Decizia civilă nr. 3883/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3883/R/2013
Ședința publică din 07 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. AL I.
P. C. EAN și de reclamanții G. M., S. M., P. R. -M., N. L. D., T. S., T. M., T. D. -M., B. L. -G., F. C. -L.
, B. K., S. V. -C. împotriva sentinței civile nr. 10672 din 20 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați L. T. "A. I. ", L. DE M. "S. T. ", L. DE C. SI A.
D. "O. S. ", L. "E. P. ", L. T. "O. G. ", L. T. R. ,
L. T. "L. B. ", L. T. "N. B. ", L. DE I. "T. P. ",
L. T. "M. E. ", L. CU P. S., L. DE A. P. "R. L. ", L.
"V. B. ", L. T. "A. C. J. ", C. LOCAL AL M. C. -N., P.
M. C. -N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent S. L. al Î. P. C. și al reclamanților recurenți G. M., S. M., P. R. -M., N. L. D.
, T. S., T. M., T. D. -M., B. L. -G., F. C. -L., B. K.
, S. V. -C., avocat G. Patricia, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 august 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat L. T. "N. Bălcescu"; a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamanților recurenți.
De asemenea, se constată că la data de 04 octombrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat L. teoretic "A. I. "; a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamanților recurenți.
Totodată, se constată că la data de 03 octombrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați C. Local al M. C. -N. și P.
M. C. -N. au depus la dosar întâmpinări, câte un exemplar al acestora înmânându-se reprezentantei reclamanților recurenți.
Reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți susține recursul așa cum a fost formulat, solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii precizate, fără cheltuieli de judecată.
Arată că obiectul cauzei îl reprezintă acordarea premiului anual aferent anului 2010, respectiv al treisprezecelea salariu, care este prevăzut în art. 25 din Legea nr. 330/2009, articol care prevedea și cele două situații în care acest premiu nu se acordă, respectiv acelea în care salariații au desfășurat activități profesionale necorespunzătoare sau au fost sancționați disciplinar.
De asemenea, arată că din punctul său de vedere doar aceste două situații sunt cele care determină ca angajatorul să nu acorde al treisprezecelea salariu pentru anul 2010, iar dacă aceste două situații nu sunt îndeplinite, era un drept salarial câștigat care nu poate fi anulat, nu poate fi abrogat, nu poate să înceteze prin art. 8 din Legea nr. 285/2010. Mai arată că acest art. 8 din Legea nr. 285/2010 are chiar o tentă de retroactivitate la momentul în care un drept salarial câștigat în baza art. 25 din Legea nr. 330/2009 este încetat, respectiv nu mai este pus în plată printr-un alt articol.
Arată că legiuitorul recunoaște că acest drept salarial al reclamanților recurenți aferent anului 2010 este câștigat și ca atare el trebuie achitat. De asemenea, arată că afirmațiile din cuprinsul art. 8 din Legea nr. 285/2010 în sensul că al treisprezecelea salariu va fi avut în vedere la momentul la care se va face încadrarea potrivit Legii nr. 285/2010, nu este susținut și este nefondat.
Mai arată că salarizarea, încadrarea personalului din învățământ de la data de_ s-a făcut prin raportare la luna octombrie 2010 la care s-a aplicat o creștere salarială cu 15 %. Arată că această creștere salarială cu 15% nu poate fi apreciată că a operat ca o compensare ci a fost făcută în ideea de a compensa acea reducere salarială de 25 % ce a fost aplicată conform Legii nr. 118/2010.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.10672 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamantul S. L. AL I. P. C. EAN, în numele membrilor de sindicat mentionați mai jos, și pentru reclamanții G. M., S. M., P.
R. -M., N. LUCICA D., T. S., T. M., T. D. -M., B. L. -G.
, F. C. -L., B. K. și S. V. -C. formulata impotriva pârâților
T. "A. I. ";, L. DE M. "S. T. ";, L. DE C. SI A. D. "O. S. ";, L. "E. P. ";, L. T. "O. G. ";, L. T. R., L. T. "L. B. ";, L. T. "N. B. ";, L. DE I. "T. P. ";, L. T. "M. E. ";, L. CU P. S., L. DE A. P. "R. L. ";, L. "V. B. ";, L. T. "A. C. J., C. LOCAL AL M. C. - N., P.
C. - N. respectiv pentru membrii de sindicat P. A A., MUNTEANU
A., STEFFER CODRUTA, C. (STANCIU) D., DONAT M. P., COPACIU AURICA, BUHAN E., SUCIU OTILIA, CIRJOESCU D., ILEA L. ILA, SOCEA I. EL, CLINCIU E., P. C. M., U. M. G., MI. E. R., M. LUCICA FLOR., VAIDA D. L., APOSTOL M., FLUERAS V., PINZARU A., DRAGOLEA D., LASCU L., TIGAU S., DAVID A. A., COACA D. R., STANCIU S., GORCEA VIOLIN, R. M., WAINBLAT G., N. M., M.
M., N. L., VAIDA D., SALANTIU L., PARGEA A. V., BINDEAN L.
C., BUCATARIU N., DINDELEGAN M. I., SARB (C. ) C., FAZAKAS LASZLO, STA. FLORENTINA, BACU M., respectiv pentru G. M.
, ACIU M., ALBU A., A. CA I. A., ARCU A., BACNEANU D., BAK M.
, BALANESCU D., C. (BALAS) F., BALAZS E., BALOG A. M., BARU ANA CECILIA, BLENCHE M. D., B. E. A., CA. L., C. NATALIA, CHINDEA C. C., C. C. FLORENTINA, CIOACA ANTONIA, C.
M., DIMENY BOGLARKA, DUMEA S., ERDOS P., FENESAN M., FERI GLORIANA, FULOP E., FURDUI RAMONTIANU F., GOCAN V. DOREL, GRUIANR., IGNAT R., IVANOV M. E., KOSTYAK M., LASZLO E., LORINCZ V., M. M., MARC NOEMI, MARGINEAN M., M. S MONA A. ,
R., M. M. LENA, MUNTEAN C., M. FRANCISC,m N. C. ,
VILMA, NECULAI R., NEGREANU CA. M., NEMETI MEDA, O. C. AIDA, PARDAU G., PETEAN IOLANDA, PIROSKA MELA. A, PLESCA ADELA,
P. MARA, RANGA M., R. M. R., SALANTAI M. ELA, SANDEAN OVADIUC
V., SERBAC L., STANCIUCU C., SUARASAN GRETY, S. C., SZEKELY SILI. L., TARA A., TARAU S. IA, T. A., T. R., TODORUT D., TOMA C., T. G., TUGUI T., TULAI R., UDREA E., VADASZ ESZTER, VIRAG E., VALCAN M., I. OVICI S., BERARIU L., MACICASAN L., M. F., NICOLESCU NORINA, D. I KINGA, respectiv pentru S. M., P. R. -M., B. AURELIA, BUZOIANU MINODORA, CA.
I., C. M., GASPAR S., IRIMIE L., LAPUSTE R., P. IU D., PINTI.
M., SILI. D., CICIOS M., ARI. C., BACIU LIA, BALDEA ELIZA, BELENI DUMITRAS F., BERESCHI M., B. A., BUNEA R. MINERVA, BUZAN C., CABA CODRUTA, CA. U G., CHENDE IULIA, BORZA M., C.
ARA, DAVID A. DEJEU M., DUHA M., GAVRIS S., GHITA V., GRIGORIVICI M., HENT T., IRIMIE IL., MARCUS CORNEL, M. LETIA, MES. V., M. M. A., M. IU OLGUTA, O. I., PITIG VIOLIN, P. S.
, R. OFELIA, RAZOR A., R. R., SALAGEAN M., SIMA D., SCHELL I.
, SUCIU M., TALOS I., T. C., TIMBUS A., TITA SARMIZA GEA. NA, VALEAN A., VASVARI D., VLAS A., ZINGA V., TOSA V., IRSAI M.
, P. A M., GALASIU INGRID, SCRIDON M., LUPSOR V., VLADAU A., GRIGORE GELU, MARCU L., C. D., SZOCS E., DOSZTAL FERD. ND, PELEA C., KOVACS HAJNAL, DEAS C., R. A., M. ANA M., HATEGANU L., CADAR V., C. AURELIA, BUCUR AN. TA, U. R., M.
, M. F., S. E., BERCEAN M., ROTAR A., R. M., CHEREGI MACH ADELA, G. M., SANTA M. ONELA, LAZAR D. M. A AURELIA,
M. HAJNAL, SALAJEAN M., BARBANTA D., CRETA ANA M., MANOLE FILOMENA, CALBUREAN ANA, GOTTVALD M., MOSCOVICI I. ELA, GHITA V.
, T. G., IEMEI EDMUND, NISIPEANU G., O. L., FUSTOS KLARA,
respectiv pentru N. LUCICA D., T. S., T. M., T. D. -M., B. L.
-G., F. C. -L., B. K., S. V. -C., ANTAL A., BOGYA E.
, FINTA I., GOMBAR BEATA, GROZA CONSTANTIN, KORODI LASZLO, KOVACS M., KULCSAR G., KUN SUTO M., LAPONOS I., LASZLO M.
, N. MAGDOLNA, P. IDA, R. MELINDA, ROMSTAN I., SZALLOS I., SZEKELY ARPAD, GALACZI IULIA, BOROS T., ILYES E., ILYES SANDOR, SASKO MARTIN, KOPAL M., LAZAR ENIKO V., N. ERZSEBET, N. KATA., N. KOLLECTOR EDIT, N. ELLA, SZEKELY ENIKO, MORITZ MELINDA, SILAGYI GIZELLA, FRINK E., D. E G., HOSSZU MELINDA, CATANA A., SAVA L.
, M. ANA, SOCACIU KRISZTINA, CIOCAN P. V., M. D. M., TIVADAR L.
V., CATANA LUCRETIA, GIRBU S. ZORELA, T. AN I., STIR A., PERVAIN I., P. LUCRETIA, MATEAS A., ABRUD. V., P. I., P. A C. ,
T. F. D., R. Z V., P. D., FENESAN L., M. C., H. A., M. I BRIND., C. N E., CHETIANU R., C. DORU, C. C., CICIOS D., POIANA R., IACOB M., ROSTOGOL F., SILOSI A., C. I., P. V.
, SIM R., IVAN MADA., I. S., PALACIAN F., VIGU AURELIA, BENA N.
, MUNTEAN M. C., CORDIS L., OPREA I. G., PIROS E. ,
BERINDEIU N., NASAUDEAN N., BUSCA ANA M., BINDEAN L. C., HAITONIC I. M., CSEGEZI M., SITARU E., MARCUS M., BOTA M., VELEHEREAN M., RAD SATMAR ANA, TAMBUC N., P. ITA CONSTANTIN,
P. V., CHERES A., PARAIAN ADELA, H. OFELIA, OPRIS POLLYA., B.
D. UT I., POENARU TEODOR, TODEA I., BOCANET CORNELIU, OLENIC L. ,
B. S., R. S., I. A., M. M., PALACEAN A., D. A., TUSA A., CURTICIU A. V., IOBAGIU D. E., SUCIU ANETA I., COMSA M. I., JULEAN FLOARE L., PETRILA SONIA, VALEAN ANA F., BALAN G. S., T. R. D., BRIND. N L. ANA, R. C. A, VIGU RAZVAN A., TOMA C. LAVINIA, ZERIU FLAVIA M., GIURGEA M. I.
, LADARIU D., I. E., M. G., VEZENTAN D., GOGEA GYONGYIKE L., D. FOGARASI ZITA, O. GOCAN L., M. M., S. M., HAGAU ANA M., GORGAN O., M. M., SARGHI E., GIRDA M., C. TATIANA, VERSAN M., TITIENI BAUMANN ANNE MARIE, M. V., COZMA
V., IRIMIES AURICA, P. FIRUTA, BORZ V., PINTEA AURICA, KULCSAR I.
, LACATUSU I., N. V., FODOR D., D. IOSIF, SALAJAN AUREL, SALAJAN
E., MARGINEAN L., FARCAS I., CIOLTEA V., VERDES M., PIRVU OTILIA, C. M. ELA, D. GEORGIU, HAIDU S., COCHECI A., BARBA A.
, B. L O., BOJOR S., BUCUR I. ELA, CI. TOS ILISIE, C. EANU VALER, C.
S., DI. N HARICLEEA, DOBRESCU S., FARCAS R., GALAMBOS O., GAVRIS ANUTA, G. V., GIURGIU D. M., JECAN M. D., KISS ANA GYONGYI, LAPUSAN E., L. OL., MARGINEAN M., M. SAROLTA, NADASAN I., N. L., P. G., P. I., P. IULIA V., P. L. TINA, ROMAN
M., SABAU ANA, SZEKELY ANA -M., SZEKELY S. IA, VALEAN A., VINTELER M., G. H., P. R. OL., M. V., CSAVLOVICS C. C.
, ARIESAN B., ALMASAN G. V., M. I. E., R. SU C. I. F., JURMA G. S. IA, R. R. D., TEODOR B., TEODORESCU I., T. PETRICA A., P. G. M., ZARA M. L, MORUTAN V., TECOANTA CA. L.
, BOROJNI HONORINA, P. NADIA M., B. B. L., HARMATH M., ANTAL
E., CEN. S., MATIS D., N. V., P. C., COZMA PARASCHIVA, ALBU
A., SZEKELYI RAFAN MARA S. TA, PASCA I., G. M., D. G. D., SIPOS M. E., M. M., SZOCS E., N. M., VAIDA M., HAIDUC- VARGA C. E., BOA. D., HUDREA ANA N., SOCACIU M., D. I., GOCAN ADELA L., OLARU G., MIRZA C., M. CIRESICA, TROCARU
) I.
A., B.
N.
, KONCZ
P. V.
, C.
D.
, NEGREA
, FULGER C., HIDES S., BORTIS (R. MUNICH IUDITH, TINTARIU L., GACIU V. ,
, ISTRATESCU S., SARBU M., ZMICALA G., LUPU A., MARGINEAN MATEAN M., CURTE D., ABRUD. I., A. FILOFTEIA, P. L. TINA, POGAN
R., I. ILISCA, MANN G. IUDITA, ALB L. M., ANGHEL M., CARBUNAR L. LUCRETIA, COSTIN A., CURTICIU GAROFITA TELINITA, FEKETE M., GORGAN ANA, KISS M. I., KONYA L. PETRONELA, M.
V., M. D., N. WILIAM, N. LAESCU C. R., PAZSI ANTONICA A.
, PELEA M. M., PODOLEANU A. L., REBRISOAREANU A. NELY, SERBAN ANA NATALIA, URCAN C., A. DOREL, BENEA R., D. CIU R.
, RATONI TIMEA, DRAGAN M., B. ILONA IRENKE, DARVASI GYONGYVER MARIKA, DEMETER S. M., FILEP JUDIT, JAKAB ANTAL GEZA, JAKAB MEDVESSI A. ALICE, LACZKO ERZSEBET, LUKACS KLARA, MISZTRIK IOLANDA, PALFY HAJNALKA E., SZILVESZTER A. KO, TOKES ERIKA MAGDOLNA, VNCZE MELINDA I. și VITA G. ENIKO.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au formulat prezenta acțiune în numele membrilor de sindicat și în nume propriu întrucât în perioada indicată în acțiune au îndeplinit funcția de cadre didactice în cadrul pârâtilor de rând.1-14, așa cum chiar aceștia recunosc.
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, se solicită obligarea pârâților la acordarea premiului anual aferent anului 2010.
În drept, instanța reține că acordarea premiului anual a fost reglementată de art. 25 din Legea nr. 330/2009, care avea următorul conținut :
"(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul ".
La data de 01 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar în conformitate cu prevederile art.1 alin.2 din acest act normativ, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului prevăzut la alin.1 sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege, iar prin art.39 lit. w, de la data intrării în vigoare a acestei legi, a fost abrogată Legea cadru nr.330/2009.
Așa cum rezultă din prevederile art.46 din Legea nr.284/2010, această lege a intrat în vigoare de la data de_, cu excepția art.34 și 35 care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial.
Pentru salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost adoptată Legea nr.285/2010, în vigoare cu data de_, care la art.8 prevede că: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";. Așadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres că nu se mai acordă premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată și destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu.
Referitor la principiul neretroactivității legii civile, instanța reține că potrivit prevederilor art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, "plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul". Prin urmare, sunt eronate susținerile reclamantei, în sensul că prin dispozițiile legale a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile. Dimpotrivă, conform acestor
dispoziții legale, dreptul salariaților de a primi premiul anual se naște începând cu data de 1 ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul și nu anterior acestei date.
S-a constatat, astfel, că dreptul reclamanților și a membrilor de sindicat de a încasa premiul anual aferent anului 2010 nu se putea naște înainte de_, dată la care era în vigoare Legea nr.284/2010, care prin art.39 lit. w, a abrogat în integralitate Legea nr.330/2009, inclusiv art.25 care prevedea acordarea premiului anual, precum și Legea nr. 285/2010, care, astfel cum s-a arătat mai sus, prevede că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011. În consecință sunt neîntemeiate
susținerile referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, instanța reținând că acțiunea privind acordarea premiului anual aferent anului 2010 este neîntemeiată întrucât nu există temei legal pentru acordarea acestui drept.
În ceea ce privește susținerea reclamanților, în sensul că privarea de acordarea dreptului salarial solicitat prin acțiune, respectiv premiul anual aferent anului 2010, încalcă art.1 al Protocolului nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a observat că angajatorul nu a acordat premiul anual aferent anului 2010, întrucât dispozițiile legale care reglementau acest drept au fost abrogate prin lege.
Instanța a constatat că Legea nr.284/_ a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.1658/_ a Curții Constituționale, s-a constatat că "dispozițiile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 alin. (2), art. 4, art. 10 alin. (1), art. 14, art. 22 alin. (1) și (2), art. 33 alin. (1) și art. 37 alin. (1) și (3) din lege sunt constituționale";.
De asemenea și Legea nr. 285/_ a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.1658 /_ a Curții Constituționale, s-a constatat că dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 din
lege sunt constituționale.
Mai mult, prin decizia nr. 1615/2011, Curtea Constituțională a arătat, cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților conform legii, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. S-a mai reținut că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Reclamantul a mai susținut că, prin faptul că premiul anual aferent anului 2010 nu a mai fost acordat, au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin.2 al aceluiași articol se prevede că dispozițiile alin.1 nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și altor contribuții, sau a amenzilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
De asemenea, cu privire la "speranța legitimă";, s-a reținut de Curtea europeană ca reprezentând un "bun";, în sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (Hotărârea din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza M. contra României) sau atunci când, din cauza frecventelor modificări legislative, în special prin intervenția Guvernului prin ordonanțe succesive, s-a căutat să se contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la anumite politici ale statului (Hotărârea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza S și alții împotriva României; Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza P împotriva României; Hotărârea din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza R. împotriva României).
Așadar, o creanță cum este cea privind un drept salarial, poate reprezenta un bun numai în măsura în care are o bază suficientă în dreptul intern. Ori, în condițiile în care în dreptul intern s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, fiind abrogate dispozițiile legale care reglementau acordarea premiului anual, sumele de care reclamanta a fost privată nu reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocol, o astfel de creanță neavând o bază suficientă în dreptul intern.
Mai mult, tribunalul a reținut că, pentru ipoteza în care s-ar putea considera întemeiate susținerile reclamanților potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 ar conduce la nașterea unui drept de creanță, creanță ce reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională a arătat, în cuprinsul deciziei nr. 115/2012, că obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului, însă, asupra acestui aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Curtea Constituțională a constatat că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
S-a mai reținut că nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu
impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În concluzie, Curtea Constituțională a arătat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate private, respectiv că nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu
vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța în temeiul art. 208 si urm. din Legea nr. 62/2011 a respins acțiunea reclamanților ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, S. L. al Î. P. C. în numele membrilor de sindicat, precum și reclamantele G. M., S. M., P. R.
-M., N. L. D., T. S., T. M., T. D. -M., B. L. -G., F. C.
-L., B. K., S. V. -C.
, au declarat recurs
prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, s-a invocat că potrivit art. 25 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 762 din_ :
"(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/_ a intrat în vigoare la_ . Ulterior, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/_, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 877 din_, care conform art.46 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
Recurenții apreciază că din cuprinsul art. 25 din Legea nr. 330/2009 rezulta în mod indubitabil faptul că dreptul la premiul anual este un drept de natură salarială care se acordă "pentru activitatea desfășurată", proporțional cu perioada lucrată în anul 2010.
Potrivit art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 878 din_: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.";
Recurenții consideră că dreptul lor de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat în anul 2010, chiar dacă plata era amânata până în luna ianuarie 2011, iar Legea nr. 284/2010, ce a abrogat posibilitatea acordării lui, a intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care acest premiu se acordă - anul 2010. Faptul că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost abrogate prin Legea nr. 284/2010 nu este de natură să înlăture dreptul la plata premiului anual aferent anului 2010, întrucât până la momentul abrogării -_, prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost în vigoare si trebuie să își producă efectele juridice.
Mai mult se arată că, așa cum a menționat în cuprinsul prezentei cereri de chemare în judecată, premiul anual se acordă pentru activitatea deja desfășurată, astfel încât, întrucât activitatea aferentă anului 2010 s-a încheiat la_, iar Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare la_, dreptul la acordarea premiului anual este un drept câștigat, care recompensează activitatea prestata în anul 2010, indiferent de data la care acest premiu urmează a fi plătit.
Se consideră că acest drept are caracterul unui "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prioritara față de dreptul intern, care de altfel, nu poate accepta încălcarea principiului neretroactivității.
Recurenții mai arată că, în practică, nu a avut loc o compensare între sumele cuvenite cu titlu de "premiu anual" aferent anului 2010 și creșterile salariale ce se acordă pentru anul 2011, din următoarele considerente:
art. 8 din Legea nr. 285/2010 prevede că sumele corespunzătoare premiului anual sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011;
natura juridică a premiului anual și a salariului sunt diferite: premiul reprezintă o sumă unică, ce se acordă o singură dată, în considerarea muncii desfășurate, în raport și cu perioada de timp lucrată din anul 2010, în timp ce salariul reprezintă prestație bănească lunară, acordată pentru munca depusă de salariați. Mai mult, nu toți salariații beneficiază de premiul anual, ci doar cei care au desfășurat activități profesionale satisfăcătoare sau nu au fost sancționați disciplinar, în timp ce salariul se acordă tuturor angajaților;
nu se poate aprecia că a operat o compensare între sumele cuvenite cu titlul de premiu anual și majorările salariale ce se acordă în anul 2011, întrucât ar fi trebuit ca aceste creșteri salariate să se acorde diferențiat (ținându- se seama de situația fiecărui salariat și de îndreptățirea fiecărui salariat de a primi sau nu o sumă de bani cu titlul de premiu anual pe anul 2010) și nu tuturor salariaților, în mod unitar și cu același procent (de 15%);
conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, majorările salariale se acordă în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite
în condițiile legii până la 31 decembrie 2010, deci în baza unor criterii total diferite de cele care sunt avute în vedere la acordarea premiului anual aferent anului 2010 (perioada de timp lucrată în anul 2010 și desfășurarea unei activități profesionale corespunzătoare).
În fine, s-a invocat soluția dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-310/10, în sensul că judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale care contravine dreptului Uniunii,
Pârâții intimați L. T. "N. Bălcescu";, L. teoretic "A. I. ";, C. Local al M. C. -N. și P. M. C. -N. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel îl va respinge ca nefondat,
pentru următoarele considerente:
La data la care premiul anual pe anul 2010 ar fi fost scadent, conform art.25 alin.4 din Legea nr.330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, potrivit cărora, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Se mai constată că în mod eronat recurenții au apreciat că în speță se poate reține retroactivitatea legii, având în vedere că în luna ianuarie 2011, problema acordării premiului anual era reglementată prin Legea nr.285/2010, lege în vigoare la acea dată.
Pentru aceste motive nu se poate reține în cauză că dreptul recurenților la premiul anual era unul câștigat, întrucât, dispozițiile legale în vigoare nu îi mai îndreptățeau la acordarea acestuia.
În ceea ce privește ingerința Statului în dreptul recurenților la un "bun"; în sensul Convenției și analizarea acesteia conform dispozițiilor art.20 din Constituția României, prin raportare la art.17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și a art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, se reține că măsurile luate de către legiuitor în privința premiului anual pentru anul 2010 au urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
De asemenea, nu se poate reține că în speță s-ar fi încălcat principiul proporționalității măsurii, reclamanții nefiind pusă în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.
De altfel, prin decizia nr.115/_ a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.8 din Legea nr.285/2010, reținându-se că premiul anual nu este un drept fundamental, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
În acest sens, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
"Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la
indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
În ceea ce privește susținerile autorilor excepției potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 a condus la nașterea unui drept de creanță, creanță ce reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională reține că, într-adevăr, obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr.285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011 și, respectiv, Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).
Totodată, Curtea constată că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca
urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În concluzie, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate
în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Având în vedere cele expuse, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii. Curtea s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din
11 decembrie 2006 sau Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004.";
În fine, Curtea constată că Legile nr. 330/2009 și nr. 284/2010 nu transpun în dreptul intern o normă comunitară. Având în vedere aceste aspecte, precum și dezlegările în cauzele C-434/2011, C-462/2011, C-134/2012 și C- 369/2012, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a declarat că este vădit necompetentă să răspundă unor întrebări care se referă la dispozițiile legale interne care nu pun în aplicare drepturile Uniunii Europene, prin urmare Curtea de Apel constată că nu este în situația unei coliziuni a actelor normative interne menționate cu dreptul Uniunii Europene.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel, în temeiul disp.art.480 alin.1 Cod.proc. civilă, va respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. L. AL I.
P. C. EAN pentru membrii de sindicat P. A A., MUNTEANU A., STEFFER CODRUTA, C. (STANCIU) D., DONAT M. P., COPACIU AURICA, BUHAN E., SUCIU OTILIA, CIRJOESCU D., ILEA L. ILA, SOCEA I. EL, CLINCIU E., P. C. M., U. M. G., MI. E. R., M. LUCICA FLOR., VAIDA D. L., APOSTOL M., FLUERAS V., PINZARU A., DRAGOLEA D., LASCU L., TIGAU S., DAVID A. A., COACA D. R., STANCIU S., GORCEA VIOLIN, R. M., WAINBLAT G., N. M., M.
M., N. L., VAIDA D., SALANTIU L., PARGEA A. V., BINDEAN L.
C., BUCATARIU N., DINDELEGAN M. I., SARB (C. ) C., FAZAKAS LASZLO, STA. FLORENTINA, BACU M., respectiv pentru G. M.
, ACIU M., ALBU A., A. CA I. A., ARCU A., BACNEANU D., BAK M.
, BALANESCU D., C. (BALAS) F., BALAZS E., BALOG A. M., BARU ANA CECILIA, BLENCHE M. D., B. E. A., CA. L., C. NATALIA, CHINDEA C. C., C. C. FLORENTINA, CIOACA ANTONIA, C.
M., DIMENY BOGLARKA, DUMEA S., ERDOS P., FENESAN M., FERI
GLORIANA, FULOP E., FURDUI RAMONTIANU F., GOCAN V. DOREL, GRUIANR., IGNAT R., IVANOV M. E., KOSTYAK M., LASZLO E., LORINCZ V., M. M., MARC NOEMI, MARGINEAN M., M. S MONA A. ,
R., M. M. LENA, MUNTEAN C., M. FRANCISC,m N. C. ,
VILMA, NECULAI R., NEGREANU CA. M., NEMETI MEDA, O. C. AIDA, PARDAU G., PETEAN IOLANDA, PIROSKA MELA. A, PLESCA ADELA,
P. MARA, RANGA M., R. M. R., SALANTAI M. ELA, SANDEAN OVADIUC
V., SERBAC L., STANCIUCU C., SUARASAN GRETY, S. C., SZEKELY SILI. L., TARA A., TARAU S. IA, T. A., T. R., TODORUT D., TOMA C., T. G., TUGUI T., TULAI R., UDREA E., VADASZ ESZTER, VIRAG E., VALCAN M., I. OVICI S., BERARIU L., MACICASAN L., M. F., NICOLESCU NORINA, D. I KINGA, respectiv pentru S. M., P. R. -M., B. AURELIA, BUZOIANU MINODORA, CA.
I., C. M., GASPAR S., IRIMIE L., LAPUSTE R., P. IU D., PINTI.
M., SILI. D., CICIOS M., ARI. C., BACIU LIA, BALDEA ELIZA, BELENI DUMITRAS F., BERESCHI M., B. A., BUNEA R. MINERVA, BUZAN C., CABA CODRUTA, CA. U G., CHENDE IULIA, BORZA M., C.
ARA, DAVID A. DEJEU M., DUHA M., GAVRIS S., GHITA V., GRIGORIVICI M., HENT T., IRIMIE IL., MARCUS CORNEL, M. LETIA, MES. V., M. M. A., M. IU OLGUTA, O. I., PITIG VIOLIN, P. S.
, R. OFELIA, RAZOR A., R. R., SALAGEAN M., SIMA D., SCHELL I.
, SUCIU M., TALOS I., T. C., TIMBUS A., TITA SARMIZA GEA. NA, VALEAN A., VASVARI D., VLAS A., ZINGA V., TOSA V., IRSAI M.
, P. A M., GALASIU INGRID, SCRIDON M., LUPSOR V., VLADAU A., GRIGORE GELU, MARCU L., C. D., SZOCS E., DOSZTAL FERD. ND, PELEA C., KOVACS HAJNAL, DEAS C., R. A., M. ANA M., HATEGANU L., CADAR V., C. AURELIA, BUCUR AN. TA, U. R., M.
, M. F., S. E., BERCEAN M., ROTAR A., R. M., CHEREGI MACH ADELA, G. M., SANTA M. ONELA, LAZAR D. M. A AURELIA,
M. HAJNAL, SALAJEAN M., BARBANTA D., CRETA ANA M., MANOLE FILOMENA, CALBUREAN ANA, GOTTVALD M., MOSCOVICI I. ELA, GHITA V.
, T. G., IEMEI EDMUND, NISIPEANU G., O. L., FUSTOS KLARA,
respectiv pentru N. LUCICA D., T. S., T. M., T. D. -M., B. L.
-G., F. C. -L., B. K., S. V. -C., ANTAL A., BOGYA E.
, FINTA I., GOMBAR BEATA, GROZA CONSTANTIN, KORODI LASZLO, KOVACS M., KULCSAR G., KUN SUTO M., LAPONOS I., LASZLO M.
, N. MAGDOLNA, P. IDA, R. MELINDA, ROMSTAN I., SZALLOS I., SZEKELY ARPAD, GALACZI IULIA, BOROS T., ILYES E., ILYES SANDOR, SASKO MARTIN, KOPAL M., LAZAR ENIKO V., N. ERZSEBET, N. KATA., N. KOLLECTOR EDIT, N. ELLA, SZEKELY ENIKO, MORITZ MELINDA, SILAGYI GIZELLA, FRINK E., D. E G., HOSSZU MELINDA, CATANA A., SAVA L.
, M. ANA, SOCACIU KRISZTINA, CIOCAN P. V., M. D. M., TIVADAR L.
V., CATANA LUCRETIA, GIRBU S. ZORELA, T. AN I., STIR A., PERVAIN I., P. LUCRETIA, MATEAS A., ABRUD. V., P. I., P. A C. ,
T. F. D., R. Z V., P. D., FENESAN L., M. C., H. A., M. I BRIND., C. N E., CHETIANU R., C. DORU, C. C., CICIOS D., POIANA R., IACOB M., ROSTOGOL F., SILOSI A., C. I., P. V.
, SIM R., IVAN MADA., I. S., PALACIAN F., VIGU AURELIA, BENA N.
, MUNTEAN M. C., CORDIS L., OPREA I. G., PIROS E., BERINDEIU N., NASAUDEAN N., BUSCA ANA M., BINDEAN L. C., HAITONIC I. M., CSEGEZI M., SITARU E., MARCUS M., BOTA M., VELEHEREAN M., RAD SATMAR ANA, TAMBUC N., P. ITA CONSTANTIN,
P. V., CHERES A., PARAIAN ADELA, H. OFELIA, OPRIS POLLYA., B.
D. UT I., POENARU TEODOR, TODEA I., BOCANET CORNELIU, OLENIC L. ,
B. S., R. S., I. A., M. M., PALACEAN A., D. A., TUSA A., CURTICIU A. V., IOBAGIU D. E., SUCIU ANETA I., COMSA M. I., JULEAN FLOARE L., PETRILA SONIA, VALEAN ANA F., BALAN G. S., T. R. D., BRIND. N L. ANA, R. C. A, VIGU RAZVAN A., TOMA C. LAVINIA, ZERIU FLAVIA M., GIURGEA M. I.
, LADARIU D., I. E., M. G., VEZENTAN D., GOGEA GYONGYIKE L., D. FOGARASI ZITA, O. GOCAN L., M. M., S. M., HAGAU ANA M., GORGAN O., M. M., SARGHI E., GIRDA M., C. TATIANA, VERSAN M., TITIENI BAUMANN ANNE MARIE, M. V., COZMA
V., IRIMIES AURICA, P. FIRUTA, BORZ V., PINTEA AURICA, KULCSAR I.
, LACATUSU I., N. V., FODOR D., D. IOSIF, SALAJAN AUREL, SALAJAN
E., MARGINEAN L., FARCAS I., CIOLTEA V., VERDES M., PIRVU OTILIA, C. M. ELA, D. GEORGIU, HAIDU S., COCHECI A., BARBA A.
, B. L O., BOJOR S., BUCUR I. ELA, CI. TOS ILISIE, C. EANU VALER, C.
S., DI. N HARICLEEA, DOBRESCU S., FARCAS R., GALAMBOS O., GAVRIS ANUTA, G. V., GIURGIU D. M., JECAN M. D., KISS ANA GYONGYI, LAPUSAN E., L. OL., MARGINEAN M., M. SAROLTA, NADASAN I., N. L., P. G., P. I., P. IULIA V., P. L. TINA, ROMAN
M., SABAU ANA, SZEKELY ANA -M., SZEKELY S. IA, VALEAN A., VINTELER M., G. H., P. R. OL., M. V., CSAVLOVICS C. C.
, ARIESAN B., ALMASAN G. V., M. I. E., R. SU C. I. F., JURMA G. S. IA, R. R. D., TEODOR B., TEODORESCU I., T. PETRICA A., P. G. M., ZARA M. L, MORUTAN V., TECOANTA CA. L.
, BOROJNI HONORINA, P. NADIA M., B. B. L., HARMATH M., ANTAL
E., CEN. S., MATIS D., N. V., P. C., COZMA PARASCHIVA, ALBU
A., SZEKELYI RAFAN MARA S. TA, PASCA I., G. M., D. G. D., SIPOS M. E., M. M., SZOCS E., N. M., VAIDA M., HAIDUC- VARGA C. E., BOA. D., HUDREA ANA N., SOCACIU M., D. I., GOCAN ADELA L., OLARU G., MIRZA C., M. CIRESICA, TROCARU
) I.
A., B.
N.
, KONCZ
P. V.
, C.
D.
, NEGREA
, FULGER C., HIDES S., BORTIS (R. MUNICH IUDITH, TINTARIU L., GACIU V. ,
, ISTRATESCU S., SARBU M., ZMICALA G., LUPU A., MARGINEAN MATEAN M., CURTE D., ABRUD. I., A. FILOFTEIA, P. L. TINA, POGAN
R., I. ILISCA, MANN G. IUDITA, ALB L. M., ANGHEL M., CARBUNAR L. LUCRETIA, COSTIN A., CURTICIU GAROFITA TELINITA, FEKETE M., GORGAN ANA, KISS M. I., KONYA L. PETRONELA, M.
V., M. D., N. WILIAM, N. LAESCU C. R., PAZSI ANTONICA A.
, PELEA M. M., PODOLEANU A. L., REBRISOAREANU A. NELY, SERBAN ANA NATALIA, URCAN C., A. DOREL, BENEA R., D. CIU R.
M., RATONI TIMEA, DRAGAN M., B. ILONA IRENKE, DARVASI GYONGYVER MARIKA, DEMETER S. M., FILEP JUDIT, JAKAB ANTAL GEZA, JAKAB MEDVESSI A. ALICE, LACZKO ERZSEBET, LUKACS KLARA, MISZTRIK IOLANDA, PALFY HAJNALKA E., SZILVESZTER A. KO, TOKES ERIKA MAGDOLNA, VNCZE MELINDA I. și VITA G. ENIKO și de reclamanții G. M., S. M., P. R. -M., N. L. D., T. S., T. M., T. D. - M., B. L. -G., F. C. -L., B. K., S. V. -C. împotriva sentinței civile nr. 10672 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ . PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. L. D. D. G.
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond. E. B.