Decizia civilă nr. 3076/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3076/R/2013
Ședința publică din 17 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. I. -E., C.
D. și G. P. împotriva sentinței civile nr. 756/F din 27 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, privind și pe pârâtele intimate C. N. DE C. F. "C. " SA și C. "C. " SA - S. C. CF I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți M. I. -E., C. D. Și G. P., avocat Rebrean A.
M., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentanții pârâtelor intimate. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtelor intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată CN CF C. SA B. prin S. CREIR CF I. a transmis prin fax la dosar întâmpinare care este incompletă, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamanților recurenți.
Reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar împuternicire avocațială, arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării și nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza, admiterea acțiunii formulată de reclamanții. În esență, arată că în mod neîntemeiat instanța de fond a considerat că au prioritate Contractele Colective de Muncă la nivel de unitate prin care se stabileau un salariu minim pe perioada dedusă judecății de 570 de lei. Susține că, conform negocierii părților și conform art. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură orice negocieri a drepturilor salariale sub minimul prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură sunt lovite de nulitate absolută. Consideră că stabilirea de către societatea pârâtă a unui salariu de 570 de lei încalcă prevederile legale a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură și în cauză ar fi trebuit aplicat salariul de 700 de lei stabilit la nivel de ramură transporturi pe perioada dedusă judecății. Reprezentanta reclamanților recurenți solicită obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale pentru perioada dedusă judecății, cu cheltuieli de
judecată la fondul cauzei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 756 din_ a Tribunalului Bistrița Năsăud pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții G. P., M. I. E. și C. D. împotriva pârâtelor C. N. de C. F. ,,C. "; SA B., reprezentată în proces de S. C. R. de E.
, Întreținere și R. C. F. I. și S. C. R. de E., Întreținere și
R. C. F. I. a C. N. de C. F. ,,C. "; SA I., ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt angajații pârâtelor.
S-a reținut că reclamanții invocă dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta. Dispozițiile art.41 alin.3 lit.a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/_
, și-au încetat valabilitatea la data de_, astfel cum rezultă din adresa nr. 141/DDS/_ a M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Prin urmare după data de_ CCM la nivel de armură transporturi nemaifiind în vigoare nu se mai pot solicita drepturi prevăzute în acest contract astfel că pentru perioada_ și până la data promovării acțiunii, aceasta apare ca neîntemeiată, pentru acest considerent.
În ceea ce privește perioada octombrie 2009-_, pentru a se verifica dacă art.41 alin.3 lit.a) din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, trebuie analizate toate prevederile art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, nu numai cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamanta, precum și cele ale alin.5 și 6.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, societatea pârâtă, a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă pe anii 2009/2010, înregistrat sub nr.2584/_, în Anexa nr.1 la acest act, că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei iar începând cu data de_, prin actul adițional nr.1713/_, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
De altfel, reclamanții au înscrise în carnetele de muncă mențiunile privind modificarea salariului potrivit CCM și actelor adiționale la acesta.
S-a mai reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.1 lit.d), art. 27, 28 alin. 1, 29 alin. 1 și 30 din Legea nr.329/2009 care reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora;
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții M. I. -E., C.
și G. P.,
solicitând casarea în totalitate a hotărârii atacate și admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat.
În motivarea recursului, s-a arătat că pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu- se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada octombrie 2009 - martie 2010, li s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei (cu începere din luna iulie 2008). Pornind de la acest salariu minim brut de bază, pentru reclamante s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
În aceeași perioadă de referință era însă în vigoare și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, pe dispozițiile căruia reclamantele își întemeiază pretențiile și care prin art. 41 alin. (3) litera a) stabilea că "salariul de baza minim brut la nivelul ramură transporturi valabil din data de 01.01«2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori îndemnizații incluse în acesta".
Consideră că hotărârea primei instanțe este nelegală, câtă vreme aceasta a validat aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ce prevedea drepturi la un nivel inferior celor cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Invocând forța obligatorie a contractului colectiv de muncă la nivel superior, reclamantele învederează că prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare, în caz de neconformitate clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate contrare clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură fiind ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
Prin urmare, consideră reclamantele că instanța de fond trebuia sa dea aplicabilitate prevederilor CCM Ramura, deoarece angajatorul era obligat sa aplice, in mod direct, clauzele din contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi, ca fiind mai favorabile decât cele la nivel de unitate.
De asemenea, solicită să se țină cont și de considerentele Deciziei nr.
511/2006 a Curții Constituționale.
Referitor la Legea nr. 329/2009 reținută de către prima instanță, recurentele precizează că încadrarea in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat nu poate reprezenta o cauza de nerecunoaștere a drepturilor negociate de ambele parti, ci doar de neexecutare a obligației deja stabilite. Aceasta deoarece, tocmai parata este cea care își stabilește propriul buget, pe care ulterior îl da spre aprobare.
Niciun acord, nici măcar cel încheiat cu Fondul Monetar Internațional, nu reprezintă un eveniment de natura sa producă stingerea obligațiilor, in sensul art. 1156 cod civil si nu pot constitui temei pentru încălcarea unor drepturi legale ale salariaților, atât timp cat clauzele contractuale ce le prevăd erau in vigoare si perfect valabile pentru perioada in discuție.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14 iunie 2013 intimatul CN CF C.
S.A. B. prin S. CREIR CF I.
a solicitat respingerea recursului formulat cu menținerea în întregime a sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Recurenții se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi încheiat pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr. 722/03/_, potrivit cărora "salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta";.
Conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. b din același contract colectiv de muncă, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. 1 din acest contract colectiv de muncă.
Conform dispozițiilor art. 157 alin. 1 din Codul muncii, în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 162 alin.1 din Codul muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
În speță, verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamantelor drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada septembrie 2009 - martie 2010, Curtea reține că în mod corect prima instanță a constatat că pretențiile acestora sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce privește perioada octombrie 2009 - martie 2010, reține că pentru a se verifica dacă art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, se impun a fi avute în vedere toate prevederile art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, iar nu doar cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamanții, ci și cele ale alin. 5 și 6.
În cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut la alin. 5 că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor";.
De asemenea, alin. 6 al aceluiași articol stabilește că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Prin urmare, conform dispozițiilor art. 1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt
negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință și în aplicarea acestor prevederi, societatea angajatoare a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de_, prin actul adițional nr.1708/_, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
De altfel, salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamanții nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Ceea ce solicită este a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamantele recurente nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civil statuează că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Art.1 lit. d din Legea nr. 329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora.
În acest sens, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform art. 30 din Legea nr. 329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Contrar celor invocate în recurs, Curtea constată că Anexele 1 și 2 din Legea 329/2009 prevăd autoritățile și instituțiile publice înființate prin lege, ordonanță de urgență a Guvernului sau ordonanță a Guvernului, supuse reorganizării potrivit prezentei legi, precum și modalitatea de reorganizare sunt prevăzute, respectiv Autoritățile și instituțiile publice înființate prin hotărâre a Guvernului, supuse reorganizării potrivit prezentei legi, precum și modalitatea de reorganizare. Nefiind astfel de entități, a căror reorganizare a fost, de altfel, dispusă prin art. 1 lit. a din Legea 329/2009, pârâtele nu au fost enumerate în anexe, ceea ce nu înseamnă că dispozițiile actului normativ anterior nu li se aplică, conform considerentelor expuse anterior.
Este adevărat că dificultățile financiare ale debitorului nu justifică prin ele însele neîndeplinirea obligațiilor contractuale. De menționat însă că, în speța de față, însăși părțile semnatare au făcut trimiteri la încadrarea în limitele bugetare în chiar cuprinsul contractului, acestea agreând neechivoc aplicabilitatea acestui drept prin raportare la "limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie."; Ca atare este evident că nivelul minimal al
salariului este negociat anual la nivel de unitate, având ca și precondiție imperativă limitele bugetare, stabilite prin raportare la normele legale mai sus amintite, aplicabile și intimatelor ca operatori economici în sensul legii.
Contrar celor invocate în cererea de recurs, se constată că în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate nu s-a reținut faptul că angajatorul are obligația de a respecta dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior doar în cazul în care la nivelul angajatorului nu există încheiat contract colectiv de muncă, motiv pentru care Curtea apreciază a fi nefondate argumentele subsumate acestei critici din recurs.
În raport de cele mai sus expuse, în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamantelor a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996.
Este, de asemenea, lipsită de relevanță anularea anexei la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, deoarece această împrejurare nu atrage aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, ci a celui la nivel imediat superior, respectiv a celui încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care în art. 9 și în anexa 1 prevede o valoare de 570 de lei a salariului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actelor deduse judecății, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M. I. -E., C.
și G. P. împotriva sentinței civile nr. 756 din_ a Tribunalului Bistrița Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G. L. D. PT. S. D.
În C.O. semnează
VICEPREȘEDINTELE INSTANȚEI
A. I.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: B. R. -I.
