Decizia civilă nr. 4348/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4348/R/2013
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T.
F. DE M. C. M. SA împotriva sentinței civile nr. 7919 din 9 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamanții intimați C. M. M., T. L. G. și pe pârâta intimată S. C. M. SA - S. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 16 octombrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantelor intimate întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de apel s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7919 din 9 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantele
C. M. -M. și T. L. -G. în contradictoriu cu pârâții S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA și S. N. DE T. F. DE M.
"C. M. "; SA, S. T. .
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantelor diferența dintre plata compensatorie la încetarea contractului de muncă prin disponibilizare, respectiv minim 6 salarii brute și plata efectivă prevăzută în decizia de concediere.
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantelor salariul suplimentar pentru anul 2010 și parțial pentru anul 2011, raportat la perioada lucrată, echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă, în funcție de perioada lucrată.
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantelor ajutorul material aferent "Zilei F. ului"; pentru anii 2010 și 2011 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantelor ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști pentru anii 2010 și 2011 și Crăciun pentru anul 2010 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de
salarizare, actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
S-a respins cererea privind plata salariului suplimentar pentru anul 2009 și a primei de Crăciun pentru anul 2009.
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei C. M. - M. suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că reclamantele au avut calitatea de salariate în cadrul societății pârâte S. T., până la data de_, când contractele individuale de muncă ale acestora au încetat în temeiul art. 65 alin.1 din C. muncii rep.
În cuprinsul deciziilor menționate s-a prevăzut că li se va acorda suma de 670 lei lunar pe o perioadă de 6 luni, având în vedere prevederile CCM, precum și acele ale art. 1 din HG nr. 1193/2010.
Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumelor reprezentând diferența între plata compensatorie prevăzută de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi (art. 80 alin. 2 lit. a) acordată în baza art. 60 alin.8 din CCM 2011-2012, la încetarea contractului individual de muncă prin disponibilizare (minim 6 salarii brute) și plata efectivă, prevăzută în decizia de concediere, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 60 alin.8 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2010, în vigoare la momentul emiterii deciziei de concediere, La desfacerea contractului individual de muncă ca urmare a aplicării măsurilor de concediere colectivă, salariaților C. M. li se vor acorda sume de bani în conformitate cu art. 80 alin.2 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi, dar fără a depăși lunar suma prevăzută de art. 1 din HG nr. 1193/2010. Conform dispozițiilor art. 80 alin.1 lit.
a) din contractul colectiv la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008 - 2010, părțile convin ca la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru munca prestată, și de o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate, prevederile fiind aplicabile în situația în care unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării.
Instanța a constatat că la momentul încetării contractului individual de muncă al reclamantelor, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008 - 2010 își încetase efectele și nu a existat în vigoare un nou contract la acest nivel. Cu toate acestea, noul contract colectiv de muncă la nivel de unitate a preluat prevederile referitoare la dreptul salariaților la plăți compensatorii la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate, astfel cum acestea au fost prevăzute în CCM la nivel de ramură de transporturi, ceea ce a făcut aplicabile aceste dispoziții și în cazul reclamantelor. Referirea la prevederile din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi nu este una generică, a fost indicat textul de lege în contract, ceea ce a condus la concluzia că la momentul încheierii noului contract colectiv de muncă la nivel de unitate părțile contractante au avut în vedere prevederi concrete referitore la cuantumul plății compensatorii.
Prin urmare, la data emiterii deciziilor de desfacere a contractelor individuale de muncă ale reclamantelor, dreptul acestora de a primi plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate era întemeiat pe prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare. În acest context, a apărut ca pertinentă susținerea reclamantelor constând în aceea că referirea la dispozițiile art. 1 din HG nr. 1193/2010 viza doar sumele de bani
la care salariații concediați aveau dreptul și modul de plată al acestora, respectiv în mod eșalonat.
Cu privire la petitele având ca obiect obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anul 2010 și parțial pentru anul 2011, ajutorul material aferent Zilei F. ului pentru anul 2010 și anul 2011, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști pentru anul 2010 și anul 2011, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 30 alin. l din contractul colectiv de muncă (CCM) încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 - 2008, prelungit prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.P.S. - S.D.S. sub nr. 629/_ până la data de_, "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
De asemenea, instanța a mai reținut că potrivit aceluiași contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, art. 71, "În afara ajutoarelor l acare au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: - cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; - de Ziua F. ului se va acorda o premiere al cărui cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare";, stabilindu-se că primele de Paști și de crăciun nu se vor acorda salariaților care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariaților care la momentul acordării ajutoarelor se aflau în concediu fără plată cu o durată de un an.
Prin urmare, pârâta avea obligația să plătească reclamantelor drepturile salariale prevăzute de art. 30 alin.1, respectiv 71 din C.C.M la nivel de ramură.
Instanța a mai reținut că pârâta nu a făcut dovada că reclamanții și intervenientul ar fi fost sancționați disciplinar și astfel nu ar fi întrunite criteriile care condiționează acordarea drepturilor salariale prevăzute de art. 71 din contractul colectiv de muncă în discuție.
Nu au putut fi reținute apărările pârâtelor care au vizat inexistența drepturilor invocate de reclamanți și de intervenient, întrucât actul adițional la care acestea fac referire a fost înregistrat la DMPS a Municipiului București la data de_, dată la care drepturile salariale pretinse erau deja exigibile. Primirea acestor apărări ale pârâtelor ar înfrânge principiul constituțional al neretroactivității legii. De asemenea, instanța a constatat că un contract colectiv de muncă încheiat la un nivel superior cuprindea clauze prin care erau consacrate drepturile salariale pretinse de reclamante prin prezenta acțiune.
Instanța a constatat că plata ajutorului de Paști și Crăciun, precum și plata ajutorului acordat de ziua F. ului nu a fost condiționată de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligația stipulată sub condiție suspensivă, fiind deci o obligație pură și simplă, neafectată de modalități. Astfel, suma care a trebuit acordată, fiind deci stabilită imperativ, s-a situat cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Prin urmare, în lipsa negocierii, suma s-a acordat în cuantumul său minim deoarece printr-o eventuală negociere nu s-a reușit creșterea cuantumul acestei sume peste nivelul minim stabilit de către părți. Profitul societății în anul de referință a fost irelevant pentru existența și executarea obligației.
Prin urmare, acest contract la nivel de ramură este aplicabil pârâtelor și este obligatoriu pentru acestea, iar modificarea art. 65 al CCM de la nivelul CNCF
C. SA în sensul că în anul 2009 și 2010 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști, Crăciun și Ziua F. ului nu a avut nici un efect juridic deoarece acest contract colectiv încheiat la un nivel inferior celui de la
nivelul ramurii de activitate nu a putut contraveni acestuia din urmă, astfel că orice prevedere contrară contractului colectiv de la nivelul ramurii a rămas fără nici un efect.
Cu privire la pretențiile având ca obiect salariul suplimentar pentru anul 2009 și prima și de Crăciun pentru anul 2009, instanța a constatat că pârâtele au făcut dovada achitării acestor drepturi către reclamanții M. I., Salajan Ariton, Peret Pavel, aspect recunoscut de acestea în fața instanței de judecată.
Ca părți căzute în pretenții, în temeiul art. 274 C. proc. civ, instanța a obligat pe pârâte să plătească reclamantei C. M. - M. suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. DE T.
F. DE M. "C. M. SA
"; solicitând modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că critică soluția instanței de fond privind interpretarea data art.268 alin. l lit. e din Codul Muncii privind prescripția dreptului material la acțiune privind acordarea ajutoarelor solicitate. Potrivit art.268 alin. l lit. e) din Codul Muncii, " cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Având în vedere data sesizării instanței, respectiv octombrie 2012, solicită să se constate că dreptul la acțiune al reclamantei este stins prin prescripție pentru neexecutarea întocmai a contractului colectiv de munca pe anul 2010.
Astfel, deși la art.268 alin. l, lit. c se prevede că termenul de prescripție pentru plata unor drepturi salariale este de 3 ani,totuși la art.268 alin. l, lit. e se prevede că termenul de prescripție pentru revendicarea unor drepturi stipulate în contractele colective este de 6 luni, deși contractele colective reglementează inclusiv drepturi salariale.
Interpretând sistematic dispozițiile cuprinse în art.268 alin. l lit. c și e din Codul Muncii rezultă cu evidenta intenția legiuitorului de a supune termenului de prescripție de 3 ani, acțiunile prin care se solicită plata unor drepturi salariale, indiferent de izvorul juridic al acestora-contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau dispoziții legale.
Termenul de 6 luni prevăzut la art.268 alin. l lit. e din Codul Muncii este aplicabil în toate cazurile în care se solicită executarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, cu excepția acelor clauze care reglementează drepturi salariale, ce sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani.
Reclamantul a solicitat instanței obligarea societății recurente la plata unor sume de bani la care ar fi avut dreptul potrivit unor clauze din contractul colectiv de muncă.
În speța, instanța a admis cererea reclamantelor privind acordarea unor drepturi bănești, în speță ajutorului material aferent Zilei F. ului pe 2010- 2011, ajutor material de Crăciun pe anul 2010, ajutor material de Paști pe anul 2010-2011 și salariu suplimentar pe anul 2010-2011.
Cum de la data la care trebuiau acordate aceste drepturi și până la data introducerii acțiunii au trecut mai mult de 6 luni, consideră întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, solicitând admiterea excepției și respingerea pretențiilor formulate de către reclamante.
Sentința este criticabilă și în cea ce privește acordarea diferenței dintre plata compensatorie la încetarea contractului de muncă prin disponibilizare, întrucât cele 6 salarii compensatorii au fost plătite reclamantelor, în cuantumul prev. de HG nr. 1193/2010 și de Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anul 2011, art. 60 pct.8 alin.2, adică 670 lei brut lunar, numai că asupra acestei sume, care reprezintă un venit salarial se calculează contribuțiile pentru
sănătate, pensie, șomaj, impozit conform art. 296/4 lit. k din Codul fiscal, astfel încât suma netă este redusă cu aceste rețineri. În acest sens a anexat întâmpinării în copie ordinele de plată cu care au fost virate aceste sume.
Sentința este criticabilă și în privința hotărârii instanței privind fondul cauzei, având în vedere faptul că pe perioada în care se solicită drepturi bănești, plata primei de Paști pentru 2010, plata primei de Ziua F. ului pe anul 2010, plata primei de Crăciun pe anul 2010, salar suplimentar pe anul 2010, C. M. SA a avut contract valabil încheiat la nivel de unitate pe anul 2010-2011 ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru părți, și în care drepturile solicitate sunt suspendate pentru anul 2010.
Referitor la temeiul legal în baza căruia reclamantul și-a întemeiat cererea, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Grup de unități feroviare, învederează că potrivit art. 229 alin. 4 din Codul Muncii "Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților", de unde se subînțelege că se pot respecta clauzele acestora doar în condițiile compatibilității lor cu legislația României.
Ori, C. M. SA este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M. ui T. urilor și unul dintre agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr.79/2008, privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Până în anul 2008 a fost în vigoare OUG 79/2001, prin care societatea era obligată la respectarea acelorași dispoziții.
În aplicarea acestor prevederi legale, recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007, 2008 și 2009, aprobate prin OMM nr.959/2007, HG 532/2008 și HG 28/2010.
Din examinarea temeiului legal, respectiv art.30 din Contractul Colectiv la nivel unitate C. M. rezultă că "pentru munca desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății "poate primi" un salariu suplimentar și nu" va primi" echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv . Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de administrație luata cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de baza mediu lunar realizat.
Din veniturile realizate fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar".
După cum rezultă din cuprinsul textului de mai sus, convenția dintre părți a prevăzut posibilitatea acordării unui salariu suplimentar, specificându-se una dintre condițiile în care posibilitatea primirii salariului suplimentar devine drept efectiv, respectiv obținerea unor venituri și constituirea din acestea a unui procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Astfel, părțile nu au înțeles să stabilească în termeni preciși,lipsiți de orice echivoc, dreptul la acordarea celui de-al 13-lea salariu.
În ceea ce privește acordarea drepturilor bănești constând în prima de Ziua
F. ului și ajutorul material de Paști pe anul 2011, arată că nu există nici un temei legal pentru acordarea lor, întrucât ele nu mai sunt prevăzute în CCM la nivel de unitate, astfel cum a arătat în întâmpinare și dovedind această împrejurare cu extras de pe CCM 2011, iar CCM la nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010 și înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/_ și-a încetat valabilitatea la_, astfel cum rezultă din actul M. ui Muncii, familiei și Protecției Sociale nr. 141/DDS/_, aflat la fila 68-82,92.
În ceea ce privește acordarea salariului suplimentar pe anul 2011, art. 30 din CCM la nivel de unitate pune sub condiție acordarea acestuia și anume realizarea de profit în anul respectiv, ori, este de notorietate că S. C. M. SA, nu numai că nu a obținut profit, dar și-a amplificat pierderile.
Reclamantele intimate C. M. M. și T. L. G. au formulat întâmpinare
prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și păstrarea în totalitate a sentinței atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește criticile formulate de către recurentă privind modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, Curtea reține că pretențiile solicitate prin acțiune constituie neîndoielnic drepturi salariale negociate, care se întemeiază pe dispozițiile cuprinse în contractul colectiv de muncă.
Este real că drepturile cuvenite angajaților au fost denumite în contractul colectiv de muncă ca fiind "salariu suplimentar";, "ajutoare materiale"; și
"premiere";, sens în care s-a susținut de către pârâtă că nu au natură salarială, însă din caracterul periodic al acordării acestora, reiese cu certitudine caracterul salarial al drepturilor la a căror plată s-a solicitat a fi obligată pârâta.
Prin drept salarial nu se înțelege doar salariul de bază, ci așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 154 și urm. din Codul muncii, acesta semnifică și indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri care sunt exprimate în bani și reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, natura salarială nefiind dată doar strict de denumirea convenită de părți, ci de natura drepturilor care în final guvernează regimul juridic aplicabil.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate, astfel cum se prevede în mod expres prin dispozițiile art. 171 alin. 1 și art. 268 lit. c Codul Muncii, motiv pentru care în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 268 lit. e Codul muncii care instituie un termen de 6 luni "în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";.
Întrucât acțiunea reclamantelor a fost înregistrată în 4 octombrie 2012 și se referă la obligarea la plata unor sume de bani cu privire la care dreptul la acțiune s-a născut începând cu data de 25 decembrie 2009, în mod corect prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c C. muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, respectiv plata diferențelor la salariile compensatorii cuvenite la concediere, Curtea reține că în mod greșit prima instanță a reținut ca fiind fondată cererea reclamantelor privind acordarea unui cuantum al plății compensatorii la concediere prin raportare la dispozițiile art. 80 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/_, întrucât acestea și-au încetat valabilitatea la data de_ .
Prin urmare, întrucât reclamantele au fost concediate, astfel cum rezultă din deciziile de concediere depuse la dosar, în cursul anului 2011, cererea acestora privind diferențele de plăți compensatorii calculate conform Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, cu certitudine nu mai putea avea ca temei această clauză contractuală.
În acest sens se mai reține că aplicarea dispozițiilor art. 60 alin. 8 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011 nu se poate face
prin raportare la prevederi convenționale ale contractului la nivel superior care nu mai sunt valabile la data respectivă.
Motivul pentru care partenerii sociali au ales formularea prevederilor art.
60 alin. 8 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu poate avea astfel însemnătate în cauză, însă acestea nu pot fi interpretate decât în sensul că se aplică aceste dispoziții prin raportare la clauzele Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură privind plățile compensatorii, doar în măsura în care există un asemenea contract valabil încheiat în perioada respectivă.
În situația în care la data concedierii reclamantului asemenea clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură nu existau, acestea nu-și puteau produce efectele cu privire la diferențele de plăți compensatorii pretinse de reclamante.
În ceea ce privește celelalte drepturi, prin dispozițiile art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte, s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de o premiere pentru Ziua F. ului al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei unu de salarizare și a unui ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare.
De asemenea, la art. 30 din același contract colectiv de muncă s-a stabilit că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Acordul colectiv menționat s-a aplicat conform art. 4 de la data înregistrării, respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni. Prin actul adițional nr. 370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la
48 de luni de la data înregistrării, ceea ce a semnificat prelungirea efectelor acestuia până la_ . Ulterior, valabilitatea contractul colectiv de muncă a fost prelungită până la 31 ianuarie 2011 prin actul adițional nr. 629/_ .
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor constând în ajutorul material de Paști și Crăciun pentru anul 2010, prima aferentă Zilei F. ului pentru anul 2010 și salariul suplimentar aferent anului 2010 rezidă în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, căruia nu i se pot opune contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pârâte.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 și 71 din Contractul colectiv la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă caracterul pur și simplu al acestor drepturi. Așadar, o interpretare corectă a acestor texte duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor drepturi este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea "vor primi"; și "se va acorda"; ceea ce exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sau realizările sale economice.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Nu poate fi acceptată critica formulată de recurentă, în sensul aplicării cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, fiind incidente sub acest raport prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data scadenței drepturilor), conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit
prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, (texte legale în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune)
"contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații era îndreptățiți la plata drepturilor salariale mai sus menționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale sau situația economico- financiară a societății, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
În ceea ce privește cererea formulată de reclamante cu privire acordarea ajutorului material de Paști pentru anul 2011, a primei de Ziua F. ului pentru anul 2011 și a salariului suplimentar pentru anul 2011, se constată că soluția adoptată de tribunal este nelegală.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat obligarea pârâtelor la plata sumelor reprezentând aceste drepturi în temeiul Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități pe anii 2006 - 2008 și a Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011.
Or, în condițiile în care la data de: 23 aprilie 2011 - Ziua feroviarului și 24 aprilie 2011 - Paști și 1 ianuarie 2012, nu mai erau în vigoare prevederile din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, deoarece acesta și-a încetat efectele la data de 31 ianuarie 2011, se constată că hotărârea atacată este nelegală sub acest aspect, reclamantele nefiind îndreptățite la acordarea drepturilor aferente anului 2011.
În ceea ce privește Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011, se constată că acesta nu mai prevăzut acordarea ajutorului material de Paști și a primei de Ziua F. ului, astfel încât și din acest punct de vedere aceste pretenții sunt nefondate. Cu privire la salariul suplimentar, la art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011 s-a stipulat că "pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia personalul poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază din luna decembrie a anului respectiv, cu condiția ca societatea să fi
înregistrat profit în anul respectiv";. Din modul de formulare al art. 30 din Contractul colectiv la nivel de unitate rezultă caracterul condiționat al acordării salariului suplimentar. Așadar, o interpretare corectă a acestui text duce la concluzia că acordarea acestuia este condiționată de realizarea de profit - împrejurare ce nu a fost dovedită în cauză, sintagma folosită de părți fiind aceea
"poate primi";, ceea ce semnifică dreptul angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va admite în parte recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. SA"; împotriva sentinței civile nr. 7919 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtelor la plata diferenței dintre plata compensatorie la încetarea contractului de muncă prin disponibilizare, respectiv 6 salarii brute și plata efectivă prevăzută în decizia de concediere și dispozițiile privind obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar, ajutorului material aferent "Zilei F. ului";, ajutorului material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paște, aferente anului 2011.
Obligă pârâtele să plătească reclamantei C. M. M. suma de 200 lei cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: R. -M. V.
