Decizia civilă nr. 3775/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3775/R/2013
Ședința publică din 30 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele C. T. D.
, S. L., C. A., K. E., N. L., G. A. împotriva sentinței civile nr. 1202/F din 29 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, privind și pe pârâtele intimate S. N. DE T.
F. DE C. "C. C. " SA, S. "C. C. " SA B. - S. DE T. F. DE C. C., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtelor intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 08 august 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtele intimate S. N. de T. feroviar de C. "C. C. "; SA B. și S. "C. C. "; SA B. -
S. de T. F. de călători C. au depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea în întregime a dispozițiilor sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 (2) C.pr.civ.
De asemenea, constată că la data de 07 iunie 2013 reclamantele recurente
C. Tarcisia D. și G. A. au depus la dosar o precizări a motivelor de recurs.
În raport de conținutul acestor precizări a motivelor de recurs, instanța le apreciază ca fiind doar o explicitare a motivelor de recurs și nu o completare a acestora.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
După dezbateri se constată că reclamantele recurente au depus la dosar o cerer prin care solicită ca toate actele procedurale să le fie comunicate la domiciliul procesual ales din C. -N., B-dul 21 decembrie 1989, nr. 62, ap.8, jud.C. la Cabinet de avocat R. A. M., precum și judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1202 din_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, a fost respinsă, ca neîntemeiate excepția
prescripției dreptului la acțiune și excepția autorității de lucru judecat invocate de pârâtele S. N. de T. F. C. "C. C. "; S.A. B. și S. de T. F. de C. C. .
A fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamantele S. L., C. A., K. E., G. A., N. L., și C. T. D.
, împotriva pârâtelor S. N. DE T. F. C. "C. C. "; SA B. și S. DE T. F. DE C. C. .
A fost respinsă cererea reclamantelor de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-au reținut următoarele:
Excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâte a fost respinsă ca neîntemeiată.
Tribunalul a constatat că în cele trei dosare conexate prin întâmpinare s-a invocat excepția autorității de lucru judecat raportat la hotărârile pronunțate în următoarele dosare: nr._, nr._, nr._, nr._, nr._ și nr._ . Verificând hotărârile invocate de pârâte, tribunalul a constatat că nu există autoritate de lucru judecat față de pretențiile formulate. În prezenta cauză s-au solicitat diferențe între sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru: vacanță, Crăciun și salariul suplimentar pe anul 2009; Paște, Ziua F. ului, vacanță, Crăciun și salariul suplimentar pe anul 2010; respectiv Paște, Ziua
F. ului, prima de vacanță și salariul suplimentar pe anul 2011, și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit petitului I pct. 1, respectiv raportat la un salariu de bază minim pentru clasa I de salarizare de 700 lei. Or în dosarele invocate s-au pronunțat instanțele cu privire la salariul suplimentar și primele de Crăciun, Paște și Ziua F. ului raportat la un salariu de bază minim pentru clasa I de salarizare de 570 lei, respectiv 600 lei.
Este evident că față de modul în care au fost formulate petitul al doilea din acțiune, nu sunt întrunite în cauză condițiile triplei identități, obiectul și cauza cererilor fiind diferite.
Tribunalul a respins și excepția prescrierii dreptului la acțiune invocate de pârâte
, fiindcă aceasta nu este întemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata unor pretinse diferențe de drepturi salariale, ce trebuiau acordate conform susținerilor reclamanților pentru perioada septembrie 2009 - decembrie 2010, iar acțiunile au fost depuse în data de_ (dosar nr._ ),_ (dosar nr._ ), respectiv_ (dosar nr._ ). Pârâta a susținut faptul că aceste drepturi nu ar avea o natură salarială și având în vedere că se invocă nerespectarea contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție ar fi conform art. 268 alin 1 punctul e din Codul muncii de 6 luni.
În aprecierea naturii pretențiilor, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, conform cărora sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă. Din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus și a prevederilor contractului colectiv de muncă, este evident că aceste drepturi deduse judecății sunt de natură salarială, și astfel devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, invocat prin întâmpinare, a fost instituit pentru a asigura
restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora. Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă. Față de cele arătate, instanța concluzionează că prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii sunt aplicabile numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
În cazul de față, este incident termenul de prescripție de 3 ani ce a început să curgă din luna octombrie 2009, iar acesta nu era încă împlinit la momentul înregistrării acțiunilor în lunile iunie, iulie, respectiv septembrie 2012, astfel încât instanța urmează că respingă, ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamantele au fost salariatele pârâtei S. N. de T. F. de C. " C. C. "; S.A. - S. de T. F. de C. C. în perioada septembrie 2009-decembrie 2010, aspect reieșit din copia carnetelor de muncă depuse la dosar. Tribunalul constată că la calculul salariului de bază lunar cuvenit s-a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada_ -_ la nivelul pârâtei a fost stabilit la suma de 570 lei brut, iar începând cu data de_ la 600 lei, aspect indicat de altfel de pârâtă în întâmpinare.
Reclamantele Ș. L., C. A., K. E., G. A., N. L. și
C. T. D. au invocat faptul că salariul trebuia calculat în funcție de salariul minim reglementat de art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, act în vigoare până la data de_ . Conform acestui articol salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Tribunalul a reținut însă că potrivit art. art.41 alin.5,6 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 pe durata valabilității a acestui contract colectiv, în fiecare an părțile se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și altor drepturi salariale și că la nivel de unitate părțile implicate în negocieri colective vor stabili pentru anul respectiv limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie. Față de aceste prevederi se poate conchide că partenerii sociali au prevăzut faptul că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli. Tribunalul constată că la nivel de unitate s-a negociat cu sindicatul și s-a stabilit că nivelul clasei I de salarizare îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei lunar, iar începând cu 01 aprilie 2010 de 600 lei lunar, iar în funcție de aceste sume s-au calculat și plătit drepturile salariale de pârâte. Astfel tribunalul consideră că în cauză pârâtele au calculat și plătit drepturile salariale în mod corect, cu respectarea fondului de salarii aferent personalului angajat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil.
Fiind corect calculate drepturile salariale în mod evident că nu se poate obliga la plata de diferențe privind ajutoarele și celelalte drepturi solicitate de către reclamant în celelalte petite din acțiune, deoarece atât timp cât nu s-a găsit întemeiată pretenția inițială de recalculare a salariului, nu se pot acorda diferențe pentru aceste drepturi de natură salarială și nici cu privire la sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru: vacanță, Crăciun și salariul suplimentar pe anul 2009; Paște, Ziua F. ului, vacanță, Crăciun și salariul suplimentar pe anul 2010; respectiv Paște, Ziua F. ului, prima de vacanță și salariul suplimentar pe anul 2011. De asemenea nefiind acordate diferențe salariale nici nu se impune efectuarea de mențiuni în carnetele de muncă.
Raportat la cele arătate mai sus, tribunalul a respins ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamantele S. L., C. A., K. E. ,
G. A., N. L. și C. T. D., împotriva pârâtelor S. N. de
T. F. de C. "C. C. "; SA și S. N. de T. F. de C.
" C. C. "; S.A. - S. de T. F. de C. C. .
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantele C. T. D. ,
S. L., C. A., K. E., N. L., G. A.
, solicitând în temeiul art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum aceasta a fost formulată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de la fond.
În motivarea recursului, s-a arătat că pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu- se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada noiembrie 2009 - mai 2010, li s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei (cu începere din luna iulie 2008). Pornind de la acest salariu minim brut de bază, pentru reclamante s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
În aceeași perioadă de referință era însă în vigoare și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, pe dispozițiile căruia reclamantele își întemeiază pretențiile și care prin art. 41 alin.
(3) litera a) stabilea că "salariul de baza minim brut la nivelul ramură transporturi valabil din data de 01.01«2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori îndemnizații incluse în acesta".
Consideră că hotărârea primei instanțe este nelegală, câtă vreme aceasta a validat aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ce prevedea drepturi la un nivel inferior celor cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Invocând forța obligatorie a contractului colectiv de muncă la nivel superior (art. 236 alin. 4 din Codul muncii și art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996), reclamantul învederează că prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare, în caz de neconformitate clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate contrare clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură fiind ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
Prin urmare, instanța de fond trebuia să dea aplicabilitate prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, deoarece angajatorul era obligat să aplice, în mod direct, clauzele din contractul colectiv de muncă la nivel
de ramură transporturi, ca fiind mai favorabile decât cele la nivel de unitate, în același sens fiind și Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și 294/2007.
S-a mai invocat incidența în cauză a principiul aplicabilității directe a efectelor contractelor asupra salariaților din domeniul de referința, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, și a principiului ierarhizării forței obligatorii a contractelor colective de munca, care determina interdicția prevăzuta de art. 247 din Codul muncii, arătându-se că în situația existentei unor contracte care stabilesc drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, datorita celor două principii, angajatorul are obligația să aplice clauzele contractuale obligatorii mai favorabile.
În mod distinct, reclamanții au formulat critici sub aspectul neacordării salariului suplimentar, a primei de Crăciun și a primei pentru Ziua F. ului în anii 2009 și 2010, contrar contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care are forță superioară față de cel încheiat la nivel de unitate.
Pârâta S. C. C. SA a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului formulat, cu menținerea în întregime a sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Recurenții se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi încheiat pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr. 722/03/_, potrivit cărora "salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta";.
Conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. b din același contract colectiv de muncă, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. 1 din acest contract colectiv de muncă.
Conform dispozițiilor art. 157 alin. 1 din Codul muncii, în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 162 alin.1 din Codul muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
În speță, verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamantului drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada septembrie 2009 - martie 2010, Curtea reține că în mod corect prima instanță a constatat că pretențiile acestuia sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce privește perioada noiembrie 2009 - martie/mai/august 2010, reține că pentru a se verifica dacă art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, se impun a fi avute în vedere toate prevederile art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, iar nu
doar cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamanții, ci și cele ale alin. 5 și 6.
În cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut la alin. 5 că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor";.
De asemenea, alin. 6 al aceluiași articol stabilește că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Prin urmare, conform dispozițiilor art. 1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință și în aplicarea acestor prevederi, societatea angajatoare a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de_, prin actul adițional nr.1708/_, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
De altfel, salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Reclamantul nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Ceea ce solicită este a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamant nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 cod civil statuează că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
În raport de cele mai sus expuse, în mod judicios a reținut instanța de fond că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamantului a dispozițiilor art. 7, 8 alin. 2 și 30 din Legea nr. 130/1996.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele C. T. D. ,
S. L., C. A., K. E., N. L., G. A.
, împotriva sentinței civile nr. 1202 din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
D. G. | S. | D. | L. | D. |
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.B. I
.
