Sentința civilă nr. 12158/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIV ILĂ Nr. 12158/2013
Ședința publică de la 02 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul S. "L. CĂI F. " în contradictoriu cu pârâtele S. C. R. DE E., Î. ȘI R. CF C. și C. N. DE CĂI F. CFR SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. "L. CAI F. " C. pentru membrii de sindicat menționați mai jos, în contradictoriu cu pârâtele S. C. R. DE E., Î. ȘI R. CF C. și C.
N. DE CĂI F. CFR SA, a solicitat obligarea acestora la plata diferenței de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele primite pentru perioada_ -_, conform legislației muncii și Ccm unic la nivelul ramurii transporturi valabil pentru anii 2008-20100, a diferenței dintre primele de vacanță, Crăciun, Paști, Ziua Feroviarului, a salariului suplimentar și sumele rezultate în urma recalculării salariului, obligarea pârâtelor la plata ratei inflației și a dobânzii legale, obligarea pârâtelor la efectuarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că pentru perioada dedusă judecății, CCM unic la nivel de ramură transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010 a stabilit un salariu de bază minim brut de 700 lei iar art. 41 lit. b din acest contract prevedea acest salariu ca bază de la care vor porni negocierile, astfel că salariul minim brut de 570 cât a acordat pârâta nu a fost corect stabilit.
S-au mai invocat prev. art. 241, 238, 161 din C. muncii și art._ din Codul civil.
Ca urmare a admiterii excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, prin sentința civilă nr. 22/LM/2013 a Tribunalului Bihor s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului C. .
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Membrii de sindicat reprezentați de către reclamantă au a fost angajați ai pârâtelor.
Acțiunea fost înregistrată în interiorul termenului de prescripție de 3 ani reglementat de art. 268 al. 1 lit. c din codul muncii (actuala numerotare), prin urmare excepția prescripției extinctive sau a "tardivității acțiunii"; este nefondată și va fi respinsă.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită plata diferenței de la un salariu minim brut de 570 lei, până la 700 de lei, instanța constată că acesta este neîntemeiat întrucât art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anul 2008-2010 stabilește această suma ca pe una orientativă, de la care pornesc negocierile, iar nu ca pe un salariu minim brut obligatoriu în domeniul transporturilor și sub al cărui prag nu s-ar putea ajunge.
Astfel, art. 41 alin. 3 lit. a și lit.b din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anul 2008-2010 prevede:
"a) Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
b) Părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lu a c a b az ă de l a c are pornes c negoc ier ile
valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.";
Așadar, în cadrul negocierilor la nivel inferior, părțile vor lua suma de 700 lei "ca bază de la care pornesc negocierile"; iar nu ca pe o valoare imperativă.
Negocierea poate conduce la stabilirea atât a unui nivel superior cât și a unui nivel inferior al salariului, în funcție de abilitățile partenerilor la negociere și de împrejurările obiective avute de către aceștia în vedere la purtarea tratativelor.
În acest mod s-a procedat și în cadrul Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate atunci când s-a stabilit, ca urmare a negocierilor, un salariu minim brut de 570 lei.
În consecință, nici capetele de cerere vizând obligarea la plata diferenței dintre primele de vacanță, Crăciun, Paști, Ziua Feroviarului, a salariului suplimentar și sumele rezultate în urma recalculării salariului, precum și actualizarea cu rata inflației nu sunt întemeiate.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către reclamantul S. "L. CĂI F. "; C. cu sediul în C. -N., Pța Avram I. nr. 17 în numele și pentru membrii de sindicat ANTON P., A. D., A. FLORIAN ROBERT, BACIU E., BAGOSI TIBERIU, BALAJ OCTAVIAN, BALAZS ANTAL, B. CSAKI NICOLAIE, BALOG A., BANYAI IANOS, BELTEKI I. AUREL, BENEA IONEL, BENDK G. STEFAN, BERBOSZ STEFAN, BERCEA C., BERCHI CA., BILIBOC BELA, BIRO I., BIRTAN E. P., BLAGA MKIRCEA, BLAGA TEOFIL L., BODNAR
A., BODNAR ARPAD, BODNAR ZSOLT, BOHATIR ANA MELANIA, BOLOS VIOREL, BOMBOLA DAN VIOREL, B. ANTAL, BOROS G. V., BORSAI.
, BORZA V. L., BRAUN LASZLO, BUDAR OCTAVIAN, BUDEU LAVINIU, BUHLEA CONSTANTIN, BULZAN M. ARISTIDE, BUMB A., BURCA NICOLAE, BUSTEA M. O., CABAG., CACUCI ANICA, CACUCIMIHAI, CACUCI SORIN DAN, CADAR CORNEL, CARTIS CORNEL, CARTIS DUMITRU, CARTIS I., CAVASDAN DOREL L., CHEREGI I., CHIRA D., GICAS R., CIOCA M. N, CIOLOSI., CMECI VASI LE I., COCOS I. AURELIAN, CODI LA FLORENTINA, COROI ANTON, COSTEA D., COSTIN CORNELIA R., COVACI ATI LA, CRĂCIUN D. M., CREȚ F. VIOREL, CRISTEA L., C. ILARIE, CSERVID BÂRNA, CSIRI A., DAN F. PAVEL, DARABAN A., DERBAN ADELA, DERECSKI KATA., D. G., DOBLE I., D. I., DOMOCOS R. O., DRAGAN F. D., DRAGOS M. FLORICA, DRINGO CRĂCIUN, D. HORTENZIA, DUMITRESCU GAB. L, F. M., FAUR D., FILIMON FLORIAN, FODOR CSABA SANDOR, GABOR DUMITRU, GABOR IANOS, GABOR I., GABOREANI., GAL R., GALE V., GALEAM. ELI., GARZ Ml HAI C., GASPAR BELA, GHERESCU OLIMPIU C., GHERLEA I.
, G. P. O., GHETI V., 6ULACSI LASZLO, HABASESCU V., HANAS
D. ȘTEFAN, HEREDEAG., HERLAS A., HERPUTTRAIAN, HIRCAZAHARIEI., HIRITNELUFLORIAN, HORAI., HORVAT ANDREI ZSOLT, HORVATH FRANCISC, HURDUBAEGRIGORE, HURDUBAE P. A, I. Ml HAI OCTAVIAN, I. VIOREL, ILEDOREL DUMITRU, ILE I., ILEO., ILEAVALER
A., INCZE I., INCZESANDOR, IUHASG., IVAN E., JUNCFLAVIUS, JURCAN ILIE DUMITRU, KADARO. M., KECSKESARPAD, KERESZTURI JANOS, KOCSIS IOSIF, KOVARI V., KUPAJOZSEF, LASCA DINU M., LASCA F. V., LASCAUGAB. LE., LASCOPETRICA F., LASCU G., LAZAR FLORIAN, LAZAR SORIN E., LESDORELM., LESELEODOR F., LET CRĂCIUN DOREL, LET CRĂCIUN IONEL, LIPOVAN VICTOR PAVEL, LUPSE
A. F., MADA NICOLAE, MALITADUMITRUMIHAIL, MANGRAS. L., MANGRA V. V., MARA G. A., MARE M. I., MARTIS IACOB CORNEL, MASCAS I. DAN, MATEAS SORIN, MERMEZE F., MEȘ. NICOLAE CONSTANTIN, MEZEI TIBERIU A., MICULA G. VIOREL, MIERE F., MIERE R. L., Ml HALE V., MIHUT L. DANUT, MIKLOSFRANCISC, MINCIC E. ȘTEFAN, MINZ IONEL, MOT I., MOVILA AURICA, MUTG., NAGYGYORGY, NAGY LAJOS, NEGRUTGAB. L L., NEGRUTIU G., NIGORAS I. M., OLARU CA. NELU, ONUV., OPRESCU SORIN VIOREL, ORBAI G., ORTAN I., PALCUT VIOREL AUGUSTIN, PANTEA OCTAVIAN E., PANTIS ȘTEFAN, PAPP LASZLO, PAPPZOLTAN, PĂSCUT I., PATAKIATTI LA LASZLO, PATER O., PELES DOREL M. EL, PELES I., PERESG., PETRILAI., P. ANR. I., P. T A.
F., P. T COSMIN AUREL, PILOCA I., PIRVU I., PLES CA. GHITA, PLESG. TINELA, PODINANICOLAEI., PONTOS IONEL DANUT, POP C., POP R., POP SORIN DOREL, P. I., P. I., P. M. M., POPESCU C., POPESCU
LOREDANA, POREAV., PUEI. PAVEL, PURTAN DAN, PUSCAS M., PUSCASIU O., REBELES G. D., ROXIN SANDU I., SĂLAJ AN C., SANDOR FRANCISC, S. VIORICA, SAS O. AUREL, ȘCHIOP CA., ȘCHIOP
M. ELA, ȘCHIOP NICOLAE M., SEBESAN D., SECARA CORNEL, SECARA FLORIAN, SELEGEAN L., SILAGHI CORNEL, SILAGHI DAN, SILAGHI VIOREL, SIMAADALBERT, SIME AVRAM, SIME M., SIMEVALERIU, SMARANDESCU LI L., SOBONI M., SOFIANUC MIHAI, SOIT RAZVAN, SOLOMIE NICOLAE, SOLOMIE VIOREL, SOMOLAN M. F., SOTOC AUREL, STÂNCIU CONSTANTIN, ȘTEFAN M. S., S. D. CA., S. M. A.
, S. TEODOR CONSTANTIN, STURZ NICOLAE, S. JOZSEF, SZEKELYI. ,
SZILAGYI MAG DA, SZOVAKARTINDANIOSIF, SZUCSCSABAA., SZUCS KAROLY FERENC, SZUCSTIBOR, TÂRLEA L. I., TECSI G., TERES L., TIPONUTI., TIRTEA DAN, TOADER OLIMPIU L., TODERAS P. ,, TODINCA
M. ROMULUS, TOLNACI MELANIAANDREIA, TOLNACI NICOLAE C., TOMA TEODOR, T. IUE, TONT V. CORNEL, TRIPEGAB. L,TRIPO P., T.
I., T. M., TULBURE A., TUSE NICOLAE, U. NICOLAE, VARGA A. lOAN, VARGA LUDOVIC, VASSANDOR, VIGU A., VINCZE KECSKES F. JOZSEF, VLAD A., ZACH A. I., ZAMFIR F., ZAREG., ZBIRCEA
D. în contradictoriu cu pârâții C. N. DE CĂI F. "CFR"; SA cu sediul în București, Bd. Dinicu G. nr. 38 și S. "C. R. DE EXPLOATARE, Î. ȘI R. CF"; C. cu sediul în C. -N., Pța Avram I. nr. 17.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
I. P.
Asistent judiciar,
B. -A. C.
Asistent judiciar,
A. Ș.
Grefier,
O. -R. L.
5 ex, _