Decizia civilă nr. 4484/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4484/R/2013
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC I. H. S. împotriva sentinței civile nr. 773 din 17 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat H.
M., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință din data de 6 și 12 noiembrie 2013, încheieri care fac parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 773 din 17 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
s-a admis cererea formulată de reclamantul H.
M., împotriva pârâtei SC I. H. S. .
Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 2.694 lei cu titlu de drepturi salariale restante.
Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 215 EURO cu titlu de diurnă.
Pârâta a fost obligată să achite toate contribuțiile datorate de angajator pentru angajat la constituirea fondurilor CAS; CASS și șomaj aferente perioadei_ -_ .
Pârâta a fost obligată să-i restituie reclamantului un exemplar al contractului individual de muncă nr. 127/_ .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit susținerilor ambelor părți coroborate cu extrasul din registrul General de Evidență a Salariaților, reclamantul a fost angajat al pârâtei pe postul de muncitor necalificat, începând cu data de 03 martie 2012 până la data de_ în temeiul contractului individual de muncă nr. 127/_ . Din data de_ reclamantul a fost delegat în Franța pentru muncă în construcții până la data de
22 iunie 2012, cu o diurnă de 35 EURO/zi, desfășurându-și activitatea în străinătate 99 zile, aspect confirmat de reclamant prin notele de ședință din data de_ .Întrucât din diurna de 3465 EURO aferentă celor 99 zile pârâta i-a achitat reclamantului doar suma de 3250 EURO, în temeiul art. 44 al. 2 Codul muncii, instanța a obligat pe pârâtă să-i plătească acestuia diferența de 215 EURO cu acest titlu. De menționat că reclamantul a recunoscut că a încasat cu titlu de diurnă suma de 3250 EURO în trei tranșe: 1000 EURO, 1500 EURO și 750 EURO, precizând că suma de 1000 EURO i-a fost achitată în echivalentul în lei, adică 4400 lei, prin mandat poștal, iar pârâta nu a dovedit că i-a plătit reclamantului distinct 1000 EURO diurnă și 4400 lei salariu, așa cum a susținut în întâmpinare.
În ce privește drepturile salariale pretinse pentru perioada 14 martie 2012-
09 august 2012, instanța a reținut, pe baza mărturisirilor ambelor părți, că salariul lunar brut convenit în baza contractului individual de muncă nr. 127/_ a fost de 700 lei (minimul brut pe țară garantat în plată).
Potrivit art. 168 al. 1 Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către cel îndreptățit, sarcina probei revenindu-i, conform art. 272 Codul muncii, angajatorului, obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Pârâta a depus la dosar, în copie, statele de plată aferente lunilor martie și aprilie 2012, însă reclamantul și-a contestat semnătura și a solicitat efectuarea unei expertize grafologice. Deși i s-a pus în vedere să prezinte originalele celor două state de plată, pârâta nu s-a conformat, instanța făcând aplicarea dispozițiilor art. 139 al. 1 Cod procedură civilă.
În consecință, constatând că pârâta angajatoare nu a probat în condițiile art. 168 al. 1 Codul muncii plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 14 martie 2012-09 august 2012, în baza art. 159 și 1666 Codul muncii, instanța a obligat pe pârâtă să-i plătească reclamantului suma netă de 2694 lei cu titlu de salarii restante.
Conform art. 22 ² din Legea nr. 19/2000, art. 32 din Legea nr.263/2010 calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații persoane care își desfășoară activitatea pe bază de contract individual de muncă și de angajatorii acestora se face lunar de către angajatori.
De asemenea, potrivit art. 257 din Legea nr. 95/2006, asigurații au obligația de a plăti o contribuție bănească sub forma unei cote de 5,5% care se aplică asupra veniturilor din salarii, obligația virării acestor contribuții lunare în Fondul Național Unic de asigurări sociale de sănătate revenindu-i persoanei juridice sau fizice care plătește asiguraților veniturile respective( art. 257 al. 5 din legea 95/2006).
Apoi, potrivit art. 26 din Legea nr. 76/2002, angajatorii au obligația de a plăti lunar o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, a cărei cotă se aplică asupra sumei veniturilor care constituie baza de calcul a contribuției individuale la bugetul asigurărilor pentru șomaj, iar conform art. 27 alin. (1) tot lor le revine obligația de a reține și de a vira lunar contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj, a cărei cotă se aplică asupra bazei lunare de calcul, reprezentată de venitul brut realizat lunar, în situația persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii, cum este și cazul reclamantului.În temeiul prevederilor legale evocate, instanța a obligat pe pârâtă la plata contribuțiilor C.A.S., C.A.S.S. și șomaj pentru drepturile salariale aferente perioadei 14 martie 2012-09 august 2012. În temeiul art. 16 al. 1 și 3 Codul muncii și art. 40 al. 2 lit. h Codul muncii, instanța a obligat pârâta să-i elibereze reclamantului un exemplar al contractului individual de muncă nr. 127/_ .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC I. H. S.
solicitând în principal casarea hotărârii recurate și retrimiterea dosarului în vederea completării probatorului, iar în subsidiar modificarea ei în sensul respingerii acțiunii introductive precizată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că a solicitat audierea martorului Dragus Nita, prin a cărui mărturie dorea să probeze faptul că un exemplar al contractului de munca i-a fost înmânat reclamantului H. M. în momentul încheierii contractului, de asemenea societății nu i s-a dat dreptul de a propune audierea altor martori pentru a proba faptul că salariul pe lunile martie și aprilie i-a fost plătit reclamantului H. M. în Franța.
Având în vedere aceste aspect solicită, casarea hotărârii recurate și retrimiterea dosarului în vederea completării probatoriului.
Pe fondul recursului, arată că reclamantul a fost angajatul societății, începând cu data de 3 martie 2012 și a deținut acesta calitate până în data de 09 august 2012. De comun acord cu acesta, reclamantul a fost remunerat cu salariul minim pe economie, deoarece a fost încadrat ca muncitor necalificat.
Reclamantul H. M. a fost detașat în Franța în localitatea Chateauneaf de Galaure, pentru munca în construcții din data de 14 martie 2012 până în data de 22 iunie 2012 cu o diurna de 35 euro pe zi așa cum și dânsul a menționat în cerea de chemare în judecata. Reclamantul și-a desfășurat activitatea în Franța pe o perioadă de 99 de zile din data de 14 martie 2012 până în data de 22 iunie 2012 (acest lucru poate fi dovedit cu procesul verbal de recepție a lucrărilor semnat de către I. H. și firma franceza Real Estate Galaure SARL), deci diurna totală pe cele 99 de zile fiind de 3465 euro și nu suma de 5600 euro pretinsă de reclamantul H. M. .
Reclamantului H. M. i s-a înmânat de societate, suma de 3250 euro așa cum a menționat în cererea de chemare în judecată, și totodată primit în perioada cât s-a aflat în Franța și salariul pe lunile martie și aprilie (acest lucru poate fi dovedit cu statele de plata semnate de către dânsul), iar în data de 18 septembrie 2012 a primit de la I. H. prin mandat poștal on-line suma de 4400 lei (acest lucru poate fi dovedit cu factura emisa de către Poșta Română. În perioada cât a lucrat în Franța i s-au asigurat de către societate cazarea, utilitățile și transportul dus - întors.
Astfel pretențiile reclamantului, expuse în petitele 1 și 3 nu sunt întemeiate, raportat la faptul că suma de 4400 lei, achitată în data de 18 septembrie 2012 prin mandat poștal on-line, a acoperit retribuția sa pentru lunile mai, iunie și chiar iulie 2012.
După întoarcerea din Franța reclamantul H. M. nu s-a mai prezentat la munca nici măcar o zi, lucru care a dus la desfacerea contractului sau de muncă.
Nici petitul nr. 2 nu este întemeiat deoarece societatea I. H. a virat către stat toate impozitele aferente salariului primit de către reclamant H. M. .
Reclamantul intimat H. M. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Obligația principală a angajatorului este aceea de plată a salariului, și anume a contraprestației pentru munca îndeplinită de salariat.
Potrivit prevederilor art. 166 alin. 1 din Codul Muncii, salariul se plătește în bani, cel puțin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz, iar potrivit alin. 2, plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar.
Din cuprinsul art. 163 alin. 3 Codul muncii, reiese că plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Sarcina probei în acest sens revine angajatorului potrivit art. 272 Codul muncii, care cuprinde o reglementare expresă în acest sens. Conform acestui articol sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Într-adevăr, în primă instanță pârâta a depus la dosarul cauzei xerocopia statelor de plată aferente lunilor martie și aprilie 2012, însă reclamantul nu și-a recunoscut semnătura de pe aceste înscrisuri.
Deși ulterior societatea pârâtă a fost încunoștințată prin adresă, nu a înțeles să depună cele două state de plată în original, pentru a se putea păși la verificarea de scripte, astfel că față de prevederea cuprinsă în art. 139 alin. 1 și 2
C.proc.civ., potrivit căreia "Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare sa aibă asupra sa la ședința originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte in păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris. Dacă partea potrivnica nu poate sa-si dea seama de exactitatea copiei fata cu originalul înfățișat în ședința, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea sa depună originalul în păstrarea grefei";, în mod corect prima instanță a considerat că cele două xerocopii nu confirmă plata salariilor solicitate.
Societatea pârâtă a mai depus la dosar o factură emisă la_ (f. 23) privind expedierea pe numele reclamantului prin serviciile poștale a sumei de
4.400 lei, însă văzând că în cuprinsul acesteia nu se regăsesc decât precizări cu privire la destinatar, fără a exista nici o referire la natura sumelor expediate, Curtea apreciază că nici acest înscris nu constituie un document justificativ care să demonstreze efectuarea unei plăți cu titlu de salariu în sensul art. 163 din C.muncii.
Ca atare, atâta vreme cât pârâta nu și-a executat obligația de plata a salariului aferent conform art. 159 și 166 Codul muncii, în mod just prima instanță a obligat pârâta la plata salariilor restante cuvenite reclamantului în baza contractului individual de muncă.
Recurenta a susținut că nu i s-a dat dreptul de a propune probe audierea unor martori pentru a dovedi faptul că a plătit salariul pe lunile martie și aprilie, însă Curtea constată pârâta nu a formulat o atare cerere în probațiune în fața primei instanțe, astfel încât critica din recurs este vădit nefondată.
Este real că prin scriptul denumit "întâmpinare"; societatea a solicitat audierea martorului Dragus Nita pentru a dovedi înmânarea contractului individual de muncă, însă Curtea apreciază că în mod legal această cerere a fost respinsă de către tribunal ca fiind tardivă, deoarece a fost formulată cu mult după prima zi de înfățișare, în contradicție cu dispozițiile art. 115 C.proc.civ. și art. 273 C.muncii.
Ca atare nu se impune casarea sentinței recurate, astfel cum s-a solicitat prin memoriul de recurs, neputându-se reține încălcarea dreptului la apărare sau o insuficientă cercetare a fondului cauzei.
Deși recurenta a recunoscut că reclamantul a fost angajatul societății din data de_ și până la data de_, aceasta a susținut că reclamantul nu s- a mai prezentat la muncă după întoarcerea din Franța, însă Curtea apreciază că nici aceste susțineri nu sunt de natură a conduce la modificarea sentinței, deoarece pârâta care avea potrivit art. 119 C.muncii obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat, nu a înțeles nici sub acest aspect să- și probeze apărările prin depunerea de pontaje sau alte înscrisuri care să confirme cele susținute.
Petitul de obligare a pârâtei la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale, care este o cerere accesorie, în mod corect a fost admis, în condițiile în care cererea principală de obligare la plata salariilor s-a dovedit a fi fondată.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a sumelor cu titlu de diurnă, sens în care s-a invocat existența unui înțelegeri între părți, Curtea apreciază că această pretenție nu este fondată în contextul în care nu s-a depus nici un înscris doveditor la dosar.
Astfel, potrivit art.16 alin.1 din Codul muncii republicat, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
Prin dispozițiile Legii nr.40/2011, pe lângă stabilirea obligatorie a formei scrise a contractului individual de muncă, ca o condiție ad validitatem a acestuia, legiuitorul a abrogat și alin.2 al art.16, care cuprindea prevederi speciale cu
privire la probațiunea în cadrul conflictelor de drepturi, aplicabile în situația in care contractul individual de munca nu a fost încheiat in forma scrisă, ce permiteau părților a face dovada prevederilor contractuale prin orice alt mijloc de probă.
Cum în cuprinsul contractul individual de muncă depus la dosarul de recurs (f. 22 -23) nu se regăsește nici o clauză privitoare la acordarea unor drepturi cu titlu de diurnă către salariat, Curtea reține obligația angajatorului de plăti sume de bani cu acest titlu nu există, în condițiile în care nu a fost respectată forma scrisă care este obligatore atât pentru încheierea valabilă a contractului de muncă cât și pentru dovedirea acestuia.
În ceea ce privește recunoașterea parțială a drepturilor reclamantului la diurnă, de către pârâta-recurentă, prin întâmpinare și cererea de recurs, Curtea reține că mărturisirea nu este admisibilă atunci când prin admiterea ei s-ar eluda dispozițiile imperative ale legii și nici când legea cere ca unele fapte juridice să fie dovedite prin anumite mijloace de probă.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., a fost invocat doar formal de către recurentă, întrucât nu a indicat care este actul dedus judecății ce a fost interpretat greșit sau a cărui natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a fost schimbat, împrejurare față de care nu poate fi reținută incidența acestuia.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite în parte recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte în sensul că va înlătură dispoziția privind obligarea pârâtei la plata sumei de 215 euro cu titlu de diurnă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de pârâta SC I. H. S. împotriva sentinței civile nr. 773 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtei la plata sumei de 215 euro cu titlu de diurnă.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: Brîndușa G.
G.
G. C.
