Decizia civilă nr. 4569/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4569/R/2013
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL Ș. și
P. UL COMUNEI Ș. împotriva sentinței civile nr. 2107 din 10 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată V. F. -O. prin UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT și pe pârâta intimată Ș. G. Ș.
, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 27 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.1184/112/_ pe rolul Tribunalului B. -Năsăud, UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE
DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -NĂSĂUD, în numele și pentru membrul de sindicat V.
F. -O., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții: Ș. G. Ș., C. LOCAL Ș. și P. UL COMUNEI Ș., obligarea unității de învățământ pârâte la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, respectiv, cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, stabilite conform Legii nr.221/2008 - prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei; plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 8 februarie 2010 -_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a
plății.
S-a mai solicitat obligarea pârâtei Ș. G. Ș. la calcularea drepturilor salariale cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010, respectiv cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii octombrie 2010, stabilite conform Legii nr. 221/2008 și a Legii nr. 330/2009 - prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, și plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele
efectiv încasate, pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Reclamanta a mai solicitat obligarea celorlalți pârâți la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai sus menționate.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că la 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 82/_ .
Potrivit art. 1 alin (1) lit. (c) din OG nr. 15/2008, "pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi: - 1 octombrie - 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,00: 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%.
Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă poate deveni 299.933 lei. în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv produsul intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii".
O.G. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare. Legea a fost declarată constituțională de Curtea Constituțională a României, prin Decizia 1093/_ .
Ulterior intrării în vigoare a legii, a fost emisă O.U.G. nr. 136/2008 prin care se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 299,933 lei, ordonanță declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1221/2008 a Curții Constituționale.
Anterior pronunțării Deciziei nr.1221/2008, Guvernul României a adoptat
O.U.G. 151/_ conform căreia, pe toată durata anului 2009 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 trebuia să fie de 299,933 lei,
Și aceste prevederi ale O.U.G. 151/_ au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 842/2009. Prin O.U.G. 1/_ s-a modificat din nou O.G. 15/2008 aprobată prin Legea 221/2008, însă și prevederile acesteia au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 989/_ .
S-a mai arătat că încercările de blocare a dispozițiilor cuprinse în Legea 221/2008 au continuat prin emiterea O.U.G. 31/2009 și O.U.G. 41/2009, prin care se modificau prevederile art. 1(1) din O.G. 15/2008, însă art. 1(1) a fost introdus în O.G. 15/2008 prin art. I pct. 3 din O.U.G. 151/2008 ce a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 842/2009 și Decizia nr. 989/_ .
Reclamanții mai arată că prevederile O.U.G.31/2009 și O.U.G.41/2009, ca norme modificatoare ce prelungeau perioada de aplicare a unor dispoziții neconstituționale din actul modificat nu puteau produce efecte după declararea neconstituționalității actului modificat.
Se consider astfel că, în măsura în care toate dispozițiile care blocau aplicarea prevederilor Legii 221/2008 și-au încetat efectele, rezultă că în luna decembrie 2009, dispozițiile Legii 221/2008 majorarea a coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de referință de 400,00 lei erau în vigoare, iar pârâții aveau obligația imperativă de a proceda la calcularea salariilor utilizând această valoare a coeficientului de multiplicare 1,000.
Se mai invocă faptul că, potrivit Legii-cadru 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea membrilor de
sindicat trebuia să se mențină și ulterior datei de_, la nivelul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare în luna decembrie 2009, aceasta însemnând respectarea dispozițiilor art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3, art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009.
Cu referire la data de 13 mai 2011 până la care se solicită acordarea drepturilor bănești, s-a susținut că, la data de_, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care a intrat în vigoare la data de_ .
În drept, s-au invocat prevederile art. 3 alin. 1 Ut. c, art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3 și art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009, Legea 221/2008, O.G. 15/2008, art. 28 din Legea 62/2011, art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Pârâții C. LOCAL Ș. și P. UL COMUNEI Ș., prin întâmpinare, au solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.2107 din_ a Tribunalului B. -Năsăud,
s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -NĂSĂUD în numele și pentru
membrul de sindicat V. F. O., împotriva pârâților: Ș. G. Ș. ,
C. LOCAL Ș. și P. UL COMUNEI Ș. .
Pârâta/ul Ș. G. Ș. a fost obligată să calculeze drepturile salariale cuvenite membrului de sindicat, potrivit Legii-cadru nr.330/2009 și a Legii nr.285/2010, în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pentru perioada 08 februarie 2010-13 mai 2011 (ținându-se seama și de dispozițiile Legii nr. 118/2010), sume actualizate cu rata inflației începând cu data scadenței și până la data efectivă a plății;
C. LOCAL Ș. și P. UL COMUNEI Ș. au fost obligați să asigure finanțarea pârâtei/ului Ș. G. Ș. cu fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate efectiv.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta/ul V. F.
face parte din categoria personalului didactic.
Prin Decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii,
s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu
începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009
.
Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.
Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum a rezultat din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008. Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.
La data de 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art.330 alin.5 din Legea nr.330/2009, lege aplicabilă pentru perioada indicată în acțiune, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Prin Decizia nr.11/2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție, publicată în monitorul oficial din 31 octombrie 2012
, au fost admise recursurile în interesul legii
declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova și, în consecință:
S-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit art.
330^7
alin. 4 Codul de procedură civilă.
În considerentele acestei decizii s-a arătat, printre altele, că stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1. În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010
- 31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum a atestat unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței depuse la dosar. Prin urmare, în privința
reclamantei/ului membru de sindicat s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008.
Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat reclamanta/ul membru de sindicat începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008. Salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011. Prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, tribunalul a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.
Sumele datorate au suportat riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care s-a impus obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.
Având în vedere considerentele reținute, textele legale și a deciziilor în interesul legii invocate, tribunalul a admis acțiunea civilă formulată împotriva unității de învățământ.
Potrivit art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, lege aplicabilă în cauză raportat la perioada indicată în acțiune, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume potrivit legii. Finanțarea acestor unități are două componente, finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, ce include și cheltuielile de personal (inclusiv drepturile salariale) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si alte venituri ale bugetelor locale.
De asemenea și potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, lege în vigoare în luna februarie 2011, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Conform art.36 din Legea nr.215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind
furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Unitatea administrativ teritorială este reprezentată de primar în relațiile cu alte autorități publice și în justiție potrivit art.62 din Legea nr.215/2001, iar potrivit art.63 alin.4 din aceeași lege primarul exercită funcția de ordonator de credite și întocmește proiectul bugetului local.
Ținând seama de aceste dispoziții legale, tribunalul a admis acțiunea civilă formulată și împotriva pârâților: P. ul comunei Ș. -în calitate de ordonator de credite al unității administrativ teritorială în a cărei rază funcționează angajatorul-și C. local Ș. -care are atribuția aprobării bugetului local la propunerea primarului, să aloce pârâtei/ului angajator fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate efectiv.
Asistenții judiciari, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat opinia în sensul celor anterior arătate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții: P. UL COMUNEI Ș. și C. LOCAL Ș., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Recurenții arată că principala critică pe care o aduc sentinței este legată de sintagma "obligă pârâții să aloce fondurile necesare plătii..." .
Pentru a stabili această soluție, tribunalul a reținut, în mod corect, că potrivit art. 167 din Legea 84/1995, modificată și art. 1 alin 3 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
De asemenea, au fost avute în vedere dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar de stat se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Pornind de la ceea ce a reținut instanța în considerentele sentinței, cum că Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, fără a avea însă atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, recurenții apreciază că și aceștia se află în aceeași situație, evident cu respectarea atribuțiilor și competențelor lor specifice prevăzute de lege. În acest sens se consideră a fi relevante prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Se arată că, din felul în care este formulată obligația ce le revine, prin dispozitivul sentinței, reiese că ar trebui să aibă o conduită contrară prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 273/2006 care stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice locale, precum și responsabilitățile autorităților administrației publice locale și ale instituțiilor publice implicate în domeniul finanțelor publice locale.
Astfel, se susține că, pentru a se conforma sentinței instanței de fond, ar trebui ca această alocare de fonduri necesare plății sumelor de bani către reclamant/reclamantă să ia forma unui angajament bugetar - care în sensul art. 2, pct. 2 din Legea nr. 273/2006 este " actul prin care o autoritate publică competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate";
De asemenea, recurenții fac trimitere la definiția bugetului local, ca fiind:
"documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale", și a cheltuielilor bugetare "sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în limitele și potrivit destinațiilor stabilite prin bugetele respective ";
În sensul Legii nr. 273/2006, conform art.2, pct. 59, prin "sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";, se înțeleg "sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale și sumele defalcate cu destinație specială, alocate pentru finanțarea unor servicii publice descentralizate sau a unor noi cheltuieli publice;"
Se mai invocă disp.art.4 alin.2, 3, art.12,13,14 alin.2-5, art.22, 37-39 din același act normativ.
Prin trimiterea la aceste prevederi legale, recurenții evidențiază faptul că orice alocare de resurse financiare, pentru orice fel de cheltuieli, trebuie să fie, pe de o parte, supusă aprobării, în prealabil, și, pe de altă parte, trebuie să se indice și să se asigure și sursa de venituri pentru acoperirea acesteia.
Se mai subliniază că există o foarte strânsă corelare și dependență a demersurilor făcute în cadrul procesului bugetar de către autoritățile locale, cu cele de la Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice.
Pentru că instanța a făcut trimitere la prevederile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, pentru a arăta că ordonatorii principali de credite au obligația de diligentă de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, recurenții arătă că aceste demersuri se pot concretiza prin virări de credite bugetare și, pentru că sumele de bani ce fac obiectul prezentului litigiu reprezintă, în esența lor, cheltuieli de personal, trebuie aplicate disp.art.49 alin.3 din Legea nr.273/2006, ce prevăd că: " Cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare…";.
Recurenții solicită astfel admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate în cauză, neavând capacitatea de a aloca fonduri bănești necesare plății sumelor restante datorate reclamantului, sumele cu această destinație fiind alocate de la bugetul de stat.
În drept, se invocă disp.art.304, pct.9, 3041și 312 din codul de procedură civilă și ale Legii nr. 84/1995.
Reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat de pârâții:P. UL COMUNEI Ș. și C. LOCAL Ș., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat,
pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din Legea nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
În mod corect prima instanță a reținut că salariata reclamantă este îndreptățită, începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la 1 iulie 2010, la plata diferențelor salariale cuvenite, potrivit dispozițiilor Legii nr. 221/2008 și a Legii nr.330/2009, drepturi de care aceasta a fost lipsită în mod nejustificat.
Curtea reține astfel că aceste dispoziții legale trebuiau să fie avute în vedere de către consiliile locale în fundamentarea deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului.
În acest sens, potrivit disp.art.33 din H.G. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit.c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, având următoarea componență:
un viceprimar - președinte;
șeful compartimentului de finanțare și administrare a învățământului din cadrul consiliului local;
unul-doi contabili ai unităților de învățământ din localitate;
unul-doi directori ai unităților de învățământ;
reprezentanții organizațiilor sindicale desemnați de sindicatele județene.
Pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
Se mai reține că, potrivit art.4 alin.1 din H.G. nr.1618/2009, consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică.
Potrivit art.104 al.2 din Legea nr.1/2011, finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugată si din alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora.
Alin.5 al aceluiași articol prevede că finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Potrivit art.5 din H.G.nr.1274/2011:
(1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale răspund de repartizarea sumelor pe unități de învățământ, pe baza numărului de elevi/preșcolari și a standardelor de cost prevăzute în anexele nr. 2 și 5, și le supun aprobării autorităților deliberative.
Plata cheltuielilor cu salariile stabilite conform legii și a contribuțiilor aferente acestora se face pe baza statelor de plată ale unităților de învățământ verificate și validate de către inspectoratele școlare județene, respectiv de inspectoratul școlar al municipiului București, potrivit precizărilor aprobate prin ordin comun al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, al ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice.
În cazuri excepționale, inclusiv cele prevăzute la art. 4 alin. (6), atunci când sumele calculate nu asigură plata drepturilor salariale prevăzute la art. 1 alin. (2) sau nu asigură plata cheltuielilor prevăzute la art. 1 alin. (4) la unele unități de învățământ cu personalitate juridică, în cadrul sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate județului/municipiului București prin legea bugetului de stat pe anul 2012, direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație.
În situația prevăzută la alin. (4) redistribuirea sumelor între unități de învățământ cu personalitate juridică din cadrul aceleiași unități administrativ- teritoriale se aprobă de consiliul local, la propunerea primarului, cu avizul conform al inspectoratului școlar.
Redistribuirea sumelor între unități de învățământ cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (4) și (5), conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost.
Aprobarea redistribuirii sumelor pentru cheltuielile prevăzute la art. 1 alin. (2) si (4) în cadrul unității de învățământ care solicită suplimentarea sumelor alocate se va face după verificarea de către inspectoratul școlar a modului de angajare și utilizare a cheltuielilor alocate pe baza standardelor de cost, care fac parte din finanțarea de baza.
Având în vedere aceste dispoziții legale, se reține că recurenților le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește fundamentarea fondurilor necesare și asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor și a prevederilor contractuale în vigoare la data scadenței acestora.
Din acest motiv se reține că aplicarea prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale trebuie analizată în strânsă corelație cu acest atribuții ce le revin recurenților, care nu au probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea unor fonduri bugetare pentru aplicarea întocmai a dispozițiilor legale în vigoare privind salarizarea reclamantei.
Pentru toate aceste motive, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativ prin lege plata acestor drepturi salariale din fonduri bugetare, ulterior, în cursul aplicării acestor prevederi legale, acordarea efectivă a acestor drepturi a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanta nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a școlilor nici nu realizează asemenea venituri.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art. 312 alin.1 Cod.proc.civ., urmează să se respingă recursul formulat de pârâții: P. UL COMUNEI Ș. și C. LOCAL Ș. și să se mențină sentința civilă pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. UL COMUNEI Ș. și C. LOCAL Ș. împotriva sentinței civile nr. 2107 din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
G. C.
GREFIER
Red. C.M.;
Tehnored.: C.M./V.R.;
2 ex./_ ;
Jud.fond: Tribunalul B. -Năsăud: C. Născuțiu.