Decizia civilă nr. 2240/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2240/R/2013
Ședința publică din data de 30 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. M. Z. și C. LOCAL Z. împotriva sentinței civile nr. 5525 din 5 noiembrie 2012 a Tribunalului S.
, pronunțate în dosar nr._, privind și pe reclamanta LS DIN ÎNVĂȚĂMÂNT S., precum și pe intimata pârâtă Ș. G. "I. M. "; Z., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 26 aprilie 2013 reclamanta intimată a transmis prin fax la dosarul cauzei întâmpinare.
Instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5525 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ui M.
Z., și a C. ui Local Z., excepții invocate de aceste parate.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta LS DIN ÎNVĂȚĂMÂNT S. - în numele membrilor de sindicat: A. Ana M., Bîrjac Cornelia, Biro Judit, Briscan V., C. D. I., Csiki Hajnal, Ciunt Florentina, Ciupe M. Stela, Cosma G., Covaci S. M., Csapo M., C. Adela, Deak Erzsebet, D.
A., Eperjesi Noemi, Gal Ecaterina, Gâlgău M. L., Ghile Aurelian, Gordan V.
, Gutman Larisa S., I. A., Komaromi Judit, K. T., Macelar L., Martin
M., Mateoc Floare, Meleg E., M. Ștefan, N. Cornelia, Niste Florin, Oniț R.
, Păun E., Panzar Eugen, Pocol Janeta, P. escu G., Rozsa Etelca, Sabou Chirti
M., Sabou M., Santamarean Lia, S. Comănescu Constanța, Știrb R. Florica,
SA, Szasz Ecaterina, Șandor M., Ștefan Mircea, Șteț Lidia, Sut A. Otilia, T. Adela, Tomole I., Tolole I., Turdean Katalin, Ț. C., Varga Manuela, Varsanyi Sarolta, Vida Zoltan, V. M., V. Zsuzsanna, Criste A., Damian A., Duma
V., Pușcaș R., Souca M., Terec E., N. Seres Julia în contradictoriu cu pârâții Ș. G. "I. M. "; Z., C. LOCAL Z. și P. M. Z. - INSTITUȚIA P. UI, și în consecința au fost obligați pârâții la aplicarea coeficientului de multiplicare de 1 în cuantum de 400 lei ca baza de calcul a
drepturilor salariale ale reclamanților, iar pârâtele sa plătească reclamanților drepturile salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate cu coeficientul de multiplicare 1 în cuantum de 400 de lei și cele efectiv încasate, pentru perioada_ -_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație defalcat pe fiecare luna, calculat de la data scadentei și pana la data plații efective.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 136,40 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. municipiului Z. și C. local Z., instanța a reținut că finanțarea unităților de
învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetului local, primarul are calitatea de ordonator principal de credite, instanța apreciază că legitimitatea procesuală pasivă a pârâtului
P. orașului Z. este conferită de art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 4 din OUG 22/2002 coroborate cu art. 167 din Legea nr. 84/1995, iar potrivit art. 167 din Legea 84/95 C. local este finanțatorul unităților de învățământ.
Potrivit art. 41 alin. 1 C.proc.civ., "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată";, iar art. 42 C.proc.civ. dispune că "persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate...";. Potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. local aprobă la propunerea primarului bugetul local, virările de credite, iar potrivit art. 167 alin. 2 și 4 din Legea 84/1995 finanțarea complementară se asigură din bugetele locale.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut ca membrii de sindicat reprezentați sunt angajați ai paratei de rândul 1 și nu au beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr. 15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.
Prin dispozițiile O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, decizia nr. 842/2 iunie 2009, decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la
data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330/7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de înalta Curte de C. și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța a reținut următoarele:
Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezenței legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că "în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezența lege. "
Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezența lege; sporurile prevăzute în anexele la prezența lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009";.
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009. Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioadă mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Însă, cum prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 înalta Curte de C. și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța apreciază că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la
31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei susmenționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice.
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
În baza art. 274 Cod Procedura Civilă, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 136,40, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL Z. și
P. M. Z.
, solicitând modificarea în parte a sentinței n sensul respingerii acțiunii față de aceștia și a-i exonera de plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat, în esență, că obligația de a asigura fondurile necesare acestor plăți revine M. ui Finanțelor P. e, deoarece cheltuielile cu salariile se asigură de la bugetul de stat, din cote defalcate din TVA, iar potrivit legii, calculul și plata acestor sume este de competența unităților de învățământ. Aceste sume nu fac decât să tranziteze bugetul local. În acest sens sunt invocate dispozițiile art. 48 alin. 1 și 4 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, care prevede:
"(1) Salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională ...
(4) Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual din hotărâre a Guvernului, după aprobarea legii bugetului de stat, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite";.
Aceeași concluzie se desprinde și din prevederile H.G. nr.1618/2009:
"art. 1 (1) Finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile, și alte drepturi salariale în bani ..... pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se face pe baza standardelor de cost pe elevi preșcolar.
(3) Finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin.l se asigură prin bugetele locale ale unităților administrative - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată";.
Așadar salariile, sporurile și alte drepturi salariale se suportă din fondurile alocate de la bugetul de stat, iar nivelul acestora se stabilește de către guvern prin mărirea sau micșorarea coeficientului de multiplicare.
Legea nr.11/2010 privind legea bugetului de stat pe anul 2010 stipulează:
"art.5 pct.(5) Finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, exclusiv învățământul special și centrele de resurse și asistență educațională, se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar, aprobate prin hotărâre a Guvernului";.
Art.5 pct. (7) Pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) și (4), cu excepția celor pentru plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, și contribuțiile aferente acestora, ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat, precum și pentru plata ajutorului social, autoritățile administrației publice locale alocă pe lângă sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată și sume din bugetele locale ale acestora.
Deci, prin legea bugetului de stat pe 2010, Guvernul a interzis autorităților publice locale să aloce sume din bugetul local pentru plata cheltuielilor cu salariile instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Conform H.G nr.2192/2004, art.16 "Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților
administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Privitor la plata în solidar a cheltuielilor de judecată în sumă de 136,40 lei, arată că recurenții sunt lipsiți de culpă procesuală, neputându-li-se reproșa o conduită nelegală care să fi avut ca rezultat prejudicierea reclamanților, neexistând din partea acestora un refuz de a nu îndeplini obligațiile ce le revin potrivit legii, adică de a vira banii primiți de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile personalului didactic către unitățile de învățământ.
Intimata LS DIN Î. S., în numele membrilor de sindicat, a formulat întâmpinare
, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței, cu cheltuieli de judecată.
S-a arătat, în esență, că în ceea ce privește calitatea procesuala pasiva a recurenților, aceasta rezultă din dispozițiile art. 167 din Legea 84/1995, art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, art. 16 și 28 din H.G. nr. 2192/2004, aliniatul 2 al art. 104, art. 106 al Legii nr. l/2011.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, apreciază că atâta timp cât pârâta a contestat dreptul reclamanților, solicitând respingerea acțiunii, devin incidente dispozițiile art. 274 C.proc.civ..
Pe fondul cauzei este făcut un istoric al prevederilor legale, a dispozițiilor Curții Constituționale a României și a dezlegărilor Înaltei Curți de C. și Justiție aflate în
legătură cu aplicarea Legii nr. 221/2008, concluzionându-se în sensul corectitudinii concluziilor tribunalului din cuprinsul sentinței.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin criticile de fond, recurenții arată că în condițiile în care nivelul salariilor din învățământul preuniversitar de stat se stabilește de către guvern prin mărirea sau micșorarea coeficientului de multiplicare, acțiunea nu putea fi admisă.
Or, o atare critică, deși întemeiată pe dispozițiile legale citate (art. 48 alin. 1 și 4 din Legea nr.128/1997, art. 1 din H.G. nr.1618/2009, art. 5 din Legea nr.11/2010) nu poate fi primită, întrucât tinde la răsturnarea interpretării obligatorii pentru
instanțe a prevederilor legale vizând salarizarea personalului din învățământul preuniversitar, dată prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 3/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, astfel cum sunt evocate în motivarea instanței de fond, redată mai sus, și a dezlegărilor date de Curtea Constituțională a României în cuprinsul deciziei nr. 877/2011 asupra singurei interpretări constituționale posibile a prevederilor art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010.
Se arată, în această decizie, că interpretarea din decizia în interesul legii nr. 3/2011 se impune și în cadrul operațiunii de aplicare a prevederilor art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010, prin care se prevede că "reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009";.
Ca atare, apar ca neîntemeiate motivele de recurs formulate sub acest aspect.
Pe de altă parte, se invocă imposibilitatea de a se aloca alte sume de către recurenți, decât cele avansate de la bugetul de stat, din cote defalcate din TVA, cu acest titlu, prin legea bugetului de stat pe 2010, Guvernul interzicând autorităților publice locale să aloce sume din bugetul local pentru plata cheltuielilor cu salariile instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2010 și prima parte a anului 2011, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art.
167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților
administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată, din punctul de vedere al reclamanților.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ- teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurenților este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, consiliul local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele
locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s- a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de
stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii recurenților, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Prima instanță a dispus obligarea pârâților recurenți la plata drepturilor salariale neachitate, fără a distinge după cum obligația acestora legală este de a plăti în ce privește unitatea de învățământ angajatoare și respectiv de a aloca sumelor necesare pentru plata drepturilor, în ce-i privește pe recurenți, conform celor ce preced. Ca urmare, Curtea va admite recursul doar sub acest aspect, modificând în parte sentința în sensul că obligația pârâților C. LOCAL AL M. Z. și P.
M. Z. vizează asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate către unitatea de învățământ pârâtă, iar nu direct plata acestor sume către reclamanți.
Prin obligarea la alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor se înțelege efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
În acest sens, se reține specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Faptul că nu au fost până în prezent aprobate fonduri de la bugetul de stat pentru achitarea drepturilor salariale litigioase nu poate conduce la modificarea sentinței atacate. Aceste aspecte privesc în fapt procedura de alimentare a bugetului local, din care se fac în final plățile pentru asigurarea salariilor cadrelor didactice. Or, acest aspect poate fi invocat în cadrul derulării raporturilor dintre recurenți și autoritățile care alimentează bugetul local, pentru a se solicita alocarea de fonduri în scopul asigurării sumelor necesare acoperirii plăților dispuse de instanță. Nu se diminuează însă participarea recurenților la raporturile juridice care, potrivit celor ce preced, întemeiază calitatea lor procesuală pasivă, nici semnificația juridică a acestor
raporturi: altfel spus, recurenții rămâne a fi obligați la alocarea fondurilor bănești necesare plății sumelor restante datorate în favoarea unității de învățământ, potrivit competențelor legale la care s-a făcut referire mai sus.
Ultima critică din recurs vizează obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care arată că nu au culpă în nealocarea și neachitarea drepturilor salariale litigioase.
Or, se constată că recurenții s-au opus la admiterea acțiunii, prin întâmpinarea formulată la fond, iar pe de altă parte, în raport de considerentele dezvoltate în cele ce preced, acești recurenți reprezintă, cum s-a arătat, angajatorul în sens larg, adică statul, sub raport financiar, în ce privește salarizarea cadrelor didactice, astfel încât apare legală obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății, căzând în pretenții sub aspectul nealocării fondurilor îndestulătoare pentru plata drepturilor salariale în cuantum integral pentru reclamanți.
Având în vedere dispozițiile art. 274 C.proc.civ., ca și faptul că recursul este admis în parte, Curtea va obliga pârâții recurenți la plata parțială a cheltuielilor de
judecată aferente recursului, în favoarea intimatei LS din Învățământ S., în cuantum de 100 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ. și art. 10 și 14 din Codul muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite în parte recursul declarat de pârâții P. M. Z. și C. LOCAL Z. împotriva sentinței civile nr. 5525 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._ pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâții
M. Z. și C. LOCAL Z. la asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă pe recurenți să plătească intimatului reclamant suma de 100 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
T. D. C. G. L. D.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. P. R. a M. lena
GREFIER,
N. N.
