Decizia civilă nr. 3800/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3800/R/2013
Ședința publică din data de 01 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C.T. - S.F.D. . S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 7583 din 29 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, privind și pe reclamantul L. V. B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 septembrie 2013, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare.
Reclamantul intimat arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reclamantului intimat asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, conform motivelor expuse pe larg prin întâmpinare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7583 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul L. V.
în contradictoriu cu pârâta S.C. T - SF DSR.L. B. M. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 749,3 lei reprezentând salariul neachitat aferent perioadei_ -_ și suma de 166,8 lei reprezentând contravaloarea concediului de odihnă aferent întregii perioade lucrate, respectiv_ -_ .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Din adresa ITM nr. 2686/_ rezultă că reclamantul a avut calitatea de angajat al societății pârâte.
Conform art. 272 din Codul muncii, în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului.
În aceste condiții, în prezenta speță, pârâta ar fi avut obligația de a dovedi faptul că a plătit reclamantului drepturile bănești pretinse de acesta.
În acest sens pârâta a fost citată și i s-a făcut adresă pentru a depune la dosarul cauzei statele de plată privindu-l pe reclamant. Citația și adresa au fost trimise la sediul care figurează în evidențele oficiului registrului comerțului ca unic sediu al societății pârâte.
Cu toate acestea pârâta nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare nu a susținut și nu a dovedit că și-a îndeplinit obligația de a plăti reclamantului sumele de bani la care acesta era îndreptățit, motiv pentru care instanța a admis acțiunea, în temeiul art. 269-275 din Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta
, solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii reclamantului.
În motivare susține că reclamantul-intimat a indus în eroare instanța de fond, deoarece a omis să informeze instanța cu privire la clauza asumată din contractul individual de muncă potrivit căruia în cazul în care demisionează înainte de 1 an de zile trebuie să plătească societății suma de 600 lei.
Recurenta consideră că acțiunea introductivă de instanță a fost formulată cu caracter șicanator, reclamantul fiind lipsit de interes în formularea cererii, drept pentru care acțiunea este inadmisibilă.
Conform cap. I lit. e din contractul de muncă al intimatului dacă relațiile de muncă încetează din inițiativa angajatului la mai puțin de 1 an de la data angajării salariatul se obligă să achite suma de 600 lei reprezentând costuri suportate cu instruirea sa.
Conform art. 198 C.muncii: (1) Salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională, în condițiile art. 197 alin.1, nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă pentru o perioadă stabilită prin act adițional. (2) Durata obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilește prin act adițional la contractul individual de muncă. (3) Nerespectarea de către salariat a dispoziției prevăzute la alin.1 determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională (…). Durata contractului de muncă este nedeterminată. Prin întâmpinarea înregistrată reclamantul a solicitat respingerea recursului,
cu menținerea în întregime a sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
În motivare arată că recurenta invocă în principal faptul ca acțiunea este inadmisibila fiind formulata cu caracter șicanator și lipsit de interes, or interesul există atâta timp cât a lucrat pentru aceasta și nu a fost plătit.
Clauza privind plata sumei de 600 de lei în cazul în care demisionează înainte de 1 an de zile s-ar fi putut aplica doar în situația în care acesta ar fi beneficiat de cursuri de formare profesionala (conform art. 196 Codul Muncii)- ceea ce nu s-a întâmplat și recurenta-pârâtă nu poate demonstra contrariul cu documente reale care să poarte și semnătura lui. Respectiva clauza este interpretata de către recurenta-pârâtă ca fiind o sancțiune (așa cum a amenințat toți angajații care voiau sa plece din societate) pentru situația în care angajații părăsesc respectiva societate în termen de mai puțin de un an de la data angajării. Conform art. 196 (2) "modalitatea concretă de formare profesională, drepturile și obligațiile părților, durata formării profesionale, precum și orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligațiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părților și fac obiectul unor acte adiționale la contractele individuale de muncă"; - astfel, în mod evident, un astfel de act adițional semnat de către reclamat nu exista, tocmai pentru ca nu are beneficiat de vreun curs de formare profesionala.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Practic, recurenta invocă în recurs aspecte noi față de cele avute în vedere de prima instanță, în condițiile în care pârâta nu și-a formulat o poziție procesuală în fața instanței de fond și de altfel nici nu și-a desemnat reprezentant în instanță la fond. Ca atare, tribunalul a soluționat cererea de obligare la plata salariului restant și a contravalorii concediului de odihnă neefectuat de reclamant în temeiul faptului neprobării de către pârâtă a îndeplinirii sarcinilor sale financiare sub acest aspect.
În recurs, pârâta recurentă invocă indirect (prin necontestarea caracterului datorat al sumelor la plata cărora a fost obligată) o compensare între această datorie a sa față de intimatul reclamant cu datoria reclamantului de a achita pârâtei recurente suma de 600 lei datorată în considerarea costurilor suportate de angajator cu instruirea sa, întrucât a încetat contractul individual de muncă din inițiativa salariatului la mai puțin de 1 an de la angajare.
Se constată, în acest sens, că așa cum corect subliniază intimatul reclamant, legalitatea impunerii unei sancțiuni pecuniare pentru inițiativa salariatului de a înceta contractul individual de muncă (demisie) este condiționată de întrunirea elementelor indicate la art. dispozițiile art. 198 Codului muncii, ce stipulează că "salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională în condițiile art. 197 alin. (1) nu pot avea inițiativa
încetării contractului individual de muncă pentru o perioadă stabilită prin act adițional.
Durata obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adițional la contractul individual de muncă.
Nerespectarea de către salariat a dispoziției prevăzute la alin. (1) determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă";.
De asemenea, art. 197 alin. 1 Codul muncii statuează că "în cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este inițiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta";.
Aceste dispoziții constituie singura excepție de la regula libertății muncii, instituite prin art. 3 Codul muncii, or exceptio est strictissimae interpretationis (excepțiile sunt de strictă interpretare)
Astfel, potrivit prevederilor art. 3 Codul muncii, "(1) Libertatea muncii este garantată prin Constituție. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.
Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă și a profesiei, meseriei sau activității pe care urmează să o presteze.
Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumita profesie, oricare ar fi acestea.
Orice contract de munca încheiat cu nerespectarea dispozițiilor alin. (1)-(3) este nul de drept";.
Din aceste prevederi legale se înțelege că sunt sancționate cu nulitatea absolută orice contract sau clauză prin care se aduce atingere principiului libertății muncii.
În mod evident, corolarul libertății persoanei de a-și alege locul de muncă este libertatea de a părăsi un loc de muncă, dacă acesta nu mai corespunde exigențelor salariatului, așteptărilor lui. Doar dacă salariatul poate părăsi liber și
neîngrădit un loc de muncă, are libertatea reală de a merge la un alt loc de muncă, de a alege un alt angajator. În caz contrar, libertatea sa este aparentă, iluzorie.
Așa fiind, nu poate fi primită limitarea libertății muncii, prin impunerea unei sancțiuni pecuniare atașate demisiei, fără a fi existat condiția prevăzută restrictiv de către legiuitor, cea a acordării de către angajator, în prealabil, a beneficiului unui curs sau stagiu de formare profesională în condițiile art. 197 alin. 1 Codul muncii.
Se reține aceasta întrucât, deși citează dispozițiile art. 198 Codul muncii, recurenta nu face proba acestui curs sau stagiu de formare profesională, or în litigiile de muncă, sarcina probei revine angajatorului, potrivit prevederilor art. 272 Codul muncii.
În mod evident, este nefondată afirmația privitoare la lipsa interesului reclamantului pentru promovarea litigiului și la caracterul șicanator al acestuia, interesul legitim la acestuia fiind de ordin pecuniar, cuantificat exact prin petitul acțiunii și prin sentință.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304
ind. 1 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. T - SF DSR.L.
M. împotriva sentinței civile nr. 7583 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. T.
D. C.
G.
M.
N.
GREFIER,
B.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. B. G. Z.
