Decizia civilă nr. 3770/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 3770/R/2013

Ședința publică din 30 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: L. D.

G.: C. M.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul S. L. "C. F. " C., în numele și pentru membrul de sindicat S. ION și de pârâtele S.

N. DE T. F. DE C. "C. C. "; SA B. și S. N. DE T.

F. DE C. "C. C. "; SA - SUCURSALA DE T. F. DE C. C., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâtele recurente au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 (2) C.pr.civ.

De asemenea, se constată că prin memoriul de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 242 C.pr.civ.

Totodată, se constată că la data de 12 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtele recurente S. N. de T. F. de C.

"C. C. "; SA B. și SNTFC "C. C. "; SA B. - Sucursala de T. F.

de C. C. au depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de reclamantul recurent, prin care solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al. 2 C.pr.civ.

Se mai constată că la data de 25 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de pârâta recurentă Sucursala de T. F. de C. C., prin care solicită respingerea recursului formulat de pârâta recurentă, admiterea propriului recurs și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării la plata și a Primei de Crăciun pe anul 2009 precum și a contravalorii tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că

prin cererea înregistrată la data de_, reclamantului S. L. "C. F. "; C., în contradictoriu cu pârâtele S.

  1. de T. F. de C. "C. C. "; SA și S. N. de T. F. de C. "C. C. "; SA - R. de T. F. de C. C., a solicitat instanței obligarea acestora, către membrul de sindicat S. Ion, reprezentat în cauză, la plata indexată cu titlu de daune a următoarelor drepturi salariale:

    • salariul suplimentar pe anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației de la data plății în funcție de perioada lucrată, conform prevederilor art. 32 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2009-2010;

    • ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și pentru anul 2009 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, actualizat cu rata inflației de la data plății, prevăzut de art. 69 din CCM pe anul 2009;

    • contravaloarea bonurilor de masă neeliberate începând cu luna noiembrie 2009 până la_, în echivalentul zilelor lucrătoare prestate înmulțit cu 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă, în baza prevederilor art. 1 din Legea nr. 142/1998 și ale Ordinului MMSSF nr. 161/2009, precum și art. 81 din CCM pe anul 2009.

Prin sentința civilă nr. 674/_ a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr._

, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C. "; SA B. .

S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul S. L.

"C. F. "; C., în contradictoriu cu pârâtele S. N. de T. F. de C.

"C. C. "; SA și S. N. de T. F. de C. "C. C. "; SA - R.

de T. F. de C. C., în numele membrului de sindicat S. Ion și, în consecință, au fost obligate pârâtele să plătească membrului de sindicat, retroactiv pentru anul 2009, în funcție de perioada lucrată, un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației de la data plății.

S-au respins capetele de cerere privind ajutorul material cu ocazia sărbătorii de Crăciun pentru anul 2009 și achitarea contravalorii bonurilor de masă aferente perioadei noiembrie 2009 -_ .

Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:

Examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă tribunalul a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 268 al. 2 Codul muncii respectiv termenul de prescripție este de 3 ani de la data cunoașterii dreptului, fiind vorba de plata unor drepturi salariale neacordate, nefiind relevant faptul că acestea nu se regăsesc textual în contractul individual de muncă, ci doar în contractul colectiv de muncă, deoarece contractul individual de muncă se completează cu dispozițiile contractului colectiv de muncă.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru salariul suplimentar solicitat pentru anul 2009, instanța a reținut că întrucât dreptul la plata acestuia a devenit exigibil începând cu_, iar acțiunea a fost înregistrată la_, raportat la art. 268 al. 2 Codul muncii, cererea este

formulată în interiorul termenului de prescripție. Termenul de prescripție începe să curgă de la_, așa cum a fost stabilit prin Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Ramură T. uri nr. 722 pe anii 2008-2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 3/_ aplicabil și pârâtei (la poz. 10 Anexa 5) care la art. 43 alin. 2

"Alte venituri"; lit. a) stabilește și termenul de plată al acestuia: "va fi acordat în primul semestru al anului următor";. Pentru aceste considerente excepția invocată a fost respinsa.

În ceea ce privește fondul cauzei, T. a reținut că membrul de sindicat reprezentat în prezenta cauză, a avut calitatea de angajat al societății pârâte.

Pentru perioada anului 2009, la nivelul pârâtei își găsește aplicabilitate contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 1753/_, modificat prin actul adiționale nr. 437/_ valabil până la_ și actul adițional nr. 2450/_ . Părțile contractante au convenit renegocierea contractului colectiv de muncă, stabilind că pentru anii 2009, 2010 plata ajutorului material de Crăciun să fie suspendată, acordul de voință al părților reprezentând legea a¬cestora, fiind aplicabile în acest sens sub aspectul interpretării contractului modificat dispozițiile art. 969 cod civil, precum și dispozițiile art. 40 al. 2 lit. c) Codul muncii: "Angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă";.

În ce privește acordarea tichetelor de masă, în contractul colectiv de mucă, se face mențiunea că acestea se vor acorda în condițiile legislației în vigoare.

Potrivit Legii nr. 142/1998, cu modificările la zi, acordarea tichetelor de masă nu este o obligativitate ci acordarea acestora este condiționată de situația financiară a angajatorului. De asemenea nu este lipsit de importanță că tichetele de masă nu pot fi convertite valoric, acestea se putând fi folosite ca atare, având o perioadă de valabilitate până la finele anului pentru care au fost acordate, iar în măsura în care s-ar dispune acordarea acestor tichete pentru anul 2009 acestea nu ar mai putea fi utilizate.

Față de considerentele reținute, s-a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune și s-a admis acțiunea în parte conform dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs atât reclamantul S. L.

"C. F. "; C., cât și pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C. "

    1. B. .

      1. Prin propriul recurs, pârâtele S. N. de T. F. de C. "C.

        C. " S.A. B. și S. N. de T. F. de C. "C. C. " S.A.

        1. - Sucursala de T. F. de C. C. au solicitat admiterea acestuia și modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

          În susținere, pârâtele fac trimitere la termenul de prescripție de 6 luni, reglementat de art. 268 al. 1 lit. e din Codul Muncii, apreciind că acesta este incident în raport de drepturile solicitate în cauză.

          În ceea ce privește fondul, precizează că acordarea salariului suplimentar pentru anul 2009 este condiționată de existența resurselor financiare necesare.

          Potrivit dispozițiilor OUG nr.79/2008, pârâtelor le-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008-2009, aprobate prin acte normative.

          De asemenea, pârâtele invocă situația economică dificilă pentru a justifica neacordarea drepturilor salariale pretinse în cauză.

      2. Prin propriul recurs reclamantul S. L. "C. F. "; C.

        a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu consecința admiterii acțiunii și în sensul acordării ajutorului material de Crăciun 2009, actualizat cu rata inflației de la data plății și contravaloarea bonurilor de masă începând cu luna noiembrie 2009 și până în_ .

Reclamantul arată că temeiul acordării ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun îl constituie atât prevederile art.69 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, dar și dispozițiile Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura T. uri valabil pentru anii 2008-2010, aspect care însă a fost omis a fi avut în vedere de către prima instanță.

Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de către parate, cu argumentarea ca drepturile salariale pe anii 2009-2010 nu se acorda, iar

obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior ar fi incidența doar in cazurile in care la nivel de angajator nu exista încheiat CCM la nivel de unitate.

Clauzele contractuale enunțate nu condiționează insa acordarea acestor drepturi de preluarea lor in contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede in dispozițiile art.3 din CCM Unic la Nivel de Ramura T. uri pe anii 2008-2010. existența unor circumstanțe economico - financiare nu sunt de natură ă exonereze debitorul, în speță pârâtele, de îndeplinirea obligațiilor pe care și le-au asumat.

Reclamantul mai subliniază că prin art. 77 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, s-a convenit ca salariații sa beneficieze de un tichet de masa pentru fiecare zi lucrata, potrivit procedurilor de acordare a tichetelor de masa, Norma din_ de aplicare a legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, aprobata prin HG nr.5/1999 si Ordinul nr. 161/2009 privind stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masa pentru semestrul "I "2009.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C. " S.A.

s-a opus admiterii recursului formulat de către reclamant, cu precizarea că în perioada de referință era aplicabil CCM la nivel de unitate, iar dispozițiile art. 69 au fost suspendate pentru anul 2009.

Acordarea tichetelor de masă este condiționată de existența fondurilor, iar sumele prevăzute în buget cu această destinație s-au epuizat până în luna martie 2009.

În cauză a formulat întâmpinare și reclamantul S. L. "C. ferate" C.

prin care a solicitat respingerea recursului pârâtelor.

În esență, acesta subliniază că pretențiile deduse judecății sunt supuse unui termen de prescripție de 3 ani, iar nu de 6 luni, cum eronat susțin pârâtele.

Lipsa fondurilor nu constituie argumente juste pentru refuzul de îndeplinire a obligației de plată a drepturilor solicitate.

În probațiune s-a depus practică judiciară.

Trecând la soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele:

Referitor la prescripția dreptului la acțiune, Curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:

c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;

e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.

De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996(în vigoare în perioada de referință) prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.

Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.

(1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentelor, aceste termene nu ar avea

aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.

Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate, ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.

În ceea ce privește fondul cauzei

, Curtea reține că potrivit prevederilor art.

30 alin 1 si 3 din Contractele colective de muncă aplicabile la nivelul paratei pentru anii 2007-2008 și 2009-2010: ";pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.(…) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.";

De asemenea, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din contractele colective de muncă menționate anterior "criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6";.

Față de conținutul clauzei menționate anterior, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că este obligatorie acordarea acestor drepturi, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.

În ceea ce privește sintagma inserată în conținutul clauzei "poate primi un salariu suplimentar"; ce ar putea conduce la concluzia că acordarea acestuia este facultativă, Curtea apreciază că interpretând sistematic dispozițiile art. 30 alin.

(1) și (3), 31 și anexa 6 din Contractele colective de muncă menționate anterior, rezultă că plata salariului suplimentar este condiționată numai de respectarea criteriilor de acordare, respectiv de "munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic"; conform pct.1 din anexa 6, criteriu care este nuanțat la pct.2 în sensul că se prevede expres că salariații care au fost sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile sau cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu beneficiază de salariul suplimentar.

De asemenea, interpretarea clauzei evocată anterior nu poate fi realizată decât prin prisma dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Or, prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 a cărui valabilitate a fost prelungită prin Actul adițional înregistrat sub nr. 370/_, la art. 30 alin. 1 s-a prevăzut că

"salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar";, rezultând astfel fără îndoială obligativitatea acordării acestor drepturi.

Prin art.71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun și de un premiu pentru Ziua F. ului.

Acordul colectiv menționat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni.

Prin actul adițional nr.370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la_ până la_, așadar și pentru anul 2009 și 2010.

CCM la nivel de unitate pentru anii 2009 - 2010 a fost înregistrat la sub nr. 1/3682 la data de_, iar conform dispozițiilor art. 24 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării.

Conform art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 "contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării";, ceea ce ilustrează principiul neretroactivității normei civile.

În același sens, este ineficient juridic actul adițional nr. 1718/_, drepturile la care se renunță fiind exigibile la momentul înregistrării acestuia.

Este irelevant că actul adițional a fost semnat de sindicatele la care este afiliat reclamantul, deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art.38 Codul muncii).

În fine, natura juridică a sumelor pretinse prin acțiune este cea a unor drepturi salariale, fiind un adaos anual la salariul de bază, conform art. 11 alin.

1 lit. b din CCM, așadar un element al salariului, chiar dacă este inclus în acordul colectiv în capitolul privind protecția salariatului, fiind evident în raport de drepturile reglementate de Cap. VI din CCM (bilete de tratament, asistență medicală, indemnizații de concediere, de incapacitate temporară de muncă, de deces, etc., decurgând din executarea contractului individual de muncă), că face parte din conceptul de pachet de drepturi salariale, reprezentând un avantaj pecuniar acordat pe parcursul și ca efect al derulării raporturilor de muncă.

În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 71 din CCM la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă așadar caracterul pur și simplu al acestor drepturi.

Ceea ce poate stabili unilateral Consiliul de Administrație este doar cuantumul premierii, la nivelul/cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, ceea ce nu poate fi asimilat necesității acordului său la însăși nașterea dreptului.

Prin urmare, drepturile salariale sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, iar conform art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă și art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, acest contract produce efecte față de toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

În acest context, Curtea găsește fondată acțiunea și în ceea ce privește acordarea ajutorului material de Crăciun pentru anul 2009, fiind înlăturată apărarea referitoare la faptul că părțile au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde în anii 2009 și 2010.

Această clauză nu poate produce efecte, deoarece dispozițiile art. 238 alin.

(1) din Codul muncii și ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 conțin prevederea conform căreia "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă la nivel superior".

Drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă ce se impun cu forța obligatorie garantată constituțional au același regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală

Lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale nu poate fi reținută ca justificare pentru neexecutarea unor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative invocate de recurentă.

Referitor la acordarea tichetelor de masă, Curtea notează că prin Decizia nr. 14 din_, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, în care s-a menționat expres că tichetele de masă "nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație";.

Prin urmare, acordarea acestui beneficiu constituie o posibilitate condiționată de resursele financiare proprii ale fiecărui angajator.

Reținând că în bugetul de venituri și cheltuieli al C. pe anul 2009- 2010 s- au alocat sume pentru plata tichetelor de masă, numai pentru lunile ianuarie - martie 2009, pârâtele nu pot fi obligate la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada octombrie 2009 - 31 decembrie 2010, astfel că solicitarea reclamanților în acest sens nu poate fi validată.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă va admite în parte recursul reclamantului și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâtele S. N. de T. F. de C. "C. C. " S.A. și S. N. de T. F. de

  1. "C. C. " S.A. - Sucursala de T. F. C. să plătească membrului de sindicat S. I. și ajutorul material pentru Crăciun 2009.

Vor fi menținute restul dispozițiilor.

În temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul pârâtelor. Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în parte recursul declarat de reclamantul S. L. "C. F. ";

C., pentru membrul de sindicat S. ION împotriva sentinței civile nr. 674 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte și, în consecință, obligă pârâtele S. N. de T. F. de C. "C. C. " S.A. și S. N. de T. F. de C. "C. C. "

S.A. - Sucursala de T. F. C. să plătească membrului de sindicat S. I. și ajutorul material pentru Crăciun 2009.

Menține restul dispozițiilor.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele S. N. DE T.

F. DE C. "C. C. " S.A. ȘI S. N. DE T. F. DE C. "C. C. " S.A. - SUCURSALA DE T. F. C. împotriva aceleiași sentințe.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

D. G. S.

D.

L.

D. C. M.

Red.DG/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: V.C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3770/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă