Decizia civilă nr. 3950/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3950/R/2013
Ședința publică din 14 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul S. R. DE L. și U. D. D. D. T. și de pârâta SC I. și R. L. și
U. C. I. SA împotriva sentinței civile nr. 9025 din 27 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriile de recurs atât reclamantul recurent cât și pârâta recurentă au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 08 octombrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent S. R. de L. și
U. din D. D. T. a transmis prin fax la dosar întâmpinare la recursul declarat de pârâta recurentă, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 (2) C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9025 din_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. 16._, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
A fost admisă în parte acțiunea formulata de către reclamantul S. R. DE L. ȘI U. D. D. D. T. în numele și pentru membrii de sindicat AFRIM I. EL, AFRIM V., ALB O. CORNEL, A. TUDOR-L., ANCEA A., ANCEA D. AUREL, A. CA L., BABAN G., B. AN M., BERECZKI IANOS, BERESCZKI CA., B. AUREL, B. CLAUDIU S., B. M., BONTA GORNEL, BOTE N. LAE, BOTH P., BUHAI V. -AUGUSTIN, BUHAI I. - GOSMN, B. TEODOR, CAIAN FLAVIU -V. N, CARSAI C. AN-P., CIMPAN P.
-C., CIMEPAN SAMIR PAVEL, CIUBA. N P., CIURTE V., C. M., COCOI ANA-L., COLCER G. -V., CONDOR A. A-L., CORMOS N. -
S., GOSTEA AUGUST1N-F., COVALIC MIHAI, CUCURA MAXIM, CUPSA G.
, D. CIU I., DAROCZI A. -A., DRAGAN FLAVIAN, DRAGAN M., DRAGAN
R. I., DUNCA A., F. P., FISTES TEODOR-A., FULOP ZOLTAN LASZLO, FUSTOS A. -TIBERIU, GAVRIS EMMA-C., GAVRIS MRCEA- REMUS, GHIRAN S., GUUN P., HAPAIANU OCTAV, HARANGUS AUGUST1N-
O., HAROSA M., HASMASAN IUUA-M., H. R. -M., HOZAN D. I., HRUBAN ROMULUS, HUZA I., ILCA I., I. ICEL D. -N., I. V., JUGAN
D. I., JURCA A. -G., KANTOR STEFAN D., KISS ERNEST, KISS A.
A., KISS KAROLY, LECZFALVI P., MAN ROZICA ILUS, MAN I., MAN V. ,
M. CONSTANTIN, MARTON M. -V., M. ROMEO, MED. I. VALER, M.
I. -IACOB, MODI FRANCISC, MODI N., M. SCU A., M. I. I., M.
M., M. R. POMPEI, M. AUGUSTIN, M. O. -L., M. PAVEL, M. V., MOLNAR ZSOLT IOZSEF, M. A., MUNCELEAN D. -
C. AN, MUNCELEANU S., M. AUREL, M. I., M. R. -A., N. I BALDI I., N. I., N. F. DUMTRU, OLA D., OSOVEI CONSTANTIN-M., PAPP A., P. EMMA-F., PETREAN I., PETREAN G., PETREAN S. STELIAN, PETREAN V., PINTEA I., P. I. UT, P. I.T V., P. M., P. V. V.
, P. AURORA, RETI C., ROFF D., ROG. N D., ROMAN V. V.
,ROSCA H. CORNEL, RUNCAN V., R. M. I., R. P. M., S. V. D., STEFAN SILVIU-M., STRATICIUC A., SUCILEA C. AN P., SUCIU F. TRANDAFIR, S. CAROL, SS -V., S. TIBERIU-P., SZASZ IRIMIA, SZASZ STEFAN, SZASZ V., SZATMARI ARPAD, SZUTOR CSABA-A., T. F.
M., T. I., TATAR SILVIU, TECSI E. N-A., TIMAR V., TIRNOVEAN D.
, TODEREAN V., TOMPA V., T. A., T. A. C. AN, VADEAN V., VADEAN ARSINTE, VAIDA B. CA., VAIDA I., VALE V. VALER, VISKI T. ,
V. U FLAVIU-AUREL, CUTUS V. -R., CHINDRIS I., P. P. -I., VANCEA LAVINIA, în contradictoriu cu parata SC Î. ȘI R. L. ȘI U. C. I. SA B. .
A fost obligată pârâta să plătească membrilor de sindicat salariul suplimentar pentru anul 2010 echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației calculata de la data introducerii acțiunii și pana la plata efectiva, în funcție de perioada lucrata.
A fost obligată pârâta să plătească membrilor de sindicat ajutorul material aferent "Zilei Feroviarului"; pentru anul 2010 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, actualizat cu rata inflației calculata de la data introducerii acțiunii și pana la plata efectiva.
A fost obligată pârâta să plătească membrilor de sindicat ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști pentru anul 2010 și Crăciun pentru anii 2009 și 2010 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, actualizat cu rata inflației calculata de la data introducerii acțiunii și pana la plata efectivă.
A fost respinsă, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost neîntemeiată întrucât drepturile solicitate reprezintă o remunerație bănească pentru munca prestată de membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea, fiind prin urmare drepturi salariale cărora li se aplică termenul de prescripție de 3 ani reglementate de art. 268 lit.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului a fost, de asemenea, neîntemeiată întrucât la dosarul cauzei s-a depus un tabel cu listele de semnături ale membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea, făcându-se astfel dovada calității de reprezentant a sindicatului reclamant.
Pe fond instanța a constatat că acțiunea a fost întemeiată în parte.
Astfel, drepturile la un salariu suplimentar, la prima de Paști, la prima de Ziua Feroviarului și la solicitate de reclamanți sunt prevăzute de contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură de transporturi și la nivel de grup de unități, din care au fost depuse extrase la dosarul cauzei.
Prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu se putea deroga de la acordarea drepturilor prevăzute în contractele încheiate la nivel superior, după cum prevede art. 238 alin. 2 din Codul muncii.
În consecință, constatând că membrii de sindicat în numele cărora a fost
formulată acțiunea sunt îndreptățiți să primească sumele de bani indicate în cererea de chemare în judecată și că pârâta nu a făcut proba plății acestor sume de bani, instanța va admite acțiunea în privința acestora.
Instanța a constatat însă că acțiunea a fost neîntemeiată în privința pății drepturilor salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei.
Astfel, în această privință argumentul esențial al reclamantului este acela că membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea, li s-au plătit drepturile bănești indicate în acțiune, prin raportare la un nivel al salariului minim brut prevăzut în contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități din transporturi și respectiv la nivel de unitate, care însă intrau în contradicție cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv la nivel de ramură de transporturi, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 8 din Legea nr. 130/1996.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură de transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010 publicat în Monitorul oficial Partea V nr. 3/_, prevede la art. 41 alin. 3 lit. a, un salariu minim brut lunar de 700 de lei.
Contractele colective de muncă încheiate la nivelurile inferioare, în speță, prevăd un nivel al acestui salariu mai mic decât cel de 700 de lei.
Cu toate acestea, analiza sistematică a clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv la nivel de ramură de transporturi impune concluzia că, în speță, prevederile contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior nu sunt contrare prevederilor celui încheiat la nivel superior.
Astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, deși prevede un cuantum minim al salariului de 700 de lei, prevede, la articolul 9 alin. 3, și obligația părților de a negocia în vederea stabilirii cuantumului salariului.
În consecință, deși contractul colectiv de muncă încheiat la un nivel superior prevede un cuantum al salariului de 700 de lei, tot el acordă posibilitatea să se deroge de la acest cuantum. În aceste condiții, prevederile contractelor încheiate la nivel inferior nu sunt contrare celui încheiat la nivel superior întrucât prevederile acestora au fost adoptate, printre altele și în temeiul articolul 9 din contractul colectiv de muncă la nivel superior care acordă posibilitatea părților de a negocia cuantumul salariului.
În consecință, având în vedere că din cele arătate anterior, rezultă că membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea li s-au achitat drepturile bănești prin raportare la un cuantum al salariului minim brut corect stabilit, acțiunea reclamanților a fost neîntemeiată în această privință și s-a respins.
În baza art. 274 din codul de procedură civilă instanța a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul S. R. DE L. ȘI U. D. D. D. T. și pârâta SC Î. ȘI R. L. ȘI U.
I. SA
.
Prin recursul declarat de S. R. DE L. ȘI U. D. D. D. T.
a solicitat în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă modificarea în parte sentinței atacate în sensul, admiterii cererii noastre și obligarea pârâtei și la plata pentru perioada_ -_ a diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze fiecare reclamant calculate pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente, toate drepturile actualizate în raport cu rata inflației și dobânda legala pana ta data plații efective.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în mod greșit prima instanța motivează că pârâta se regăsește în ipoteza prevăzuta de art. 9 alin.3 din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi, deoarece pârâta nu este o instituție bugetară finanțată de la bugetul de stat, ci o societate pe acțiuni, indiferent de structura acționariatului și nu se poate prevala de lipsa posibilităților financiare sau neîncadrarea în fondul de salarii pentru a nu acorda drepturile stipulate imperativ în contractele colective de munca aplicabile, iar nu supletiv, și aplicabile cu prioritate, potrivit art.8 din Legea nr. 130/1996 sub imperiul căreia au fost convenite, dacă conțin dispoziții mai favorabile
Diferențele la salariul de baza și sporurile aferente sunt datorate în aplicarea contractelor colective de ramura transporturi care le prevăd imperativ, necondiționat de posibilitățile de plata sau situația financiară a angajatorului.
În cauza este vorba de plata unor sume de natură salarială, creanțe privilegiate și pentru care angajatorul răspunde, în caz de absentă a lichidităților, cu tot patrimoniul, situație în care executarea este întotdeauna posibilă.
Conform Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, art. 41, alin. 3 litera a, salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora. Salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adausuri sau indemnizații incluse în acesta. Litera b a aceluiași articol 41 prevede ca părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca baza de la care pornesc negocieri/e valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulate la art. 41, pct. 3 litera a, pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, adică 700 lei și nu 570 lei pentru perioada_ -_, respectiv 600 lei pentru perioada_ -_, cât i-a acordat pârâta, iar stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art.41 (1) din prezentul contract colectiv de munca.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator.
Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au un caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate nu pot să prevadă sub sancțiunea neluării în seama drepturi cu caracter inferior celor reglementate de CCM încheiat la nivel de ramură.
Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi pe anii 2008-2010, constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale.
În jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr.294/2007) s-a statuat că rațiunea încheierii contractelor colective de muncă nu numai la nivel de
unitate, ci și la nivel de ramură și la nivel național constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaților din întreaga țară sau din unitățile care aparțin unei anumite ramuri a economiei. Acest scop nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă încheiate la un nivel superior pentru negocierea clauzelor contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, în ceea ce privește drepturile minimale.
Prin Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004, nr. 511/2006 și nr. 294/2007s-a statuat: "Reprezentativitatea de care se bucura organizațiile sindicale și patronale, datorită numărului de membri stabilit prin lege, le îndreptățește pe acestea să negocieze și să încheie contractele colective de muncă la nivelurile respective, ale căror clauze, referitoare la drepturile minimale, să fie obligatorii la încheierea contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, indiferent dacă părțile acestora s-au asociat, respectiv afiliat ori nu, la organizațiile de la nivel superior. În sfârșit, Curtea a reținut că dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare".
Reclamantul a mai susținut că prin Sentința civila nr.652/M/_ pronunțata de Tribunalul Brașov în dosarul nr._, rămasa irevocabila prin Decizia nr.2015/M/25.10.20l2 a Curții de Apel B., s-a constatat nulitatea Anexei 1 la Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei, pe motiv că salariul minim de 570 lei prevăzut de clasa 1 de salarizare a fost negociat fără a respecta prevederile referitoare la salariul minim de 700 lei prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, fapt ce conduce la incidența în cauza a dispozițiilor art. 238 alin.1 din Codul muncii, în reglementarea în vigoare la data formulării acțiunii în constatarea nulității.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ a solicitat să se constate nulitatea absolută a art.41 alin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr. 722 pe anii 2008- 2010 și în subsidiar excluderea sa și a filialelor sale din Anexa nr. 5 la CCM Unic la Nivel de Ramură Transporturi. Cererea a fost respinsă și soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 1211/_ pronunțată de Curtea de Apel B. în
dosarul nr._
.
Prima
instanța
nu
a
ținut
cont
de Decizia civilă
nr.
1211/_
pronunțata de Curtea de Apel B. în dosarul nr._, prin care s-a statuat în mod irevocabil că acest CCM este aplicabil și pârâtei, iar pe de altă parte de Decizia civilă nr.20l5/M/25.l0.2012 a Curții de Apel B., prin care s-a constatat în mod irevocabil nulitatea Anexei 1 la Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei.
Nici cu privire la faptul că Deciziile Curții Constituționale nr.380/2004, nr.511/2006 și nr.294/2007, definitive și general obligatorii, sunt aplicabile în speță, prima instanță nu s-a pronunțat.
Prin recursul declarat de S.C. Î. și R. L. și U. - C.F.R. I. SA, s-a solicitat în temeiul art. 3041Cod procedură civilă modificarea hotărârii atacate, reținând cauza pentru continuarea judecății, iar pe fondul procesului respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat în esență că în conformitate cu dispozițiile art. 247 din Codul muncii, contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități pe care îl invocă prima instanța ca fiind izvor de drepturi, poate fi avut în vedere în acele situații în care nu exista un contract colectiv de
munca încheiat la nivelul unității, însă în cazul recurentei nu poate funcționa aceasta regulă întrucât nu este membră a Asociației Patronale la nivel de grup de unități din transportul feroviar, semnatara acestui contract.
S-a mai invocat că prima instanța ar fi putut ignora prevederile Contractului colectiv încheiat la nivel de unitate numai în situația anularii acestui act, ceea ce nu s-a constatat, ci, dimpotrivă, acest contract a constituit legea părților, producându-și efectele până în momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat.
Invocându-se dispozițiile art. 30 alin. 1 și 31 din CCM 2007-2008 și CCM 2009-2010 și 969 Cod civil, care trebuie interpretate teleologic și in corpore, recurenta a arătat că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au stabilit prin sintagma « poate beneficia » doar posibilitatea acordării salariului suplimentar, ceea ce nu echivalează cu o obligație, instanța de fond reținând în mod eronat contrariul.
Mai mult, potrivit regulilor comune de interpretare prevăzute de art.969 din Codul civil interpretarea se face în favoarea celui care se obligă, în speță angajatorul.
Hotărârea primei instanțe a fost criticată și sub aspectul interpretării clauzei prevăzute de art. 62 alin. 2 din CCM 2009-2010 referitor la ajutorul suplimentar pentru Ziua Feroviarului, întrucât deși clauza prevede că determinarea cuantumului primei se stabilește de către Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatului, instanța de fond prin soluția pronunțata a ales să se substituie Consiliului de Administrație fără a administra un probatoriu vast care sa releve valoarea drepturilor bănești, fără a estima cuantumul primei și fără a lămuri dacă aceste sume acordate sunt brute sau nete.
S-a mai arătat că art.62 nu stipulează un drept pur și simplu, ci un drept afectat de condiția existenței unei situații financiare pozitive în momentul acordării dreptului. Or, în cauza de față nu s-a făcut dovada existenței unei consultări a administrației cu delegații sindicatului, așa cum s-a întâmplat în 2007, aceștia nedovedind pe parcursul derulării cauzei ca au uzat de acest drept, de a iniția consultări cu partenerul social pentru a da eficienta conținutului clauzei.
În ceea ce privește obligarea recurentei la fondul cauzei la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecata-onorariu avocat s-a arătat că prima instanța nu a avut în vedere valoarea pricinii și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, precum și complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului. Reducerea cheltuielilor de judecata constând în onorariu pentru apărător se justifică cu atât mai mult cu cât ca cererea de chemare a reclamantei s-a transformat deja într-un formular tipizat uzitat de majoritatea salariaților Secției I. Oradea-SC C. I. SA care au calitatea de reclamanți în cauzele cu obiect identic aflate pe rolul Tribunalului Bihor - Secția civila.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Recursul declarat de reclamantul S. R. DE L. ȘI U. D. D.
T. este nefondat.
Recurentul se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi încheiat pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr. 722/03/_, potrivit cărora "salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună,
este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta";.
Conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. b din același contract colectiv de muncă, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. 1 din acest contract colectiv de muncă.
Conform dispozițiilor art. 157 alin. 1 din C.muncii, în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 162 alin.1 din C.muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
În speță, verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti membrilor de sindicat reprezentați de recurent drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada noiembrie 2009 - decembrie 2010, Curtea reține că în mod corect prima instanță a constatat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
Pentru a se verifica dacă art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, se impun a fi avute în vedere toate prevederile art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, iar nu doar cele menționate la alin. 3, de care se prevalează reclamanții, ci și cele ale alin. 5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut la alin. 5 că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor";.
De asemenea, alin. 6 al aceluiași articol stabilește că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Prin urmare, conform dispozițiilor art. 1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, societatea angajatoare a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de
unitate că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar ulterior de 600 lei.
Art.1 lit. d din Legea nr. 329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora.
În acest sens, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform art. 30 din Legea nr. 329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Ca atare, chiar dacă ca și regulă generală, dificultățile financiare ale debitorului nu justifică prin ele însele neîndeplinirea obligațiilor contractuale, însă în speța de față referirea la limitele bugetare s-a făcut chiar în cuprinsul contractului, părțile agreând neechivoc aplicabilitatea acestui drept prin raportare la "limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie."; Este așadar în mod evident că nivelul minimal al salariului este negociat anual la nivel de unitate având ca și precondiție imperativă limitele bugetare, stabilite prin raportare la normele legale mai sus amintite, aplicabile și pârâților recurenți ca operatori economici în sensul legii.
În realitate, prin prezentul demers judiciar, reclamantul urmărește aplicarea, în ceea ce privește stabilirea salariului pentru membrii săi de sindicat, atât a prevederilor cuprinse la art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru stabilirea salariului de bază cât și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, referitor la coeficienții de multiplicare, aceștia fiind superiori celor cuprinși la art. 41 menționat anterior, ceea ce nu poate fi primit.
Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză nu se poate reține
încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamanților, a dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 - în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale - se constată a fi nefondate criticile din recurs, în ceea ce privește acordarea diferențelor de drepturi salariale.
Este, de asemenea, lipsită de relevanță anularea anexei la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, deoarece nu atrage aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, ci a celui la nivel imediat superior, respectiv cel încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008, care prevede o valoare a salariului de 570 de lei, iar ulterior de 600 lei.
În ceea ce privește Deciziile Curții Constituționale nr. 294/_ și 511/2006 invocate de reclamanți, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la modificarea sentinței recurate, deoarece prin acesta nu s-a produs o încălcare a statuărilor Curții Constituționale, în condițiile în care prin soluția adoptată de instanța de fond, așa cum s-a arătat mai sus, s-a respectat caracterul obligatoriu al clauzelor contactelor colective de muncă care au incidență în speță.
Recursul declarat de pârâta SC Î. ȘI R. L. ȘI U. C. I. SA este nefondat.
Critica formulată de recurentă, în sensul aplicării cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, este neîntemeiată, fiind incidente sub acest raport prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data scadenței drepturilor), conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, (texte legale în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune)
"contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Drept urmare, Curtea apreciază că în conformitate cu aceste prevederi legale, care consacră forța obligatorie a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, trebuie interpretat art. 247 Codul muncii, care enunțând că "în cazul în care la nivel de angajator … nu există un contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior";, nu înlătură posibilitatea coexistenței unor contracte colective de muncă încheiate la nivele diferite.
Art. 247 din Codul muncii nu poate da naștere unei interpretări "per a contrario"; în sensul că existența unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior (de unitate) împiedică aplicarea unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după cum susține recurenta, deoarece însăși legiuitorul a reglementat posibilitatea încheierii unor contracte colective de muncă la diferite nivele ca expresie a formelor de dialog social.
Referitor la susținerile relative la inaplicabilitatea pentru recurentă a contractelor colective de ramură transporturi și la nivel de grup unități din transportul feroviar se reține că în conformitate cu art. 11 alin. (1) lit.c) din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă "clauzele contractelor colective de munca produc efecte, pentru toți salariații încadrați in toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca";.
Art. 13 din același act normativ prevede că "(1) Părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități si de ramura de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplica clauzele negociate. (2) În cazul contractelor colective de munca încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc si se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de munca, cu respectarea prevederilor prezentei legi";.
Coroborând cele două dispoziții legale, Curtea apreciază că aplicabilitatea contractelor colective la nivel de grup de unități și de ramură de activitate are un efect relativ, aceste contract producând efecte numai pentru salariații încadrați la angajatorii la care se referă contractele, respectiv au fost nominalizați în anexa acestora.
Însă, contrar susținerilor recurentei, Curtea constată că aceasta a fost nominalizată ca fiind societate căreia i se aplică atât Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 (fila 19 dosar fond), cât și Contractul colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit ulterior pentru anii 2008-2010 (fila 25 dosar fond).
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că în mod corect acțiunea a fost soluționată de instanța de fond, criticile recurentei sub acest aspect fiind nefondate.
Astfel, prin dispozițiile art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de o premiere pentru Ziua Feroviarului al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei unu de salarizare și a unui ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare.
De asemenea, la art. 30 din același contract colectiv de muncă s-a stabilit că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Acordul colectiv menționat s-a aplicat conform art. 4 de la data înregistrării, respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni. Prin actul adițional nr. 370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la
48 de luni de la data înregistrării, ceea ce a semnificat prelungirea efectelor acestuia până la_ . Ulterior, valabilitatea contractul colectiv de muncă a fost prelungită până la 31 ianuarie 2011 prin actul adițional nr. 629/_ .
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor constând în ajutorul material de Paști și Crăciun pentru anul 2010, prima aferentă Zilei Feroviarului pentru anul 2010 și salariul suplimentar aferent anului 2010 rezidă în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, căruia nu i se pot opune contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pârâte.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 și 71 din Contractul colectiv la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă caracterul pur și simplu al acestor drepturi. Așadar, o interpretare corectă a acestor texte duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor drepturi este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea "vor primi"; și "se va acorda"; ceea ce exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sau realizările sale economice.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Nu poate fi acceptată critica formulată de recurentă, în sensul aplicării cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, fiind incidente sub acest raport prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data scadenței drepturilor), conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, (texte legale în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune)
"contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații era îndreptățiți la plata drepturilor salariale mai sus menționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale sau situația economico- financiară a societății, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
În plus, recurenta avea obligația să respecte contractele colective de muncă și nu poate să își invoce propria culpă pentru a se exonera de obligațiile care le incumbă din executarea acestui contract. Recurenta avea posibilitatea să negocieze și să încheie acte adiționale ale contractului colectiv de muncă în scopul de a înlătura obligația de plată a unor drepturi de natură salarială, dacă constata că se află în imposibilitate obiectivă de a le achita.
De altfel, chiar condiționarea pe care o invocă cu privire la încadrarea în bugetele de venituri și cheltuieli este de natură a evidenția culpa recurentei, deoarece aceasta putea anticipa necesitățile pe care le avea în raport de toate drepturile salariale negociate și trebuiau să își stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât să își execute toate obligațiile.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, se reține că în conformitate cu art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă "judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit celor prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat";.
Având în vedere complexitatea cauzei care rezidă din: numărul mare de membrii de sindicat reprezentați de sindicat, respectiv 151 de persoane, complexitatea obiectului cauzei, munca depusă de avocat, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță nu a dispus reducerea onorariului avocatului reclamantei.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actelor deduse judecății, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondate recursurile, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S. R. DE L. ȘI U. D. D. D. T. și pârâta SC Î. ȘI R. L. ȘI
C. I. SA pentru membrii de sindicat AFRIM I. EL, AFRIM V., ALB O. CORNEL, A. TUDOR-L., ANCEA A., ANCEA D. AUREL, A. CA L., BABAN G., B. AN M., BERECZKI IANOS, BERESCZKI CA., B. AUREL,
B. CLAUDIU S., B. M., BONTA GORNEL, BOTE N. LAE, BOTH P., BUHAI V. -AUGUSTIN, BUHAI I. -GOSMN, B. TEODOR, CAIAN FLAVIU -V. N, CARSAI C. AN-P., CIMPAN P. -C., CIMEPAN SAMIR PAVEL, CIUBA. N
P., CIURTE V., C. M., COCOI ANA-L., COLCER G. -V., CONDOR
A. A-L., CORMOS N. -S., GOSTEA AUGUST1N-F., COVALIC MIHAI, CUCURA MAXIM, CUPSA G., D. CIU I., DAROCZI A. -A., DRAGAN FLAVIAN, DRAGAN M., DRAGANR. I., DUNCA A., F. P., FISTES TEODOR-A., FULOP ZOLTAN LASZLO, FUSTOS A. -TIBERIU, GAVRIS EMMA-C., GAVRIS MRCEA-REMUS, GHIRAN S., GUUN P., HAPAIANU OCTAV, HARANGUS AUGUST1N-O., HAROSA M., HASMASAN IUUA-M. ,
H. R. -M., HOZAN D. I., HRUBAN ROMULUS, HUZA I., ILCA I., I. ICEL D. -N., I. V., JUGAN D. I., JURCA A. -G., KANTOR STEFAN D., KISS ERNEST, KISS A. A., KISS KAROLY, LECZFALVI P., MAN ROZICA ILUS, MAN I., MAN V., M. CONSTANTIN, MARTON M. -V.
, M. ROMEO, MED. I. VALER, M. I. -IACOB, MODI FRANCISC, MODI N.
, M. SCU A., M. I. I., M. M., M. R. POMPEI, M. AUGUSTIN, M. O. -L., M. PAVEL, M. V., MOLNAR ZSOLT IOZSEF, M. A., MUNCELEAN D. -C. AN, MUNCELEANU S., M. AUREL, M. I., M. R. -A., N. I BALDI I., N. I., N. F. DUMTRU, OLA D., OSOVEI CONSTANTIN-M., PAPP A., P. EMMA-F., PETREAN I., PETREAN G., PETREAN S. STELIAN, PETREAN V., PINTEA I., P. I. UT, P. I.T V., P. M., P. V. V., P. AURORA, RETI C., ROFF D., ROG. N D., ROMAN V. -V. ,ROSCA H. CORNEL, RUNCAN
, R. M. I., R. P. M., S. V. D., STEFAN SILVIU-M., STRATICIUC A., SUCILEA C. AN P., SUCIU F. TRANDAFIR, S. CAROL,
SS -V., S. TIBERIU-P., SZASZ IRIMIA, SZASZ STEFAN, SZASZ V.
, SZATMARI ARPAD, SZUTOR CSABA-A., T. F. M., T. I., TATAR SILVIU, TECSI E. N-A., TIMAR V., TIRNOVEAN D., TODEREAN V., TOMPA V., T. A., T. A. C. AN, VADEAN V., VADEAN ARSINTE, VAIDA B. CA., VAIDA I., VALE V. VALER, VISKI T., V. U FLAVIU- AUREL, CUTUS V. -R., CHINDRIS I., P. P. -I., VANCEA LAVINIA,
împotriva sentinței civile nr. 9025 din_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. 16._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
D.
S.
D.
G.
L.
D.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: B. G. Z.
GREFIER,
C. M.
