Decizia civilă nr. 4510/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 4510/R/2013

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.

S. -C. B.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. V. împotriva sentinței civile nr. 11773 din 7 august 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată G. D. și pe pârâta intimată C. N. DE A. ȘI D. N. D. R. SA, având ca

obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de av. Haida E., reprezentanta pârâtei intimate, consilier juridic Lăpușan C., lipsă fiind reclamanta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-au depus la dosar din partea pârâtei intimate contractele colective de muncă solicitate.

Reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și arată că odată cu cele două contracte de muncă depuse la dosar nu s-a depus și actul adițional de prelungire a duratei până în anul 2011. Depune în probațiune un set de acte constând în: act adițional prelungire contract colectiv de muncă, două procese-verbale predare-primire mijloc de transport, fluturași salariu și foi de parcurs, pe care le comunică și reprezentantei pârâtei intimate. Având în vedere că în baza contractului colectiv de muncă pe anii 2011-2013 s-au plătit sporurile pentru condiții periculoase, solicită să se menționeze pe ce bază s-a schimbat sporul de 21%.

Reprezentanta pârâtei intimate arată că decizia de acordare a sporurilor este luată de conducerea instituției. În anul 2008 nu s-au acordat sporuri pentru că s-au încheiat contracte multianuale fiind externalizate o serie de activități. D. anul 2011 pârâta a fost obligată prin hotărâri judecătorești la plata acestor sporuri, motiv pentru care reluat plata acestora, iar din anul 2012 și-a schimbat activitatea. Depune în probațiune fișele posturilor pentru angajații cărora li s-au acordat sporurile, pe care le comunică și reprezentantei reclamantului recurent.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiza, iar în subsidiar modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei intimate la plata sporului pentru condiții periculoase, a sporului pentru condiții grele și periculoase de muncă, precum și la plata daunelor interese, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că prin contractul colectiv de muncă în vigoare pentru anii 2008-2011 se acorda sporul pentru condiții periculoase în cuantum de 15% din salariul de bază, iar în contractul colectiv de muncă în vigoare pentru anii 2011-2013 același spor este

prevăzut în cuantum de 21% și se acordă categoriilor de personal stabilite prin anexa 5 la acest contract. D. probațiunea depusă astăzi de către reprezentanta pârâtei intimatei reiese faptul că angajatorul știa ce activități desfășoară reclamantul recurent în fiecare lună, așa cum și din foile de parcurs rezultă activitatea acestuia desfășurată în fiecare zi. O probațiune mai vastă decât cea existentă la dosarul cauzei nu poate fi administrată decât prin efectuarea unei expertize. Întrucât în contractele colective de muncă în vigoare pentru perioada în litigiu este prevăzută acordarea daunelor interese în cazul în care drepturile salariale nu sunt plătite la termen, se impune acordarea acestora având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare, conform chitanțelor pe care le depune la dosar.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, arătând în motivare că pârâta a fost de acord cu plata sporului pentru condiții periculoase pentru angajați în funcție de timpul efectiv lucrat în aceste condiții, însă în privința reclamantului consideră că solicitările sale nu sunt în conformitate cu prevederile contractelor colective de muncă. Reclamantul nu a exercitat o activitate în condiții grele și periculoase, întrucât nu avea calitatea de conducător auto, pentru care se folosea modalitatea de calcul a orelor suplimentare. Referitor la foile colective de prezență care au fost depuse arată că nu sunt asumate de către conducătorii instituției. Nu solicită cheltuieli de judecată.

În replică, reprezentanta reclamantului recurent arată că în ce privește calitatea de conducător auto, din procesele-verbale depuse la dosar reiese faptul că reclamantului i s-a încredințat un autoturism, iar din prevederile contractuale nu reiese faptul că numai șoferii beneficiază de acest spor, ci conducătorii auto, iar pârâta intimată nu a depus nici o contraprobă, în nici un sens.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 11773 din 7 august 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._

s-a respins acțiunea formulată de către reclamanții D.

V. și G. D. în contradictoriu cu pârâta C. N. DE A. ȘI D.

N. D. R. .

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanții sunt angajații companiei pârâte. La nivelul acestei pârâte s-a negociat și s-a încheiat un contract colectiv de muncă la data de_ valabil pentru perioada_ -_

.

Potrivit prevederilor art.107 alin.1 lit. b din acest contract colectiv de muncă, se acordă spor pentru condiții periculoase, în cotă de 15% pentru personalul ce execută, îndrumă și controlează lucrările de la locurile de muncă la care se menține un anumit grad de pericol: risc de accidentare sub circulație, lucru la altitudine, utilizarea unor substanțe toxice, pericol de electrocutare și risc de iradiere.

Conform prevederilor art. 107 alin.1 lit. b din acest contract colectiv de muncă se acordă spor pentru condiții grele de muncă în cotă de 15% pentru personalul care lucrează în condiții de efort fizic ridicat, la temperaturi ridicate sau scăzute, în mediu umed, cu viituri de apă, în condiții de izolare, zgomot intens și/sau vibrații și alte condiții de mediu deosebite sau nedorite.

Prin anexa nr. 5 la acest contract colectiv de muncă s-a negociat categoriile de personal, locurile de muncă și activitățile pentru acordarea sporurilor pentru condiții grele de muncă și condiții periculoase, respectiv lucrări de întreținere,

reparare și investigare a rețelei de drumuri și poduri executate în zona drumurilor naționale, activitatea de control desfășurată de echipajele mobile sau în cadrul agențiilor, lucrări de deszăpezire și combatere sau prevenire a poleiului, lucrări de colmatări și reparații asfaltice executate și îndepărtarea efectelor calamităților.

Potrivit prevederilor art. 106 lit. b din Contractul colectiv de muncă la nivelul pârâtei pe anul 2011, s-a negociat un spor pentru condiții grele și periculoase în cuantum de 21% din salariul de bază pentru personalul care lucrează în condiții de efort fizic ridicat la temperaturi ridicate sau scăzute, în mediu umed cu viituri de apă, în condiții de izolare, zgomot intens și/sau vibrații, în alte condiții de mediu deosebite și nedorite, în condiții de lucru la altitudine, de risc de accidentare la lucru sub circulație, în condiții de utilizare a unor substanțe explozive și în condiții de electrocutare.

În anexa nr. 5 la acest contract s-au stabilit categoriile de personal, locurile de muncă și activitățile pentru acordarea sporului pentru condiții grele și periculoase de muncă.

Reclamanții au afirmat că activitatea desfășurată de ei se încadrează în cele arătate în anexa nr. 5 la contractul colectiv de muncă, iar pârâta nu a combătut aceste afirmații și nici nu le-a acordat aceste sporuri.

Art. 109 alin.2 din Contractul colectiv de muncă valabil pentru perioada februarie 2008-februarie 2011 și art. 106 alin.3 di Contractul colectiv de muncă valabil începând cu data de_, sporul pentru condiții de muncă nocive, grele și periculoase se acordă proporțional cu timpul lucrat în condițiile respective de fiecare salariat cu evidențierea distinctă în pontaje a timpului efectiv lucrat în aceste condiții.

D. declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța a reținut că reclamantul a desfășurat activitate de coordonare întreținere autostradă respectiv revizii tehnice vizual și participare la deszăpezire, coordona activitatea celorlalți ingineri în ce privește respectivele activități, că avea în dotare un autoturism Renault Clio pe porțiunea dintre autostrada Gilău-Câmpia-Turzii plus împrejurimi. Înainte de efectuarea schimbului care avea loc la orele 07:00 reclamantul începea deplasarea la aproximativ 05:30 din Gilău spre Câmpia- Turzii și întreba personalul format dintr-un inginer și muncitori intervalul orar la care a nins, ce lucrări s-au făcut și ce substanțe s-au folosit.

Reclamantul verifica unitățile subînchiriate la companie în ce privește numărul de personal și funcționarea utilajelor, participa la toate evenimentele rutiere alături de poliție, efectua în fiecare zi o cursă pe toată lungimea autostrăzii dus-întors și alte curse în funcție de lucrările ce trebuiau efectuate, verifica existența parapeților, a indicatoarelor corespunzătoare pentru lucrările de siguranță și echipamentul muncitorilor.

În timpul verii era prezent la efectuarea unor lucrări specifice pe autostradă sau participa la diferite ședințe și întâlniri cu organele poliției.

D. analiza celor două declarații, instanța a reținut că reclamantul avea ca sarcină principală coordonarea activităților privind deszăpezirea pe timp de iarnă și lucrările specifice pe autostradă în timpul verii și nu desfășura efectiv lucrări prevăzute la art. 107 alin.1 lit. d, art. 107 lit. b și art. 106 alin.2 din Contractul colectiv de muncă invocat.

Având în vedere cele ce preced, instanța a respins cererea reclamantului privind acordarea sporului pentru condiții periculoase, a sporului pentru condiții grele de muncă și a sporului pentru condiții grele și periculoase de muncă.

În ce privește pe reclamanta G. D. instanța a respins cererea acesteia întrucât din actele existente la dosar nu a rezultat ce activități a desfășurat această reclamantă în cadrul companiei pârâte.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D. V. și de SINDICATUL DRUMARILOR ELIE R. în numele reclamantului

solicitând casarea sentinței recurate și admiterea cererii introductive.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că dosarul a fost disjuns din dosarul civil nr._, dosar în care a avut calitate de reclamant alături de alți angajați din cadrul CNADNR, fiind reprezentați de Sindicatul Drumarilor. Nu înțelege care a fost rațiunea disjungerii dosarului, deoarece toți reclamanții au avut calitatea de angajați ai CNADNR, secția Autostrada 3-Transilvania și au desfășurat activități efective în teren pentru buna desfășurare a traficului pe acest segment de autostrada data în folosința între localitățile Campia-Turzii și Gilau.

Consideră că cererea sa a fost întemeiată și pertinentă, lucru demonstrat de însăși CNADNR, care prin întâmpinarea depusă la dosar nu s-a opus admiterii cererii, ba din contră a specificat că este de acord cu acordarea drepturilor salariale solicitate, în funcție de timpul efectiv lucrat în aceste condiții de muncă. Recurentul a arătat că poate face dovada cu orele efective lucrate pe autostradă, prin foile de parcurs ale autoturismului din dotare, prin faptul că deși la compartimentul resurse umane era prevăzut angajarea unui conducător auto pentru acel autoturism, nu a fost angajat niciodată din lipsă de fonduri, el fiind obligat să presteze și această profesie.

Solicită instanței sa solicite Prefecturii C. -N. o notă informativă despre modul în care a administrat și a participat la toate comandamentele de prevenire a calamităților pe segmentul de autostradă de care a răspuns, și dacă au fost incidente de trafic care să-i poată fi atribuite. Pentru ca pe Autostrada Transilvania să se circule în condiții optime de trafic și-a sacrificat timpul liber, fiind prezent zi și noapte în teren ori de câte ori a fost necesar, fără a solicita alte compensații materiale decât cele solicitate prin prezentul proces. Consideră că greșit a înțeles instanța de fond noțiunea de coordonator, deoarece așa cum a arătat mai sus, prezenta sa a fost efectivă în teren, pe vânt, pe ninsoare, pe ploaie, pe arșița la 40 de grade, pentru ca toată activitatea de care răspundea să se desfășoare în condiții de maximă eficiență, iar așa ceva nu se poate realiza din birou.

Prin sentința civila nr.597/2013 pronunțata în dosarul civil nr._, instanța a admis în parte cererea formulata de reclamanți, obligând parata CNADNR să plătească sumele reprezentând sporurile pentru condiții periculoase și condiții grele de muncă în cuantum de 15% din salariul de baza, pentru perioada_ -_ și în cuantum de 21% din salariul de baza începând cu data de_ până la data de_ când a fost pronunțata sentința.

Instanța de fond în aceeași cauză a pronunțat două sentințe diferite, fapt care contravine principiilor de drept al securității judiciare, și a predictibilității soluțiilor.

Reclamantul verifica unitățile subînchiriate la companie în ce privește numărul de personal și funcționarea utilajelor, participa la toate evenimentele rutiere alături de politie, efectua în fiecare zi o cursă pe toată lungimea autostrăzii dus-întors și alte curse în funcție de lucrările ce trebuiau efectuate, verifica existenta parapeților, a indicatoarelor corespunzătoare pentru lucrările de siguranța și echipamentul muncitorilor.

În timpul verii era prezent la efectuarea unor lucrări specifice pe autostrada sau participa la diferite ședințe și întâlniri cu organele poliției.

Apreciază că soluția instanței este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

Sporurile solicitate de recurent sunt menționate în contractele colective de muncă negociate și încheiate la nivelul intimatei, unde se regăsesc categoriile de activități/personal care beneficiază de acestea.

Conform art. 107 al. 1 lit. D) din CCM 2008-2011: se acorda " Spor pentru condiții periculoase, în cota de 15 % pentru personalul ce executa, îndrumă și controlează lucrările de la locurile de muncă la care se menține un anumit grad de pericol: riscul de accidentare sub circulație; lucrul la altitudine; utilizarea unor substanțe explozive; pericol de electrocutare;risc de iradiere.

Conform art.107 alin. 2, "categoriile de personal, locurile de muncă și activitățile pentru acordarea celor trei tipuri de sporuri, acordate în condițiile în care se desfășoară activitatea, așa cum se prevede la al. 1 lit. B, C, D, se stabilesc prin anexa nr.5".

Conform anexei nr. 5, beneficiază de sporul de condiții periculoase personalul care efectuează lucrări de investigare a rețelei de drumuri naționale și poduri, conducerea autovehiculelor.

Prin CCM 2011, prin art. 106 lit. B, s-a negociat un spor pentru condiții grele și periculoase de muncă, în cuantum de 21 % din salariul de baza, pentru personalul care lucrează în condiții: de efort fizic ridicat; la temperaturi ridicate sau scăzute; in mediu umed, cu viituri de apa; condiții de izolare; zgomot intens si/sau vibrații; si alte condiții de mediu deosebite sau nedorite; riscul de accidentare la lucru sub circulație; lucrul la altitudine; utilizarea unor substanțe explozive; pericol de electrocutare.

Prin art. 106 alin. 2 din CCM 2011 s-a stabilit ca printr-o anexa (nr.5) urmează a fi stabilite categoriile de personal, locurile de muncă și activitățile pentru acordarea sporului pentru condiții grele și periculoase de muncă.

Astfel, prin anexa nr. 5 la CCM 2011 s-a stabilit că beneficiază de acest spor personalul care participă efectiv la executarea lucrărilor de investigare a rețelei de drumuri și poduri executate în zona drumurilor naționale, conducerea autovehiculelor.

Activitățile desfășurate de recurent se încadrează în categoria sporurilor pentru condiții periculoase conform CCM 2008-2011, respectiv grele și periculoase conform CCM 2011-2012.

Conform declarației martorului M. Iepan Milea recurentul a desfășurat activități de coordonare și întreținere autostradă, respectiv revizii zilnice, deplasându-se de la C. la Gilău, spre Câmpia Turii și retur, verifica în fiecare zi pe toata lungimea autostrăzii existenta parapeților, existența și montarea indicatoarelor, executarea corespunzătoare a excavărilor de siguranță. Totodată, acesta menționa că nu exista un alt coordonator care să facă aceste verificări și că toți inginerii care au lucrat la Autostrada au primit aceste sporuri. Acest martor a mai arătat faptul că aveau în dotare un Renault Clio pentru a putea face aceste deplasări.

Martorul C. Claudiu a arătat că recurentul era coordonator al activității pe Autostrada, fiind asimilat șefului de secție și că verifica lucrările executate pe distanta cuprinsa între km 52 pana la km 10 la Turda și încă 6 km pana la District. munca se desfășura în condiții de trafic și nu avea șofer, fiind nevoit să conducă autoturismul din dotare.

Ambele declarații de martor nu fac altceva decât să confirme activitățile care trebuiau efectuate de recurent conform fișei postului.

Astfel, din activitățile desfășurate de recurent, astfel cum acestea au fost descrise de către martori, rezultă că se încadrează în doua categorii de activități menționate în anexa nr.5 la ambele contracte colective de muncă, respectiv a desfășurat activități de investigare a rețelei de drumuri și a condus un autovehicul pentru a se putea deplasa, în condiții de trafic. Activitatea specifică

recurentului era una care implica prezenta permanentă în zona drumului, sub pericolul de accidentare sub circulație, investigând lucrările efectuate.

Instanța nu a luat în calcul înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, recurentul a solicitat mai multe categorii de înscrisuri. Astfel, la dosar există: foi de parcurs din care rezultă că în fiecare zi recurentul era pe Autostrada, patrulând, investigând activitățile desfășurate, parcurgând între 150-320 km/zi, tabel cu orele totale lucrate la Autostrada Transilvania din decembrie 2009 și până în iulie 2012, din care rezultă faptul că recurentul a prestat 2861 de ore în condiții periculoase, respectiv grele și periculoase, ore care au fost verificate de șeful de secție, pentru fiecare luna în parte există o foaie colectivă de prezență în care sunt identificate toate orele de lucrări în condiții periculoase, semnate și stampilate de intimată.

Înscrisurile menționate mai sus nu fac altceva decât să întărească declarațiile martorilor și să menționeze cu exactitate orele și datele la care a făcut deplasări în zona drumului, pentru a-și desfășura activitățile de serviciu. Având în vedere desfășurarea acestor activități, apreciază că pe durata cât efectua deplasările conform foilor de parcurs, recurentul trebuia să beneficieze de aceste sporuri, iar instanța trebuia să i le acorde.

Colegii recurentului, atât ingineri, cât și șoferi, care au desfășurat activități pe Autostrada au fost răsplătiți de intimată prin plata sporurilor solicitate, doar ca în cazul acestora intimata a recunoscut faptul că aceștia desfășoară activități care justifica acordarea sporurilor solicitate de recurent.

Apreciază că în cauza instanța a greșit prin respingerea probei cu expertiza, deoarece ar fi dus la o buna soluționare a cauzei, respectiv ar fi putut să determine care au fost activitățile desfășurate de recurent în perioada_ la zi și ar fi putut identifica perioadele în care a desfășurat activitățile care justifică acordarea sporurilor și ar fi putut calcula sumele de bani aferente acestor sporuri.

Apreciază că în cauza se impune acordarea și a daunelor interese.

Prin clauza înserată în art. 101 din CCM unitate părțile contractante au stabilit că în cazul în care drepturile salariale nu sunt plătite la timp să se acorde daune interese, făcând trimitere la dispozițiile Codului de procedura fiscala. Acesta prevede la art. 120 al. l și 7 faptul că se acorda dobânzi asupra sumelor de bani restante, în cuantum de 0,04%/zi de întârziere.

Intimata C. N. DE A. ȘI D. N. D. R. SA

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate în nume propriu și prin Sindicatul Drumarilor Elie R. și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:

Prin prezentul demers judiciar, reclamantul a solicitat în principal obligarea pârâtei C. N. de A. și D. N. din R. SA la plata sporului pentru condiții periculoase în cuantum de 15% din salariul de baza pentru perioada_ -_ în temeiul art. 107 alin.1 lit. D din Contractul colectiv de muncă pe anii 2008-2011, a sporului pentru condiții grele de muncă în cuantum de 15% din salariul de baza pentru perioada de_ -_ în temeiul art. 107 alin.1 lit. B din Contractul colectiv de muncă pe anii 2008-2011 și a sporului pentru condiții grele și periculoase de muncă în cuantum de 21% din salariul de bază începând cu data de_ până la data pronunțării sentinței în temeiul art. 106 alin.1 lit. B din Contractul colectiv de muncă pe anul 2011.

Este real că inițial cererea de chemare în judecată a fost formulată de sindicat în numele mai multor angajați ai pârâtei printre care și reclamantul,

fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, iar prin încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2013 s-a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantul recurent D. V. și de reclamanta intimată G. D. și formarea prezentului dosar, aspect criticat în recurs, însă Curtea constată că această împrejurare nu este de natură să vicieze legalitatea sentinței recurate, deoarece chiar reprezentantul reclamanților a apreciat că se impune disjungerea pentru a nu se tergiversa judecata în ceea ce-i privește pe ceilalți reclamanți pentru care a fost depus un calcul cu sumele pretinse, o atare măsură fiind admisibilă în temeiul art. 165 C.proc.civ.

Potrivit art. 107 alin.1 lit. D din Contractul colectiv de muncă la nivelul Companiei N. de A. și D. N. din R. S.A, înregistrat la nr. 610 din 31 ianuarie 2008, a cărui valabilitate a fost prelungită, succesiv prin acte adiționale, se acordă "sporul pentru condiții periculoase, în cotă de 15 % pentru personalul ce execută, îndrumă și controlează lucrările de la locurile de muncă la care se menține un anumit grad de pericol: riscul de accidentare sub circulație, lucrul la altitudine, utilizarea unor substanțe explozive, pericol de electrocutare, risc de iradiere";.

Potrivit art. 107 alin.1 lit. B din același contract colectiv se acordă "spor pentru condiții grele, în cotă de 15 % pentru personalul care lucrează în condiții: de efort fizic ridicat, la temperaturi ridicate sau scăzute, în mediu umed, cu viituri de apă, în condiții de izolare, zgomot intens și/sau vibrații și alte condiții de mediu deosebite sau nedorite";.

În anexa 5 au fost stabilite categoriile de personal, locurile de muncă și activitățile pentru acordarea acestor sporuri. Astfel sporul pentru condiții periculoase se acordă pentru: lucrările de întreținere, reparare și investigație a rețelei de drumuri și poduri executate în zona drumurilor naționale, activitatea de control desfășurată de echipajele mobile sau în cazul agențiilor de control și încasare, conducerea autovehiculelor pentru transport persoane sau materiale, activitatea de control efectuată în ampriza drumului pentru personalul cu atribuții UZD, iar sporul pentru condiții grele se acordă pentru: lucrări de deszăpezire, combaterea și prevenirea poleiului, lucrări de colmatări și reparații asfaltice executate la cald și îndepărtarea efectelor calamităților.

De asemenea, în aceeași anexă s-a prevăzut faptul că de acest sporuri beneficiază personalul care participă efectiv la executarea acestor lucrări.

La art. 106 lit. B din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011, s-a stipulat acordarea unui spor pentru condiții grele și periculoase în cuantum de 21% din salariul de bază pentru personalul care lucrează în condiții: de efort fizic ridicat; la temperaturi ridicate sau scăzute; în mediu umed cu viituri de apă; în condiții de izolare, zgomot intens și/sau vibrații; în alte condiții de mediu deosebite și nedorite; de risc de accidentare la lucru sub circulație; lucrul la altitudine; utilizare a unor substanțe explozive și pericol de electrocutare.

În anexa nr. 5 la acest contract s-au stabilit categoriile de personal, locurile de muncă și activitățile, prevederile având conținut similar cu cele din contractul colectiv anterior menționat.

Între recurentul D. V. și CNADNR SA s-au stabilit raporturi juridice de muncă, din cuprinsul contractului individual de muncă nr. 528/_ rezultând faptul că reclamantul a fost încadrat începând cu data de 9 martie 2009 pe

funcția de subinginer la DRDP C. - Serviciul Întreținere, iar conform actului adițional nr. 297/_ acesta a deținut funcția de Șef Secție în cadrul DRDP C.

- Secția Autostrada Transilvania.

Curtea reține că în mod just s-a apreciat de către prima instanță că nu se justifică acordarea drepturilor salariale sub forma sporurilor pentru condiții grele, pentru periculoase sau pentru condiții grele și periculoase, deoarece reclamantul

nu a desfășurat efectiv lucrări prevăzute de dispozițiile Contractelor colective de muncă invocate.

Astfel, analizând conținutul fișelor postului depuse la dosarul cauzei, reiese că reclamantul în calitatea sa de subinginer avea ca și atribuții generale

"derularea contractelor de întreținere curentă și periodică ale DRDP C. ";, iar începând cu data de 3 decembrie 2009, moment la care a primit în dotare un autoturism (potrivit procesului-verbal depus în recurs) atribuția generală a postului era de "coordonare activitate de administrare și întreținere Autostrada A3";, fără ca printre lucrările și sarcinile pe care acesta era obligat să le execute să se regăsească desfășurarea unor activități în condiții grele sau periculoase astfel cum sunt descrise în Contractele colective de muncă.

Potrivit mențiunilor din fișele postului, ce au fost însușite prin semnare de către reclamant, condițiile de muncă impuse de post erau cele normale.

Activitatea de coordonare a celorlalți angajați ai pârâtei, invocată de către recurent prin memoriul de recurs, chiar dacă s-a desfășurat pe Autostrada Transilvania sau participarea la comandamentele de prevenire a calamităților și la ședințe cu poliția nu se încadrează în activitățile enumerate limitativ în anexa nr. 5 la cele 2 contracte colective de muncă.

Martorii audiați în cauză au confirmat susținerile recurentului privitoare la faptul că acesta se deplasa în permanență de la sediul instituției la Autostrada Transilvania, pe care o parcurgea în întregime cu autoturismul de serviciu, precum și faptul că discuta cu angajații instituției, coordona activitatea de deszăpezire și reparații și verifica existența parapeților și indicatoarelor, însă aceste activități nu pot fi caracterizate ca fiind grele sau periculoase, nefiind regăsite printre cele limitativ enumerate de contractele colective.

Ca atare, activitățile desfășurate în concret de către reclamant, ținând cont și de sarcinile ce îi revenea în calitate de subinginer, iar apoi în calitate de șef secție, nu pot fi asimilate unor lucrări de întreținere, reparare și investigare a rețelei de drumuri executate în zona drumurilor naționale, astfel cum s-a prevăzut în anexa 5 în vederea acordării sporului pentru condiții periculoase sau începând cu data de 28 aprilie 2011 a sporului pentru condiții grele și periculoase, acestea putând fi acordate doar "personalului care participă efectiv la executarea acestor lucrări";.

Împrejurarea invocată de recurent, și anume că a fost nevoit să conducă autoturismul din dotare, nefiind angajat un șofer în acest sens, nu este de natură a justifica acordarea sporului pentru condiții periculoase, deoarece potrivit anexei nr. 5 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2008 coroborată cu art. 107 lit. D, acest spor nu se acorda pentru conducerea autoturismului în vederea propriei deplasări, ci doar pentru conducerea autovehiculelor pentru transport persoane sau materiale, situația fiind aceeași și în cazul sporului pentru condiții grele și periculoase reglementat de Contractul colectiv de muncă pe anul 2008.

Chiar dacă o parte dintre angajații pârâtei au beneficiat de aceste sporuri prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești favorabile, acest fapt nu este de natură a conduce la concluzia îndreptățirii reclamantului la aceleași drepturi, întrucât acestea nu se acordă în mod colectiv, ci funcție de atribuțiile si sarcinile specifice fiecărui salariat.

Având în vedere că probele administrate în cauză de către părți au fost

lămuritoare în ceea ce privește condițiile în care și-a desfășurat activitatea reclamantul, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins cererea în probațiune formulată de către reclamant privind efectuarea unei expertize tehnice în vederea determinării orelor lucrate în condiții grele sau periculoase.

Față de soluția adoptată prin sentința recurate cu privire la cererea principală, Curtea apreciază că se impune menținerea soluției de respingere a

petitul accesoriu având ca obiect acordarea daunelor interese, motiv pentru care nu se mai impune analizarea criticilor formulate în recurs sub acest aspect.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D. V. împotriva sentinței civile nr. 11773 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. -R. M. C. M. S. -C. B.

Red. S.C.B.

Dact. V.R./2ex. _

Jud. fond: P. U.

GREFIER

G. C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4510/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă