Decizia civilă nr. 3100/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3100/R/2013
Ședința publică din data de 18 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. ȘCOLAR J.
C. împotriva sentinței civile nr. 5020 din 21 martie 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant S.
L. AL Î. P. C. EAN și pe intimații pârâți Ș. DE A. ȘI M. G. și M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat - avocat Patricia G. din cadrul Baroului C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că intimatul M. E.
, C., T. și S. a formulat în cauză întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 7 iunie 2013.
I se comunică un exemplar al întâmpinării reprezentantei reclamantului intimat și aceasta arată că nu are cereri de formulat în probațiune solicitând cuvântul asupra recursului.
Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat pune concluzii de respingere a recursului, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5020 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul I. ȘCOLAR J. C. .
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. AL Î.
P. C. EAN, în numele membrilor de sindicat CORNEA AURICA, G. NEGRILĂ, GRIGOREAN M., OROS L. M., MUREȘAN G. D. EL, VLĂDAR OFELIA și IUSAN SORIN I. în contradictoriu cu pârâții Ș. DE A. ȘI
M. G., I. ȘCOLAR J. C. și M. E., C., T. ȘI
și în consecință:
A fost obligată pârâta Ș. DE A. ȘI M. G. în calitate de angajator, la plata către membrii de sindicat a sumelor de bani reprezentand diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferente anului 2009 și suma efectiv platită cu acest titlu, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectiva a plății.
A fost obligat pârâtul I. SCOLAR J. C. să aloce pârâților unități de învățământ sumele necesare achitarii drepturilor salariale obiect al prezentei cauze
A fost obligat paratul M. E., C., T. SI S. să aloce pârâtului I. ȘCOLAR J. C. sumele necesare achitarii drepturilor salariale obiect al prezentei cauze
Pentru a pronunța o astfel de soluție instanța în fapt și în drept a reținut următoarele:
Reclamantul a formulat acțiunea în numele membrilor de sindicat regăsiți în tabelul depus la dosar.
Din adeverința înregistrată sub nr. 239 din_ instanța a constatat că reiese că membrii de sindicat au deținut funcții de cadre didactice titulare și că au primit ajutorul financiar pentru anul 2009, prevăzut de Legea nr. 315/2006, doar în cuantum de 130 lei.
Analizând cu precădere excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de pârâtul I. Școlar J. C., instanța a reținut că este neîntemeiată, având în vedere faptul că cei reprezentați de către reclamant au depus în termen cererile pentru acordarea ajutorului, fapt care este expres prevăzut în Adeverința înregistrată sub nr. 239/_ (f.31), iar suma de 130 lei a fost achitată acestora în luna decembrie 2009, această dată fiind data de la care începe să curgă termenul de prescripție.
S-a arătat că pârâții I. Școlar J. C. și M. E., C. ,
și S. au recunoscut că în anul 2009 s-au acordat membrilor de sindicat reprezentați doar suma de 130 lei, conform circularei M.E.C.I. nr. 128/CB/_ .
Au fost reținute dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 315/2006 potrivit cărora începând cu data de_, cadrele didactice titulare si/sau suplinitoare din învățământul preuniversitar, beneficiază de un ajutor financiar în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic necesare
îmbunătățirii calități activității didactice în cuantum de 100 Euro calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății.
În continuare s-a precizat că aceste sume se alocă potrivit art. 4 din lege de la bugetul de stat prin M. E., C., T. si S. (fost M. E.
, C. și Inovării).
De asemenea au fost invocate și prevederile art. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006, aprobate prin H.G. nr. 453/2007 care prevăd că ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea; in cazul în care cadrul didactic își desfășoară activitatea in mai multe unități de învățământ, ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ la care se păstrează si se completează carnetul de muncă, ajutorul acordându-se pe bază de cerere, formulată de către beneficiar și înregistrată până la data de 01.11 pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie a anului următor.
Instanța a observat și prevederile art. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii 315/2006 prin care s-a reglementat procedura premergătoare plății acestui ajutor astfel: 1. Unitățile Școlare vor solicita lunar până la data de 10 a fiecărei luni la I. Școlar J. sumele necesare plății ajutorului financiar aferent lunii următoare; 2. Inspectoratele Școlare Județene/ale Municipiului B. vor solicita lunar până la data de 20 al fiecărei luni, M. ui E. C. și Inovării actualmente ( M. E. C. T. și S.
) - Direcția Generală Buget-Finanțe, Patrimoniu și Investiții, necesarul de
deschideri de credite bugetare pentru luna următoare; 3. Sumele necesare plății ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin.2 se asigură din bugetul M. ui E.
C. și Inovării actualmente ( M. E. C. T. și S. ) - Direcția Generală Buget-Finanțe, Patrimoniu și Investiții, cap.65.01
"Învățământ";, art. 57.02.01 "Ajutoare sociale în bani"; în limita creditelor bugetare aprobate; 4. Direcția Generală Buget-Finanțe, Patrimoniu și Investiții din cadrul
M. ui E. C. T. și S. va aloca lunar către Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului B. sumele solicitate, în limita creditelor bugetare deschise; 5. Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului B. vor aloca lunar către unitățile școlare sumele necesare efectuării plății ajutoarelor într-un cont de disponibil deschis în afara bugetului local; 6. Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșa, cu încadrarea în cuantumul stabilit la art. 1 alin.2 . Plata se face în lei la cursul de schimb din data efectuării plății, iar justificarea sumelor primite în avans se realizează în condițiile legii, în termen de 15 zile calendaristice.
În aceeași ordine de idei a fost reținut că din prevederile art. 6 din Norme responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar revine directorului la nivelul instituției de învățământ, inspectorului școlar general responsabil de curriculum la nivelul I. ui Școlar J. /al Municipiului B. și Direcțiilor de specialitate din cadrul M. ui Educație ,C., T. și S.
.
S-a apreciat de instanță că aceste prevederi legale nu condiționează plata ajutorului pentru achiziționarea de cărți si programe educaționale pe suport electronic de limita creditelor bugetare aprobate, ea fiind introdusă prin Normele metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 453/2007 care, fiind un act de aplicare a legii, nu poate modifica dispozițiile acesteia.
S-a concluzionat pe baza celor arătate că suma de 130 lei alocată celor reprezentați de către reclamant la sfârșitul anului 2009 reprezintă echivalentul a 30 Euro și prin neplata diferenței privind echivalentul in lei a sumei de 70 euro au fost încălcate prevederile Legii 315/2006 și ale art. 40 alin. 2, lit. c din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Pe de altă parte au fost reținute ca relevante pentru soluția adoptată dispozițiile art. 253 din Codul muncii potrivit cu care "angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile delictuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material, din culpa angajatorului în timpul îndepliniri obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul";.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul I. ȘCOLAR
J. C.
solicitând admiterea acestuia și respingerea cererii de chemare în judecată .
Motivând recursul recurentul arată că hotărârea este nelegală, potrivit art.
304 pct. 9 din C.pr.civ.
În acest sens s-a arătat că:
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Normele metodologice, mai sus menționate, ajutorul financiar se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru mul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor.
A arătat că raportat la aceste prevederi legale a solicitat instanței să pună în vedere unităților de învățământ, pârâte în prezenta cauză, să depună, în
probațiune, copii (certificate pentru conformitate cu originalul) după cererile tuturor cadrelor didactice, membri de sindicat, reclamante în prezenta cauză, care au solicitat ajutorul financiar reglementat de Legea nr. 315/2006, motivat de faptul că dispozițiile art. 3 din Normele metodologice condiționează acordarea ajutorului financiar de depunerea, de către cadrele didactice îndreptățite, a unei cereri, înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor, la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază.
În privința fondului cauzei s-a arătat că, prin adresa nr. 10566/2009, I. Școlar J. C. a transmis M. ui E., C. și Inovării - Direcția Generală Buget, Finanțe, Patrimoniu și Investiții, necesarul sumelor restante pe anul financiar 2009 la art. 57.02.01 - Ajutoare sociale în bani (Euro 100), în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din Normele metodologice, răspunsul primit prin adresa nr. 128/CB/15 noiembrie 2009 (anexată), a precizat faptul că, în urma suplimentării bugetului MECI la art, 57.02.01, Ajutoare sociale în bani, suma alocată pentru fiecare județ în parte reprezintă 33% din contravaloarea a
100 Euro pentru fiecare beneficiar al acestui program conform Legii nr. 315/2006, urmând ca inspectoratele școlare să transmită fiecărei unități școlare din județ să întreprindă măsuri pentru ca plata beneficiarilor programului național 100 Euro să se efectueze în limita a 130 lei din contravaloarea a 100 Euro pentru fiecare beneficiar în parte.
S-a arătat că urmare a acestei adrese, I. Școlar J. C. a procedat la punerea în aplicare a măsurii dispuse de M. E., C. și Inovării, în
limitele alocării bugetare stabilite de M. E., C. și Inovării, fapt confirmat, de altfel, și de către reclamantul S. L. al învățământului P.
C., prin cererea de chemare în judecată.
Au fost relevate în motivarea recursului și dispozițiile art. 5 alin.(3) din Normele metodologice care prevăd că sumele necesare plății ajutorului financiar, ce reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, se asigură din bugetul M. ui E.
, C., T. și S., capitolul 65.01. - învățământ, art. 57.02.01. - Ajutoare sociale în bani, în limita creditelor bugetare aprobate.
S-a precizat că prin Notele de ședință, depuse la dosarul cauzei de fond, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 137 din Codul de procedură civilă.
Recurentul și-a motivat această excepție raportat la faptul că cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamantul S. L. al învățământului P. C., a fost înregistrată, la Tribunalul Cluj, la data de_, iar, potrivit prevederilor art. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, aprobate prin H.G. nr. 453 din 16 mai 2007, ajutorul financiar se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până ta data de 1 noiembrie (2008) pentru anui următor ia unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuează cu luna ianuarie din anul următor (2009).
Pârâtul M.E.N. prin scriptul depus, cu valențe de întâmpinare,
a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune arătând că, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arad la data de_ .
Referitor la fondul litigiului s-au arătat următoarele:
Potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul
preuniversitar, sumele necesare acordării ajutorului financiar se asigură de le bugetul de stat, prin Ministerul Educației și Cercetării.
Conform art.2 din Legea nr. 315/2006 ajutorul financiar acordat cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar în vederea achiziționării de cărți sau programe educaționale pe suport electronic se acordă anual și reprezintă echivalentul a 100 de euro pentru fiecare perioadă de referință, acest sprijin financiar pentru cadrele didactice nu este unul total dezinteresat ci, în sarcina beneficiarilor se instituie obligația de a achiziționa cărți sau programe educaționale pe suport electronic pentru realizarea unui salt calitativ al activității didactice.
În același timp în conformitatea cu art.5 alin. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.315/2006 aprobate prin H.G. nr. 453/2007 prevede că plata ajutorului financiar se face de unitățile de învățământ pe baza de documente justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrarea în cuantumul stabilit de art. 1 alin.2, iar justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii.
Intimatul a concluzionat că conform prevederilor legale, regula, pentru ca ajutorul să devină debit de plată este aceea a dovedirii anticipate, cu înscrisuri, a efectuării cheltuielii pentru scopul prevăzut, iar numai excepție este consacrată posibilitatea avansării sumei cu justificarea ulterioară a acestora, în condițiile legii.
S-a arătat că din dosarul cauzei nu rezultă ca reclamantul să fi angajat cheltuieli personale pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic la nivelul anului 2010 deși modalitatea regulă instituită de lege este decontarea acesteia, achitarea ulterioară.
S-a făcut precizarea că conform art.61 alin. 1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an, iar potrivit alin.2 orice venit neîncasat și orice cheltuială angajată,
lichidată și ordonanțată, în cadrul prevederilor bugetare și neplătită la data de 31 decembrie se vor incasa sau se vor plăti în contul bugetar pe anul următor. Conform aliniatului 3 al art.61 din aceeași lege, creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.
Raportat la dispozițiile legale menționate și ținând cont de caracterul de credit bugetar anual al ajutorului financiar prevăzut de Legea nr 315/2006 intimatul a solicitat să se constate ca atâta timp cât nu există dovezi de angajare a plății, că sumele bugetare prevăzute cu titlu de ajutor financiar la nivelul anului 2010 au fost anulate de drept în baza legii, vocația reclamantului s-a stins prin neexecutarea în interiorul termenului legal prevăzut.
Curtea, analizând hotărârea din perspectiva criticilor din recurs, care pot fi circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C.pr.civ., constată că acesta este nefondat, hotărârea atacată fiind legală.
În privința excepției prescrierii dreptului la acțiune, Curtea consideră că prima instanță a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale în materie.
Astfel, corect a apreciat că termenul aplicabil este de 3 ani prevăzut de art.
268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii.
De altfel în această privință, nici pârâții nu au avut de făcut contestații.
Contestat este momentul curgerii termenului. În opinia pârâților, momentul este_, potrivit art. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006.
Curtea apreciază că, în mod corect prima instanță a considerat că momentul începerii prescripției este luna decembrie 2009 când li s-a acordat parte din ajutorul în discuție, acesta fiind momentul în care membrii de sindicat au luat la cunoștință de producerea pagubei.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 268 alin 2 din Codul Muncii, precum și dispozițiile art. 2523 din N.C.C. care prevede ca regulă generală "prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului a cunoscut sau după împrejurare trebuia să cunoască nașterea lui";.
Se impune a fi precizat că membrii de sindicat au respectat procedura de acordare a dreptului, atâta timp cât parte din drept le-a fost acordat. Curtea în cadrul recursului nu poate face verificări de temeinicie în privința acordării dreptului.
În privința fondului litigiului Curtea apreciază că prima instanță a făcut o justă aplicare a raportului dintre actele normative cu putere de lege și actele normative secundare, date în aplicarea celor dintâi, considerând că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 315/2006 care nu condiționează plata ajutorului pentru achiziționarea de cărți și programe pe suport electronic de limitele creditelor bugetare aprobate, condiția fiind introdusă prin Normele Metodologice de aplicare aprobate prin HG nr. 453/2007.
În mod just a apreciat instanța că au fost încălcate atât dispozițiile Legii nr. 315/2006 cât și prevederile Codului Muncii art. 40 alin. 2 lit. c potrivit cărora angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă, acesta fiind obligat potrivit art. 254 alin 1 din Codul Muncii, în temeiul răspunderii civile delictuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material, din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Nu pot fi reținute motivele recurentului pentru plata doar în parte a ajutorului în discuție întrucât ele se constituie în afara legii, ca justificări de facto
- răspunsul MECT prin adresa nr. 10566/2009 - și de drept secundar ce contravine, așa cum s-a arătat, principiului ierarhiei actelor normative.
În sensul acestui principiu încălcat în speță sunt și dispozițiile art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă care prevăd că "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise"; și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.
Introducându-se prin norme cerințe neprevăzute de lege și aplicarea acestor norme au fost de natură să creeze membrilor de sindicat un prejudiciu pe care potrivit art. 254 alin. 1 din Codul Muncii, pe care trebuie să-l despăgubească.
În raport de cele expuse, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I. | ȘCOLAR J. | |
C. | împotriva sentinței civile nr. 5020 din_ a Tribunalului C. | , pronunțată |
în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | ||
I. T. | D. C. | G. | N. M. |
în C.O., semnează pentru în C.O., semnează pentru
Președintele Curții de Apel C. Președintele Curții de Apel C. Judecător V. M. Judecător V. M.
GREFIER,
N. N.
în C.O., semnează pentru PRIM GREFIER,
M. LENA T.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: E. B.