Sentința civilă nr. 4900/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.4900

Ședința publică din 04 noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: C. N. C., judecător Grefier: P. A.

Completul este asistat de asistenții judiciari :

P. R. S.

V. R. I.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul S. CT N.

V. din C. S. C.R.E.I.R. CF C. cu sediul în Z., str. M. Viteaufbl. nr.100, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONALĂ DE CĂI F. C. . SA, cu sediul în B., str. D. Golecu, nr.38,sector 1 și C.R.E.I.R. CF C., cu sediul în C. N., Piața A. I., nr.17, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului T. Dan, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: Reprezentantul reclamantului T. Dan depune la dosarul cauzei concluzii

scrise.

Nemaifiind cereri în probațiune, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul reclamantului T. Dan solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, în sensul acordării salariului suplimentar pe anul 2010 în baza C.C.M. la nivel de grup de unități din transportul feroviar, contract care este la nivel superior față de contractul de muncă la nivel de unitate C. SA, actualizate cu rata inflației calculată de la data scadenței și până la data plății efective.

Instanța, pe baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare

TRIBUNALUL:

Prin cererea sa reclamantul S. CT N. V. din cadrul S. C. C.F.

C. a chemat în judecată pârâtele C. NAȚIONALĂ DE CĂI F. C. SA - sector 1, B. și SUCURSALA C. CF C. solicitând instanței obligarea pârâtelor la plata către membri de sindicat reprezentați a salariului suplimentar aferent anului 2010 prevăzut de art.32 din C.C.M. la nivel de C.N.C.F. C.F.R. SA actualizate cu rata inflației calculată de la data scadenței și până la data plății efective.

În motivarea cererii reclamantul arată faptul că obligația acordării salariului suplimentar aferent anului 2010 este prevăzută la art.32 din C.C.M. aferent anilor 2009-2010 dar pârâții nu și-au îndeplinit această obligație deși executarea clauzelor

1

contractelor colective de muncă legal încheiate este obligatorie pentru părți conform prevederilor Codului muncii și a Legii nr.62/2011 a dialogului social.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâții au solicitat instanței să respingă cererea reclamantului ca nelegală și neîntemeiată deoarece potrivit art.32 din C.C.M. nr.2591/2009, astfel cum acesta a fost completat și modificat prin actul adițional nr.1718/_ se prevede la paragraful nr.(5) că"; Pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele (1),(2),(3) nu se acordă.

Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:

Membri de sindicat reprezentați de reclamant sunt angajați cu contract individual de muncă ai pârâtelor .

Potrivit prevederilor art.32 din C.C.M. pe anii 2009 - 2010: "Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic"; după expirarea acestuia personalul Companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.

C.C.M. la nivel de unitate pentru anii 2009-2010 a fost înregistrat sub nr.2591 la data de_, iar conform dispozițiilor art.24 alin.3 din Legea nr.130/1996 contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării.

Această prevedere legală ilustrează principiul neretroactivității legii civile.

Având în vedere acest principiu Actul adițional nr.1718/_ este ineficient juridic deoarece drepturile la care se renunță erau exigibile la data încheierii acestui act.

Este irelevant că acest act a fost semnat de sindicatele la care sunt afiliați reclamanții deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența mișcării sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconcibiabilă cu acte de renunțare care nu sunt permis nici la nivel personal (art.38 Codul muncii).

Având în vedere aceste considerente instanța va admite cererea reclamantului și va obliga pârâții să plătească membrilor de sindicat reprezentați salariul suplimentar aferent anului 2010, actualizat în funcție de rata inflației calculată de la data scadenței și până la data plății efective (art.166 alin.(4) Codul muncii).

Pentru aceste motive,

În numele Legii H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite acțiunea reclamantului S. CT N. V. din C. S. C.R.E.I.R. CF

C. cu sediul în Z., str. M. V. . nr. 100, județul Sălaj, in numele membrilor de sindicat T. DAN, GORGAN VASILE VALENTIN, OPRIS LAURIANR., CHENDE A. DORU, P. GRIGORE, OPRIS OLIMPIU C., TODORAN I., DRAJAN VASILE MARIN, M. MIRCEA, O. R S., ZAH VASILE, O. R DOREL, CHENDE STELIAN, TEGLAS V., FLORE A., N. U VASILE I., BONTE MARIUS, C. VALENTIN I., PASCA LIVIU, SABOU PAUL EUGEN, PRODAN IULIU STELIAN, SERBAN FLORINEL S. EL, P. C., FILIP OVIDIU VASILE, IANC ANISCA, NAN GHEORGHE, MARINCAS VASILE,

R. E., BOJOR I., LOLOS FLORIN VASILE, MARIES I., MARINCAS GHEORGHE, N. I., C. A MARCEL C., SUSON N., BOITOR ALEXANDRU, ROMOCEA LIVIU, BALAN FLORIN I., LOD. C. I., STRAVA FLORIN DAN, IACOB VASILE NICULAE, SABO MARIUS,

2

JUGRESTEAN I., MESESAN V., BANUTA D., PAULIUC R. VASILE, TUDOR N., STET LUCIAN COSMIN, BATAN ALEXANDRU, LUPOU A. VASILE, DOMUTA S. VASILE, STANCU C. COSMIN, DALIDIS DANIEL ENGELBERT, BOTA I. MIRCEA, MATIOCA N., FARCAU I. ALEXANDRU, FLOREA OVIDIU LEONIDIU, SAFTA DANIEL I., B. EAN I. MARIUS, DANCI DANIEL GHEORGHE, REJTO S. AN, ZAHA FLORIN, FILIP ROMULUS I., POIAS P. MARCEL, REJTO EVA, BRODI RAUL,

BIRO RAUL RO. ND, TOMOIOAGA I., și în consecință obligă pârâtele C. NAȚIONALĂ DE CĂI F. C. SA - sector 1, B., B-dul D. G., nr. 38, Județ ILFOV ȘI SUCURSALA C. CF C. - C. -N., P.ța A. I., nr. 17, Județ

C., să plătească reclamanților salariul suplimentar aferent anului 2010, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data efectiva a plății.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 04 noiembrie 2013.

Președinte,

Asistenți judiciari,

Grefier,

C. N. C.

P.

R.

S.

V. R. I. P.

A.

Red V.R.I/_

Dact P.A/_ COM.5ex

3

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4900/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă