Decizia civilă nr. 4156/2013. Contestație act. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4156/R/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: D. C. G. Judecători: I. T.
N. M. Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T.
C. "C. C. " SA împotriva sentinței civile nr. 10468/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul V. C. I., având ca obiect contestație act.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, doamna consilier juridic B. s Michaela cu împuternicire de reprezentare la dosar, lipsă fiind reclamantul intimat.
P. edura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și formulat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate alte cereri în probațiune sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii obligației pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
C U R T E A
asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul V. C.
I. a solicitat anularea deciziei nr.A1/522/_ emisă de pârâta SNTFC "C. C. "; SA, reintegrarea în funcția avută anterior și obligarea pârâtei la plata salariilor restante pentru perioada de la încetarea contractului de muncă și până soluționarea irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că a avut funcția de șef de tren la Stația C. -N. și având în vedere că a fost reținut 24 de ore prin ordonanța de reținere nr. 520/P/2011 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, pârâta i-a remis spre semnare actul adițional la contract individual de muncă, propunându-i-se schimbarea locului de muncă din șef de tren in muncitor necalificat, însă a refuzat să semneze acest act, întrucât este nelegal.
Pârâta a emis decizia atacată pornind de la prevederile art.4 și 28 din Legea nr. 22/1969, interpretând eronat aceste prevederi legale.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul are calitate de inculpat în dosarul penal nr. 20/P/2011 cu privire la
mai multe infracțiuni și dispunându-se mai multe măsuri, printre care și aceea de a nu-și desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
Prin decizia A1/1047/34/_ s-a anulat decizia contestată, astfel că petitul privind anularea deciziei atacate a rămas fără obiect., Reclamantului i s-a propus încadrarea in funcția de manevrant vagoane I, însă nu a acceptat.
În ce privește plata salariilor restante, pârâta a arătat că în conformitate cu art.3 (1) din decizia nr. A._, reclamantul urma să-și exprime consimțământul cu privire la noul loc de muncă oferit.
Prin sentința civilă nr. 10468 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._
, a fost respinsă ca rămasă fără obiect acțiunea și a fost obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 de lei cu titlu de onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin ordonanța de reținere nr. 520/P/2011 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov la data de_, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a reclamantului acesta fiind învinuit de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și asociere în vederea săvârșirii unor infracțiuni
Propunerea de arestare preventivă a reclamantului a fost ulterior respinsă. Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din data de _
s-a dispus față de reclamant măsura de a nu părăsi țara și de a nu exercita profesia sau meseria în exercitare căreia a săvârșit fapta pentru care s-au desfășurat cercetările.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din data de_ s-a dispus față de reclamant revocarea măsurii obligației de a nu părăsi țara.
Prin decizia nr. 11/522/_ reclamantului i s-a propus un alt loc de muncă și s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al acestuia pentru situația refuzului respectivului loc de muncă.
După cum rezultă din susținerile concordante ale părților în prezent pârâta a dispus anularea deciziei atacate prin prezenta acțiune.
Din moment ce însăși pârâta a dispus anularea deciziei atacate, prezenta acțiune a rămas fără obiect și a fost respinsă ca atare.
Cu toate acestea este importantă analiza valabilității deciziei atacate pentru a se determina culpa procesuală, și implicit îndreptățirea reclamantului la recuperarea de la pârâtă a cheltuielilor de judecată, fiind relevante din acest punct de vedere doar circumstanțele existente la data emiterii respectivului act, iar nu circumstanțe ulterioare emiterii sale, cum este ordonanța din data de _
.
Decizia atacată a fost motivată pe faptul că reclamantul nu poate să ocupe funcția de gestionar având în vedere că față de el s-a început urmărirea penală
pentru infracțiunile de dare și luare de mită și abuz în serviciu, făcându-se referire la prevederile art. 4 și 28 din Legea nr. 22/1969.
După cum arată însă în mod corect reclamanta, începerea urmăririi penale pentru aceste fapte determină doar imposibilitatea angajării unei persoane în această funcție și nu determină pierderea de către aceasta a funcției menționate în cazul în care angajarea s-a produs deja.
Acest lucru rezultă din faptul că art. 4 din Legea nr. 22/1969 stabilește distinct în ce situație o persoană nu poate fi gestionar (la alineatul 1), și în ce situație o persoană nu poate fi angajată în funcția de gestionar (la alineatul 2).
În consecință, în mod nelegal pârâta a dispus încetarea contractului individual de muncă al pârâtului în baza faptului că împotriva acestuia s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de luare sau dare de mită sau de abuz în serviciu.
În consecință, în speță, instanța a constatat că pârâta este cea care se află în culpă procesuală pentru declanșarea prezentului litigiu, întrucât aceasta este
cea care a emis decizia atacată determinându-l pe reclamant să introducă o acțiune de anularea acesteia
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta
, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii obligației la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare arată că nu pot fi imputate recurentei cheltuielile de judecată întrucât nu a pierdut procesul și nici nu a avut, în cursul derulării procesului, o atitudine care să fi determinat aceste cheltuieli.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ceea ce nu este cazul. Nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina recurentei.
Se reiterează că intimatul - reclamant are calitatea de inculpat în dosarul penal nr. 520/P/2011, alături de un personal extrem de numeros al recurentei, în care se efectuează cercetări având ca obiect principal infracțiuni de corupție, infracțiuni de serviciu, infracțiuni de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.
Ca atare a emis decizia contestată, care nu este o decizie de concediere, ci conform art.3 alin.(1) din decizie intimatul urma să "își manifeste expres consimțământul cu privire la noul loc de muncă oferit"; în acest sens recurenta întocmind actul adițional nr. Al/522/_ la contractul individual de muncă, urmând ca modificarea acestuia să se realizeze cu acordul intimatului.
Decizia contestată nu a produs efecte juridice, întrucât intimatul nu a semnat actul adițional astfel că, recurenta nu a putut proceda la modificarea locului și felului muncii și, implicit, nici a drepturilor salariale, intimatul beneficiind în continuare de acestea.
Intimatul-reclamant, la data promovării contestației avea cunoștință de faptul că această decizie nu a produs efecte juridice, întrucât a încasat aceleași drepturi salariale ca și anterior, astfel că decizia nr. Al/522/_, prin care a fost anulată decizia contestată, nu a reprezentat decât o formalitate de anulare a unui act care oricum nu a produs niciun efect juridic.
Atâta timp cât intimatul nu a fost concediat și nu i s-au modificat în niciun fel elementele contractului individual de muncă, manifestarea de voință a recurentei cu privire la anularea deciziei contestate a fost comunicată implicit intimatului-reclamant prin plata drepturilor salariale aferente funcției pe care acesta a deținut-o până la data de_ .
Mai mult, chiar intimatul reclamant, prin cererea, formulată la data de _
, specifică că deține funcția de șef de tren.
În concluzie nu este îndeplinită condiția culpei procesuale a recurentei.
Pe de altă parte, valoarea cheltuielilor, în cuantum de 500 lei, este nejustificat de mare în raport cu cele două criterii legale, respectiv: valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat, sens în care consideră că nu au fost respectate prevederile art. 132 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat.
Activitatea avocatului a presupus doar reprezentarea acestuia la două termene de judecată, iar speța nu conferă nici un grad de complexitate sau specializare a avocatului.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului în favoarea reclamantului.
Culpa procesuală, în condițiile în care până la finalizarea judecății în primă instanță, obiectul litigiului a încetat să existe, trebuie stabilită, a cum corect reține tribunalul, în raport de elementele existente la data promovării acțiunii.
Or, se constată că deși decizia contestată, nr. A1/522/_, a fost motivată eronat prin raportare la prevederile Legii nr. 22/1969 (cum corect reține tribunalul), considerându-se că reclamantul nu ar mai întruni condițiile legale date de acest act normativ pentru ocuparea funcției de gestionar, temeinicia acestei decizii subzistă în raport de un alt element, neavut în vedere de tribunal, dar subliniat prin motivele de recurs.
Este vorba despre ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din dosar nr. 520/P/2011 din_ (filele 33-36 dosar fond), prin care față de reclamant s-a impus respectarea obligației de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta, și anume aceea de șef tren.
Ca atare, deși la data emiterii deciziei contestate încă nu era dispusă obligația reclamantului de a nu exercita funcția de șef de tren, ulterior, la_, dar anterior înregistrării cererii în instanță (ce s-a făcut la_ ), decizia prin care s-a pus în vedere reclamantului opțiunea între schimbarea funcției și încetarea raportului de muncă a căpătat un temei legal, anume, necesitatea punerii în executare a dispozițiilor obligatorii ale procurorului.
Așa fiind, culpa procesuală pentru declanșarea procesului este a reclamantului, la momentul înregistrării acțiunii în instanță el nemaiputând indica un comportament abuziv al angajatorului, întrucât decizia contestată, lipsită inițial de temei, a dobândit, până la data înregistrării acțiunii, un astfel de temei legal prin dispoziția procurorului de interzicere a exercitării funcției în exercițiul căreia ar fi săvârșit acesta faptele penale pentru care era cercetat, astfel
încât reclamantul rămâne a-și suporta cheltuielile de judecată aferente fondului. Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9
C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta S. N. DE T. FEROVIAR C.
"C. C. "; SA împotriva sentinței civile nr. 10468 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului V. C. I. .
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
D. C. G. | I. | T. | M. | N. |
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. B. G. Z.
GREFIER,
S. -D. G.