Decizia civilă nr. 2515/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2515/R/2013
Ședința publică din data de 21 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. Ș. J. C.
împotriva sentinței civile nr. 12825 din 29 noiembrie 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe intimata reclamantă S. D.
M. și pe intimatul pârât M. E. N., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentului, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12825 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ a fost admisă în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de ISJ C. cu privire la pretențiile aferente perioadei_ -_ și a fost respinsă acțiunea cu privire la aceste pretenții ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanta S. D.
în contradictoriu cu pârâții I. Ș. J. C. și M. E., CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI S. .
A fost obligată pârâta de rândul 1, în calitate de angajator pentru reclamantă, la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu data de 01 mai 2009, până la data de 31 august 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul de rândul 2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei_ -_ s-a reținut că: potrivit prevederilor art. 283 alin.1 lit. c din Legea 53/2003 (Codul muncii), "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de
muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat _";.
S-a reținut că în cauză s-a solicitat obligarea la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate pentru perioada_ -_, actualizată cu coeficientul de inflație, însă raportat la data scadenței sumelor pretinse (o prescripție distinctă pentru dreptul salarial aferent fiecărei luni), și la data înregistrării cererii 8 iunie 2012, instanța a reținut că pentru pretențiile aferente perioadei_ -_ a fost depășit termenul de prescripție de 3 ani.
S-a observat că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, astfel că pe baza probelor administrate in cauza, instanța constata ca este prescris dreptul material la acțiune privind sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale aferente perioadei_ -_ . Pentru acest motiv, in temeiul prevederilor art. 283 alin.1 lic.c Codul muncii, va admite în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale aferente perioadei_ -_ si, in consecința va respinge petitul având ca obiect pretențiile pentru perioada_ -_ ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
În privința fondului cauzei s-a considerat că din ansamblul materialului probator administrat în cauză, se rețin următoarele:
Reclamanta S. D. M. a avut calitatea de inspector școlar activități extrașcolare, respectiv inspector școlar activități educative, profesor de limba franceză nivel gimnazial în perioada_ -_, astfel cum rezultă din adeverința eliberată de angajator (f. 6).
Asupra cadrului legislativ care reglementează materia, instanța a reținut că prin dispozițiile O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit.b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din
31 decembrie 2007.
Ordonanța nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament .
Prin Decizia nr. 1221/_ publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a OUG 136/2008, Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în
domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, aastfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care a fost modificată denumirea O.G. nr.15/2008, prin art.I pct.2 și 3 și au fost reduse în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 .
Dispozițiile art.I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, publicată în M.O. - Partea I, nr.464/6 iulie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin Decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din
O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
S-a evidențiat că atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța reține că întrucât modificările aduse O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
Tribunalul a constatat și faptul că Guvernul, în loc să pună de acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992, a procedat la emiterea unor noi ordonanțe de urgență ( nr.31/2009 și 41/2009) cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale .
S-a apreciat că în atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, tribunalul consideră că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr.221/2008.
De asemenea, a mai reținut instanța că potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
S-a avut în vedere de instanță și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate consacrat în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Astfel, reclamanții dețin un bun în sensul Convenției, în sensul de valori patrimoniale, inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său, dreptul lor fiind consacrat de un act normativ în vigoare. De asemenea, reclamanții sunt beneficiari ai dispozițiilor O.G. nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008 și în această calitate pot pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale. Această "speranță legitimă"; a reclamanților își găsește justificarea și în numeroasele modificări legislative prin intervenția Guvernului, care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ (Străin și alții împotriva României, nr.57.001/00, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie 2005, Păduraru împotriva României, Podeanu împotriva României, R. împotriva României). Totodată, prin numeroasele modificări legislative a căror neconstituționalitate a fost declarată succesiv de
instanța de control constituțional, s-a produs o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea drepturilor salariale.
În lumina aceleiași jurisprudențe, tribunalul a reținut că pentru ca o ingerință să fie socotită în conformitate cu dispozițiile art. Prot.1 la Convenție, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să fie impusă de o cauză de utilitate publică și, nu în ultimul rând, să fie proporțională cu scopul legitim urmărit, în sensul de a păstra un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu împotriva României).
În speță, s-a observat că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamantei încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament .
În acest context, văzând și dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția României, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului care constituie o garanție a respectării drepturilor conferite particularilor.
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curtii Constitutionale prin care au fost declarate neconstitutionale ordonantele de urgenta ale Guvernului nr 136/2008, nr 151/008 si nr 1/2009 dispozitiile OG nr 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin legea nr 221/2008, constituie temei legal pentru diferenta dintre drepturile salariale cuvenite functiior didactice
potrivit acestui act normativ si drepturile salariale efectiv incasate, cu incepere de la 1 martie 2009 si pana la data de 31 decembrie 2009.
În speță s-a apreciat că sunt incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul reține că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâtul I. Ș. J. C.
solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
S-a criticat hotărârea pentru faptul că nu s-a ținut cont de modificările ulterioare apărute la OG nr. 15/2008 care se aflau în vigoare la data plăților salariale, în acest sens relevându-se deciziile Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale prevederile OUG nr. 136/2008, OUG nr. 151/2008, OUG nr. 1/2009 care sunt obligatorii.
S-a arătat în susținerea criticii că la data când s-au achitat drepturile salariale pe anul 2008 cele două ordonanțe erau în vigoare, astfel că în mod legal salarizarea reclamantei s-a efectuat potrivit coeficienților prevăzuți în aceste ordonanțe altfel s-ar aplica retroactiv deciziile Curții Constituționale, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 11 din Legea nr. 67/1992.
S-a precizat că OUG nr. 31/2009 aprobată prin Legea nr. 259/2009 și OUG nr. 41/2009 aprobată prin Legea nr. 300/2009 au fost în vigoare în perioada_ -_ producându-și efectele astfel că salarizarea personalului didactic s-a făcut în conformitate cu legislația în vigoare.
S-a făcut de asemenea aprecierea că instanța de judecată nu poate să pronunțe o hotărâre care să lipsească de efecte un act normativ aprobat de Parlament, în condițiile în care OUG nr. 31/2009 și OUG nr. 41/2009 au fost aprobate de acest for legislativ.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, ce pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea constată că hotărârea este legală și temeinică iar recursul nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Curtea reține ca neîntemeiată critica privitoare la temeinicia drepturilor acordate pe baza OUG nr. /2008, OUG nr. 151/2008, OUG nr. 1/2009, motivat pe caracterul neretroactiv al deciziilor Curții Constituționale cât timp prin Decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii s-a statuat că "ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009";.
Potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "deciziile acesteia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi aflate în vigoare sunt definitive și obligatorii, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile în vigoare constatate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval de timp Parlamentul sau Guvernul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile declarate neconstituționale sunt suspendate de drept.";
Față de aceste reglementări, în cazul în care legiuitorul nu acționează în termenul impus de textele de lege indicate, dispozițiile declarate neconstituționale încetează să producă efecte juridice.
Prin Decizia nr. 62/2007 a Curții Constituționale s-a stabilit că, în cazul constatării neconstituționalității unei dispoziții de abrogare, acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. 1 din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte juridice.
Față de această interpretare dată de Curtea Constituțională efectelor unei decizii prin care s-a declarat neconstituțional un text de abrogare face ca susținerile recurenților, cu privire la lipsa de temei legal a pretențiilor reclamantei, să fie nefondate.
În ceea ce privește argumentul invocat în recurs în sensul că pe perioada dintre intrarea în vigoare a fiecărei ordonanței și până la declararea lor ca neconstituționale, acestea și-au produs efectele, Curtea de Apel apreciază că este nefondat.
Astfel, Curtea Constituțională în Decizia nr. 124/2010, a reamintit considerentele de principiu din Decizia nr. 983/2009, unde a reținut că "nici modificarea sau completarea dispoziției legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituționalitatea constatată de către Curtea Constituțională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de același viciu de neconstituționalitate în măsura în care confirmă soluția legislativă declarată neconstituțională". Prin Decizia nr. 989/2009 prin care s-a constat neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG 151/2008 de modificare a OG nr. 15/2008, Curtea Constituțională a afirmat că "ar fi discriminatoriu ca numai unele prevederi dintr-o ordonanță de urgență să se aplice și să își producă efectele pentru perioada de până la 30 aprilie 2009 și celelalte care vizează perioada de după 1 mai 2009 să fie neconstituționale și să își înceteze aplicabilitatea, prin efectul unei decizii de admitere".
Potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că ele trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează.
Așadar, în mod corect prima instanță s-a conformat deciziilor Curții Constituționale și nu a dat eficiență ordonanțelor de urgență al guvernului declarate neconstituționale, pe perioada dintre intrarea în vigoare a fiecărei ordonanței și până la declararea ei ca neconstituțională.
Așa cum se arată în considerentele Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Î. Curtea de C. și Justiție, "dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată.";
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și 304 pct. 9 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I. Ș. J. C. împotriva sentinței civile nr. 12825 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 mai 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
D. C.
G. I.
T.
N. M.
GREFIER,
N.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: R. M. V.
