Sentința civilă nr. 1433/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1433

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C.

V.

- Președinte Secția I Civilă

ASISTENȚI: O.

S.

JUDICIARI: D.

M.

L.

GREFIER: M.

R.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta H. Ortenzia domiciliată în B. M., str. G. C., nr. 33A/12, jud. Maramureș în contradicto- riu cu pârâta Școala cu clasele I-V. "I.L. C. "; B. M. cu sediul în B. M.

, Bd. T., nr. 26A, jud. Maramureș, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta Hon- tău O., lipsă fiind pârâta Școala Gimnazială "I.L. C. "; B. Mare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reclamanta H. O., întrebată fiind, arată că a beneficiat de concediu de odihnă pentru anul 2010. Menționează că nu mai are cereri de for- mulat și nici acte de depus.

Instanța, constată lămurită cauza, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra cererii.

Reclamanta H. O. solicită admiterea cererii astfel cum a fost aceasta formulată în scris.

Instanța, raportat la actele și lucrările dosarului, reține cauza în pro- nunțare.

T.

Asupra acțiunii civile de față,

Constată că prin cererea înregistrată la data de_ reclamanta Hon- tău O. a chemat-o în judecată pe pârâta Școala Gimnazială "I.L. Cara- giale"; B. M., solicitând instanței obligarea acesteia la calculul și plata pre- miului anual aferent anului școlar 2009-2010, în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Pârâta a comunicat că reclamanta a fost angajata lor în cursul anului 2010, iar pentru acest an nu a beneficiat de premiul anual.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoa-

rele:

Reclamanta a fost angajata pârâtei în perioada anului școlar pentru ca-

re se solicită acordarea premiului anual.

Prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat acordarea premiului anual aferent anului școlar 2009-2010, prevăzut de art. 36 lit. a din Contractul Colec- tiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al jud. M. pe 2008- 2009 și de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009, "pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul a- nual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoane- lor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drep- turi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul";.

Aceste dispoziții au fost abrogate de art. 39 pct. W din Legea nr. 284/ 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publi- cată în Monitorul Oficial nr. 877/28 decembrie 2010, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285/28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28 decembrie 2010, s-a prevăzut în mod expres că su- mele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă înce- pând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorări- lor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Legiuitorul a stabilit așadar expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul buge- tar în anul 2011.

Astfel, sumele de bani destinate plății premiului anual au fost acordate personalului bugetar, însă sub altă formă, respectiv cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizații, în cuantum de 15%.

În acest sens este și expunerea de motive a Legii nr. 285/2010, potrivit

căreia, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/solde- lor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, ast- fel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pe luna octom- brie 2010, se majorează cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.

Instanța reține că nu sunt incidente nici prevederile art. 36 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de I.S.J. M. 2008-2009, pre- lungit și pentru anul 2010, deoarece potrivit art. 12 din Legea nr. 130/1996 re- publicată, în vigoare în perioada de referință din speță, contracte colective de

muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, or câtă vreme modalitatea de a- cordare a premiului anual a fost și este reglementată prin lege sau prin acte normative cu forță juridică inferioară legii, ea nu poate fi supusă negocierii.

Față de aceste considerente, instanța, raportat la prevederile legale in- vocate, apreciază cererea reclamantei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

RESPINGE acțiunea civilă formulată de reclamanta H. ORTENZIA

, domiciliată în B. M., str. G. C., nr. 33A/12 jud. Maramureș, CNP 2. împotriva pârâtei Școala Gimnazială "I.L. C. "; B. M.

cu sediul în B. M.

, Bd. T., nr. 26A, jud. Maramureș, ca nefondată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureș.

Pronunțată în ședință publică din data de_ .

PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI GREFIER

C. V. O. S. D. M. L. M. R.

Red./Tehn. C.V. 4 ex./_

com. 2 ex./_

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE:

RESPINGE acțiunea civilă formulată de reclamanta H. ORTENZIA

, domiciliată în B. M., str. G. C., nr. 33A/12 jud. Maramureș, CNP 2. împotriva pârâtei Școala Gimnazială "I.L. C. "; B. M.

cu sediul în B. M.

, Bd. T., nr. 26A, jud. Maramureș, ca nefondată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureș.

Pronunțată în ședință publică din data de_ .

PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1433/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă