Decizia civilă nr. 3985/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3985/R/2013
Ședința publică din data de 15 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: I. T.
Judecători: N. M.
D. C. G. Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. L. M. împotriva sentinței civile nr. 10033 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta SC M. F. S. F., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă și reprezentanta pârâtei intimate, doamna avocat R. Stoinea cu
împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de 9 octombrie 2013, pârâta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Instanța procedează la comunicarea unui exemplar din întâmpinare cu reclamanta recurentă.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței atacate și reîncadrarea sa în muncă, cu cheltuieli de judecată la fond, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului, susținând pe larg motivele din întâmpinare, apreciind că în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 252 al.2 lit.c din Codul Muncii.
C U R T E A
asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea înregistrată la data de_, reclamanta B. L. M. a chemat în judecată pe pârâta S.C. M. F. S.R.L. și a solicitat anularea deciziei de concediere nr.1/_, repunerea în situația anterioară în sensul reintegrării în funcția deținută anterior concedierii, aceea de asistent farmacist, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă pe post, anularea actului adițional nr. 1/_ la contractul individual
de muncă de reducere a salariului, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în valoarea de 5000 lei precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că măsura modificării salariului este nulă, ca și decizia de concediere, întrucât în cuprinsul acesteia nu sunt cuprinse motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către reclamantă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, motivând că decizia este conformă prevederilor legale.
Prin sentința civilă nr. 10033 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._
, a fost respinsă acțiunea formulată și s-a luat act de renunțarea la petitul privind anularea actului adițional nr.1/_ .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Conform contractului individual de muncă nr. 2/_ reclamanta a fost angajata pârâtei pe o perioadă nedeterminată începând cu data de_ în funcția de asistent farmacist cu o normă întreagă de 8 ore pe zi/40 ore pe săptămână și cu un salariu lunar brut de 1525 lei.
La data de_ pârâta a emis actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă prin care în mod unilateral a redus salariul reclamantei de la 1525 lei la 1231 lei.
În ședința publică din_, reclamanta personal a renunțat la petitul privind anularea acestui act adițional, situație în care tribunalul a luat act de această renunțare în temeiul art.246 C.pr.civ. din 1865.
Prin decizia nr.1/_ pârâta a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei începând cu data de_ în temeiul art. 61 lit. a C. muncii, având în vedere nerespectarea în mod repetat a dispozițiilor conducerii societății: acordarea în mod repetat de medicamente pe datorie, deși s-a solicitat în mod expres ca achitarea produselor să se realizeze la momentul cumpărării acestora și efectuarea în mod repetat de comenzi de produse farmaceutice fără încunoștințarea și acordul conducerii societății, comportament neadecvat avut față de conducerea societății manifestată în mod repetat atât în prezența clienților cât și în prezența agenților de vânzări, comportament neadecvat față de clienți și necunoașterea dispozițiilor legale care a determinat distrugerea unei rețete compensate prin aruncare pe foc, deși era rețeta era valabilă și trebuia compensată de la C.A.S. Cluj.
Anterior emiterii deciziei, reclamanta a fost invitată pentru cercetarea disciplinară prealabilă pentru_ orele 12,00 la punctul de lucru.
În cursul desfășurării cercetării, a fost întrebată care sunt apărările pe care înțelege să le susțină. Răspunsul a fost că faptele sunt neadevărate pentru că nu pot fi probate și că va pleca atunci când va dori și nu când dorește angajatorul.
Potrivit art.252 alin.2 lit.c C. muncii, sub sancțiunea nulității absolute în decizie se cuprind în mod obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
În cazul de față, afirmațiile reclamantei nu sunt apărări formulate de către salariată la acuzele făcute de către angajator, ci simple afirmații, deci pârâta nu avea ce să scrie în conținutul deciziei cu privire la respectarea cerinței legale.
În această situație, decizia contestată este legală, iar reclamanta nu este îndreptățită să fie repusă în situația anterioară și nici să primească despăgubirile solicitate. Daunele morale au fost respinse, întrucât nu există nicio dovadă la dosar din care să rezulte crearea unui prejudiciu moral. De asemenea, cheltuielile de judecată nu s-au impus întrucât pârâta nu a căzut în pretențiile reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta
, solicitând în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar - modificarea sentinței în sensul admiterii contestației formulate.
În motivare a fost invocată excepția nulității absolute a deciziei de concediere pentru încălcarea prevederilor art. 252 al. 2 lit. c Codul Muncii, or se impunea ca instanța să analizeze legalitatea deciziei, care prevalează examinării temeiniciei acesteia. Instanța nu a făcut o analiză temeinică sub acest aspect iar motivarea instanței nu este susținuta de nici o probă.
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a arătat că procesul verbal de cercetare disciplinară nu a fost încheiat la_, ci ulterior, acesta fiind și motivul pentru care nu l-a semnat, iar apărările efective au fost susținute de către recurentă, dorind rezolvarea situației întrucât știa că nu are nici o culpă.
Concedierea a fost premeditată, dovadă fiind angajarea la aceeași dată a numitei Martin D., ce apare ca semnatara a procesului verbal de cercetare disciplinară, în condițiile în care nu a fost prezentă la cercetarea disciplinară (dovada faptul ca prezența acesteia nu a fost menționată în cuprinsul Procesului Verbal privind cercetarea disciplinară, din data de_ ).
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a invocat nulitatea absolută a deciziei de concediere raportat la faptul că și-a fundamentat acuzațiile pe un regulament al unei alte societăți, încălcându-se astfel prevederile art. 252 al. 2 lit. b Codul Muncii care prevede că "sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de către salariat";, or existau mai multe Regulamente interne, două dintre acestea (aproape identice ca și conținut, diferind doar ultima filă și la care se face referire în cuprinsul deciziei de concediere) aveau ștampila societarii M. F. aplicată peste ștampila unei alte societăți; regulamentul intern nu este efectiv aplicabil angajaților S.C. M. F. S.R.L., decizia de concediere fiind lovită de nulitate absolută.
Instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fără a administra probe, omițând să se pronunțe asupra încuviințării probei cu interogatoriul și probei cu martori, solicitate prin acțiunea introductivă, în condițiile în care recurenta nu a renunțat la probele solicitate.
Deși recurenta a învederat instanței că nu se face vinovată de săvârșirea nici unei abateri grave sau repetate, aceste aspecte nu au fost cercetate de către instanță, aspectele pe larg expuse în cuprinsul contestației fiind reiterate și susținute în continuare, în sensul că a avut un comportament exemplar, dând dovadă de un real profesionalism în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, dovadă fiind și caracterizările privind atitudinea și comportamentul asistentei, extrase din caietul de reclamații aparținând S.C. M. F. S.R.L.
A respectat întocmai prevederile Legii 266/2008 a farmaciilor și tocmai acest fapt nu a fost agreat de reprezentanta societății, care neavând formare profesională în domeniu nu avea competență în evaluarea angajatei, competență care ar fi revenit farmacistului șef.
Raportat la prevederile art. 272 Codul Muncii, în litigiile de muncă sarcina probei aparține angajatorului, ori nu exista nici o probă încuviințată de instanță și administrată care sa susțină și să certifice susținerile angajatorului, în ceea ce privește motivele pentru care a fost concediată salariata.
Prin întâmpinare, pârâta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată
.
În motivare susține că reclamanta nu a formulat nici o apărare pentru abaterile imputate, limitându-se la a preciza că faptele nu pot fi probate, și că va pleca atunci când va dori.
Procesul-verbal privind cercetarea disciplinară nu a fost contestată de către reclamanta-recurentă și face parte integrantă din decizia de concediere atacată.
Dovedirea faptelor imputate de către angajator reprezintă un aspect care excede cadrul cercetării disciplinare. Scopul cercetării este de a permite angajatului să își exprime apărările raportat la faptele imputate de către angajat.
În măsura în care, cu ocazia cercetării, angajatul nu formulează apărări, ci doar chestiuni de fapt, care exced obiectului cercetării disciplinare, decizia de concediere nu poate fi atacată pentru că nu cuprinde motive de înlăturare a apărărilor. Recurenta nu se poate prevala un fapt al său, pentru sancționarea cu nulitate a deciziei de concediere.
Recurenta are un comportament duplicitar. Pe perioada de probă conduita reclamantei a fost exemplară, motiv pentru care s-a și încheiat asigurarea profesională pentru aceasta pentru 1 an și s-au suportat costurile pentru pregătirea profesională continuă a acesteia. Imediat ce a expirat perioada de probă reclamanta și-a schimbat comportamentul, devenind agresivă verbal atât cu conducerea societății, cât și față de clienți, cu un comportament neadecvat.
Conducerea a încercat repetat aplanarea situației tensionate, pentru desfășurarea în condiții normale a activității, recurenta refuzând orice încercare.
Raportat la solicitarea de casare a sentinței și trimitere a cauzei spre rejudecare, arată că reclamanta nu a solicitat administrarea altor probe, cu excepția înscrisurilor pe care le-a depus la dosar, arătând expres că "nu are alte cereri în probațiune de formulat";.
Recurenta-reclamantă s-a opus administrării probei testimoniale solicitate de către intimată Marting D. M. și P. F. Teofil, deși susține în recurs că Marting D. M. nu a fost prezentă la cercetarea disciplinară. Dacă ar fi fost adevărate susținerile reclamantei recurente, cu siguranță aceasta nu s-ar fi opus administrării acestei probe.
În cuprinsul deciziei de concediere atacate se prevede expres că a fost emisă în temeiul art. 4 alin.5 și 15, art. 7, art. 8, art.9 din Regulamentul de ordine interioară, și art. 2.1, art.3.2, art.4.1 din Fișa Postului.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii contestației formulate împotriva deciziei de concediere, cu consecințele indicate de art. 80 Codul muncii.
Se constată, în acest sens, că în mod eronat a apreciat prima instanță că ar fi fost îndeplinite condițiile legale stipulate de art. 252 alin. 2 Codul muncii, sub aspectul precizării motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatului în timpul cercetării disciplinare.
Tribunalul a apreciat că afirmația reclamantei din timpul cercetării disciplinare cum că "acestea sunt neadevărate pentru că nu pot fi probate"; nu ar putea fi interpretată ca o apărare producătoare de efecte juridice, deci formulată în sensul dat de art. 252 acestui termen, ci o simplă afirmație.
Curtea notează că prin afirmația supusă interpretării, angajata a contestat practic realitatea faptelor care i-au fost imputate. Arătând că nu pot fi probate faptele pentru care a fost cercetată disciplinar, angajata a făcut o aplicare neintenționată, dar oportună, a dispozițiilor art. 272 Codul muncii, care stipulează că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului. Evident că și în cazul sancționării abaterilor disciplinare, regula rămâne aceeași, în sensul că nu este suficientă afirmarea de către angajator și consemnarea într-un proces verbal și într-o decizie de concediere a anumitor fapte imputate angajatului, ci este necesar ca acestea, dacă nu sunt recunoscute în materialitatea lor de către angajat, să poată fi probate de către angajator. Prin urmare, prin indicarea lipsei probelor prin care angajatorul să poată dovedi
faptele care se impută angajatului cercetat, este formulată cu suficientă eficiență
juridică o apărare care necesită a fi înlăturată, de pildă, prin indicarea probelor de care se prevalează angajatorul în susținerea temeiniciei acuzelor disciplinare.
În cauză, această lipsă a indicării motivelor pentru care au fost apreciate ca neîntemeiate și apoi au fost înlăturate apărările angajatei se sancționează cu nulitatea absolută a deciziei de concediere, în aplicarea prevederilor art. 252 alin. 2 lit. c) Codul muncii.
Reținând incidența prevederilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., curtea va modifica sentința conform dispozitivului, obligând totodată intimata la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului, în cuantum de 750 lei - onorariu avocațial - în favoarea reclamantei, în temeiul art. 274 C.proc.civ. și ținând seama de măsura în care au fost încuviințate în final pretențiile reclamantei.
Se constată că nu au fost formulate critici prin cererea de recurs cu privire la modul de soluționare a petitului vizând plata daunelor morale, astfel încât sub acest aspect, practic, sentința nu a fost recurată, astfel încât vor fi menținute dispozițiile nerecurate ale primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta B. L. M. împotriva sentinței civile nr. 10033 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte contestația formulată de reclamanta B. L. M. în contradictoriu cu pârâta SC M. F. S. și în consecință anulează decizia de concediere nr. 1/_ de desfacere a contractului de muncă.
Dispune reintegrarea reclamantei pe funcția deținută anterior, aceea de asistent farmacist.
Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă pe post.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată parțiale aferente fondului, în cuantum de 750 lei în favoarea reclamantei.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
I. T. | M. | N. | D. C. G. |
GREFIER,
S. - D. G.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. P. U.
