Decizia civilă nr. 3895/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3895/R/2013
Ședința publică din data de 08 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul C. S. și pârâtele S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA și S. N.
DE T. F. DE M. "C. M. " SA - S. T. împotriva sentinței civile nr. 2205 din 29 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 27 septembrie 2013, reclamantul recurent a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de pârâte, precum și judecarea cauzei în
lipsă.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2205 din_, a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr._ a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, in temeiul art. 268 lit. e din Codul Muncii, excepție invocata de parata; a fost admisă excepția autoritarii de lucru judecat cu privire la obligarea paratei la plata sumelor reprezentând 6 salarii de baza brute ca urmare a concedierii, actualizate cu rata inflației de la data plății, excepție invocata din oficiu de instanța; a fost admisă cererea formulată de reclamantul C. S. în contradictoriu cu pârâtele: S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA - S. T. și in
consecință au fost obligate paratele sa plătească reclamantului: - diferențele de salariu rezultate dintre salariul de baza minim brut negociat in cuantum de 700 de lei și sumele efectiv primite pentru perioada ianuarie 2010-martie 2010; - salariul suplimentar pentru anul 2010 in funcție de perioada efectiv lucrata; au fost obligate paratele sa facă cuvenitele mențiuni in Registrul Electronic de Evidenta al Salariaților și au fost obligate paratele la actualizarea acestor sume in funcție de rata inflației; a fost respinsă ca nefondata cererea reclamantului cu privire la obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune, conform art. 137 Cod procedură civilă, instanța a reținut că aceasta nu este întemeiată.
A reținut instanța că obiectul acțiunii îl constituie plata unor pretinse diferențe drepturi salariale, ce trebuiau acordate conform susținerilor reclamanților pentru perioada ianuarie 2010 - martie 2010, iar acțiunea a fost depusă în data de_, pârâta susținând faptul că aceste drepturi nu ar avea o natură salarială și având în vedere că se invocă nerespectarea contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție ar fi conform art. 268 alin 1 punctul e din Codul muncii de 6 luni.
În aprecierea naturii pretențiilor, instanța a apreciat că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, conform cărora sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv
indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, din aceste dispoziții rezultând că drepturile deduse judecății sunt de natură salarială, și astfel devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. (c) din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune.
Referitor la termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit.
(e) din Codul muncii, invocat prin întâmpinare, instanța a reținut că acest termen a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora. S-a arătat că, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului, astfel că sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii, a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Concluzionându-se că prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii sunt aplicabile numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
În raport de cele arătate s-a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani nu era încă împlinit la momentul înregistrării acțiunii_, excepția prescripției dreptului la acțiune fiind neîntemeiată.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța a admis-o având în vedere faptul că reclamantul a beneficiat de plata a 6 salarii de bază brute ca urmare a concedierii în temeiul Deciziei civile nr. 938/R/2012, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr._, aceste drepturi fiindu-i și plătite reclamantului cu OP nr. 740/_ .
În privința acestei excepții au fost invocate prevederile art. 163 Cod procedură civilă potrivit cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe", iar potrivit art.1201 cod civil "Este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele în contra lor în aceeași calitate".
În privința fondului litigiului, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei angajator în perioada pentru care a formulat pretenții, acestuia fiindu-i făcut calculul salariului de bază lunar cuvenit avându-se în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada_ -_ la nivelul pârâtei a fost stabilit la suma de 570 lei brut, iar din_ nivelul clasei 1 de salarizare a fost de 600 lei brut, pentru perioada_ -_ .
Instanța a reținut că potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta și că acest contract colectiv de muncă la nivel de ramură este aplicabil și în cazul pârâtelor ce funcționează în domeniul transporturi conform art. 3 din același CCM ce prevede neechivoc faptul că, acesta produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, însă pârâtele, după cum s-a reliefat anterior, nu au avut în vedere la calculul și plata drepturilor salariale ale reclamanților, aceste prevederi din contractul colectiv de muncă la nivel superior, angajatorul aplicând doar CCM la nivel de unitate.
S-a arătat că potrivit art. 236 Codul muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, precizând și faptul că un contract colectiv de muncă la nivel superior produce efecte juridice și în cazul în care contractul colectiv de muncă la nivel inferior, conține dispoziții mai puțin favorabile salariaților și că potrivit art. 241 lit. c Codul muncii, în
forma în vigoare anterioară adoptării Legii nr. 40/2011 și aplicabilă în cauză pentru o perioadă din pretențiile deduse judecății, clauzele unui contract colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Instanța a înlăturat susținerile pârâtei în sensul că reclamanții nu-și pot invoca propria culpă întrucât au semnat actele adiționale la contractele individuale de muncă, iar prin sindicat au negociat CCM la nivel de unitate și deci nu ar putea solicita recalcularea drepturilor salariale plătite, întrucât legea instituie expres în sarcina angajatorilor obligația de a respecta prevederile unui contract colectiv de muncă legal încheiat, caz în care în mod evident nu poate fi mutată culpa înspre salariați, atât timp cât angajatorul trebuia să calculeze și să plătească drepturile salariale cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, act juridic opozabil și obligatoriu pentru pârâte.
A fost înlăturată și apărarea pârâtei, în sensul că obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior, incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă,
întrucât potrivit art. 241 lit. c Codul muncii care sunt clare și neechivoce în ce privește efectele contractelor colective la nivel de ramură, contractele nu sunt condiționate de existența ori inexistența unor contracte colective la nivel de unitate, precum și apărarea că au expirat contractele colective de muncă la nivel de unitate, situație în care nu mai pot fi găsite fondate pretențiile reclamanților, întrucât aplicarea de către pârâte a prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură invocat de reclamanți ca temei al pretențiilor deduse judecății era independentă de existența ori de clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, dacă acestea erau nefavorabile salariaților comparativ cu cele din contractul colectiv la nivel de ramură.
Instanța a mai reținut că în conformitate cu disp. art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități pe anii 2009-2010 pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, acest drept plătindu-se din veniturile realizate, din care se creează fondul necesar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
S-a arătat că prin noțiunea de "venituri"; se înțelege, profitul societății sau plusul de valoare care depășește cheltuielile societății, parata neputându-se apăra, că în urma activității ce a desfășurat-o nu a obținut venituri, întrucât în CCM se arată modalitatea constituirii fondului de plată a salariului suplimentar, din reglementare nerezultând că această plată este condiționată de existența profitului. O atare împrejurare nu o exonerează pe pârâtă de obligația stabilită în sarcina sa prin contractele colective de munca, contracte care dau naștere la drepturi și obligații în sarcina părților care le-au semnat, deci inclusiv în sarcina pârâtei, care are obligația să asigure fondurile necesare pentru respectare tuturor obligațiilor asumate și stabilite în sarcina lor.
În temeiul prevederilor art. 4, coroborate cu cele ale art. 8 alin. (6) din H.G. nr. 500/2011, instanța a obligat pârâtele să facă cuvenitele mențiuni în registrul general de evidență al salariaților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul C. S. și pârâtele S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA și S.
DE T. F. DE M. "C. M. " SA - S. T. .
Prin recursul declarat de reclamantul C. S.
s-a solicitat ca in urma administrării probatoriului necesar in cauza sa se admită prezentul recurs si in consecința sa se dispună modificarea in parte hotărârii atacate si obligarea in solidar a paratelor la plata cheltuielilor de judecata reprezentând onorar avocațial.
În motivarea recursului reclamantul a arătat următoarele:
Prin hotărârea pronunțata, a fost respins capătul de cerere al reclamantului in ceea ce privește cheltuielile de judecata, reținând ca acestea nu ar fi dovedite cu acte justificative, el precizând atât prin acțiunea introductiva de instanța, cat si prin răspunsul la intampinare faptul ca solicită cheltuieli de judecata reprezentând onorar avocațial.
Detaliind aspectul cheltuielilor de judecată reclamantul a arătat că la termenul de judecată din data de_ a depus la dosarul cauzei prin fax răspuns la intampinarea formulata de parata S. N. de T. F. de
"C.F.R. M. " S. - S. T., precum si chitanța reprezentând onorar avocațial, dovada fiind raportul de remitere prin fax din data de_, ora 13:08 și raportul de remitere prin fax din data de_, ora 13:16.
În aceste condiții se arată că, cheltuielile de judecata solicitate de el au fost pe deplin justificate si dovedite, chitanța nr. 61/_ dovedind cheltuielile efectuate de reclamant, onorar avocațial stabilit in conformitate cu Statului Profesiei de Avocat, care prevede:
"Art. 132. - (1) Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute in interesul clientului său.
Onorariile vor fi stabilite in raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.
Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente:
timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client;
natura, noutatea și dificultatea cazului;
importanța intereselor in cauză;
imprejurarea că acceptarea mandatului acordat de client il impiedică pe avocat să accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această imprejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare;
notorietatea, titlurile, vechimea in muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului;
conlucrarea cu experți sau alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului;
avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat;
situația financiară a clientului;
constrângerile de timp in care avocatul este obligat de imprejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante".
Prin recursul formulat de pârâta S. N. de T. F. de
M. "C.F.R. M. " SA, cu sediul procedural ales, potrivit art. 87 alin. 2 Cod procedură civilă, la sediul sucursalei T.
s-a solicitat admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate, respectiv Sentința civila nr.2205/_, pronunțata in dosarul Tribunalului Sălaj nr._, in temeiul art.304 pct.8,9 C.pr.civila, si rejudecand cauza, respingerea acțiunii intimatului C. S. .
Prin motivele recursului hotărârea este criticată sub următoarele aspecte:
Un prim aspect se referă la faptul că reclamantul a fost retribuit in mod legal in conformitate cu grila si clasa de salarizare in care a fost încadrat, conform CCM C. M. aplicabil pentru fiecare perioada, acesta fiind totodată salarizat in conformitate cu prevederile contractului individual de munca (si/sau actele adiționale) pe care acesta l-a semnat fara obiectiuni sau observații.
S-a arătat că pârâtei nu-i sunt aplicabile art.41 alin.3 lit.a din CCM la Nivelul Ramurii T. uri, care prevede ca;" Salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01 ianuarie 2008 si negociat pentru un program complet de 170 ore medie /luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora.
În sprijinul acestei susțineri s-a arătat că prin Legea nr.329/2009 - privind reorganizarea unor autorități publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri si respectarea acordului cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International se menționează in cap.V, art.27 alin.l faptul că: "anual prin legea bugetului de stat, se stabilesc si obiectivele de politica salariata ale regiilor autonome, societăților si companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar iar dispozițiile art.30 din Legea 329/2009, menționează expres, că: " contractele colective de munca se negociază in condițiile legii dupa aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli, ale operatorilor economici, in limitele si condițiile stabilite prin bugete...
S-a apreciat că față de caracterul imperativ al acestor dispoziții legale care stabilesc strategia in domeniul SALARIZĂRII in cadrul societatilor naționale, si care prin masurile privind disciplina financiar-bugetara la nivelul societatiilor si companiilor naționale la care statul este acționar majoritar (inclusiv SNTFM C.
M. SA), pârâta are obligația să o aplice.
S-a subliniat că prin bugetele aprobate prin hotărâri de guvern, la SNTFM
C. M. SA B., nu s-a permis creșterea nivelului salariului minim la nivelul celui prevăzut in contractul colectiv pe ramura, pârâta fiind obligata sub sancțiunea legii, sa respecte atat bugetul aprobat (cu limitarea fondului de salarii") cat si dispozițiile Legii speciale nr.329/2009. derogatorie de la norma generala, SNTFM C. M. SA -fiind sub monitorizarea FONDULUI MONETAR INTERNATIONAL (FMI) asa cum rezulta din dispozițiile OUG nr.99/2009.
În sensul celor arătate s-a precizat că aplicând dispozițiile M. ui T. urilor comunicate prin adresa nr. 6699/DT/2008, rezulta ca salariul de baza minim brut la nivel de Ramura T. uri, pentru societățile de stat monitorizate si aflate in subordinea MT, ar putea fi pentru anul 2008 de 584 RON/luna si nu
700 RON/luna, astfel cum a fost stabilit in CCM la Nivelul Ramurii T. uri pentru anii 2008-2010, asa cum a fost negociat, semnat si înregistrat.
În cadrul criticii s-a arătat că reclamantul intimat face confuzie intre valoarea salariului de baza minim brut, prevăzuta in CCM Unic la Nivel de Ramura T. uri 2008-2010, cu valoarea corespunzătoare clasei 1 de salarizare din Grila de salarizare specificata in anexa la CCM C. M. SA.
În acest sens s-a precizat că in CCM la Nivelul Ramurii T. uri 2008- 2010, la art.41 alin.l sunt prevăzuți coeficienții minimi de ierarhizare, aceștia variind de la 1,0 la 2,0, ori in cazul reclamantului, daca am aplica exclusiv prevederile acestui contract colectiv, ar însemna ca salariul de baza minim brut pentru funcția deținuta de acesta, rezultat din amplificarea valorii salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi (700 lei) cu coeficientul minim de ierarhizare in valoare de 1,5 prevăzut la art.41 alin.l, lit.a, din același contract (coeficient specific funcțiilor pentru care condiția de pregătire este calificat) este mai mic decât cel primit, iar conform grilei de salarizare prevăzuta in anexa nr.l din CCM C. M. SA, coeficienții de ierarhizare variază intre 1,0 si 4,061, fiind retribuit pe baza unui salariu de baza care depășește nivelul valorii determinate exclusiv pe baza prevederilor CCM Unic la Nivel Ramura T. uri, aceasta fiind remunerat pe baza grilei si clasei de salarizare specifica fiecărei meseriei ocupate.
Pentru a-și argumenta susținerea pârâta a înțeles să facă o prezentare a evoluției in timp a acestui salariu de baza minim si a modului de reglementare a acestuia atat la nivelul CCM C. M. SA cat si la nivelul CCM Grup de Unități din
ul F. 2006-2008, in rândurile următoare prezintă evoluția acestui salariu minim brut:
CCM la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. 2006-2008, prevedea la art.9 lit.c ca "salariul de baza minim brut la nivelul grupului de unități, valabil de la data înregistrării prezentului contract, pentru un program complet de lucru este de 450 lei", iar ultimul alin. din acest articol menționează ca "in fiecare an de valabilitate a prezentului CCM la Nivel de Grup de Unități F. e se va negocia salarizarea la unitățile componente ale grupului, pe baza prevederilor minimale ale prezentului contract."
Prin Actul Adițional la CCM la Nivel de Grup de Unități din T. ul
F. 2006-2008 nr.370/_, se modifica art.4, respectiv se prelungește valabilitatea acestuia cu 48 de luni (pana la_ ) si de asemenea se modifica art.9 alin.4 lit.c, in sensul ca: "Salariul de baza minim brut la nivelul grupului de unități, valabila de la_, pentru un program de lucru complet este de 570 lei. In fiecare an de valabilitate a prezentului CCM la nivel de Grup de Unități F. e (inainte de fundamentarea BVC la unități) se va negocia salarizarea."
- Prin Actul Adițional din_, CCM la Nivel de Grup de Unități din
ul F. 2006-2008, prevede ca acest contract isi prelungește valabilitatea pana ia data de 31 ianuarie 2011. Celelalte prevederi ale acestuia raman neschimbate."
CCM C. M. SA încheiat pentru anii 2007-2008, înregistrat la M. Muncii sub nr. 1632/_, prevede la art.7 alin.3, ca "salariile de baza corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc in funcție de coeficienții de ierarhizare si de formula de calcul din Anexa nr.l", ori, in anexa nr.l salariul de baza minim brut are prevăzuta valoarea de 407 lei.
Ulterior prin Actul Adițional nr.2093/_ la CCM C. M. 2007- 2008, acest contract isi prelungește valabilitatea pana la data de_, si de asemenea anexa nr.lA se modifica in sensul ca începând cu data de_, salariul de baza minim brut are valoarea de 500 lei, iar potrivit anexei 1B, începând cu_, salariul de baza minim brut are valoarea de 570 lei.
În perioada_ -_, la nivelul SNTFM C. M. SA, nu a existat CCM pe unitate, aplicandu-se dispozițiile din CCM la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. 2006-2008.
CCM C. M. SA Încheiat pentru anii 2009-2010, înregistrat la M. Muncii sub nr.2584/_, prevede la art.7 alin.3, ca "salariile de baza corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc in funcție de coeficienții de ierarhizare si de formula de calcul din Anexa nr.l", ori, in anexa nr.l salariul de baza minim brut are prevăzuta valoarea de 570 lei, cu specificarea in nota de la finalul anexei ca "Salariile de baza brute din aceasta grila de salarizare sunt valabile pana la data de_ ".
Ulterior prin Actul Adițional nr.1713/_ la CCM C. M. 2009-2010, acest contract isi prelungește valabilitatea pana la data de_, si de asemenea anexa nr.l se modifica in sensul ca, salariul de baza minim brut are valoarea de 600 lei, cu specificarea in nota de la finalul anexei ca "Salariile de baza brute din aceasta grila de salarizare sunt valabile pana la data de_ ".
CCM C. M. SA încheiat pentru anii 2011-2012, înregistrat la M. Muncii sub nr.8776/_, prevede la art.7 alin.3, ca "salariile de baza corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr.l", ori in anexa nr.l salariul de baza minim brut are prevăzuta valoarea de 700 lei.
În perioada_ -_, la nivelul SNTFM C. M. SA, nu a existat CCM pe unitate, aplicandu-se dispozițiile din CCM la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. 2006-2008.
S-a arătat că societatea a aplicat reclamantului intocmai dispozițiile arătate in perioada in care a fost salariatul pârâtei, societatea pârâtă având obligația legala de a respecta si a se încadra in prevederile CCM al unității sau in cele prevăzute in contractul colectiv imediat superior (CCM Grup de Unități) astfel incat prevederile CCM la Nivel de Ramura T. uri nu pot fi aplicabile in speța, fiind incidente cele la nivel de unitate si grup de unități feroviare. S-a subliniat că reclamantului i s-a stabilit si aplicat salariul pornindu-se de la grila de salarizare minima prevăzuta in contractul colectiv al unității aplicabil fiecărei perioade reclamate, acestuia fiindu-i aplicat salariul corespunzător clasei de salarizare in care a fost încadrat, conform grilei de salarizare prevăzuta in anexa 1, la CCM C.
M. aplicabil, pt.fiecare perioada menționata. S. pârâtă a aplicat reclamantei coeficientul de salarizare prevăzut in CCM C. M., acesta fiind cel puțin egal (sau mai mare) cu coeficientul prevăzut in CCM încheiat la nivel imediat superior, respectiv cel încheiat la nivelul Grupului de Unități F. e.
Pârâta a mai făcut și alte precizări, în argumentarea criticii. Astfel a arătat că art.8 alin.3 din Legea nr.130/1996, prevede "Contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca", prevedere căreia i s-a dat eficiență având în vedere că potrivit art.37 alin.6 din CCM C. M. incheiat pentru anii _
/2010 si 2011/2012, se prevede in mod expres si neechivoc ca; "Contractul individual de munca NU POATE SA CONȚINĂ CLAUZE CONTRARE CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCA si altor reglementari legale in vigoare", motiv pentru care pârâta a aplicat reclamantului dispozițiile din contractul colectiv incheiat la nivelul unității.
În același sens s-a arătat că in CCM la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. 2006-2008, se menționează la art.2 alin.4 faptul ca: "Contractele colective de munca la nivel de unități vor respecta prevederile minimale stabilite prin prezentul contract", iar la art.3 alin.l se specifica faptul ca, "Clauzele prezentului contract colectiv de munca produc efecte pentru toti salariații încadrați in unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a incheiat prezentul contract colectiv de munca si pentru perioada cand din diverse
motive nu exista CCM la nivel de unitate . . . . Părților le revine obligația de a respecta prevederile cuprinse in prezentul contract colectiv de munca" .
S-a apreciat că, cât timp la nivelul de angajator s-a incheiat un CCM necontestat de nici o parte semnatara, acesta este in vigoare si se aplica tuturor salariaților care au fost reprezentați la negocierea acestuia."
În plus s-a mai arătat că in bugetele de venituri si cheltuieli ale C. M., aprobate prin HG nr. 28/2010 (pentru anul 2009) si HG nr.311/2010 (pentru anul 2010) - se menționează expres in Anexa nr.2 la HG nr.28/2010, pct.2, ca :
"suspendarea acordării de prime,tichete de masa si ÎNG. REA SALARIILOR PE PARCURSUL ANULUI 2010" iar art.2 alin.l din HG nr.311/2010 menționează expres, sub condiția ca in caz contrar se aplica sancțiuni contravenționale persoanelor vinovate, ca: " cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise in bugetul de venituri si cheltuieli reprezinte limite maxime, CARE NU POT FI DEPĂȘITE, decât in cazuri justificate si numai cu aprobarea Guvernului la propunerea M. ui T. urilor si Infrastructurii."
Un alt aspect criticat este referitor la salariul suplimentar pe 2010 în privința căruia arată ca, in conformitate cu prevederile art.30 din Contractul Colectiv de muncă al SNTFM C. M. S. pe anul 2010 :" (1) Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv", clauză care nu are caracter obligatoriu după cum reiese din Contractul Colectiv de Muncă-
S-a arătat că conform art.30 alin.3 din Contractul Colectiv de Munca al SNTFM C. M. S. prevede că sumele necesare pentru salariul suplimentar provin din veniturile realizate de către societate, venituri care sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anul 2010 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anul fiscal în cauză a fost încheiat în pierdere și în plus, C. M. S. este o societate cu capital de stat aflata sub autoritatea M. ui T. urilor și unul dintre agenții economici monitorizați și care a încheiat exercițiile bugetare pentru care sunt solicitate drepturile bănești, cu pierderi, ceea ce nu a permis constituirea unor fonduri de pana la 10% din fondul de salarii realizat lunar, astfel încât să existe posibilitatea plăților de salarii suplimentare.
S-a mai precizat că salariul suplimentar nu este un drept stabilit de parti în contractul individual de muncă, nu este actual și nu este cert, reprezentând o premiere/un stimulent acordat salariaților în funcție: de posibilitățile angajatorului: "din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesitaților de perfectionare-recalificare a persoanalului,, conform art.20 din Contractul Colectiv de Munca pe 2009-2010 și în plus prin actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2010 înregistrat la Direcția de Muncă si Protecție Socială a Municipiului B. sub nr. 1713/_ s-a convenit ca salariul suplimentar să nu se acorde pe anul 2010.
În apărare, reclamantul C. S., a formulat întâmpinare la recursul formulat de către parata recurenta S. N. de T. F. de M.
"C.F.R M. " S. - S. T.
prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivarea întâmpinării s-au arătat următoarele:
Pe fondul cauzei, apreciază ca hotărârea primei instanțe este legala si temeinica, sens in care arată că nu se poate susține, așa cum face pârâta ca ar avea prioritate CCM la nivel de unitate in detrimentul celui la nivel de ramura, atâta timp cat cel la nivel de unitate trebuie incheiat in conformitate cu cel superior, nefiind cu putința sa se restrângă ori sa se anahileze prin semnarea
unui CCM la nivel de unitate drepturile deja câștigate printr-un CCM la nivel superior.
Aceasta întrucât conform dispozițiilor art. 236 alin. (4) Codul muncii si art.
7 alin 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea pârtilor, fiind obligatorii pentru părțile contractante iar în conformitate cu prevederile art. 238 Codul muncii in vigoare la data incheierii contractelor colective de munca:
"(1) contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.
Contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.
La incheierea contractului colectiv de munca prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal."
S-a arătat că în același sens sunt si dipozitiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, republicata ( in vigoare la data incheierii contractelor colective de munca analizate in cauza ), potrivit cărora ,,contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la un nivel superior, iar la incheierea contractului colectiv de munca, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal", iar art. 30 alin. (1) din aceeași lege prevede ca ,,executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti".
S-a precizat că, contractele colective de munca se constituie intr-un sistem ierarhic, in vârful căruia se afla contractul colectiv de munca la nivel național, iar la baza lui, contractele colective de munca incheiate la nivel de unitate, sistem în care primele au caracter obligatoriu față de secundele.
În sensul acestei susțineri a invocat jurisprudenta Curții Constituționale în care s-a accentuat obligativitatea respectării, in negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate in favoarea salariaților prin dispozițiile legii si prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, statuându-se prin Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004, nr. 294/2007, definitive si general obligatorii că: "Contractul colectiv de munca incheiat la nivel național sau la nivel de ramura constituie izvor de drept (ca si legea) la incheierea contractele colective de munca la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale"
Reclamantul a apreciat că nu poate fi acceptata critica pârâtei in ceea ce privește faptul ca la nivel de unitate a existat CCM valabil incheiat, in conformitate cu prevederile căruia salariul a fost negociat si menționat si in contractele individuale de munca ale fiecăruia, cât timp in cuprinsul art. 38 din Codul muncii sunt indicate, intr-o modalitate imperativa, limitele minimale ale acestei negocieri si sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege in favoarea salariatului.
A apreciat reclamantul că susținerile recurentei in sensul ca nu a inregistrat profit, ci pierderi nu pot avea vreo influenta asupra recunoașterii acestor drepturi salariale prevăzute in CCM la nivel de Ramura si nu o exonerează de plata lor, respectiv răspunderea executării obligațiilor contractuale. Susținerea pârâtei că el ar fi fost retribuit corect ar trebui înlăturată în opinia reclamantului întrucât el și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile CCM superior, Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura T. uri nr. 722/2008, care prevede in art. 41 alin. (3) lit. a): "salariul de baza minim brut la nivelul ramuri transporturi valabil din data de_ si negociat pentru un
program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse in acesta" iar așa cum reiese din anexa nr. 5 CCM nr. 722/2008, pârâta SNTFM
"C.F.R. M. " S. figurează expres la pct. 2 drept una dintre unitățile la care acest contract se aplica toate prevederile contractului constituie obligații contractuale expres asumate de către părțile contractante, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din CCM amintit:"părțile contractante recunosc si accepta pe deplin ca sunt egale si libere in negocierea Contractului colectiv de munca la nivel de ramura transporturi si se oblige sa respecte in totalitate prevederile acestuia."
Reclamantul a considerat că, raporturile dintre reclamanți si parata recurenta sunt clar stabilite de legea aplicabila, iar legea aplicabila pârtilor in litigiul dedus judecații este acest Contract Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura T. uri nr. 722/2008, aplicabil pana la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, potrivit art. art. 4 alin. (1) din acesta, fiind nefondată critica legată de existența negocierilor individuale și semnarea de către angajați a contractelor individuale de muncă și actelor adiționale, deoarece drepturile negociate colectiv și stabilite prin contractele colective de muncă au caracter minimal, potrivit art. 238 alin. 2 din Codul muncii, contractele individuale de muncă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, cu atat mai mult cu cat este vorba de un CCM superior.
In ceea ce privește obligativitatea respectării bugetului de venituri si cheltuieli, reclamantul a arătat că recurenta este cea care intocmeste acest buget de venituri si cheltuieli, dupa cum reiese clar din art. 13 alin. (1) din Hotărârea 528/1998 privind infiintarea Societății Naționale de T. F. de M. "C.F.R.
M. " S.: "C.F.R. M. isi stabilește propriu buget de venituri si cheltuieli care se aproba de către Guvern, la propunerea M. ui T. urilor, cu avizul M. ui Muncii si Protecției Sociale si al M. ui Finanțelor.", astfel că, încadrarea in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat nu poate reprezenta a cauza de nerecunoastere a drepturilor negociate de ambele parti, ci doar de neexecutare a obligației deja stabilite.
În ce privește susținerea pârâtei potrivit căreia prin bugetele aprobate prin hotărâri de Guvern, nu i s-a permis creșterea nivelului salariului minim la nivelul celui prevăzut in contractul colectiv pe ramura, societatea fiind obligata sub sancțiunea legii, sa respecte bugetul aprobat. S-a arătat că practic isi invoca propria culpa de a nu fi negociat bugetul de venituri si cheltuieli cu respectarea dispozițiilor contractului colectiv de munca aplicabil, cel la nivel de ramura, deoarece nu rezulta de nicăieri din actele depuse la dosarul cauzei ca ar fi incercat măcar sa includă in acest buget dispozițiile referitoare la salarizare din CCM nr. 722/2008, pe de o parte iar pe de altă parte dispozițiile OUG nr. 78/2008 invocate de pârâtă nu-i sunt aplicabile fapt ce rezultă din analiza art. 7 alin. 7 din ordonanță.
subliniat de reclamantă că prin Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități si instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din 9 noiembrie 2009, s-au instituit prin art. 1 lit. d) o serie de masuri privind disciplina financiar-bugetara la nivelul regiilor autonome, societăților si companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar, precum si al filialelor acestora, însă așa cum rezultă din anexele la lege, pârâta nu este inclusă în niciuna din ele.
În aprecierea reclamantului niciun acord, nici măcar cel încheiat cu Fondul Monetar International, pe care Ie-a invocat recureanta in motivare recursului, nu reprezintă un eveniment de natura sa producă stingerea obligațiilor, in sensul art. 1156 Cod civil, si nu pot constitui temei pentru incalcarea unor drepturi legale ale salariaților, atâta timp cat clauzele contractuale ce le prevăd erau in vigoare si perfect valabile pentru perioada in discuție și cât timp incadrarea in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat nu poate reprezenta a cauza de nerecunoastere a drepturilor negociate de ambele parti, ci doar de neexecutare a obligației deja stabilite, parata fiind cea care isi stabilește propriul buget, pe care ulterior il da spre aprobare.
În privința caracterului obligatoriu al CCM a arătat că clauzele fiecărui contract de munca au valoare normativa; ele alcătuiesc un "drept al muncii" propriu celor care il incheie, dupa incheierea si intrarea lor in vigoare ele urmează a se executa, având putere de lege intre părțile contractante (art. 246 alin. (4) Codul muncii coroborat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996).
In ceea ce privește acordarea celui de-al 13-lea salar, reclamantul a arătat că și-a intemeiat pretențiile pe dispozițiile prevăzute de CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, pe anii 2006-2008, valabil pana la data de_ ( potrivit celor doua acte adiționale de prelungire, înregistrate la MMFPS sub nr. 370/_, respectiv sub nr. 629/_ ), care la art. 30 din acesta, "pentru munca ireproșabila desfășurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv", criteriile de acordare a acestuia fiind cuprinse in anexa 6, in care sunt descrise punctual excepțiile, respectiv persoanele ce nu sunt indreptatite la acest salar.
A apreciat că el nu înscrie in excluderile exprese ale anexei 6 astfel ca in conformitate cu prevederile legale, obligațiile angajatorului, precum si caracterele si efectele CCM legal incheiate, este îndreptatit sa primească salariul suplimentar pentru perioada in care a fost efectiv angajat al paratei.
În același timp a precizat că acordarea acestui salar pentru parata reprezintă o obligație si nu o facultate condiționata de existenta fondurilor bănești întrucât in CCM se prevede clar "salariații vor primi un salariu suplimentar"
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată că:
În ce privește criticile pârâtei din recurs se constată că vizează greșita reținere a primei instanțe a aplicării Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură de transporturi în privința stabilirii salariului minim brut negociat pentru reclamant în perioada ianuarie 2010 - martie 2010 și a interpretării greșite a art. 30 din Contractul Colectiv de muncă în privința salariului suplimentar pe anul 2010.
În ce privește prima critică, pârâta arată că a aplicat reclamantului întocmai dispozițiile din CCM încheiat la nivel de unități încheiat pe anii 2009- 2010, prelungit prin actul adițional nr. 1713/_, ca având obligația legală de a-l respecta, situație în care prevederile CCM la Nivel de Ramură T. uri respectiv prevederile art. 41 alin. 3 nu puteau fi aplicate, incident fiind acest contract și cel de la nivel de grup de unități.
În fapt pârâta dă prevalență caracterului obligatoriu al CCM la nivel de unitate și grup de unități față de caracterul obligatoriu al CCM la Nivel de Ramură T. uri, ignorând prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la data derulării raporturilor din prezentul litigiu.
Acest text are valoare de principiu în dreptul muncii, astfel încât nu poate fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale în contractele colective de
muncă încheiate la nivel inferior care tind a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.
Confuzia pe care o face reclamantul între valoarea salariului de bază minim brut, prevăzută în CCM Unic la Nivel de Ramură de T. uri 2008-2010, cu valoarea corespunzătoare clasei 1 de salarizare din grila de salarizare specificată în anexa la CCM M. SA, nu se susține.
Din această perspectivă critica nu este întemeiată.
Se constată însă, așa cum reține tribunalul, că reclamantul nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și respectiv, la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamanții nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul al salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții recurenți nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se
interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamanți faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta salariul de bază mai mic pentru fiecare din salariații reprezentați în cauză.
Concluzia este că negocierea la nivel de grup de unități a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamanții recurenți, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Din perspectiva argumentelor sus arătate, recursul pârâtei este fondat și urmează a fi admis.
Așa fiind, Curtea apreciază superfluă cercetarea celorlalte critici din recursul pârâtei.
Î n ce privește critic a din recursul reclamantului se reține că este
întemeiată.
Prima instanță eronat reține că reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată suportate cu efectuarea apărării întrucât la dosarul cauzei, în fond, există chitanța nr. 61 (fila 101) eliberată de Cabinetul av. M. A. M. în care se consemnează onorariul de 200 lei.
În baza art. 274 alin. 1 și art. 276 C.pr.civ. urmează a fi admisă în parte cererea de cheltuieli de judecată, având în vedere că și acțiunea reclamantului a fost admisă doar în parte. În consecință urmează ca pârâta să fie obligată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
În raport de faptul că au fost găsite în parte ca întemeiate criticile din cele două recursuri, urmează ca în baza art. 312 alin. 1, 2 și 3 teza II-a C.pr.civ. să fie admise recursurile și să se modifice în parte hotărârea în sensul celor arătate în dispozitivul deciziei.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantul C. S. și respectiv de pârâtele S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA și S. N.
DE T. F. DE M. "C. M. " SA - S. T. împotriva sentinței civile nr. 2205 din_, a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge cererea privind plata diferențelor de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite pentru perioada ianuarie 2010 - martie 2010.
Obligă pârâtele la plata cheltuielilor de judecată parțiale în favoarea reclamantului, în cuantum de 100 lei, aferente fondului.
Menține restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. T. D. C.
G.
N.
M.
GREFIER,
B.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: P. R. a M. lena
