Decizia civilă nr. 396/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 396/R/2013

Ședința publică din 11 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.

GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. J. C. împotriva sentinței civile nr. 9517 din 20 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat S.

L. AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI P. C. EAN,și pe pârâta intimată Ș. S. C. DE R. ȘI DP E. I. C., având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri, iar la a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat S. L. al Învățământului P. C., avocat G. Patricia, lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate. Nu solicită obligarea pârâtului recurent la plata

cheltuielilor de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 9517 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul S.

L. AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI P. C. EAN în numele și pentru membrii de sindicat P. - A. M. și PENTRENCIU A. în contradictoriu cu pârâții Ș.

S. C. L DE R. ȘI DP E. I. C. C. -N. și C. J. C.

A fost obligată pârâta Ș. S. C. L DE R. ȘI DP E. I.

C., în calitate de angajator pentru cei reprezentați de reclamant, la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea

Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat reprezentați, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu data de 01 martie 2009, până la data de 31 decembrie 2009 pentru membrul de sindicat P. - A. M. și începând cu 01 iunie 2009 și până la 31 decembrie 2009 pentru membrul de sindicat P. A., sume ce vor fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții C. J. C. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Reclamanții au avut calitatea lor de cadre cu funcții didactice și didactice auxiliare în perioada_ -_, respectiv_ -_, astfel cum rezultă din adeverințele eliberate de angajatori.

Asupra cadrului legislativ care reglementează materia, instanța reține că prin dispozițiile O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit.b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.

Ordonanța nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.

Ulterior, prin, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament .

Prin Decizia nr. 1221/_ publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a OUG 136/2008, Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.

După declararea neconstituționalității OUG 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care a fost

modificată denumirea O.G. nr.15/2008, prin art. I pct.2 și 3 și au fost reduse în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008.

Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, publicată în M.O. - Partea I, nr.464/6 iulie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală.

Totodată, prin Decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din

O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .

Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din

O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța a reținut că întrucât modificările aduse

O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu- și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.

Tribunalul a observat în același timp că Guvernul, în loc să pună de acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992, a procedat la emiterea unor noi ordonanțe de urgență (nr.31/2009 și 41/2009) cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale.

În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern

O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, tribunalul a considerat că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr.221/2008.

De asemenea, mai reține instanța că potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.

Totodată, instanța a reținut jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate consacrat în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Astfel, reclamanții dețin un bun în sensul Convenției, în sensul de valori patrimoniale, inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său, dreptul lor fiind

consacrat de un act normativ în vigoare. De asemenea, reclamanții sunt beneficiari ai dispozițiilor O.G. nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008 și în această calitate pot pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale. Această "speranță legitimă"; a reclamanților își găsește justificarea și în numeroasele modificări legislative prin intervenția Guvernului, care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ (Străin și alții împotriva României, nr.57.001/00, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie 2005, Păduraru împotriva României, Podeanu împotriva României, R. împotriva României). Totodată, prin numeroasele modificări legislative a căror neconstituționalitate a fost declarată succesiv de instanța de control constituțional, s-a produs o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea drepturilor salariale.

În lumina aceleiași jurisprudențe, tribunalul a reținut că pentru ca o ingerință să fie socotită în conformitate cu dispozițiile art. Prot.1 la Convenție, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să fie impusă de o cauză de utilitate publică și, nu în ultimul rând, să fie proporțională cu scopul legitim urmărit, în sensul de a păstra un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu împotriva României).

În speță, se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament.

În acest context, văzând și dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția României, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului care constituie o garanție a respectării drepturilor conferite particularilor.

Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 31 ianuarie 2009, respectiv 6 februarie 2009 și până la data de 31 decembrie 2009.

În speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul a reținut că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.

Pentru toate considerentele expuse, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, astfel că a admis acțiunea formulată reclamantul S. L. AL INVATAMANTULUI P. C. EAN pentru membrii de sindicat P. - A. M. și PENTRENCIU A. în contradictoriu cu pârâții Ș. S. C. L DE R. ȘI DP E. I. C. și C.

J. C. și a obligat pârâta de rândul 1 Ș. S. C. L DE R. ȘI D.

P. E. I. C., în calitate de angajator pentru cei reprezentați de reclamant, la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre

drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu data de 01 martie 2009, până la data de 31 decembrie 2009 pentru membrul de sindicat P. - A. M. și începând cu 01 iunie 2009 și până la 31 decembrie 2009 pentru membrul de sindicat P. A., sume ce vor fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.

De asemenea, instanța a obligat pârâtul C. J. C. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.

S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. J. C.,

solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia și respingerea acțiunii formulată de reclamant ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivare pârâtul a arătat că temeinicia excepției invocate rezultă din cuprinsul următoarelor dispoziții legale, în vigoare până la data de_, respectiv art. 7 alin. 3 și 167 din Legea învățământului nr.84/1995, art. 48 alin. 1-4 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările și completări le ulterioare, abrogat de art.361 din Legea 1/2011 la data de 9 februarie 2011:

Având în vedere faptul că fondurile salariale sunt asigurate din bugetul de stat, consideră că instituția pârâtă nu poate fi chemată în judecată pentru a răspunde de modul în care suma distribuită prin bugetul de stat pentru salarizare este administrată, respectiv pentru modul în care sunt ca1culate salariile cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar și administrativ, C.

J. C. neavând atribuții în acest sens.

S-a mai precizat că sunt nelegale reținerile instanței de fond privind obligația la plata salariului ca element principal al contractului individual de muncă - obligație ce ar reveni subscrisului recurent, raportat la faptul că între C.

J. C. și personalul din învățământ nu există raporturi de muncă. Raporturile de muncă sunt stabilite între salariați și unitățile unde aceștia sunt încadrați și se desfășoară cu respectarea prevederilor legale, iar încălcarea de către una dintre părți a obligațiilor ce revin atrage răspunderea juridică a acesteia. Deoarece între C. J. C. și personalul din învățământ nu există raporturi de muncă, nu poate fi angajată răspunderea juridică a instituției, cu atât mai mult cu cât acesta nu este răspunzător de încadrarea în gradul de salarizare și calculul salariilor personalului didactic. Cadrele didactice și personalul auxiliar și administrativ sunt angajații unităților de învățământ, care au personalitate juridică. Unitățile de învățământ sunt subordonate M. ui Educației, Cercetării și Inovării prin intermediul Inspectoratelor Școlare, așa cum prevedea Legea învățământului nr.84/1995.

Invocând dispozițiile H.G. nr.2192/2004 recurentul a arătat că plata retroactivă a drepturilor salariale solicitate de reclamant începând cu data de _

, respectiv_ nu se poate realiza întrucât în bugetul județului pentru anul 2009, nu au fost prevăzute sume care să fie alocate în acest sens și nu au existat solicitări și documente justificative din partea reclamantului care să fie depuse la

C. J. C. pentru a putea solicita includerea acestora în buget.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

Prin motivele de recurs invocate de pârât, acesta a înțeles în esență să critice hotărârea instanței de fond invocând lipsa calității procesuale pasive în ceea ce privește obligația de a aloca fondurile necesare plătii drepturilor salariale în favoarea reclamantelor.

Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 167 al. 19 din Legea nr. 84/1995 republicată (în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile salariale în cauză), "finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale unităților de învățământ special se asigură din bugetul consiliului județean, respectiv al sectoarelor municipiului B., și din bugetul de stat";, dispoziție legală care se reia prin art. alin. (3) din H.G. nr. 2192/2004 privind aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de Învățământ preuniversitar de stat.

Prima instanță a apreciat că reclamantele sunt îndreptățite la plata diferențelor salariale cuvenite, potrivit dispozițiilor Legii nr. 221/2008, drepturi de care au fost lipsite în mod nejustificat, or Curtea reține astfel că aceste dispoziții legale trebuiau să fie avute în vedere și de către consiliile județene în fundamentarea deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului special.

Astfel, nu se poate reține că recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantelor de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.

Curtea mai constată faptul că recurentul nu a fost obligat la calculul sau plata salariilor direct către reclamanți, astfel încât nu pot fi reținute motivele de recurs prin care se invocă faptul că nu există raporturi juridice de muncă între reclamanți și consiliul local.

Acesta a fost obligat doar să ia măsuri pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce se cuvin personalului din învățământ potrivit dispozițiilor Legii nr. 221/2008.

De asemenea, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.

Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamante nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.

De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă dreptului de natură salarială al reclamantelor care are caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.

Așadar, critica pârâtului recurent cu privire la faptul că sumele pretinse nu au fost prevăzute în buget, nu poate justifica apărarea acestuia și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamantelor, pârâtul având obligația de a finanța cheltuielile instituțiilor de învățământ special potrivit art. 167 alin. 19 din Legea nr. 84/1995, în vigoare la data la care s-a născut dreptul la acțiune.

Așadar, în mod just s-a apreciat de către tribunal ca fiind fondată cererea de obligare a C. J. C. la alocarea fondurilor necesare plății diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru salariații reprezentați în prezenta acțiune de către sindicat.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.

J. C., în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. J. C. împotriva sentinței civile nr. 9517 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

L. D.

S.

D.

D.

G.

GREFIER,

C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./ _

Jud.fond: R. -M. V.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 396/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă