. Ș., V. V., T. D., T. A., împotriva pârâtelor S. N. de T.
F. de C. SA B. și S. de T. F. de C. C. a Societății Naționale de T. F. de C. SA și în consecință au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamanților M. I., V. Ș., V. V. ,
T. D. salariul suplimentar pentru anul 2010; reclamanților M. I., V. Ș., V. V., T. D., T. A.: prima pentru Ziua feroviarului pentru 2010; ajutorul material de Paști pentru anul 2010; ajutorul material de Crăciun pentru anul 2010, sume actualizate cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data scadenței fiecărui drept și data plății .
A fost respinsă cererea reclamantului T. A. având obiect obligarea pârâtelor la plata salariul suplimentar pentru anul 2010, ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea reclamanților M. I., V. Ș., V. V., T.
D., T. A. având obiect plata ajutorului material de Paști pentru anul 2011, a primei de Ziua feroviarului pentru anul 2011 și a salariului suplimentar pentru anul 2011, ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția autorității de lucru judecat în ce salariului suplimentar pentru anul 2009 și a primei de Crăciun pentru anul 2009, este întemeiată întrucât prin sentința civilă nr.144/F/2011 în ceea ce-l privește pe M. I., sentința civilă nr.86/F/2011, în ceea ce-l privește pe, V. Ș., sentința civilă nr.85/F/2011 în ceea ce-l privește pe V. V., sentința civilă nr.191/F/2011 în ceea ce o privește pe T.
D., toate hotărâri ale Tribunalului Bistrița-Năsăud și sentința civilă nr.109/2011 a Tribunalului Mureș (f76-83) pârâtele au fost obligate să plătească reclamanților salariul suplimentar pentru anul 2009 și prima de Crăciun pentru anul 2009 astfel că există triplă identitate de părți, cauză, obiect între pricini și devine incident art.1201 Cod civil.
În consecință excepția a fost admisă și cererea reclamanților M. I., V. Ș., V. V., T. D., T. A. având obiect obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anul 2009 și a primei de Crăciun pentru anul 2009, pentru existența autorității de lucru judecat.
Excepția prescrierii dreptului la acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată Obiectul acțiunii îl constituie plata salariului suplimentar, acordat pentru
munca desfășurată în cursul unui an calendaristic (adică salariul al 13-lea), echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutoarele de Paști, Crăciun, Ziua F. ului.
Conform art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Ca atare, pornind de la această reglementare legală, rezultă că toate drepturile solicitate de reclamant sunt venituri asimilate salariilor.
Dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii stabilesc un termen de prescripție de 3 ani pentru formularea cererilor care au ca obiect soluționarea conflictelor de muncă constând în plata unor drepturi salariale ori despăgubiri
bănești către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora.
Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
În consecință, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
Analizând fondul pretențiilor formulate tribunalul a reținut următoarele:
În primul rând tribunalul reține că reclamanții își întemeiază pretențiile, pe prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de și nu pe contractul colectiv de muncă valabil la nivel de unitate.
Astfel chiar dacă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate plata drepturilor pretinse de reclamant au fost suspendate, tribunalul va analiza pretențiile reclamantului prin prisma dispozițiilor din contractul colective de muncă încheiat la nivel superior, pe care reclamanții l-au invocat.
Reclamanții au fost salariații pârâtelor până în luna iulie respectiv septembrie 2011, când contractele lor de muncă au încetat urmare a concediere dispuse în cadrul unei concedieri colective.
Referitor la salariul suplimentar pentru anul 2010 și parțial pentru anul 2011 aferent perioadei lucrate tribunalul reține că, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate așa cum a fost modificat pentru anul 2010 și pentru anul 2011 acordarea salariului suplimentar nu se acordă însă pentru anul 2010 devine incident, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2836/2006 care, la art. 30, prevedea dreptul salariaților la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, contract în vigoare până la data de 31 ianuarie 2011.
Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare (pârâta S. N. de T. F. Marfă C. Marfă S.A. B. fiind menționată la pct. 3 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, incident pentru anul 2010, reclamanții sunt îndreptățiți să
primească salariul suplimentar pentru anul 2010, cu excepția reclamantului T.
care a fost sancționat de două ori în anul 2010 cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o durată de câte o lună(f.100-101), fiindu-i incidentă excepția care prevede că cei sancționați disciplinar nu pot beneficia de acest drept.
Cum în anul 2011 nu există contract colectiv de muncă la nivel superior celui de unitate care să prevadă drepturi superioare celui de la nivel de unitate și cum în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu se prevede obligativitatea acordării salariului suplimentar în anul 2011, pentru anul 2011 pretenția reclamanților este neîntemeiată și a fost respinsă.
În ce privește plata ajutorului material pentru Paști 2011 și a primei pentru Ziua F. ului pentru anul 2011 tribunalul a respins cererile ca neîntemeiate întrucât astfel de drepturi nu mai sunt prevăzute în CCM la nivel de unitate incident în anul 2011 iar, la nivel superior unității, pentru anul 2011, nu mai există contracte colective de muncă.
Referitor la ajutorul material pentru sărbătorile de Paști, Crăciun și premierea pentru Ziua F. ului, toate aferente anului 2010 tribunalul reține că aceste drepturi salariale sunt cuvenite reclamanților în temeiul art.71 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, cele anterior reținute cu privire la incidența acestui contract colectiv, cu ocazia analizării îndreptățirii la salariul suplimentar, fiind valabile și cu privire la aceste drepturi.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtelor în sensul că aceste drepturi au fost suspendate potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și prin urmare nu trebuie acordate întrucât, așa cum a reținut anterior tribunalul, reclamanții sunt îndreptățiți să le primească în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, de grup de unități.
Așa fiind, vor fi obligate pârâtele să plătească reclamanților: salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, cu excepție reclamantului T. A. ; ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de
"Ziua feroviarilor";, Paști și Crăciun pentru anul 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite, potrivit art.166 alin.4 din Codul muncii, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
Față de aceste considerente tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune și a admis în parte acțiunea reclamanților în modalitatea anterior expusă.
În baza art.274 cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă întrucât nu au probat cu acte justificative că au efectuat astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs comun ambele pârâte
, iar reclamanții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Motivele de recurs:
Excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la salariul suplimentar, ajutorul material de Paști și Crăciun, premiul de Ziua F. ului pentru anul 2010 întemeiată pe prevederile art.268 alin.1 lit. e Codul muncii în
raport de stabilirea acestui drept fără caracter salarial printr-un contract colectiv de muncă.
În conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii
,"Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
(1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit.
c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Clauza de neacordare a salariului suplimentar în anul 2010 negociată prin contractul colectiv de muncă la nivel de societate
Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități nu i se poate opune contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte în anii 2009 și 2010, deoarece în caz contrar, ar avea consecința încălcării principiului edictat de art.38 și art.164 Codul muncii, care enunță interdicția renunțării salariatului la drepturile ce-i sunt recunoscute.
Este irelevant că aceste contracte au fost semnate de sindicatele la care este afiliat reclamantul deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art.38 Codul muncii).
De altfel, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat la nivel de grup de unități, de la care nu poate deroga contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul inferior, conform art. 238 Codul muncii.
Acordarea drepturilor pretinse prin acțiune este condiționată de existența veniturilor necesare în speță lipsind fondurile bănești pentru plata sumelor.
3) Acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului după cum rezultă din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, aplicabil în cauză.
Astfel, art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă menționat precizează că :" pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
De asemenea, art. 30 alin. 3 precizează că :" Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";.
Din modul de formulare neechivoc și nesupus altei condiții decât desfășurarea ireproșabilă a activității rezultă caracterul pur și simplu al acestui drept pretins prin acțiune, precum și obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Tot astfel, acordarea ajutoarelor materiale de Paști și Crăciun și a premierii de Ziua F. ului este reglementată de art. 71 din CCM la nivel de grupă de unități ca un drept al salariaților neafectat de alte condiții decât cele prevăzute expres în norma citată, nefiind o vocație a salariatului.
Aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale nu pot fi reținute ca o justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele S.
N.
DE T.
F.
DE C. "C. C. " PENTRU ACESTE MOTIVE B.
și S.
DE T.
F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 1900 din_ a Tribunalului Bistrița Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
D. G.
L.
D.
S. D.
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.B. R.
