Decizia civilă nr. 4408/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4408/R/2013
Ședința publică din 12 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul L. T. împotriva sentinței civile nr. 8690 din 20 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâtul intimat L. T. "V. " H., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în
încheierea ședinței publice din 05 noiembrie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8690 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul L.
T. în contradictoriu cu pârâta L. TEHNOLOGIC "VLĂDEASA";
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost licențiat în psihologie, în anul 2009, conform diplomei de licență emisă de Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie.
Conform adeverinței de la fila 22, reclamantul a fost încadrat ca institutor I în perioada_ -_, iar începând cu data de_ a fost încadrat ca învățător.
Absolvirea studiilor unei instituții de învățământ superior nu determină încadrarea în funcția de institutor ori în altă funcție superioară celei deținute, din mai multe considerente:
postul de institutor nu este prevăzut în organigrama și în statul de funcții și nu este finanțat de la bugetul de stat;
reclamantul nu a chemat în judecată M. Educației Naționale și Ministerul Finanțelor Publice pentru a solicita obligarea acestora la includerea în structura organizatorică a unor posturi de institutor și de a îi obliga la finanțarea unor posturi de institutor sau profesor;
în cadrul oricărei instituții sau autorități publice posturile se ocupă prin concurs sau examen, or, reclamanta nu a susținut niciun concurs sau examen;
este evident că simpla deținere a unor diplome nu garantează absolventului respectivei forme de învățământ promovarea sau ocuparea unor posturi, cu atât mai mult în cazul în care posturile nu există în organigrama instituției, nu sunt finanțate și nu s-a promovat un concurs sau un examen.
Potrivit art. 30 din Codul muncii,
"(1) Încadrarea salariaților la instituțiile și autoritățile publice și la alte unități bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz.
(2) Posturile vacante existente în statul de funcții vor fi scoase la concurs, în raport cu necesitățile fiecărei unități prevăzute la alin. (1).";
În măsura în care reclamantul dorește să ocupe un post de institutor sau profesor, este necesar să se prezinte la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor vacante de această natură.
Același principiu este reiterat în art. 89 și art. 90 din Legea educației naționale, fiind evident că în condițiile de concurență și de urmărire a performanței este necesară selectarea personalului din învățământ numai ca urmare a verificării competenței, într-un regim concurențial, simpla obținere a unei diplome de învățământ superior nefiind suficientă pentru ocuparea unui post.
Astfel, potrivit art. 89 din Legea nr. 1/2011, "În învățământul preuniversitar de stat și particular, posturile didactice vacante și rezervate se ocupă prin concurs organizat la nivelul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform unei metodologii-cadru elaborate de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului"; iar conform art. 90 al.1 din același act normativ: "Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice au caracter deschis. La concurs se poate prezenta orice persoană care îndeplinește condițiile prevăzute de legislația în vigoare.";
Împrejurarea că în art. 1 alin. 1, 2 și 3 lit. d din Ordinul nr. 3235/2010 se menționează că și absolvenții anumitor forme de învățământ îndeplinesc condițiile pentru a ocupa posturi de profesor/institutor nu înseamnă că odată absolvite acele forme de învățământ, absolventului i se creează și pune la dispoziție un post de profesor sau institutor. Se menține, în mod evident, condiția stabilirii necesității existenței postului de către autoritatea competentă care evaluează și decide cu privire la numărul de posturi și posibilitatea finanțării, necesitatea finanțării posturilor, necesitatea participării la concurs și a promovării acestuia etc.
În acest scop, a fost adoptat Ordinul nr. 6052/2009 care în cuprinsul dispozițiilor art. 1-3 stabilește că încadrarea personalului didactic pe posturile vacante sau rezervate se face numai prin concurs, ordinul menționat stabilind următoarele:
"ART. 1 - Se aprobă Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar 2010, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, denumit în continuare Centralizator.
ART. 2 - (1) Candidații ale căror specializări nu se regăsesc în Centralizator vor primi acceptul de participare la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, dacă profilul postului/catedrei coincide cu profilul specializării absolvite și dacă specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat poate fi asimilată uneia dintre specializările/asimilat unuia dintre programele de studii incluse în acest centralizator. În aceste situații acceptul de participare la concursurile de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar se acordă cu aprobarea M. ui Educației, Cercetării și Inovării.
(2) Cuprinderea specializărilor, a programelor de studii universitare de licență sau a programelor de studii de masterat existente în Centralizator și
pentru alte discipline/domenii din învățământul preuniversitar se realizează cu aprobarea M. ui Educației, Cercetării și Inovării.
ART. 3 - Direcția acreditarea, evaluarea și performanța în cariera didactică, Direcția generală educație timpurie, școli, performanță și programe, Direcția generală învățământ în limbile minorităților și relația cu Parlamentul, Direcția generală învățământ superior din cadrul M. ui Educației, Cercetării și Inovării și inspectoratele școlare duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.";
Este inadmisibil ca instanțele de judecată să treacă în sfera de competență a executivului și să decidă cu privire la numărul de posturi care trebuie prevăzute în statul de funcții și care trebuie finanțate din bugetul public, precum și să decidă cu privire la ocuparea acestora cu eludarea concursului sau examenului stabilit de actele normative în vigoare, la simpla obținere a unei diplome de învățământ superior.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul L. T. a declarat recurs
prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii precizate.
În motivarea recursului, reclamantul a susținut în esență că nu era necesară condiția ocupării postului prin concurs, având în vedere că a ocupat postul de profesor fără concurs în perioada_ -_ .
În mod nelegal, pârâta a modificat unilateral felul muncii reclamatului, care a precizat că nu a chemat în judecată M. Educației Naționale sau Ministerul Finanțelor Publice, deoarece unitatea școlară are personalitate juridică, conform art.36 din Legea nr.1/2011.
Prevederile OUG nr.19/2012 nu conferă pârâtei posibilitatea modificării unilaterale a contractului de muncă, fiind incidente însă prevederile Ordinului nr.3235/2010 și ale art.248 alin.4 din Legea nr.1/2011 care impuneau pârâtei obligația să îl încadreze pe reclamant ca profesor de la data de_ .
În fine, Ordinul nr.6052/2009 reținut de prima instanță este străin de prezenta cauză.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul, în calitate de absolvent al studiilor superioare ale Universității Spiru Haret, a fost încadrat ca institutor la pârâtul L. T.
"Vlădeasa"; H. în perioada_ -_, conform, adeverinței nr.19/_ (fila 22 fond).
Ulterior, la data de_, reclamantul a fost reîncadrat ca învățător, fără a exista o justificare a acestei măsuri.
Demersul reclamantului recurent se întemeiază pe diploma de licență obținută ca urmare a promovării examenului de licență în anul 2009, diplomă care până la data soluționării cauzei nu a fost anulată, astfel încât acest demers se dovedește întemeiat.
În condițiile în care un act se bucură de prezumția de legalitate care nu a fost răsturnată, actul respectiv produce efectele specifice, care nu pot fi înlăturate, cu atât mai mult cu cât diploma emisă a fost recunoscută de către unitatea școlară ca document justificativ pentru încadrarea reclamantului ca profesor în anul 2010, de când nu au intervenit modificări ale stării de fapt și de drept.
Art. 6 din Legea nr. 1/2011 statuează că "în România sunt valabile numai diplomele recunoscute de statul român, conform legislației în vigoare";, astfel încât, o diplomă emisă sub egida M. ui Educației, Cercetării și Inovării nu poate fi considerată ca lipsită de efecte juridice.
Mai mult, având în vedere că din data de_, fără a fi emisă nicio decizie în acest sens, reclamantul a fost trecut în funcția de învățător cu o diminuare corespunzătoare a drepturilor salariale, Curtea de Apel reține că a intervenit o modificare unilaterala a felului muncii, interzisă de prevederile Codului muncii.
Având în vedere că executarea contractului de muncă este guvernată de principiul stabilității în muncă, modificarea și încetarea lui pot interveni numai în condițiile prevăzute de lege, Codul muncii reglementând situațiile delegării și detașării.
Schimbarea cu caracter definitiv a locului muncii, felului muncii și a salariului poate opera, potrivit normelor de drept comun în condițiile existenței acordului angajatului, excepția constituind-o modificarea temporară a locului și felului muncii, fără consimțământul salariatului, în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului, în cazurile și în condițiile prevăzute de art. 48 din Codul Muncii.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Ordinul nr.
3235/2010:
"Absolvenții cu diplomă ai liceului pedagogic repartizați în învățământul preuniversitar pe posturi de: educatoare, educatoare/educator, educatoare/educator itinerant/de sprijin, învățător, învățător-educator sau învățător itinerant/de sprijin, care au finalizat cu diplomă de absolvire/licență și studii universitare de scurtă sau lungă durată ori ciclul I de studii universitare de licență sau ciclul II de studii universitare de masterat, având înscrisă pe diploma de absolvire/licență una dintre specializările cuprinse în anexele nr. 1-3 sau o altă specializare care nu este prevăzută la art. 1, îndeplinesc condițiile de ocupare
a funcției de institutor
.";
De asemenea, art. 248 alin.3 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, a prevăzut următoarele:
"Cadrele didactice care ocupă funcții de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învățători/învățătoare, maistru-instructor, antrenor și care au dobândit formal, nonformal sau informal competențe profesionale până la intrarea în vigoare a prezentei legi îndeplinesc condiția pentru ocuparea funcției didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, profesor pentru învățământul primar, respectiv, profesor antrenor, în baza unei metodologii de recunoaștere și echivalare elaborate de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.";
Prin urmare, în contextul legislativ actual, absolvirea de către reclamant a studiilor universitare de licență organizate de Universitatea "Spiru Haret"; București, Facultatea de Sociologie - Psihologie București, specializarea psihologie, îi conferă acestuia dreptul de a fi încadrat în funcția didactică de institutor/profesor pentru învățământul primar, aspect ce va fi nuanțat în continuare.
Nu sunt incidente prevederile art. 30 Codul muncii privind ocuparea prin concurs a posturilor vacante, atât în raport de normele legale expuse anterior, cât și datorită împrejurării că art. 30 nu se referă la promovarea în funcție prin dobândirea unui grad profesional superior.
Prin urmare, diploma de licență a reclamantului face dovada legalității studiilor acestuia, iar refuzul pârâtei de rândul I de a îl încadra pe reclamant pe funcția de institutor/profesor pentru învățământul primar începând cu data de_ nu are temei legal.
Astfel, în perioada_ -_, în temeiul art. 2 din Ordinul nr. 3235/2010 pârâtul va fi obligată să îl încadreze pe reclamant în funcția de institutor pentru învățământul primar și să îi plătească diferența de drepturi
salariale dintre salariul corespunzător acestei funcții și salariul efectiv plătit în intervalul de timp_ -_ .
Începând cu data de_, în temeiul art. 248 alin. 4 din Legea nr. 1/2011, articol aplicabil de la_, conform art. 14 din anexa 1 a Ordinului nr. 3753/2011, pârâtul va fi obligat să îl încadreze pe reclamant în funcția de profesor pentru învățământul primar și să îi plătească diferența de drepturi salariale dintre salariul corespunzător acestei funcții și salariul efectiv plătit în perioada_ -_, data pronunțării prezentei decizii
Pentru considerentele expuse anterior, în baza art. 312 alin.3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea de Apel va admite recursul reclamantului în sensul celor ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul L. T. împotriva sentinței civile nr. 8690 din_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în întregime în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamantul L. T. în contradictoriu cu pârâtul L. T. "V. " H. și, în consecință:
Obligă pârâtul L. T. "V. " H. să îl încadreze pe reclamant în funcția de institutor pentru perioada_ -_ și să îi plătească diferențele dintre drepturile salariale corespunzătoare funcției de institutor și cele efectiv achitate în perioada_ -_, actualizate cu indicele de inflație până la data efectivă a plății.
Obligă pârâtul L. T. "V. " H. să îl încadreze pe reclamant în funcția de profesor începând cu data de_ și să îi plătească diferențele dintre drepturile salariale corespunzătoare funcției de profesor și cele efectiv achitate în perioada_ -_, actualizate cu indicele de inflație până la data efectivă a plății.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
S.
D.
D.
G.
L.
D.
GREFIER
C. M.
red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ jud.fond. I. P.