Decizia civilă nr. 4076/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4076/R/2013
Ședința publică din data de 22 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL J. și P.
O. J. împotriva sentinței civile nr. 2510 din 20 mai 2013 a Tribunalului S.
, pronunțată în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată LS
D. ÎNVĂȚĂMÎNT S. și pârâtul intimat G. Ș. O. G. J., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, avocat S. M., în substituirea avocatului titular Ielciu Otilia, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 octombrie 2013, reclamanta intimată LS din Învățământ S. a transmis prin fax la dosar întâmpinare, împuternicirea avocațială a avocatului titular și nota de cheltuieli și dovada achitării acestora.
La data de 21 octombrie 2013, reclamanta intimată a depus la dosar și original aceste înscrisuri.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar delegația de substituire și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 136,4 lei în recurs, susținând pe larg motivele invocate în întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2510 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ui J. și a C. ui Local J., excepții invocate de aceste pârâte.
A fost admisă acțiunea precizata formulată de reclamanta LS | D. | |
ÎNVĂȚĂMÂNT S. - în numele membrilor de sindicat: F. V., B. | D. | , F. |
R., C. I., C. V. A, T. I. în contradictoriu cu pârâții: G. | Ș. | "O. |
G. "; J., C. LOCAL J. și P. O. J., și în consecința a fost obligată pârâta G. Ș. "O. G. "; la aplicarea coeficientului de multiplicare de 1 în cuantum de 400 lei ca baza de calcul a drepturilor salariale ale reclamanților, și obliga pârâtele să plătească reclamanților drepturile salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate cu coeficientul de multiplicare 1 în cuantum de 400 de lei și cele efectiv încasate, pentru perioada_ -_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație defalcat pe fiecare luna, calculat de la data scadentei și până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL J. și P. J. - INSTITUȚIA P. UI să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 136,40 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. orașului J. și C. local J., instanța a reținut că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetului local, primarul are calitatea de ordonator principal de credite, instanța apreciază că legitimitatea procesuală pasivă a pârâtului P. orașului J. este conferită de art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 4 din O.U.G. nr. 22/2002 coroborate cu art. 167 din Legea nr. 84/1995, iar potrivit art. 167 din Legea 84/95 C. local este finanțatorul unităților de învățământ ca atare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții P. orașului J. și C. local J. s-a respins ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că potrivit art. 41 alin. 1 C.proc.civ. "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată";, iar art. 42 C.proc.civ. dispune că "persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate...";. Potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. local aprobă la propunerea primarului bugetul local, virările de credite, iar potrivit art. 167 alin. 2 și 4 din Legea 84/1995 finanțarea complementară se asigură din bugetele locale. Așadar excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâților s-a respins ca neîntemeiată
Asupra fondului, instanța a reținut că membrii de sindicat reprezentați sunt angajați ai pârâtei de rândul 1 și nu au beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. nr. 15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.
Prin dispozițiile O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării
personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, decizia nr. 842/2 iunie 2009, decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330/7 alin. 4 C.proc.civ., dezlegarea dată de înalta Curte de C. și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța a redat conținutul dispozițiilor art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3 și art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009, întemeindu-se totodată și pe dispozițiile O.U.G. nr. 1/2010, art. 5 al. 1 și 6 din O.U.G. nr. 1/2010 și pe decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, ca și pe dezlegările date de Curtea Constituțională în deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
În baza art. 274 Cod Procedura Civilă, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 136,40, reprezentând cheltuieli de judecată.
Față de considerentele expuse, instanța a admis cererea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL J. și P.
O. J.
, solicitând casarea sentinței.
În motivare susține că drepturile salariale câștigate de personalul din învățământ sunt asigurate din bugetul de stat, mai precis din taxa pe valoare adăugată, potrivit art. 5 alin 3 lit. a și b din Legea nr. 5/2013 legea bugetului de stat pe anul 2013, care arata ca sumele defalcate din taxa pe valoare adăugata sunt destinate finanțării de baza pentru învățământul preuniversitar de stat pentru categoriile de cheltuieli prevăzute la art. 104 alin 2 din Legea nr. 1/2011 și plații sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi salariale pentru personalul din învățământul preuniversitar de stat.
Autoritățile locale sunt în imposibilitate să asigure din venituri proprii plata acestor drepturi.
De asemenea nu pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecata deoarece nu sunt în culpă. Rolul autorităților locale este de a transfera sumele cu aceasta destinație.
Banii pentru achitarea drepturilor salariale provin din sume defalcate din taxa pe valoare adăugata, sunt comunicați de către DGFP S., iar obligarea autorităților locale de a asigura fonduri cu aceasta destinație este imposibilă.
Prin adresa cu nr. 6692 din_ a Direcției Generale a Finanțelor publice
S. a fost repartizata suma de 293.000 lei sume defalcate din taxa pe valoare adăugata pentru plata drepturilor salariale câștigate prin hotărâri judecătorești. Pentru anul 2013 s-a prevăzut 10% din suma câștigată: în luna aprilie s-au acordat 5% iar în semestrul II se vor acorda 5%.
Rolul autorității locale este de a înscrie în bugetul local sume cu destinație speciala comunicate de către Direcția Generala a Finanțelor publice S. pentru efectuarea plaților destinate personalului din învățământ, și de a face deschideri de credite. Ca atare, C. local și Orașul J. prin Primar nu au calitate procesuală pasivă.
Intimata LS D. ÎNVĂȚĂMÂNTUL S., în numele membrilor de sindicat, a formulat întâmpinare
, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței, cu cheltuieli de judecată.
S-a arătat, în esență, că în ceea ce privește calitatea procesuala pasiva a recurenților, aceasta rezultă din dispozițiile art. 167 din Legea 84/1995, art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, art. 16 și 28 din H.G. nr. 2192/2004, aliniatul 2 al art. 104, art. 106 al Legii nr. l/2011.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, apreciază că atâta timp cât pârâta a contestat dreptul reclamanților, solicitând respingerea acțiunii, devin incidente dispozițiile art. 274 C.proc.civ..
Pe fondul cauzei este făcut un istoric al prevederilor legale, a dispozițiilor Curții Constituționale a României și a dezlegărilor Înaltei Curți de C. și Justiție aflate în legătură cu aplicarea Legii nr. 221/2008, concluzionându-se în sensul corectitudinii concluziilor tribunalului din cuprinsul sentinței.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Se invocă imposibilitatea de a se aloca alte sume de către recurenți, decât cele avansate de la bugetul de stat, din cote defalcate din TVA pe 2013.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2010 și prima parte a anului 2011, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată, din punctul de vedere al reclamanților.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurenților este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, consiliul local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost
pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii recurenților, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Prin obligarea la alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor se înțelege efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
În acest sens, se reține specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor
obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Faptul că nu au fost până în prezent aprobate fonduri de la bugetul de stat pentru achitarea drepturilor salariale litigioase nu poate conduce la modificarea sentinței atacate. Aceste aspecte privesc în fapt procedura de alimentare a bugetului local, din care se fac în final plățile pentru asigurarea salariilor cadrelor didactice. Or, acest aspect poate fi invocat în cadrul derulării raporturilor dintre recurenți și autoritățile care alimentează bugetul local, pentru a se solicita alocarea de fonduri în scopul asigurării sumelor necesare acoperirii plăților dispuse de instanță. Nu se diminuează însă participarea recurenților la raporturile juridice care, potrivit celor ce preced, întemeiază calitatea lor procesuală pasivă, nici semnificația juridică a acestor raporturi: altfel spus, recurenții rămâne a fi obligați la alocarea fondurilor bănești necesare plății sumelor restante datorate în favoarea unității de învățământ, potrivit competențelor legale la care s-a făcut referire mai sus.
Ultima critică din recurs vizează obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care arată că nu au culpă în nealocarea și neachitarea drepturilor salariale litigioase.
Or, se constată că, așa cum arată intimatul reclamant, recurenții s-au opus la admiterea acțiunii, prin întâmpinarea formulată la fond, iar pe de altă parte, în raport de considerentele dezvoltate în cele ce preced, acești recurenți reprezintă, cum s-a arătat, angajatorul în sens larg, adică statul, sub raport financiar, în ce privește salarizarea cadrelor didactice, astfel încât apare legală obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății, căzând în pretenții sub aspectul nealocării fondurilor îndestulătoare pentru plata drepturilor salariale în cuantum integral pentru reclamanți.
Având în vedere dispozițiile art. 274 C.proc.civ., ca și faptul că recursul este admis în parte, Curtea va obliga pârâții recurenți la plata parțială a cheltuielilor de judecată aferente recursului, în favoarea intimatei LS din Învățământ S., în cuantum de 136 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ. și art. 10 și 14 din Codul muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL J. și P.
J. împotriva sentinței civile nr. 2510 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei LS D. ÎNVĂȚĂMÎNT S. suma de 136 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
T. D. C. G. M. N.
GREFIER,
B.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. P. R. a M. lena
