Decizia civilă nr. 3948/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3948/R/2013
Ședința publică din 14 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. L. împotriva sentinței civile nr. 9283 din 30 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată A. N. A I. F.
, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent B. L., avocat Grigore Buda, lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii pentru argumentele expuse pe larg în cererea de recurs. Arată că înțelege să lectureze parțial din sentința civilă nr. 848 din 27 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._ pe care o depune la dosar, și anume "Rezultă din considerentele sentinței că acțiunea a fost formulată de către reclamant a fost analizată prin prisma deciziei de concediere emisă de Administrația N. de Î.
F. R.A. și anume alineatul 2 din aceasta, care prevede că la data concedierii reclamantul va beneficia de toate drepturile conferite de legislația în vigoare, precum și de compensația echivalentă a 7 salarii de bază, prevăzută la art. 12 alin. 3 din Capitolul II la Contractul colectiv de muncă. Din conținutul acestei decizii de concediere rezultă în mod ritos faptul că începând cu luna decembrie 2011, reclamantului îi încetează contractul individual de muncă în temeiul art. 65-68 din legea nr. 53/2003 republicată și că acesta la data concedierii beneficiază de toate drepturile conferite de legislația în vigoare, precum și de compensația echivalentă a 7 salarii de bază. Deși A. N. a Î. F.
B. recunoaște că intimatul - reclamant a fost concediat în baza dispozițiilor art. 65 și urm. din Codul muncii și că odată cu reorganizarea acesteia s-a desființat postul reclamantului și că nu a avut posibilitatea și nici cadrul legal să preia salariații, în mod greșit susține că nu se impunea obligarea acesteia la plata
celor 7 salarii de bază, nefiind întemeiate susținerile acesteia cu privire la nelegalitate sentinței. În mod corect a reținut instanța de fond pe baza actelor de la dosar, faptul că reclamantul nu a fost preluat de noua agenție înființată, așa cum susține Filiala Vâlcea, ci acesta a fost angajat pe un alt post și cu un alt salariu în baza unui concurs. Rezultă cu certitudine din actele dosarului că locul de muncă al reclamantului a fost desființat ca urmare a reorganizării, iar îndeplinirea condițiilor concedierii colective rezultă din actele ce emană de la cele două recurente. Faptul că intimatul - reclamant în prezent deține calitatea de salariat la noua agenție înființată nu conduce la admiterea celor două recursuri, în condițiile în care prin însăși decizia de concediere i s-a reținut dreptul la acordarea celor 7 salarii de bază.";
Arată că cei care au formulat întâmpinare în fața instanței de fond sunt cei care au câștigat la Curtea de Apel Alba acțiuni similare, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.9283 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâta A. N. DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F. .
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. L. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F. .
Pentru a hotărî astfel asupra excepției prescripției s-a reținut că dreptul la plățile compensatorii este prevăzut de lege, iar izvorul obligației de plată este legea și nu contractul individual de muncă, motiv pentru care termenul de prescripție este cel de 3 ani, iar textul de lege incident, în privința solicitării plății drepturilor salariale restante este cel prevăzut de Codul muncii la art. 268 alin 1 lit.c.
Instanța a reținut că reclamantul a fost concediat în cadrul concedierii colective, ca urmare a desființării Administrației Naționale a Î. F., contractul individual de muncă al acesteia încetând din data de_, cu obligația plății către reclamantă a compensației echivalente cu șapte salarii de bază, prevăzută de art. 12 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2009-2010 la nivelul A.N.I.F. (f.5,6).
Administrația N. a Î. F. R.A. a emis la data de_ decizia nr. 74, prin care, a decis că începând cu_ contractul individual de muncă al reclamantului încetează în temeiul art.65-68 C. muncii, republicat, datorită desființării locului de muncă și din motive fără legătură cu persoana salariatului și că la data concedierii reclamanta beneficiază și de compensația echivalentă a 7 salarii de bază, prevăzută la art.12 alin. 3 din C.C.M. la nivelul Administrației Naționale a Î. F. R.A.. pentru anul 2009-2010, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 12 pct.3 din acest contract colectiv de muncă prevede că la concedierea colectivă, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă cu 7 salarii de bază, dacă are o vechime în sector mai mare de 3 ani.
Decizia de concediere nu a fost contestată de reclamant.
Administrația N. a Î. F. R.A. a fost radiată din Registrul Comerțului la data de_ în baza Rezoluției nr. 586485/_ .
În perioada preavizului, pârâta a organizat un concurs pentru ocuparea unui post vacant conform organigramei la Filiala din C., la care a participat și reclamantul.
Din procesul verbal privind rezultatele obținute la testare pentru ocuparea funcțiilor din cadrul Filialei C., rezultă că reclamantul a obținut punctajul necesar și a fost angajat începând cu data de_, fiind încheiat un nou contract individual de muncă.
Dreptul la plata compensatorie se naște la data comunicării deciziei scrise persoanei în cauză și se acordă fiecărei persoane o singură dată pentru disponibilizările colective efectuate la aceeași unitate.
Suma de bani acordată cu titlu de plată compensatorie este stabilită pentru cei concediați prin contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum este și în cazul de față.
Aceste plăți compensatorii, care reprezintă un venit de subzistență stabilit de legiuitor în vederea creării posibilităților salariatului concediat de a găsi și de a se angaja într-un nou loc de muncă, se achită numai în cazul în care fostul salariat nu se încadrează în muncă, deci dacă a devenit efectiv șomer.
În cazul de față, reclamantul a fost angajat imediat după emiterea deciziei de concediere la agenția pârâtă nou înființată și nu a devenit șomer, deoarece așa cum am arătat, potrivit contractului individual de muncă încheiat cu pârâta, are calitatea de salariat, calitate în care nu este îndreptățit să primească cele 7 salarii compensatorii.
Așa fiind, cererea reclamantului este neîntemeiată și a fost respinsă în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. L.
, solicitând casarea în întregime a hotărârii atacate și, rejudecând cauza, să se admită acțiunea recurentului prin care a solicitat, în contradictoriu cu A. N. A Î.
F. B. .
În motivare s-au reluat motivele dezvoltate prin cererea de chemare în judecată, fiind criticată sentința în raport de reținerile tribunalului că plățile compensatorii reprezintă un venit de subzistență stabilit de legiuitor în vederea creării posibilității salariatului concediat de a găsi și de a se angaja într-un nou loc de muncă, acesta achitându-se în cazul în care fostul salariat nu se încadrează în muncă, deci dacă a devenit efectiv șomer. În condițiile în care recurentul a fost angajat la societatea pârâtă, instanța de fond a apreciat că nu ar fi îndreptățită să primească cele 7 salarii compensatorii. Concluzia primei instanțe tinde a considera că prevederile contractului colectiv de muncă referitoare la salariile compensatorii, cuprinse în decizia de concediere, nu au nici o valoare juridică, raportat la angajarea reclamantului la scurt timp după emiterea acestei decizii. Or, se pune întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă recurentul, după emiterea preavizului și în baza prevederilor legale cuprinse în preaviz, și-ar fi găsit efectiv un loc de muncă la un alt angajator.
Pârâta și-a asumat obligația de a plăti salariile compensatorii, așa cum reiese din decizia de concediere, fără a condiționa în vreun fel plata acestora de o angajare ulterioară, iar această obligație asumată trebuie să fie respectată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Deși este întemeiată critica formulată prin recurs cu privire la condiționarea pe care prima instanță o impune pentru acordarea salariilor compensatorii în litigiu, de obținerea statutului de șomer, soluția rămâne corectă în raport de apărările formulate de pârâta intimată în fața instanței de fond.
Practic, intimata pârâtă a invocat o situație atipică, în care fiind imperativă, pentru considerente bugetare, reducerea de personal în cadrul Administrației Naționale a Î. F. - ce prin reorganizare a devenit A.
N. a Î. F. - s-a procedat la emiterea unor decizii de concediere pe numele tuturor angajaților, concomitent cu încheierea de contracte individuale de muncă cu acei angajați care au fost admiși la concursul organizat pentru ocuparea unui post din cele limitativ reglementate prin dispozițiile art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 82/2011 în cadrul Agenției.
În cazul reclamantului, decizia de concediere prevede încetarea contractului individual de muncă cu Administrația N. a Î. F. la data de_, iar noul contract individual de muncă și-a început efectele în_, cu A. N. a Î. F., fapt cunoscut de reclamant anterior datei de_ .
Toate aceste aspecte, coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 82/2011, conturează instanței de recurs temeinicia apărării invocate de pârâtă, care se prevalează de inexistența practică a unei concedieri efective - "nu a operat în fapt concedierea"; - arată aceasta.
Cu alte cuvinte, procedura urmată de intimată nu corespunde realității raporturilor juridice dintre părți; or fiind confruntată cu dezlegarea efectelor juridice ale acestor raporturi, Curtea este ținută a da eficiență principiului interpretării contractului după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, urmând a se ține seama, la stabilirea voinței concordante, de scopul contractului, de negocierile purtate între părți, de practicile statornicite în acest sens și de comportamentul ulterior încheierii contractului (art. 1266 Noul Cod Civil).
Totodată, art. 1268 din Noul cod civil statuează la alin. 2 și 4 că
"clauzele îndoielnice se interpretează ținând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părți, de sensul atribuit în general clauzelor și expresiilor în domeniu și de uzanțe"; și că "clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul";.
Evident, aceste reguli de interpretare vor fi aplicate întregii operațiuni juridice, ce include concedierea și reangajarea reclamantei la același angajator.
Se constată, astfel, că în partea introductivă a O.U.G. nr. 82/2011 se arată în mod explicit faptul că actul normativ a fost adoptat în scopul
"restructurării și reorganizării Administrației Naționale a Î. F. ";, pentru ca la art. 1 alin. 1 să se precizeze că "… se înființează A. N. de Îmbunătățiri F., denumită în continuare Agenție, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, în subordinea M. ui Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin reorganizarea Administrației Naționale a Î. F. ";.
Situația angajaților Administrației Naționale a Î. F. este reglementată la art. 15, unde se arată în clar că "agenția se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile și altele asemenea, precum și în toate litigiile în care Administrația N. a Î. F. este parte.
Contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile și altele asemenea încheiate de Administrația N. a Î. F. și aflate în executare la data adoptării prezentei ordonanțe de urgență își mențin valabilitatea și se preiau de către Agenție";.
În mod evident, și contractele individuale de muncă aflate în derulare, în limita numărului maxim de 1500 de posturi, prevăzute la art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 82/2011, și-au menținut practic valabilitatea și au fost preluate de Agenție.
Or, pentru a stabili care anume dintre angajați vor fi menținuți în limita posturilor legal reglementate pentru această instituție publică, angajatorul, în loc să organizeze formal o departajare a salariaților în cadrul procedurii concedierii colective, a procedat la o departajare prin organizarea unui concurs pentru ocuparea posturilor încuviințate, încheind formal, cu salariații care s-au încadrat în acest număr de posturi, noi contracte individuale de muncă. Practic însă, în realitate, potrivit dispozițiilor legale invocate în cele ce preced, au continuat vechile raporturi de muncă cu acești angajați, evident, cu modificările, inclusiv sub raportul cuantumului salariului, agreate de angajați și însușite prin semnătură, chiar dacă aparent s-au încheiat noi contracte de muncă, iar concursul organizat a jucat rolul procedurii de departajare în cadrul concedierii colective
Este adevărat că s-a inserat în noul contract individual de muncă stipulația privitoare la perioada de probă de 60 de zile calendaristice, dar acest aspect nu este de natură a înlătura efectul obligatoriu al dispozițiilor citate din cuprinsul
O.U.G. nr. 82/2011, neputându-se pune problema, în mod concret, de a-i înceta reclamantului contractul individual de muncă în temeiul dispozițiilor art. 31 alin.
3 Codul muncii, întrucât o atare situație ar fi echivalat cu o ignorare a obligativității substituirii Agenției în toate obligațiile ce îi revin în cadrul contractelor în care Administrația N. a Î. F. era parte la momentul reorganizării.
Toate aceste considerente au format convingerea instanței de recurs că raporturile dintre părți corespund derulării în continuare a contractului individual de muncă încheiat de reclamant cu A. N. a Î. F., că nu a avut loc o concediere efectivă și ca atare, nici sumele trecute ca fiind datorate cu titlu de salarii compensatorii în temeiul art. 12 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Administrației Naționale a Î. F., nu sunt în fapt datorate. Inserarea acestor sume în decizia de concediere nu poate fi considerată ca obligatorie, întrucât această decizie nu este un contract, pentru a se bucura de forța juridică a convențiilor, ci temeiul contractual de care se prevalează reclamanta este dat de art. 12 din CCM, unde se arată în clar că se datorează aceste salarii compensatorii "la concedierea colectivă";.
Compensațiile solicitate reprezintă în fapt măsuri de protecție socială de care beneficiază persoanele ale căror contracte individuale de muncă încetează pentru motive ce nu țin de persoana lor, menite să compenseze într-o anumită măsură eventuale prejudicii suferite prin pierderea locului de muncă. Or, nefiind cazul unei concedieri în ce îl privește pe reclamant, nici aceste compensații nu i se datorează.
O altă interpretare a raporturilor juridice astfel stabilite între părți ar încălca scopul legii, O.U.G. nr. 82/2011 fiind adoptată tocmai pentru a face față
"constrângerilor bugetare datorate crizei economice mondiale și pentru a asigura echilibrul și stabilitatea economico-financiară";, fiind contraproductiv a se interpreta că o reorganizare a instituției, făcută prin preluarea angajaților în limita unui număr redus de posturi, ar prilejui acordarea a 7 salarii compensatorii chiar și pentru angajații menținuți în cadrul acestei instituții.
Evident, acei angajați cărora le-a încetat contractul individual de muncă cu
A. F sunt îndreptățiți la plata acestor compensații fără ca acest aspect să se constituie într-o nelegală discriminare, diferențele dintre situația juridică a acelora și a celor menținuți fiind evidentă. Chiar dacă cei concediați și-au găsit,
prin ipoteză, un nou loc de muncă, acest fapt nu modifică situația, fiind clare diferențele între un angajat concediat și unul menținut în funcție.
Cât privește practica judiciară invocată, Curtea notează că aceasta nu are valențe de izvor de drept, nefiind obligatorii decât dezlegările pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le face prin deciziile în interesul legii, iar în speță nu a fost pronunțată o atare decizie.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. L. împotriva sentinței civile nr. 9283 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr. 15._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
S.
D.
D.
G.
L.
D.
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.E. B.
