Decizia civilă nr. 3082/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3082/R/2013
Ședința publică din 17 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. C. A. ,
C. L. N., H. P., P. F., P. G. împotriva încheierii civile nr. 694 din 19 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, și recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL MUN.C. N. împotriva sentinței civile nr. 1744 din 04 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâtul intimat G. S. DE P. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, avocat G. D. R., lipsă fiind reclamanții recurenți, reprezentantul pârâtului recurent și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 06 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții recurenți C. C.
A., C. L. N., H. P., P. F., P. G. au depus întâmpinare la recursul formulat de către pârâtul recurent C. Local al municipiului C. -
N. .
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamanților recurenți susține că la filele 37 și 38 din dosarul tribunalului sunt anexate în original chitanța și factura fiscală. Arată că într-adevăr în încheiere s-a strecurat o eroare, dar aceasta greșeală nu este în practica ci în considerentele sentinței atacate unde s-a reținut că nu s-ar fi solicitat cheltuieli de judecată, dar în practica se menționează foarte clar că s-au solicitat cheltuielile de judecată și instanța de fond prin dispozitivul hotărârii atacate a dispus acordarea acestora, astfel că nu înțelege modalitatea soluționării cererii de îndreptare a erorii materiale pe care instanța de fond a admis-o. Solicită admiterea recursului și obligarea în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de
judecată, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Referitor la recursul formulat de către pârâtul C. Local al municipiului
C. -N., reprezentantul reclamanților recurenți solicită respingerea acestuia pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
În ceea ce privește excepția invocată de către pârâ, având în vedere că unitățile de învățământ nu puteau să calculeze salariile cuvenite cadrelor didactice la nivelul la care erau întrucât nu au fost proiectate și nu au fost
incluse în buget și ca atare C. Local al municipiului C. -N. nu putea să aloce sumele necesare, însă având în vedere hotărârea judecătorească și că acestea au fost luate în calcul, iar C. Local al municipiului C. -N. a fost obligat să aloce aceste sume în buget se impune ca această excepție să fie respinsă.
Pe fond, reprezentantul reclamanților recurenți arată că pârâtul recurent este într-o eroare, întrucât obiectul cererii introductive nu se referă la acordarea primei de vacanță, ci la acordarea unor drepturi salariale neacordate, astfel că se impune a fi respinse aceste aspecte.
Cu privire la cheltuielile de judecată în cuantumul "exorbitant"; de 500 lei plus TVA, reprezentantul reclamanților recurenți solicită respingerea acestei cereri de recurs, având în vedere că sunt cinci reclamanți și fiecare a achitat suma de 100 lei plus TVA, astfel că nu este exorbitant de mare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1744 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N., ca neîntemeiată.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada _
-_ invocată de către pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. .
A fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții C.
C. -A., C. L. -N., H. P., P. F. și P. G. în contradictoriu cu pârâții G. Ș. DE P. M. și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. .
A fost obligată pârâta unitate de învățământ, în calitate de angajator, la calcularea și la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății.
A fost obligat pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
A fost respinsă acțiunea reclamantei în ceea privește pretențiile aferente perioadelor _ -_ și _ la zi.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 620 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Excepția lipsei calității procesuale pasive
a pârâtului C. Local al Municipiului C. -N. este nefondată în raport de dispozițiile art. 16 din HG 2192/2004, art. 167 al. 3 din Legea 84/1995, art. 23 alin. 1 și art. 36 al. 4 din Legea nr. 215/2001, pârâtul fiind chemat în judecată datorită calității de finanțator al instituției de învățământ.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune
a fost parțial admisă potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, Tribunalul constatând că în raport de data promovării drepturile salariale aferente perioadei_ -_ sunt prescrise.
Pe fondul cauzei
instanța a reținut că, în fapt
, reclamanții au avut calitatea de angajați a pârâtei Grup Ș. de P. M. C. -N. în perioada pentru care au fost solicitate drepturile salariale, ocupând o funcții didactice.
În drept
, instanța a reținut că, prin dispozițiile O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, legiuitorul a stabilit o evaluare a coeficientului de multiplicare 400,00, astfel încât, într-un anumit interval de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 50% mai mult față de nivelul din
31 decembrie 2007.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament .
După declararea neconstituționalității OUG nr. 136/2008 prin Decizia nr. 1221/_ a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008, care, prin art. I pct.2 și 3 a redus în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 .
Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din
învățământ adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin Decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din
O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța a reținut că întrucât modificările aduse O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, tribunalul a considerat că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din
învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr.221/2008.
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale
Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata și modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01 octombrie 2008 și pana la data de 31 decembrie 2009.
Totodată, aceeași instanță, prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 11/2012 a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de
31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată conform art.
330 indice 7 alineatul 4 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește perioada de după data de_, instanța a apreciat că acțiunea este în parte întemeiată
Astfel, la baza deciziei în interesul legii nr. 11/2012 a stat în esență considerentul că potrivit art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Instanța a constatat că, similar cu art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. din Legea nr. 285/2010 pentru salarizarea pentru anul 2011, se raportează la salariul din luna octombrie 2010 (care, după cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, se raportează la cel din luna decembrie 2009), astfel că, se impune concluzia că și după data de_, reclamanții sunt îndreptățiți la calcularea salariului în condițiile prevăzute de Legea nr. 221/2008.
Cu toate acestea, instanța a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la calcularea în conformitate cu prevederile cuprinse în Legea nr. 221/2008 a salariului doar până în data de_, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și auxiliar din învățământ, care a instituit un nou sistem de salarizare a personalului din învățământ și care nu face referire la vreun cuantum anterior al salariului.
Pentru aceste motive, întrucât reclamanții nu și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior menționate, tribunalul a admis în parte cererea acestora, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin.1 din Codul muncii, a respins-o ca neîntemeiată acțiunea pentru perioada de după data de_ la zi.
Având în vedere manifestarea expresă de voință a reclamantei în acest sens, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin încheierea civilă nr. 694 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._
, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul C. Local al Municipiului C. -N. și, în consecință s-a dispus îndreptarea erorii materiale constatate în cuprinsul Sentinței civile nr. 1744/04 februarie 2013 a Tribunalului C., în sensul că:
eatul al șaptelea al dispozitivului, având următorul conținut "Obligă pârâții la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 620 lei."; s-a înlocuit cu alineatul "Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.";, cum este corect.
S-a dispus îndreptarea erorii în ambele exemplare ale sentinței menționate.
Fără cheltuieli de judecată în privința cererii de îndreptare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut că cererea de îndreptare a erorii materiale existente în dispozitivul hotărârii este întemeiată, impunându-se înlocuirea alineatului al șaptelea al acestui dispozitiv având următorul conținut
"Obligă pârâții la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 620 lei."; cu alineatul "Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.";, cum este corect.
Prin urmare, în temeiul art.281 Cod procedură civilă, instanța va îndrepta omisiunea constatată în cuprinsul Sentinței civile nr. 1744/04 februarie 2013 a Tribunalului C. .
Îndreptarea s-a făcut în ambele exemplare ale hotărârii, în conformitate cu art.281 alin.3 Cod procedură civilă.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs reclamanții C. C. A., C.
L. N., H. P., P. F., P. G. și pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N.
.
Prin recursul declarat de pârâtul C. Local al Municipiului C. -N.,
a solicitat modificarea sentinței civile atacate, în sensul celor menționate anterior, iar în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 6 vechiul C. proc. civ. modificarea hotărârii atacate, în sensul înlăturării obligației de plata a cheltuielilor de judecata stabilite în sarcina pârâtului recurent.
În motivarea recursului s-a arătat că deși instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, acordând ceea ce nu s-a cerut.
Recurentul a mai criticat modul de soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local al Municipiului C. -N.
, precizând că pentru a putea îndeplini cerințele cuprinse în pețitul acțiunii introductive, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect, sa fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate și virate în contul bugetului local.. Arată, de asemenea, ca pârâtul recurent poate aloca sumele necesare plații drepturilor salariale doar condiționat de
împrejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect și sa fi fost virate în contul bugetului local, având în vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, instituția noastră făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin 6 din Legea 273/2006. Așadar, în cazul prezentului litigiu, arată că nu s-a făcut dovada ca partenerii sociali au urmat etapele mai sus expuse.
Apreciază totodată că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora, iar conform Legii nr. 1/2011 finanțarea de bază a unităților de învățământ se asigură din bugetul de stat, iar repartizarea
concretă a sumelor necesare se realizează de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Ș. al Municipiului București.
Referitor la fondul cauzei s-a arătat că în cuprinsul motivărilor incluse în petitele cererii de chemare în judecata, reclamanții fac referire la dispozițiile art. 36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ unde se prevede ca salariații sunt îndreptățiți la "o prima de vacanta din venituri propti în condițiile legii. Prima se acorda odată cu indemnizația de concediu";. Acest drept salarial putea fi executat exclusiv din veniturile proprii realizate de parata de rândul I, daca ar fi fost îndeplinite condiții le reglementate în art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ, conform cărora: "în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de contract colectiv de munca, părțile contractuale vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia. A. (2) Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează aceste drepturi";.
S-a mai precizat că bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012 însă nu a fost asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților. De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean, a primarului și cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Ș. sau a Direcției de munca și Solidaritate Sociala, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Recurentul a mai invocat că nu este justificată stabilirea unor cheltuielilor de judecată în sarcina paratului C. Local al Municipiului C. -N., însă în măsura în care instanța de recurs va aprecia întemeiata dispunerea obligării paratului recurent la plata acestora, în baza culpei procesuale, solicită diminuarea cheltuielilor stabilite în dispozitivul sentinței - în cuantum de 620 lei, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 492 din_, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, investita fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecata, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Prin recursul declarat de reclamanții C. C. -A., C. L. -N., H.
P. și P. G. , au solicitat în baza art. 3041C.pr.civ., modificarea încheierii atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii formulate de C. Local al Municipiului C. -N. privind îndreptarea "erorii"; materiale existente în cuprinsul acestei sentințe, precum și obligarea intimatei, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că în cuprinsul sentinței civile, mai precis, în practicaua acesteia, se reține în mod corect astfel: "reprezentantul reclamanților solicita instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecata, sens în care depune la dosarul cauzei chitanța nr. 141/_ reprezentând dovada plații onorariului avocațial";.
Ca urmare a celor reținute mai sus, în mod corect, instanța a admis cererea în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecata solicitate de recurenți,
singura greșeala materială strecurată în cuprinsul sentinței, care se cere a fi îndreptată conform celor reținute în dispozitiv, se regăsește în ultimul alineat al considerentelor unde, în mod greșit, s-a consemnat ca instanța ia act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Totodată solicită și îndreptarea mențiunii greșite din considerentele acestei sentințe în sensul celor reținute atâta în practicaua, cât și în dispozitivul sentinței, respectiv "Obliga pârâții la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecata în cuantum de 620 lei";.
Examinând recursurile declarate în cauză, Curtea de Apel reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de reclamanți,
se constată că din practicaua sentinței recurate (fila 40 dosar fond) rezultă că în ședința publică din_ reprezentantul reclamanților a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, depunând chitanța nr. 141/_ reprezentând dovada plății onorariului de avocat în cuantum de 620 lei (filele 37-38 dosar fond).
Drept urmare, în condițiile în care s-a admis acțiunea reclamanților, în mod corect a dispus instanța de fond prin Sentința civilă nr. 1744 din_ obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților, conform art. 274 Cod procedură civilă.
În mod corelativ, Încheierea civilă nr. 694 din_ prin care s-a dispus îndreptarea sentinței menționate anterior este eronată întrucât, așa cum s-a reliefat anterior, reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată, considerentele contrare menționate în cuprinsul motivării hotărârii fiind greșite. Cu toate acestea, instanța de recurs nu poate dispune îndreptarea acestor considerente întrucât conform art. 2812aCod procedură civilă îndreptarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-2812.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 281 și 3041Cod procedură civilă se va recursul declarat de reclamanți împotriva încheierii civile nr. 694 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. _
, care va fi modificată în întregime și, în consecință, se va respinge cererea de îndreptare formulată de pârâtul C. Local al municipiului C. -N. .
Referitor la recursul declarat de pârâtul C. Local al Municipiului C. -N.
se constată că primul motiv de recurs a fost analizat implicit în recursul declarat de reclamanți, Curtea reținând că aceștia au solicitat plata cheltuielilor de judecată, astfel încât instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la un capăt de cerere cu care nu a fost investită, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă fiind neîntemeiat.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs invocat, se reține că drepturile salariale solicitate sunt aferente perioadei_ -_, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată. Curtea constată că, așa cum corect a reținut prima instanță, potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile,
indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantei rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliu local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamantei de către recurenți în calitate de angajată a acestora, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
În mod evident, chemând în judecată pe acest pârât, reclamantul a acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamantul se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantei, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale membrilor de sindicat pentru care reclamantul a formulat acțiunea nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
În consecință, în mod corect a respins instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Local al Municipiului C. -N. .
Criticile formulate în recurs referitoare la fondul cauzei sunt nepertinente întrucât obiectul prezentei cauze nu îl reprezintă acordarea primei de concediu în temeiul art. 36 lit. g din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, ci drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008.
Contrar celor invocate în recurs, se constată că în raport de valoarea obiectul cauzei (respectiv acordarea unor diferențe de drepturi salariale aferente unei perioade de 25 de luni pentru cinci reclamanți), de importanța cauzei pentru reclamanți, de muncă îndeplinită de avocat care a formulat cererea de chemare în judecată și precizarea de acțiune și s-a prezentat la cele trei termene de judecată stabilite în cauză, un onorariu de avocat de 620 lei (124 lei pentru fiecare reclamant) nu este exagerat de mare, fiind în limita unui cuantum rezonabil, astfel încât nu se impune diminuarea lui conform dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul formulat de pârâtul C. Local al municipiului C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1744 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanții C. C. A., C. L. N. ,
P., P. F., P. G. împotriva încheierii civile nr. 694 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în
întregime și, în consecință, respinge cererea de îndreptare formulată de reclamantul C. Local al municipiului C. -N. .
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul C. Local al municipiului C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1744 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
D. G.
L.
D.
PT. S. D.
În C.O. semnează VICEPREȘEDINTELE INSTANȚEI
A. I.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: A. M. I.
