Decizia civilă nr. 3792/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ N. 3792/R/2013
Ședința publică din data de 01 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.
G.: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. D. Î.
M. împotriva sentinței civile nr. 681 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâții G. Ș. V. DE S., Ș. CU C. I-V. N. 7 V. DE S., G. Ș. R., Ș. DE A. ȘI M. V. DE J., Ș. CU C. I-V. N. 4 B., G. Ș. O. Ș., L. T. " B. V. " V. DE
S., C. LOCAL V. DE S., I. P. V. DE S., C. LOCAL R., I.
P. R., C. LOCAL V. DE J., I. P. V. DE J., C. LOCAL B.
, I. P. B., M. E., C., T. ȘI S., C. LOCAL O.
Ș., I. P. O. Ș. ȘI C. C. S. -M., C. C. V. DE S. ,
având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 august 2013, pârâtul intimat M. E. Naționale a depus la dosar întâmpinare prin care solicită admiterea excepției lipsi calității procesual pasive a acestuia, iar pe fond respingerea recursului formulat.
La data de 24 septembrie 2013, pârâtul intimat Primarul orașului V. l de S. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar pe fond respingerea recursului formulat.
De asemenea se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs, reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei conform art. 242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 681 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din Î. M., în contradictoriu cu pârâții G. Ș.
V. de S., Ș. cu clasele I-V. nr.7 V. de S., G. Ș. R., Ș. de A. și M., Ș. cu clasele I-V. nr.4 B., C. C. V. de S., G. Ș. O. Ș., L. T. "B. Vodă"; V. de S., C. Local V. de S. și Primarul
orașului V. de S., C.
Local R.
și Primarul comunei R., C.
Local
V. de J. și Primarul V.
de J., C.
Local B. și Primarul orașului B.
, M.
E., C., T. și S., C. Local O. Ș. și Primarul comunei
Ș. .
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța a reținut că între minister și membrii de sindicat reprezentați în cauză de reclamant nu este stabilit nici un raport juridic, respectiv nici un raport juridic de muncă nici un alt raport obligațional, iar, finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
Pe fondul cauzei s-a reținut că premiul anual, pentru perioada solicitată în acțiune, respectiv pentru anul 2010, a fost reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 în vigoare din data de_, care prevedea că:
"(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media sa- lariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat po- trivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.";
S-a arătat că această reglementare a fost abrogată de dispozițiile art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, iar art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în vigoare din data de 1 ianuarie 2011, prevede că: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";, reglementare care este în acord cu prevederile art. 162 alin. 2 din Codul muncii..
Instanța a reținut că în jurisprudența Curții Europeane a Drepturilor Omului drepturile salariale au fost tratate ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de muncă) este împrejurarea că nu există un drept la un salariu într-un anumit cuantum. Curtea reținând, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum, iar în cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de "bun"; este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Instanța a reținut că pentru a se elimina premiul anual pentru anul 2010 s-a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura
stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
Pe de altă parte instanța a reținut că Curtea Constituțională prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, a stabilit că art. 8 din Legea 285/2010 nu are caracter retroactiv, și că acest text de lege recunoaște în favoarea salariaților bugetari caracterul de creanță certă, lichidă și exigibilă a premiului anual pe 2010.
Instanța a reținut acest fapt, dar a mai reținut că prin art.8 din Legea 285/2010, a fost modificată doar modalitatea de acordare a premiului, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază nu numai pentru anul 2011 ci și pentru anul 2012, întrucât a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. L. din învățământ M., solicitând admiterea rrecursului; modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii asa cum a fost ea formulată
.
Prin motivele recursului hotărârea a fost criticiată pentru aplicarea greșită a legii, sens în care a arătat următoarele :
D. dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 rezultă că, pentru activitatea desfășurată, personalul plătit din fonduri publice beneficiază de un premiu anual, ce va trebui calculat, după împlinirea perioadei de referință, prin media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea:
Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
De asemenea s-a arătat că potrivit art. 25 din Legea 330/2009, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care personalul a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate, iar în cazul în care lucrătorul a desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare, ori a săvârșit abateri pentru care a fost sancționat disciplinar, premiul anual putea fi redus în tot sau numai în parte. Aceste drepturi, nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Referindu-se la prevederile al. 4 ale articolului 25 din Legea 330/2009, reclamantul a precizat că potrivit textului legal, plata premiului anual urma să se facă pentru întreg personalul bugetar, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă, efectele aplicării alineatului 4 al articolului fiind modificate/abrogate prin prevederile art. 8 din Legea 285 din 2010, potrivit căruia « Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul
2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
În aprecierea reclamantului și susținerea criticii, din textul legal suscitat, rezultă că sumele prevăzute cu titlu de premiu anual aferent anului 2010, nu se mai acorda în niciun fel, altfel supus nici fracționat, nici eșalonat și nici succesiv, cu toate că, aceste premii anuale au fost calculate, pentru fiecare bugetar în parte (calcul care se putea face obligatoriu numai în anul 2011), ținând cont de respectarea tuturor condițiilor de acordare și bineînțeles aplicate individual fiecărui bugetar în parte, după care însumând toate aceste premii anuale individuale se obține o sumă totală al cărui cuantum "a fost" avut în vedere pentru a se face o anticipare/preconizare, altfel spus o antecalculație, cu privire la un cuantum bănesc cu care se vor face una sau mai multe majorări ale salariului de baza, în anul 2011.
Se susține în aprecierea reclamantului faptul că majorările salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat, fiind în prezenta unor restrângeri a drepturilor civile, sub condiția promisiunii acordării unei contraprestații în viitor.
În aceeași ordine de idei s-a arătat că "majorările salariate de 15%" dispuse prin art. 1 al. 1 și 2 din Legea nr. 285/2010 și care au fost acordate începând cu luna ianuarie 2011 personalului din sectorul bugetar, acestea nu au cuprins și sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 ce se cuveneau, fapt ce rezultă din expunerea de motive ale Legii nr. 285/2010 care, în secțiunea a 2- a din această expunere, secțiune care se referă la motivul emiterii actului normativ și stabilire a modului de implementare a prevederilor Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice în anul 2011, la punctul 1 din această secțiune care se referă la descrierea situației existente, arătând că pentru anul 2011, "măsurile necesare vizează asigurarea, începând cu luna ianuarie 2011, a unei recuperări parțiale a diminuării de 25% a salariilor personalului din sectorul bugetar, asigurându-se majorarea salariilor de bază din luna octombrie 2010 cu 15%." - deci nu o majorare salarială datorată și unei plăți fracționate, succesive și eșalonate a premiului anual pentru anul 2010.
În sensul necuprinderii premiului anual în majorările arătate, este în aprecierea reclamantului și modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de textele celor două articole de lege, în sensul că pentru a calcula exact suma rezultantă din premiile anuale aferente anului 2010, anul trebuie să se fi împlinit, iar ordonanței de credite să facă calculele și raportările necesare.
În același timp reclamantul a apreciat că termenul de "majorare" din textul art. 1 al Legii 285/2010, diferă ca și înteles/aplicare/efecte, cu termenul
"majorare" regăsit în cadrul art. 8, din aceeași lege, neputându-se considera că legiuitorul s-ar fi referit la una și aceeași "majorare". întrucât s-ar fi dorit ca aceeași majorare de 15%, să se refere atât cu privire la stabilirea cuantumului salariului de baza pentru luna ianuarie 2011, cât și a considerării că acest salar de bază este chiar salariul majorat la care s-a referit în art. 8, ar fi folosit pentru art. 8, sintagma: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă începând cu luna ianuarie 2011. în conformitate cu art. 1". Cum nu s-a uzat de această formulare, rezultă indubitabil că nu a fost în intenția legiuitorului să facă vreo legătură între termenii de "majorare" din cadrul articolelor 1 si 8 ale Legii 285/2010.
În aprecierea reclamantului nu s-ar putea considera că salariul de bază efectiv în plată în anul 2011 al bugetarilor, ar fi conținut și fracțiuni din premiul anual aferent anului 2010, întrucât:
s-ar introduce discriminări salariale reieșite din faptul că premiul anual aferent bugetarilor pentru anul 2010, reprezintă o suma variabilă pentru fiecare bugetar în parte, putând chiar lipsi în totalitate (sau să fie acordat parțial) în funcție de săvârșirea de abateri disciplinare, sau prestarea de activități în mod nesatisfăcător, precum și sub aspectul desfășurării de activități doar parțial pe durata anului 2010, așa cum rezultă din art. 25 al. 2 și 3 din Legea 330/2009.
s-ar contopi două sume bănești cu caractere juridice diferite, în sensul că se amestecă drepturile fundamentale și intangibile (cum ar fi salariul de bază acordat pentru munca depusă) cu drepturi salariale suplimentare( premiu anual), care pot fi oricând și oricum modificate sau chiar oprite de la acordare (dar bineințeles, numai pentru viitor).
Guvernul prin această înglobare a unui premiu în salariul de bază ar schimba efectiv regulile de colectare și redistribuire a veniturilor, uniformizând acolo unde se impune diferențierea, ca și nivel de salarizare.
s-ar modifica caracterul juridic al premiilor în general, care după cum se știe, sunt cu executare unică/singulară, și le transformă asemeni salariului, cu executare succesivă/periodică.
s-ar încălca principul ,,c) echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar," prevăzut de LEGEA - cadru nr. 284 din 28 decembrie 2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 3 lit. c.
s-ar încălca scopul declarat al LEGII - cadru nr. 284 din 28 decembrie 2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prevăzut la art. 5 lit. d), și anume: "d) transparența mecanismului de stabilire a salariului de bază, a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, precum și a celorlalte drepturi salariale" - și aceasta prin faptul că nu a individualizat pe fluturașii lunari de salarii, sumele plătite ca și contravaloare a prestației muncii și sumele plătite ca și plată parțială (eșalonată și succesivă), a premiului anual aferent anului 2010.
-s-ar nesocoti elementele de salarizare prevăzut de LEGEA - cadru nr. 284 din 28 decembrie 2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prevăzut la art. 9, al. 1), și anume: "(1) S. ul de salarizare reglementează remunerarea personalului din sectorul bugetar în raport cu responsabilitățile postului, munca depusă, cantitatea și calitatea acesteia, importanța socială a muncii, condițiile concrete în care aceasta se desfășoară, rezultatele obținute, precum și cu criteriile prevăzute la art. 5 lit cj." - deci nu și în legătură cu premiile anuale neacordate!
- s-ar aduce o gravă atingere principiului protecției așteptărilor legitime, principiu indisolubil legat de statul de drept, iar bugetarii nu s-ar mai putea baza pe previzibilitatea normelor de drept (ce privesc salarizarea și încă pentru o perioadă deja împlinită/trecută sub imperiul prevederilor legale ce le erau favorabile). - astfel bugetarii aflând abia pe 28 decembrie 2010, când a fost publicată Legea 285/2010 în MO, că nu mai încasează premiul anual aferent anului 2010, premiu pentru care poate au făcut anumite sacrificii în sensul că au avut o atitudine de maximă vigilentă pentru a respecta toate dispozițiile din fișa postului, evitând astfel orice sancțiune, sau poate chiar bolnavi fiind au venit la serviciu pentru a nu l-i se diminua cuantumul premiului, sau, au fost permanent cointeresați de a desfășura o activitate profesională ireproșabilă, etc. Astfel toate eforturile lor au rămas fără o finalitate materială așteptată.
A concluzionat reclamantul, din interpretările textelor de mai sus coroborate și cu aplicarea logică și în concret a metodelor de calcul al sumelor cu
destinație de premii anuale, rezultă că acestea nu au fost și nu puteau fi cuprinse/incluse în salariul de bază stabilit pentru luna ianuarie 2011.
Referindu-se la decizia nr.115/2012 a Curții Constituționale a apreciat că, Curtea a plecat de la o ipoteza greșită în analizarea textului. Astfel, s-au analizat excepțiile în cauză, plecând de la textul arătat mai sus, și anume: a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011..." si nu plecând de la textul exact al art. 8, anume că aceste sume: "... fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale...". Adică ei au confundat o acțiune trecută expusă prin termenul: " fiind avute in vedere" - cum prevede exact articolul 8, cu o acțiune viitoare evidențiată de termenul utilizat de domniile lor, și anume: "...sa fie avute in vedere...".
Procedând astfel reclamantul a considerat că Curtea Constituțională în cauza "mută" din trecut, în viitor momentul luării deciziei de a "stabilii majorările salariale" ce trebuie acordate în anul 2011, introducând o logică aparent corectă a punctului de unde se pleacă, pentru a se ajunge acolo unde avea/vrea să se ajungă.
Analizând decizia, reclamantul a observat că, Curtea, prin considerentele sale nu arată în niciun fel dacă salariul de bază a și fost efectiv majorat, ci prevede doar că aceasta "trebuia" să se întâmple, sau trebuie să se întâmple, nu și că s-a întâmplat efectiv, astfel că intrepretând prevederile din decizie nu rezultă că statul s-a și achitat de obligația legală de majorare în anul 2011 a salariului de bază, obligație care și-a propus-o de a majora salariul de bază în contra faptului că nu mai acorda premiul anual aferent anului 2010.
A mai apreciat recolamantul că din interpretările Deciziei Curții Constituționale nr. 115 din 9 februarie 2012, s-ar putea concluziona în mod cert, că premiul anual se datorează bugetarilor, neafectat în cuantumul său și putând a fi plătit și prin altă modalitate decât cum prevedea legea, în concret și într-o modalitate de eșalonare și succesivitate.
Reclamantul a făcut o analiză a deciziei Curții și din perspectiva acordării în concret sau nu a premiului anual, precum și din perspectiva includerii acestui premiu în salariile din 2011, ajungând la concluzia că acest premiu nu s-a mai acordat în nicio modalitate posibilă.
În susținerea criticii s-au mai arătat și următoarele aspecte :
Dispozițiile art.25 din Legea nr. 330/2009 au fost în vigoare pe întreaga perioadă a anului 2010, fiind abrogate prin Legea nr. 284/2010.
D. cuprinsul acestui act normativ rezultă cu evidență că dreptul la premiul anual este un drept de natură salarială, fiind acordat "pentru activitatatea desfășurată", în raport de perioada lucrată.
Singura condiție pentru reducerea sau neacordarea acestui premiu se referă la desfășurarea necorespunzătoare a activității sau sancționarea disciplinară.
O astfel de condiție nu a fost invocată sau dovedită de pârâți în privința noastră.
În ceea ce privește exercitarea acestui drept considerăm că trebuie să se facă distincția dintre noțiunile de "drept subiectiv", "obligație" și "plată", între acestea existând diferențe specifice.
Astfel, "dreptul subiectiv" constă în posibilitatea recunoscută de lege subiectului activ ca, în limitele legii și a moralei să aibă o anumita conduită, să pretindă o conduită corespunzătoare - să dea, să facă, sau să un facă ceva - de la subiectul pasiv și să ceară concursul forței coercitive a statului, în caz de nevoie. Prin "obligație" se înțelege îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic de a avea o anumită conduită, corespunzătoare dreptului subiectiv crorelativ,
conduită care poate consta în a da, a face sau a un face ceva și care, la nevoie poate fi impusă prin forța coercitivă a statului.
Prin "plată" se înțelege modul de stingere a obligației și aceasta constă chiar în executarea acesteia.
În cazul de față dreptul subiectiv invocat, constă în posibilitatea de a cere angajatorului să ne remită anumite sume de bani cu titlul de premiu anual cuvenit în considerarea muncii desfășurate în anul 2010.
Corelativ acestui drept angajatorului îi revine îndatorirea de a ne plăti sumele de bani respective, iar "plata" înseamnă remiterea materială a sumelor de bani respective.
Împrejurarea că stingerea obligației angajatorului are loc la un moment ulterior perioadei pentru care dreptul s-a relizat prin trecerea timpului, nu are nicio relevanță în ceea ce privește existența și consacrarea legislativă a dreptului la premiu, dreptul fiind pe deplin realizat și efectiv prin expirarea ultmei zile a anului 2010.
Fiind un drept de natură salarială, premiul anual intră sub sfera de protecție a art.1 din primul Protocol la CEDO, el constituind un "bun" în sensul acestui text, astfel cum a fost interpretat de organele de aplicare a Convenției.
Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, intrată în vigoare la data de_ 1, s- au prevăzut următoarele:"sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Reclamantul a făcut referire și la jurisprudența CEDO în aplicarea art.1 din Protocolul 1 la Convenție, arătând că în privința drepturilor asupra veniturilor salariale jurisprudența C.E.D.O. în acest domeniu este deosebit de nuanțată, iar din analiza ei rezultă ca organele de aplicare a Convenției fac o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într.-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul, câștigat pentru o perioadă
în care munca a fost prestată.
În acest sens a invocat cauza Lelas versus Croația din 20 mai 2010, Curtea a statuat că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, dar ceea ce s-a obținut, ce s-a câștigat, reprezintă un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1, precum și hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei din 19 aprilie 2007 în care reclamanții susțineau că au dreptul la un supliment bănesc care însă fusese abrogat. Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern, (de exemplu când există o jurisprudența constantă cares să recunoască accel drept). Curtea a reținut că reclamanții nu aveau o speranță legitimă de a primi un spor la salariul individual din moment ce schimbându-se condițiile pentru acordarea lui, dreptul la acest spor a încetat și hotărârea Kechko contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005, unde Curtea statuează că este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă, printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru acestea au fost îndeplinite, autoritățile un pot în mod deliberat să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare.
D. această jurisprudență reclamantul a tras concluzia că dreptul la anumite beneficii bănești în calitate de salariat nu este un drept de sine stătător consacrat și apărat ca atare de Convenție ci a fost asimilat de către Curte în anumite condiții unui drept de proprietate și analizat de perspectiva art.1 al Primului Protocol Adițional la Convenție, astfel că dreptul salarial ca să fie
considerat un "bun" el trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de convenție si consacrate de jurisprudența C.E.D.O. situație față de care Curtea se raportează și verifică constant legislația internă care institue acele drepturi știut fiind că Convenția nu garantează persoanelor dreptul de a obține pe viitor un anumit bun în lipsa unei baze legale a pretenției reclamantului, Curtea neputând crea un drept nou în favoarea acestuia.
Pe această bază reclamantul a apreciat că dreptul membrilor noștri de sindicat de a primi venituri salariale poate face obiectul de protecție al art.1 din Primul Protocol la CE D.O. dacă are o fundamentare în legislația internă, care în cauză există respectiv art.25 din Legea 330/2009.
Abordând problema dacă a avut loc o compensare între premiul anual și creșterile salariale acordate începând cu_ și deci s-a stins această datorie, reclamantul a arătat că o astfel de compensare concretă nu a avut loc, aserțiunea legislativă neconstituind altceva decât o declarare pur formală a unei astfel de compensări, fără ca în concret să fie îndeplinite condițiile unei astfel de instituții
juridice pentru următoarele considerente: - în primul rând nici chiar legiuitorul nu a folosit termenul de "compensare"; în al doilea rând nu se poate pune semnul echivalenței între natura juridică a premiului și natura juridică a salariului.
În considerarea tuturor celor expuse reclamantul a apreciat că prin art.8 din Legea nr.285/2010 s-a realizat în concret o privare de bun, respectiv o privare de dreptul dobândit la primirea premiului anual, drept prevăzut pentru anul 2010 în art. 25 din Legea nr. 330/2009.
M. E. Naționale B., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a M.E.N., iar pe fond să respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin motivele întâmpinării pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că între el și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea noastră cu privire la calcularea și plata drepturilor salariale.
Detaliind a arătat că prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracter intuitu personae, presupunând existența numai a două părți contractante spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale, în cauză calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art. 10 și art. 14 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică.
A apreciat că potrivit art.94 din Legea educației naționale nr.1/2011 în coroborare cu prevederile Legii nr.90/2001, M. E., C., T. și
în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale are funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control, astfel că ministerul nu are calitate de angajator față de reclamanți, conform principiului specialității capacității de folosință, nu poate încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, didactic auxiliar sau administrativ, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a plăti salarii.
În plus, s-a mai precizat că M. E., C., T. și S. nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, întrucât conform art. 13 din O.U.G. nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare "începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.", iar
art. 1 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 538/2001 prevede că: "începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat".
În justificarea apărării au mai fost invocate și disp.art. 111 din Legea nr.1/2011 potrivit căruia de la bugetul de stat, prin bugetul M. ui E., C.
, T. și S., se asigură următoarele cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special:
"a) finanțarea programelor naționale ale M. ui E., C., T. și S.
, aprobate prin hotărâre a Guvernului;
componența locală aferentă proiectelor aflate în derulare, cofinanțate de Guvernul României și de organismele financiare internaționale, precum și rambursările de credite externe aferente proiectelor respective;
bursele, aprobate prin hotărâre a Guvernului, pentru elevii din Republica Moldova, etnicii români din afara granițelor țării, precum și bursele pentru elevii străini;
organizarea evaluărilor, a simulărilor și a examenelor naționale; e)perfecționarea pregătirii profesionale a cadrelor didactice și didactice auxiliare, pentru implementarea politicilor și strategiilor M. ui E., C., T. și S. ;
finanțarea, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de M. E., C. ,
și S., a unor programe anuale sau multianuale de investiții, de modernizare și de dezvoltare a bazei materiale a instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv consolidări și reabilitări de școli și dotări;
finanțarea unor programe naționale de protecție socială, stabilite prin reglementări specifice;
finanțarea privind organizarea de concursuri pentru elevi, pe obiecte de învățământ și pe meserii, tehnico-aplicative, științifice, de creație, concursuri și festivaluri cultural-artistice, campionate și concursuri sportive școlare, cu participare națională și internațională, precum și olimpiade internaționale pe obiecte de învățământ."
În privința cererii de chemare în garanție, a arătat faptul că MECTS are atribuții în procedura de finanțare a învățământului nu atrage după sine nașterea unor raporturi juridice de muncă între noi și reclamantă. Vă rugăm să observați că MECTS, ca organ al administrației publice centrale cu rol în elaborarea și coordonarea politicilor naționale în domeniul educației, nu face altceva decât să aprobe criterii, standarde, costuri medii anuale orientative per elev/preșcolar, astfel că obligațiile sunt generale, pentru tot sistemul de învățământ preuniversitar și nu special pentru reclamantă.
S-a apreciat că chiar dacă s-ar îmbrățișa ideea că respectiva hotărâre judecătorească trebuie să-i fie opozabilă, aceasta va fi imposibil de executat pentru noi deoarece nu este ordonator de credite pentru învățământul preuniversitar - în general și pentru unitatea școlară- în particular. Calitatea de ordonator principal de credite aparținând C. ui Local si nu in ultimul rand M. ui Finanțelor P. e.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a învederat faptul că Legea 330/2009 care prevedea acordarea premiului anual a fost abrogată, astfel că acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
Analizând hotărâre a atacată, cu luar ea în considerare a criticilor din
motivele de recurs, Curtea constată că aceasta este legală, iar recursul nefonda t
pentru considerentele ce succed.
Criticile subsumează aspectele privitoare la natura salarială a dreptului la premiu anual, la caracterul de drept câștigat pentru anul 2010 al premiului anual la necompensarea sumelor cuvenite cu titlu de premiu anual cu creșterile salariale pentru anul 2011 datorită diferențelor dintre ele și la modul de interpretare a jurisprudenței CEDO și a disp.Constituționale cu privire la neretroactivitatea legii civile.
Criticile nu sunt întemeiate.
Înaintate de a se analiza criticile se impune a se observa următoarele:
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 a fost abrogată în mod expres Legea nr. 330/2009.
Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi.
În raport de aceste reglementări, oprimă concluzie care se impune este că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamanți, având în vedere faptul că, la data la care premiul anual aferent anului 2010 ar fi fost scadent, conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau deja aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010.
În privința criticilor susmenționate, reținute ca și critici din motivele de recurs se observă că se referă la desconsiderarea principiului neretroactivității legii, încălcarea art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, pentru constatarea căreia se solicită aplicarea prin similitudine a dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3/_ dată în interesul legii; încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, prin interpretarea legii în sensul reglementării unor drepturi pur formale; ignorarea dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 și ale art. 25 din Legea nr. 330/2009, în condițiile în care, raportat la expunerea de motive ale Legii nr. 285/2010, la modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de textele celor două articole de lege și la semnificația termenului "majorare"; din textul art. 1 al Legii 285/2010, rezultă că aceste majorări salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat; încălcarea dreptului la muncă.
Cât privește primul aspect din critici, Curtea constată că în cauză nu se poate reține retroactivitatea legii pentru aceleași considerente pentru care nu se poate constata nici o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul 1 la CEDO: practic, acest drept nu a fost negat, nu a fost refuzat la plată de către debitor, anume, Statul Român, ci s-a dispus plata acestuia într-o altă modalitate decât cea clasică, anume, prin plata unor drepturi salariale majorate față de cele plătite în anul precedent.
Prin urmare, nu a fost afectată substanța dreptului, pentru a se putea vorbi despre efectul retroactiv al dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010, ci s-a reglementat, prin aceste prevederi legale, modalitatea de plată a dreptului litigios, plată ce urma a fi făcută sub imperiul noii legi, astfel încât se constată o activitate a legii, iar nu o aplicare retroactivă a acesteia.
În doctrină, chestiunea neretroactivității legii civile a fost descrisă ca impunând aplicarea legii în vigoare la data producerii situației juridice asupra căreia se poartă judecata.
În situații similare celei în cauză, de decelat între aplicabilitatea legii vechi și a celei noi, s-a apelat la anumite criterii, dintre care utile în cauză se dovedesc
următoarele: drepturi câștigate versus simple expectative; fapte trecute, fapte în curs de a-și produce efectele și fapte viitoare. În mod evident, dreptul invocat de reclamanți, un drept câștigat, s-a reglementat a fi plătit prin plata drepturilor salariale majorate aferente anului 2011, astfel încât dispozițiile legii noi reglementează doar modalitatea de plată a dreptului, deci un fapt viitor, situație care nu poate fi privită ca impietând asupra principiului neretroactivității legii.
Cât privește încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală și a principiului statului de drept prin interpretarea legii în sensul reglementării unor drepturi pur formale, se constată că cercetarea acestuia se impune a fi făcută odată cu motivul de recurs referitor la constatarea că majorările salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat, raportat la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 și ale art. 25 din Legea nr. 330/2009, la expunerea de motive ale Legii nr. 285/2010, la modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de textele celor două articole de lege și la semnificația termenului
"majorare"; din textul art. 1 al Legii 285/2010.
Practic, recurenții afirmă că statuând prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 că "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";, statul practic a eludat obligația de plată a acestui premiu anual.
Se constată, sub acest aspect, că din expunerea de motive a legii rezultă această intenție a legiuitorului, de cuprindere în majorările salariale aduse în anul 2011, a premiului anual pentru anul 2010, alături de intenția de a recupera parțial diminuarea de 25% a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât nu se verifică argumentul adus de recurenți sub acest aspect, în afirmarea faptului că practic nu s-ar fi plătit premiul anual pentru anul 2010.
Ceea ce contestă recurenții, este că ar fi posibilă imputarea unei unice creșteri salariale asupra a două deziderate legislative: că, altfel spus, legiuitorul, afirmând că prin creșterile salariale de 15 % față de salariile de bază aferente lunii octombrie 2010, se achită și obligația de plată a premiului anual aferent anului 2010 și se și recuperează parțial diminuarea cu 25 % a salariilor personalului din sectorul bugetar, nu face decât să omită practic prima dintre aceste deziderate.
Or, Curtea constată că nu reiese din expunerea de motive a legii faptul că se tinde, prin măsurile date de Legea nr. 285/2010, la o recuperare a diminuării salariale din sectorul bugetar exact cu acest procent de 15 % aplicat salariului aferent lunii octombrie 2010, ci din lecturarea întregii expuneri de motive și a legii, interpretând-o în ansamblul său, cu luarea în considerare a tuturor dispozițiilor sale, se ajunge la concluzia că intenția legiuitorului a fost de a recupera parțial diminuarea cu 25 % a salariilor personalului din sectorul bugetar și de a cuprinde în creșterea salarială reglementată plata salariului suplimentar pentru anul 2010, urmărind deci un dublu scop, la care se împarte măsura de creștere salarială cu 15 %.
Ca atare, interpretând dispozițiile legii în așa fel încât să aibă un sens (conform dictonului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat), se concluzionează în sensul că nu s-a ratat scopul de a se asigura, prin creșterile salariale reglementate de Legea nr. 285/2010, plata premiului anual pentru anul 2010, fiind înlăturată interpretarea majorării salariale ca acoperind doar recuperarea parțială a diminuării cu 25 % a salariilor din sectorul bugetar.
Argumentul dedus de reclamanți, în susținerea poziției lor procesuale, din afirmata imposibilitate a stabilirii la data edictării Legii nr. 285/2010 (în anul 2010) a cuantumurilor premiilor anuale aferente fiecărui bugetar pentru anul
2010 (ce se pot stabili doar după urmarea procedurii financiare de calcul și raportare între ordonatorii de credite), este neconsistent, în condițiile în care, desigur, la data edictării Legii nr. 285/2010, s-a avut în vedere un deziderat legislativ, bazat pe calcule globale, iar nu pe calcule individuale.
Tot astfel, inconsistent este și argumentul dedus din modalitatea criticabilă, arată recurenții, în care legiuitorul a surprins în cuvinte dublul scop al legii detaliat în cele ce preced. Se afirmă de către recurenți incongruența termenului de "majorare"; din textul art. 1 comparativ cu cel din textul art. 8 al Legii nr. 285/2010, propunându-se un alt mod de formulare pentru art. 8 din lege. Curtea constată că nu se verifică în raport de aceste texte de lege o neconcordanță logică sau o stângăcie de exprimare. Dimpotrivă, trimiterea pe care art. 8 o face la majorările ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar "potrivit prevederilor prezentei legi"; este clară și lasă a se
înțelege că tocmai acele majorări dispuse în art. 1 din lege sunt cele ce au avut în vedere și sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010.
În ce privește aspectul criticat al încălcării art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, prin faptul că premiul anual fiind prevăzut de art.25 din Legea 330/2009 constituie un bun în sensul Convenției și deci nu poate fi încălcat, Curtea constată că din jurisprudența CEDO, pertinentă în cauză, rezultă că dreptul la un spor la salariu nu poate fi negat cât legea care îl recunoaște este în vigoare la momentul solicitării lui (cauza kechko c.Ucrainei) ceea ce nu este cazul în speță. Curtea Europeană a mai constatat că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum (cauza Eskelinen c.Finlandei).
În ce privește jurisprudența Curții Europene referitoare la rațiunea de
"bun"; în sensul că reprezintă un "bun"; în sensul Convenției ceea ce s-a câștigat, s-a obținut, unei asemenea statuări circumscriindu-se și dreptul la premiul anual solicitat, se reține că această statuare nu este încălcată prin modul în care prima instanță a soluționat cauza, întrucât nu este negat dreptul la acest premiu, ci neacordarea lui este justificată de acordarea de către legiuitor printr-o altă modalitate respectiv a majorărilor salariale din anul 2011.
Așadar, nefiind întemeiate niciuna din criticile aduse hotărârii, în temeiul art.312 alin.1 din C.pr.civ., urmează să fie respins recursul ca nefondat.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.
L. D. Î.
M.
împotriva sentințeicivile nr. 681 din_ a T. ui M.
pronunțată
în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
G.
I. T.
D. C.
G.
N.
M. A.
B.
red.N.M./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.C. V.
