Decizia civilă nr. 4428/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4428/R/2013
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. D. împotriva sentinței civile nr. 12671 din 12 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată A. N. A Î. F. B.
, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, av. Buda Grigore, lipsă fiind reclamantul și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 noiembrie 2013, prin fax, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială și arată că i-a fost comunicată întâmpinare și nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii cererii pentru considerentele expuse în memoriul de recurs, fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 12671 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul T.
în contradictoriu cu pârâta A. N. A Î. F. B. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Administrația N. a Î. F. R.A. a emis Decizia nr. 67/_, prin care a decis că începând cu_ contractul individual de muncă al reclamantului încetează în temeiul art.65-68 din Codul muncii, republicat, datorită desființării locului de muncă și din motive fără legătură cu persoana salariatului și că la data concedierii reclamantul beneficiază și de compensația echivalentă a 7 salarii de bază, prevăzută la art.12 alin. 3 din C.C.M. la nivelul Administrației Naționale a Î. F. R.A.. pentru anul 2009-2010, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 12 pct.3 din acest contract colectiv de muncă prevede că la concedierea colectivă, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă cu 7 salarii de bază, dacă are o vechime în sector mai mare de 3 ani.
Decizia de concediere nu a fost contestată de reclamant.
Administrația N. a Î. F. R.A. a fost radiată din Registrul Comerțului la data de_ în baza Rezoluției nr. 586485/_ .
Înainte de data de_, dată la care urma să înceteze raporturile de muncă, conform deciziei contestate, pârâta l-a reangajat pe reclamant potrivit Contractului individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 12/_ în registrul de evidență a salariaților începând cu data de_, pe aceeași funcție.
Dreptul la plata compensatorie se naște la data comunicării deciziei scrise persoanei în cauză și se acordă fiecărei persoane o singură dată pentru disponibilizările colective efectuate la aceeași unitate.
Suma de bani acordată cu titlu de plată compensatorie este stabilită pentru cei concediați prin contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum este și în cazul de față.
Aceste plăți compensatorii, care reprezintă un venit de subzistență stabilit de legiuitor în vederea creării posibilităților salariatului concediat de a găsi și de a se angaja într-un nou loc de muncă, se achită numai în cazul în care fostul salariat nu se încadrează în muncă, deci dacă a devenit efectiv șomer.
În cazul de față, reclamantul a fost angajat înainte de a intra în vigoare decizia de concediere la agenția pârâtă nou înființată și nu a devenit șomer, deoarece așa cum a arătat, potrivit contractului individual de muncă încheiat cu pârâta, are calitatea de salariat, calitate în care nu este îndreptățit să primească cele 7 salarii compensatorii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T. D.
, solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost aceasta formulată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond a respins acțiunea formulată, apreciind că plățile compensatorii reprezintă un venit de subzistență stabilit de legiuitor în vederea creării posibilității salariatului concediat de a găsi și de a se angaja într-un nou loc de muncă, acesta achitându-se în cazul în care fostul salariat nu se încadrează în muncă, deci dacă a devenit efectiv șomer. În condițiile în care a fost angajat la societatea pârâtă, instanța de fond a apreciat că nu ar fi îndreptățit să primească cele 7 salarii compensatorii.
Recurentul critică considerentele sentinței atacate potrivit cărora prevederile cuprinse în Contractul colectiv în ceea ce privește salariile compensatorii, prevederi cuprinse în Decizia de concediere, nu au nici o valoare juridică, deoarece ar fi fost angajat la scurt timp după emiterea acestei decizii.
În opinia recurentului, confirmată și de practica judiciară din domeniu, nici contractul colectiv de muncă și nici Codul muncii nu condiționează dreptul de a beneficia de compensație de o eventuală reîncadrare a salariatului. Singurul criteriu este cel referitor la existența concedierii, condiție îndeplinită în cazul recurentului. Pârâta A. F și-a asumat obligația de a plătii salariile compensatorii, așa cum reiese din decizia de concediere, fără a condiționa în vreun fel plata acestora de o angajare ulterioară, iar această obligație asumată trebuie să fie respectată.
Prin urmare, apreciază că decizia instanței de fond este netemeinică și nelegală.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 noiembrie 2013 pârâta A. N. A Î. F. B.
, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamantul a fost angajatul Administrației Naționale a Î. F. RA, iar prin Decizia nr. 67/_ s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă ale acestuia din motive care nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 al. 1 din Codul muncii, concediere care urma să opereze începând cu data de _ .
Este real faptul că în cuprinsul Contractului colectiv de muncă la nivelul Administrației Naționale a Î. F. SA s-a stabilit la art. 12 alin. 3, că la concedierea colectivă fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă cu 7 salarii de bază în cazul unei vechimi în sector mai mare de 3 ani.
Însă, trebuie avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 82/2011, s-a înființat instituția pârâtă - A. N. de Îmbunătățiri F., instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, în subordinea M. ui Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin reorganizarea Administrației Naționale a Î. F., noua agenție urmând să aibă un număr maxim de 1.500 de posturi potrivit art. 1 alin. 4 din același act normativ.
De asemenea, Curtea reține că în cuprinsul art. 3 din OUG nr. 82/2011 s-a prevăzut că "(1) Patrimoniul Agenției se constituie prin preluarea elementelor de activ și de pasiv ale Administrației Naționale a Î. F., pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data înființării Agenției. (2) La data încheierii protocolului de predare-preluare prevăzut la alin. (1), Administrația N. a Î. F. se desființează.";
Din perspectiva pretențiilor formulate în cauză sunt relevante și prevederile art.
14 din OUG nr. 82/2011 potrivit cărora: "(1) Personalul angajat în cadrul Administrației Naționale a Î. F., care se desființează, se preia de către Agenție, în limita posturilor prevăzute la art. 1 alin. 4. (2) Încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit potrivit prevederilor alin. 1 se face în termenele și cu procedura stabilite de lege.";
În acest context al reorganizării fostei Administrații și al preluării unei părți a personalului de către noua Agenție, reclamantul s-a numărat printre persoanele care și-au continuat activitatea în cadrul instituției, sens în care, anterior momentului la care decizia de concediere urma să-și producă efectele, s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 12/_ , reclamantul devenind angajat al instituției pârâte începând cu data de _ .
Reclamantul își întemeiază pretențiile pe mențiunile de la pct. 2 din decizia de concediere emisă de fostul angajator, unde se prevede că beneficiază la data concedierii de o compensație echivalentă 7 salarii, prevăzută de art. 12 alin. 3 din Cap. II din Contractul colectiv de muncă la nivel de A. F RA.
Curtea constată însă că în situația reclamantului nu a avut loc o concediere efectivă în sensul dispozițiilor legale și nu s-a produs efectul specific al concedierii, și anume pierderea locului de muncă, întrucât, în urma procesului de selecție a personalului ce urma a fi preluat de instituția publică nou înființată, reclamantul a continuat raporturile de muncă cu această din urmă instituție, chiar înainte de desființarea Administrației Naționale de Îmbunătățiri F. și, prin urmare, a avut certitudinea păstrării locului de muncă.
Or, compensațiile reprezintă în fapt măsuri de protecție socială de care beneficiază doar persoanele ale căror contracte individuale de muncă încetează pentru motive ce nu țin de persoana lor, menite să compenseze într-o anumită măsură eventuale prejudicii suferite prin pierderea locului de muncă.
În raport de terminologia folosită de legiuitor, și anume că personalul Administrației Naționale de Îmbunătățiri F. "se preia de către Agenție, în limita posturilor prevăzute la art. 1 alin. (4)";, este evident că în privința personalului astfel preluat, nu se poate vorbi despre o concediere, raporturile de muncă ale acestora nefiind întrerupte, ci au continuat cu instituția publică nou înființată în urma reorganizării fostului angajator.
Chiar dacă fostul angajator a emis o decizie de concediere, care nu au fost anulată sau revocată, Curtea apreciază că această decizie nu poate constitui un temei suficient pentru a se constata îndreptățirea reclamantului la plățile compensatorii solicitate, din moment ce în cazul acestuia nu a intervenit o concediere efectivă, înscrisurile întocmite de instituțiile implicate în reorganizare - decizie de concediere și contract individual de muncă - fiind modalitatea în care din punct de vedere formal s-a realizat operațiunea de preluare a angajaților în cadrul Agenției.
Simplul fapt la menționării acestor compensații în decizia de concediere nu poate fi considerat ca obligație valabilă, întrucât această decizie nu este un contract, pentru a se bucura de forța juridică a convențiilor, astfel că nici din acest punct de vedere pretențiile formulate nu sunt fondate.
Referitor la invocarea în cererea de recurs a jurisprudenței altor instanțe, Curtea notează că aceasta nu are valențe de izvor de drept, nefiind obligatorie decât dezlegările pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le face prin deciziile pronunțate în recurs în interesul legii, or, în speță, nu a fost pronunțată o atare decizie.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de reclamantul
T. D. împotriva Sentinței civile nr. 12671 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
cu opinie separată în sensul admiterii recursului
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: E. B.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând recursul declarat de reclamantul T. D., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, consider că acesta este fondat
, pentru următoarele considerente:
Astfel, prin decizia nr.67/_
, reclamantul T. D. a fost concediat de către Administrația N. a Î. F. R.A.
, începând cu data de_
, în temeiul disp.art.65 din Codul muncii, pen tru desf iinț are a loculu i s ău de mun c ă,
ace as tă d ec iz ie, emi să conform art.74 d in Codul muncii rep ublicat , producându-ș iefectele, în temeiul disp. ar t.75 d in acel aș i cod "de l a d ata co mu n ic ăr ii e i s al ar iatulu i";.
Prin considerentele sentinței recurate, chiar prima instanță a constatat că salariatul reclamant a fost pus de către angajatorul său, Administrația N. a
îmbunătățirilor F. R.A., în situația de a-i fi comunicată încetarea raporturilor de muncă, stabilindu-se chiar prin aceeași decizie, la punctul 2, că va beneficia de o compensație echivalentă cu șapte salarii de bază, prevăzută de art.12 alin.3 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2009-2010 la nivelul A.N.I.F.";din cheltuielile administrației";.
În conformitate cu prevederile art.12 alin.3 din Contractului Colectiv de Muncă la nivel de A.N.I.F.-R.A. pe anii 2009-2010, valabil la data concedierii salariatului, "La concedierea colectivă, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă, astfel:
Vechime în sector mai mică de 3 ani, 3 salarii de bază Vechime în sector mai mare de 3 ani, 7 salarii de bază.".
Prin întâmpinările formulate, chiar agenția intimată susține că reclamantul
"…a fost concediat colectiv ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G.82/_ privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare și că "… a primit preavizul și Decizia de concediere în temeiul art. 65-68 din Codul Muncii, republicat, determinat de desființarea locului de muncă și a postului, din motive fără legătură cu persoana salariatului.";
De asemenea, tot intimata, prin întâmpinare, recunoaște valabilitea convenției colective ale cărei clauze au fost invocate de către reclamant și care au fost reținute de către prima instanță.
Potrivit art.229 alin.4 din Codul muncii republicat, contractele colective de
muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părți lor";, iar
potrivit art.148 alin.1 din Legea nr.62/2011, executarea contractului colectiv de
muncă este obligat orie pentru părți. Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin
contractul colectiv de muncă atrage ră spunderea părților care se fac vinovate de
aceasta.
Având în vedere această situație de fapt, din care rezultă că realmente
reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă nr.25/_, fiind obligat
să se prezinte la un nou concurs pentru angajarea în cadrul noii unit ăți, chiar dacă
chiar intimata susține că este de fapt succesoare în drepturi și obligații a fostei
administrații, precum și dispozițiile legale aplicabile, apreciez că soluția în prezenta
cauză nu putea fi decât aceea de admitere a acțiunii reclamantului.
Astfel, nu se poate reține că un anga jator este liber să concedieze întreg
personalul unei instituții, să desființeze toate locurile de muncă dintr -o instituție,
cu prilejul oricărei reorganizări, eventual, cu ocazia oricărei modificări a denumirii
instituției,
întrucât, potrivit art.24 lit.a din Carta socială europeană revizuită
, pentru concedierea salariaților trebuie să existe în mod necesar un motiv întemeiat, iar Organizația Internațională a Muncii
a statuat că lucrătorul nu va fi concediat fără să existe un motiv valabil de concediere, legat de aptitudinea sau conduita acestuia sau bazat pe necesitățile de funcționare a întreprinderii, prin urmare, trebuie să
existe o imposibilitate obiectivă, reală, de continuare a r aporturilor juridice de
muncă dintre părți.
Odată ce a fost stabilit un succesor pentru fostul angajator, acesta se va subroga în drepturile și obligațiile angajatorului cedent, acestă situație neputând constitui, în sine, un motiv valabil de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Probabil Administrația N. de Îmbunătățiri F. R.A. a avut în vedere pentru concedierea tuturor salariaților în temeiul art.65 din Codul muncii, astfel cum menționează și în cererea de recurs, doar faptul că a fost decisă de către Guvern desființarea acestei unități
.
Chiar și în această situație însă, la data emiterii deciziei de concediere, _ ,
aceasta nu ar fi putut fi o cauză de concediere , ci de încetare de drept a contractului
ind iv idu al de munc ă, în te me iul ar t.56 al in.1 l it. a d in Co dul muncii republicat,
aplicabile în situația " dizolvării ang ajatorului persoană jurid ică, de la d ata la c a re
angajatorul și-a încetat existența, conform legii";, d ac ă, des igur un itate a desf iinț ată
nu ar f i avu t un s uc cesor, c are s ă -i preia patrimoniul, precum ș i to ate drep tur ile ș i
obl ig aț iile d in con tr ac tele de ja înche iate, as tf el cu m s -a în tâmp l at în c auz ă .
Dacă și în cazul transferului de întreprindere este interzisă concedierea
angajaților, în exclu sivitate pentru aces t motiv, cu atât ma i mult în cadr ul u nei
reorganizări a întreprinderii, fără intenții de încetare în totalitate a activității
acesteia, apare ca f iind lipsită de logic ă desființarea tutur or locurilor de mun că
existente anterior.
Astfel, conform art.173 alin.3 din Codul muncii republicat, transferul
întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia nu poate constitui motiv de
conced iere ind iv idu al ă s au colec tiv ă de c ătre ceden t or i de c ătr e ces ion ar .
Aceleași prevederi le regăsim ș i în Lege a nr.67/2006, c are, l a ar t.7 , stabilește
că: "Transferul într eprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora nu poate
constitui motiv de concediere individuală sau colectivă de către cedent sau de către
cesionar.";
De asemenea, art.173 alin.2 din Codul muncii republicat, prev ede că drepturile
și obl ig aț iile ceden tul u i, c are decurg d in tr -un con tr ac t s au r apo r t de munc ă ex is ten t l a
data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.
Prin urmare, factorul decident al concedierii trebuia să stabilească în mod
expres care sunt locurile de muncă ce sunt vizate efectiv de reducerea de personal,
în urma reorganiză rii, pe care să le comunice din tim p salariaților și ch iar
reprezentanților acestora, să organizeze concurs pentru sel ectarea persoanelor ce
ocupau posturi de aceeași natură cu cele ce u rmau să fie desființate doar în acele
situații în care se i mpunea, iar restul personalului trebuia preluat de către n oua
entitate, ca succesoare în drepturi și obligații a structurii anterioare, în temeiul
contractelor de muncă ce existau la data reorganiz ării.
Semnificativ pentru nesiguranța, contradicțiile existente în cadrul raționamentului recurentei este faptul că aceasta, pe de o parte, consideră că angajatorul cedent a procedat în mod corect și legal concediindu-l pe intimat, însă, pe de altă parte, apreciază că numai în privința obligației sale de a-i plăti reclamantului compensații potrivit contractului colectiv de muncă, acesta a fost de fapt "preluat"; de către agenție, în calitate de succesoare în drepturile și obligațiile fostului angajator.
Ori, pentru a fi "preluat";, trebuie să mai exiști în calitate de salariat, să mai ai un contract individual de muncă în ființă, cu toate drepturile garantate de legislația muncii, care nu pot fi mai puține doar pentru că este vorba despre o instituție de stat, ci, din contră, ar trebui să fie cu mai multă atenție protejate.
În speță însă, fostul angajator a acordat reclamantului preaviz începând cu data de_, fila nr.5 dosar de fond, l-a concediat, iar agenția intimată a constatat tocmai că, pierzând drepturile sale de salariat, recurentul trebuie să susțină un nou concurs de angajare, la care acesta a participat, fiindu-i încheiat
ulterior un nou contract individual de muncă la data de_, doar după ce a fost supus fără temei legal, la o nouă verificare a aptitudinilor profesionale și presonale, în temeiul art.29 și 30 din Codul muncii republicat.
Oprindu-ne chiar la dispozițiile art.30 din Codul muncii republicat,
concursurile sau examenele sunt obligatorii în cazul angajării în instituții publice
d ac ă ex is tă pos tur i v ac an te, or i, în s itu aț ia în c are lege a d isp une c a nou a en titate s ă
"pre ia person alul";, ace as ta pre ia drep tur i ș i obl ig aț ii d in con tr ac te ind iv idu al de
mu nc ă în v igo are, ce e a ce imp l ic it înse amn ă c ă nu ex is tă n ic i p os tur i v ac a nte.
De altfel, și în H.G. nr.286/2011 se reglementează procedura de concurs/examen a personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, dar pentru a fi ocupate posturi vacante sau pentru a promova în grade sau trepte profesionale, ori, în speță, nu se poate considera că, prin reorganizarea și restructurarea A.N.I.F. R.A. posturile tuturor salariaților care le-au ocupat anterior în mod legal, ar fi devenit vacante și că era necesară supunerea tuturor salariaților la procedura de concurs/examen, pentru a rămâne pe post.
Desigur, fiind vorba despre o instituție publică, salariatul recurent a susținut un concurs la angajarea sa, activitatea acestuia a fost evaluată periodic de către angajator și trebuie să existe motive legale obiective pentru ca, în cursul executării contractului de muncă, să fie organizat un nou concurs/examen pentru ca salariatul să-și mențină practic același post.
Analizând susținerile pârâtei A. N. A Î. F., acestea sunt dominate de argumente contradictorii privitoare la "concedierea"; și "preluarea"; reclamantului, în calitate de salariat.
Este real faptul că art.14 din O.U.G.nr.82/_ privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare prevede expres faptul că: "Personalul angajat în cadrul Administrației Naționale a îmbunătățirilor F., care se desființează, se preia de către Agenție, în limita posturilor prevăzute la art. 1",
dar nu aceasta este modalitatea în care s-a acționat în speță, întrucât salariaților
nu li s-a menținut contractul de muncă.
"Preluarea"; înseamnă de fapt o modificare de angajator în cadrul aceluiași
contract, prin subrogare în drepturile și obligațiile angaj atorului cedent, deci o
modificare a raportului juridic de muncă și nu o încetare a a cestuia.
Mai trebuie menționat că, deși prin întâmpinare se susține că "Administrația
N. a îmbunătățirilor F. - R.A. s-a desființat la data de_ …";, din actele dosarului rezultă că această regie a fost r adiată din registrul c omerțului abia la data
de_, în baza rezoluției judecătorului delegat nr. 586485/_, după data la care s-au solicitat parțial fonduri pentru plata compensațiilor de concediere, care
au și fost achitate unor salariați la data de 11 a prilie 2012.
Mai mult, recurentul a mai invocat faptul că, prin măsura dispusă și neplata
compensațiilor la concediere, a suferit de fapt o discriminare față de ceilalți foști
colegi, care au fost c oncediați, nu au reu șit sau nu s -au mai prezentat la concurs și,
căutându-și în termenul de preaviz un alt loc de muncă, s -au angajat ulterior în
alte instituții, dar au păstrat și compensațiile băneșți ce le -au fost plătite conform
aceluiași contract co lectiv de muncă, în cadrul aceleiași con cedieri, de către acel ași
angajator.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere faptul că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea reclamantului, consider că, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc. civilă, se impunea admiterea recursului declarat de reclamantul T. D., modificarea în tot a sentinței recurate și admiterea acțiunii reclamantului, cu obligarea pârâtei la plata compensațiilor la concediere stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil.
Judecător,
Red./Tehnored.:C.M..
C. M.