Decizia civilă nr. 4164/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 4164/R/2013

Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: S. -D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL B. și

P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1568 din 4 iunie 2013 pronunțate de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._ privind și pe intimata reclamantă S. -KR. I., precum și pe intimatul pârât L. CU P.

  1. B., având ca obiect drepturi bănești - Legea nr.330/2009.

    La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

    Procedura de citare este legal îndeplinită.

    Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

    S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 octombrie 2013 s-a depus întâmpinare de către reclamanta intimată, prin Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud.

    Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

    C U R T E A

    Prin sentința civilă nr. 1568/F din 4 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul B.

    -Năsăud în dosarul nr._

    s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții P. municipiului B. și C. local B.

    .

    S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S. -K. I. prin UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT împotriva pârâților L. CU P. S. B., I. P. UI B. și C. LOCAL B.

    , ca fiind întemeiată și în consecință a fost obligat pârâtul L. CU P. S. B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009 prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, conform Legii nr. 221/2008 și cu aplicarea Legii nr. 118/2010 și să plătească diferențele dintre drepturile salariale astfel calculate și cele efectiv încasate în perioada_ -_, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestor drepturi.

    • pârâtul L. CU P. S. B. a fost obligat să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii octombrie 2010 prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, conform

      Legii nr. 221/2008 și a Legii nr. 330/2009 și cu aplicarea Legii nr. 118/2010 și să plătească diferențele dintre drepturile salariale astfel calculate și cele efectiv încasate în perioada_ -_, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestor drepturi

    • I. P. UI B. și C. LOCAL B. au fost obligați să aloce pârâtului L. CU P. S. B. fondurile necesare plății sumelor restante datorate.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B. a fost nefondată, motiv pentru care a fost respinsă având în vedere următoarele:

Potrivit art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, lege în vigoare pentru perioada la care se referă acțiunea formulată, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume potrivit legii.

Finanțarea acestor unități are două componente, finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, ce include și cheltuielile de personal (inclusiv drepturile salariale) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si alte venituri ale bugetelor locale. Conform art.36 din Legea nr.215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Unitatea administrativ teritorială este reprezentată de primar în relațiile cu alte autorități publice și în justiție potrivit art.62 din Legea nr.215/2001, iar potrivit art.63 alin.4 din aceeași lege primarul exercită funcția de ordonator de credite și întocmește proiectul bugetului local.

Ținând seama de aceste dispoziții legale, tribunalul a conchis că acești pârâți justifică legitimitate procesuală pasivă.

Pe fond,tribunalul a reținut faptul că în perioada 1 septembrie 2010 - 13 mai 2011 reclamanta a fost angajata unității școlare chemată în judecată, făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008, așa cum rezultă din cuprinsul adeverinței nr.2146/_ depusă la dosar (f. 8).

Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.

Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008.

Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.

La data de 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Prin art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009. În acest sens, prin alin. 5 lit. a din art. 30 din actul normativ menționat s-a stabilit că noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 330/2009.

Prin decizia în interesul Legii nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de

31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din

învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.

Conform art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.

De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum a atestat unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr.2146/_ depusă la dosar (f. 8)

A rezultat astfel că în privința reclamantei s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008. Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat reclamanta începând cu data de 1 septembrie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008.

Salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011. Prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011. În cazul reclamantei majorarea trebuia să pornească de la nivelul salariului aferent lunii octombrie 2010, calculat în baza reîncadrării operate prin Legea-cadru nr. 330/2009 pornind de la salariul cuvenit la 31 decembrie 2009, calculat conform prevederilor Legii nr. 221/2008, ceea ce nu s-a realizat așa cum a atestat unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. nr.2146/_ depusă la dosar (f. 8).

La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.

Având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011, în care reclamanta a fost angajata unității de învățământ chemate în judecată, aceasta trebuia să beneficieze din partea angajatorului de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată a fost ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care s-a impus obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care s-a datorat dreptul și până la data plății efective.

Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.

În baza considerentelor reținute, a textelor legale și a deciziilor în interesul legii invocate, tribunalul a admis acțiunea.

Potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009.

Potrivit art. 36 alin. 4 lit. ";a"; și alin. 6 lit. ";a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local aprobă bugetul local, la propunerea primarului, primarul fiind ordonator principal de credite, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.

C. local este așadar entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.

În consecință, în baza dispozițiilor legale menționate, tribunalul a admis și acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților C. local al municipiului

B. și P. municipiului B. și în consecință a obligat pârâții să aloce pârâtului L. cu program sportiv B. fondurile necesare pentru achitarea

diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamantă în perioadele 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 -

13 mai 2011.

S-a lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții C. Local al municipiului B. și P. municipiului B.

, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților.

În motivare arată că tribunalul a reținut în mod corect că potrivit art. 167 din Legea 84/1995, modificată și art. 1 alin 3 din H.G. nr. 1618/2009 finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, dispoziții similare fiind cuprinse și în art. 104 din Legea nr. 1/2011.

Pornind de la ceea ce a reținut instanța în considerentele sentinței, cum că Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia și în cazul C. ui Local și P. ui lucrurile stau la fel, cu respectarea atribuțiilor și competențelor lor specifice prevăzute de nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Pentru a se conforma sentinței ar trebui ca această alocare de fonduri să ia forma unui angajament bugetar - care în sensul art. 2, pct. 2 din Legea nr. 273/2006 este "actul prin care o autoritate publică competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate";;

De asemenea, se face trimitere la definiția bugetului local, ca fiind

"documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în flecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale";, și a cheltuielilor bugetare "sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în limitele și potrivit destinațiilor stabilite prin bugetele respective";;

În sensul Legii nr. 273/2006 - art.2, pct. 59 - "sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat - sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale sunt sumele defalcate cu destinație specială, alocate pentru finanțarea unor servicii publice descentralizate sau a unor noi cheltuieli publice;"

Conform prevederilor art. 4 "(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite. (3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.

Orice alocare de resurse financiare pentru orice fel de cheltuieli, trebuie să fie, pe de o parte supuse aprobării în prealabil, și, pe de altă parte, trebuie să se indice și să se asigure și sursa de venituri pentru acoperirea acestora. Potrivit art. 12 din aceeași lege, care consacră principiul specializării bugetare, iar conform principiului echilibrului (art. 13), Cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, inclusiv excedentul anilor precedenți. Alte principii pe care autoritățile locale trebuie să le respecte, sunt principiul autonomiei locale financiare - art. 16 (4), respectiv principiul proporționalității art. 17.

Pe lângă aceste principii, legea mai consacră și o serie de reguli bugetare ce trebuie respectate, prin dispozițiile art. 14: (2) Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale.

  1. Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.

  2. Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.

  3. După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicații asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.

Instanța de fond a reținut că între instituțiile pârâte există raporturi juridice de drept administrativ în virtutea obligațiilor legale reciproce și specific ce le revin în procesul bugetar - pentru a motiva excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui Finanțelor P. e, iar situația este similară și în cazul C. ui Local și P. ui, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 273/2006, care tratează rolul ordonatorilor de credite.

P. are rol de administrator al sumelor ce sunt transferate de la bugetul de stat cu destinația specială pentru acoperirea cheltuielilor salariale pentru salariații unităților de învățământ preuniversitar.

Se face trimitere la prevederile secțiunii a 2- a din legea finanțelor publice locale, care se referă la calendarul bugetar - respectiv art. 37-39, subliniază că există o foarte strânsă corelare și dependență a demersurilor făcute în cadrul procesului bugetar de către autoritățile locale, cu cele de la Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice.

Cât privește obligația de diligentă de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, se arată că aceste demersuri se pot concretiza prin virări de credite bugetare - care, conform definiției din art. 2, pct. 59 din Legea 273/2006 - reprezintă "operațiunea prin care se diminuează creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificației bugetare care prezintă disponibilități și se majorează corespunzător o altă subdiviziune la care fondurile sunt insuficiente, cu respectarea dispozițiilor legale de efectuare a operațiunilor respective";.

Pentru că sumele de bani ce fac obiectul prezentului litigiu reprezintă de fapt, în esența lor niște cheltuieli de personal - atunci când sunt solicitate și supuse aprobării de către nucleele financiare ale instituțiilor de învățământ se face aplicarea prevederilor art. 49 din Lege - Principii în execuția bugetară - (3) Cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare.

Obligații care pot să revină recurenților nu pot fi altele decât cele ce decurg din lege, anume, cele cuprinse în prevederile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, anume dispunerea măsurilor ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, și în nici un caz alocarea respectivelor sume de bani în buget.

Aceste sume trebuie să fie solicitate și evidențiate distinct de către unitatea respectivă de învățământ cu ocazia elaborării proiectului de buget și pe de altă

parte, aceste sume să fie în mod corespunzător solicitate a ne fi transferate de la bugetul de stat.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

Criticile aduse de pârâți hotărârii atacate sunt neîntemeiate, având în vedere ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie, din care rezultă faptul că fiecare dintre pârâți, are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește asigurarea, calcularea și plata sumelor reprezentând drepturi salariale.

Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii calitatea de angajator aparține unității de învățământ și, prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute prin dispoziții legale speciale atribuții specifice în sarcina instituțiilor pârâte.

Așadar, referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului C. Local al M.

B.,

Curtea are în vedere dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995 potrivit cărora finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale

pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele

defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

Totodată, potrivit art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.

De asemenea în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.

Prevederi similare se regăsesc și în art. 104 al. 2 din Legea nr. 1/2011, care stabilește că finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale";.

Prin urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât

C. Local rezultă și din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.

Așadar, atribuțiile prevăzute pentru C. Local, prin actele normative menționate se circumscriu obligației de "asigurare";, pârâtul recurent, având astfel calitate procesuală pasivă.

P. M. B. este de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001 și, în mod

evident, are calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.

În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.

În susținerea recursului, pârâții se prevalează și de raționamentul ce a stat la baza admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la care arată că le este aplicabil în egală măsură.

Curtea constată că în cauza dedusă judecății Ministerul Finanțelor Publice nu a avut calitatea de parte, cererea de chemare în judecată nefiind formulată și în contradictoriu cu acesta. De asemenea, notează că nefiind învestită cu nici o cerere privitoare la acest minister, prima instanță nu a soluționat în cursul procesului nici un incident procedural cu privire la calitatea procesuală pasivă a acestuia. Prin urmare, criticile recurenților formulate din această perspectivă sunt străine de pricină, astfel că vor fi înlăturate.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M.

B. și P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1568/F din 4 iunie 2013 a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

D.

C. G.

I.

T.

N.

M.

GREFIER

S. -D. G.

Red.D.C.G./dact.V.R.

2ex./_

Jud.fond: B. I. S.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4164/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă