Decizia civilă nr. 4246/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4246/R/2013
Ședința publică din data de 30 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: C. M.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL B. și
P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1640 din 10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată C. A. prin UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -NĂSĂUD și pe pârâtul intimat L. T. A.
B., având ca obiect drepturi bănești - Legea nr. 330/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 octombrie 2013, prin e-mail, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate prin UJSLÎ
B. -Năsăud întâmpinare, prin care solicită și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1640/F din 10 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul B.
-Năsăud în dosarul nr._
s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -
NĂSĂUD, în numele și pentru membrul de sindicat C. A. împotriva pârâților L. T. A., B. ,C. LOCAL AL M. B. și I.
P. UI M. B. .
Pârâtul L. T. A. B. a fost obligat să calculeze drepturile salariale cuvenite membrului de sindicat anterior menționat, potrivit Legii-cadru nr.330/2009, și a Legii 285/2010, în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pentru perioada 1 ianuarie 2010-13 mai 2011(ținându-se seama și de dispozițiile Legii 118/2010), sume actualizate cu rata inflației începând cu data scadenței și până la data efectivă a plății.
Pârâții C. LOCAL AL M. B. și I. P. UI M. B.
au fost obligați să asigure finanțarea pârâtei angajator L. T. A., B. privind fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate efectiv.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut faptul că în perioada 1 ianuarie 2010 - 13 mai 2011 membrul de sindicat a fost angajatul unității
școlare chemată în judecată, făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008.
Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale OUG nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.
Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008.
Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.
Prin art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009. În acest sens, prin alin. 5 lit. a din art. 30 din actul normativ menționat s-a stabilit că noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 330/2009.
Prin decizia în interesul legii nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuia calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Conform art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte
interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.
De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum a atestat unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. 2586/_ depusă la dosar (f. 9).
A rezultat astfel că în privința membrului de sindicat s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008. Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat membrul de sindicat începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008.
Salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011.
Prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011. În cazul membrului de sindicat majorarea trebuia să pornească de la nivelul salariului aferent lunii octombrie 2010, calculat în baza reîncadrării operate prin Legea-cadru nr. 330/2009 pornind de la salariul cuvenit la 31 decembrie 2009, calculat conform prevederilor Legii nr. 221/2008, ceea ce nu s-a realizat așa cum a atestat unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței menționate.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.
Având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 13 mai 2011, în care membrul de sindicat a fost angajatul unității de învățământ chemate în judecată, acesta trebuia să beneficieze din partea angajatorului de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Sumele datorate au suportat riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată a fost ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care s-a impus obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.
Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.
În baza considerentelor reținute, a textelor legale și a deciziilor în interesul legii invocate, tribunalul a admis acțiunea civilă formulată împotriva unității de învățământ așa cum s-a formulat.
Potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora,
pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009.
Potrivit art. 36 alin. 4 lit. ";a"; și alin. 6 lit. ";a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local aprobă bugetul local, la propunerea primarului, primarul fiind ordonator principal de credite, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.
C. local este așadar entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL M.
B. ȘI P. M. B.
solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local și a P. ui.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că din felul în care este formulată obligația ce le revine, prin dispozitivul sentinței, reiese că ar trebui să aibă o conduită contrară prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 273/2006.
Pentru a se conforma sentinței, ar trebui ca această alocare de fonduri necesare plății sumelor de bani către reclamant să ia forma unui angajament bugetar - care în sensul art. 2, pct. 2 din Legea nr. 273/2006 este " actul prin care o autoritate publică competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate";
Pentru că s-a reținut de instanța de fond faptul că finanțarea cheltuielilor cu salariile pentru unitățile de învățământ preuniversitar se asigură prin bugetele locale - din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, vor evidenția și definiția acestor - în sensul Legii nr. 273/2006 - art.2, pct. 59 - "sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat - sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale și sumele defalcate cu destinație specială, alocate pentru finanțarea unor servicii publice descentralizate sau a unor noi cheltuieli publice;"
Conform prevederilor art. 4 "(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite. (3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Orice alocare de resurse financiare pentru orice fel de cheltuieli, trebuie să fie, pe de o parte supuse aprobării în prealabil, și, pe de altă parte, trebuie să se indice și să se asigure și sursa de venituri pentru acoperirea acestora. Potrivit art. 12 din aceeași lege, care consacră principiul specializării bugetare, "Veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică și destinația acestora"., iar conform principiului echilibrului (art. 13), Cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, inclusiv excedentul anilor precedenți. Alte principii pe care autoritățile locale trebuie să le respecte, sunt principiul autonomiei locale financiare :"art. 16 (4) Sumele defalcate cu destinație specială se utilizează de către autoritățile administrației publice locale în conformitate cu prevederile legale", și respectiv principiul proporționalității art. 17, "Resursele financiare ale unităților administrativ- teritoriale trebuie să fie proporționale cu responsabilitățile autorităților administrației publice locale stabilite prin lege".
Pe lângă aceste principii, legea mai consacră și o serie de reguli bugetare ce trebuie respectate.
Pentru că instanța de fond a reținut în motivarea sentinței că între instituțiile pârâte chemate în judecată există raporturi juridice de drept administrativ care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specific ce le revin în procesul bugetar - pentru a motiva excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui Finanțelor P. e, apreciază că situația este similară și în cazul
C. ui Local și P. ui. Conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 273/2006, care tratează rolul ordonatorilor de credite:"(1) Ordonatorii principali de credite analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale și prin bugetele instituțiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale. (2) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit art. 19 alin. (1) lit. b), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale. (3) Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităților pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale."
Prin urmare, așa cum, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, la fel și
P. are rol de administrator al sumelor ce sunt transferate de la bugetul de stat cu destinația specială pentru acoperirea cheltuielilor salariale pentru salariații unităților de învățământ preuniversitar. Pentru a se putea conforma obligației de a aloca banii respectivi în buget - la capitolul cheltuieli - ar trebui să aibă certitudinea că există și sursa de finanțare pe care să o poată indica la capitolul venituri.
Pentru că instanța a făcut trimitere la prevederile OG 22/2002, pentru a arăta că ordonatorii principali de credite au obligația de diligentă de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, arătă că: aceste demersuri se pot concretiza prin virări de credite bugetare - care, conform definiției din art. 2, pct. 59 din Legea 273/2006 - reprezintă "operațiunea prin care se diminuează creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificației bugetare care prezintă disponibilități și se majorează corespunzător o altă subdiviziune la care fondurile sunt insuficiente, cu respectarea dispozițiilor legale de efectuare a operațiunilor respective"
Pentru că sumele de bani ce fac obiectul prezentului litigiu reprezintă de fapt, în esența lor niște cheltuieli de personal - atunci când sunt solicitate și supuse aprobării de către nucleele financiare ale instituțiilor de învățământ - apreciază că se face aplicarea prevederilor art. 49 din Lege - Principii în execuția bugetară - (3) Cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare..
Eventualele obligații care pot să le revină în ipoteza admiterii acțiunii reclamantei, acestea nu pot fi altele decât cele ce decurg din lege. În acest caz, acestea ar fi cele cuprinse în prevederile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Conform acestui act normativ, sarcina recurenților, ca ordonator principal de credite, ar fi dispunerea măsurilor ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor
stabilite prin titluri executorii, și în nici un caz alocarea respectivelor sume de bani în buget.
În cazul sumelor de bani care ar trebui alocate către unitățile de învățământ pentru a se achita obligațiile ce derivă din titlurile executorii, prin bugetele locale, aceasta presupune: pe de o parte, ca aceste sume să fie solicitate și evidențiate distinct de către unitatea respectivă de învățământ cu ocazia elaborării proiectului de buget, iar pe de altă parte, aceste sume să fie în mod corespunzător solicitate a ne fi transferate de la bugetul de stat pentru a putea fi virate.
Intimata UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT
a formulat întâmpinar
e prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004,
"finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local al M. B., rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Așadar, criticile aduse de acest pârât sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea acestuia doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că pârâtul recurent are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor, reprezentând drepturi salariale.
P. municipiului B. este de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv Municipiul B., art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
Dispozițiile Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, citate de recurenți în memoriul de recurs, nu sunt aplicabile în fundamentarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, pe de o parte, având în vedere dispozițiile legale mai sus invocate, iar pe de altă parte, având în vedere că obiectul acestei legi îl constituie "stabilirea principiilor, a cadrului general și a procedurilor privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice locale, precum si responsabilitățile autorităților administrației publice locale si ale instituțiilor publice implicate in domeniul finanțelor publice locale";, neprevăzându-se nicăieri în cuprinsul legii, în mod expres, faptul că recurenții nu ar avea atribuții în finanțarea unităților de învățământ de stat, și care sunt
finanțate din bugetele locale, respectiv, în alocarea de fonduri bănești necesare acestei finanțări.
În ceea ce privește invocarea de către recurenți a prevederilor O.G. nr. 22/2002, privind executarea obligaților de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, este de remarcat faptul că recurenții se pot prevala de dispozițiile acestui act normativ, eventual, în faza de executare silită a hotărârii irevocabile pronunțată în dosarul pendinte, întrucât, această ordonanță reglementează doar executarea unor obligații de plată stabilite prin titluri executorii.
Rezultă, așadar, prin prisma textelor legale mai sus citate, că pârâții recurenți C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. justifică pe deplin în cauză calitatea procesuală pasivă, reținută în persoana lor de către prima instanță, astfel încât, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, va respinge ca nefondate recursurile pârâților C. Local al M. B. și P. M. B. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. M. B. și
C. LOCAL AL M. B. împotriva sentinței civile nr.1640/F din 10 iunie 2013 a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
S.
-C. B.
C.
M.
I. -R.
M.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: S. I.
