Decizia civilă nr. 483/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 483/R/2013
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâții P. O. ȘIMLEU S. și C. LOCAL ȘIMLEU S. împotriva sentinței civile nr. 5173 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimata reclamantă LS DIN ÎNVĂȚĂMÂNT S. și pe intimatul pârât
G. Ș. "I. O. "; ȘIMLEU S., având ca obiect pretenții - contravaloare cheltuieli de transport.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurenților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de_ pe rolul Tribunalului S., astfel cum a fost precizată, reclamanta LS din Învățământ S., în numele membrilor de sindicat menționați în cerere, a chemat în judecată pe pârâții Instituția P. ui orașului Ș. S., prin primar, C. Local al orașului Ș.
S. și G. ul Ș. "I. O. "; Ș. S., solicitând obligarea pârâților să plătească reclamanților contravaloarea cheltuielilor de transport efectuat în perioada octombrie 2010 - februarie 2012, sume actualizate cu rata indicelui inflației, de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că decontarea navetei se face potrivit art.104 alin.3 din Legea nr. 128/1997 coroborat cu prevederile cuprinse în art. 167 alin. 2, 3, 5 din Legea nr. 84/1995.
Decontarea contravalorii călătoriei efectuate se face pe baza depunerii la sfârșitul lunii de activitate a actelor doveditoare.
Membrii de sindicat din prezentul dosar au efectuat naveta de la domiciliu la unitatea școlară și de la unitatea școlară la domiciliu potrivit pontajelor depuse la dosar, fără ca acestora să li se deconteze contravaloarea cheltuielilor de transport.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții P. orașului Ș. S. și C. Local al orașului Ș. S. au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 5173/_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._,
s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților Municipiul Z. prin primar și C. Local Z., excepții invocate de acești parați.
S-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta LS din Î.
S., prin membrii de sindicat Benedek V., Borz R. S., Benko Ana M., Gavriș L., M. E., R. Ana M., Szucs Erzsebet, Ștefan Mircea, V. Istvan, Mălădean Gianina și Bakai Edina, în contradictoriu cu pârâții Instituția P. ui O. Ș. S., C. Local al O. Ș. S. și G. ul Ș. I. O. Ș. S. .
Au fost obligați parații să asigure și să plătească membrilor de sindicat Benedek V. - 474 lei, Borz R. S. - 1.226 lei, Benko Ana M. - 648 lei, Gavriș L. - 666 lei, M. E. - 425 lei, R. Ana M. - 1.510 lei, Szucs Erzsebet - 436 lei, Ștefan Mircea - 201 lei, V. Istvan - 344 lei, Maladean Geanina - 225 lei, și Bakai Edina - 59 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de transport efectuat în perioada octombrie 2010 - februarie 2012, sume ce vor fi actualizate cu rata indicelui inflației, de la data scadentei fiecărei sume și până la data plătii efective.
Au fost obligați parații să plătească reclamanților suma de 125 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. local Z.
și a P. mun. Z. a fost respinsă, deoarece potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii.
Potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 la propunerea primarului, C. Local aprobă bugetul local, precum și repartizarea fondurilor pe unitățile de învățământ preuniversitar, astfel încât nu se poate considera că nu există
identitate între persoana obligată în raportul juridic dedus judecății și pârâți, chiar dacă nu exista raporturi de muncă între aceștia și membrii de sindicat.
C. local și instituția P. ui au calitate de finanțator, primarul fiind ordonator de credite, iar C. Local fiind cel care aprobă bugetul local.
De asemenea, art. 28 lit. c din HG nr. 2192/2004 prevede faptul că la nivel local C. Local stabilește cuantumul fondurilor alocate fiecărei unități de învățământ pe baza unor indicatori.
Cererea de chemare în garanție a M. ui Finanțelor P. e a fost respinsă ca nefondată, deoarece debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv intre instituia publica obligată la plată și chematul în garanție nu există o obligație sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de Procedură Civilă.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 10/_ .
Potrivit actelor depuse la dosar, reclamanții au calitatea de personal didactic la G. ul Ș. I. O. Ș. S. .
Reclamanții au efectuat naveta la instituția școlară chemată în judecată fiind îndreptățiți potrivit art. 104 (3) din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic la decontarea cheltuielilor de transport.
Potrivit acestor dispoziții, decontarea sau plată echivalentă a costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale.
Potrivit art. 104 alin. 3 "personalul didactic din unitățile de învățământ de stat din mediul rural, care nu are domiciliul sau reședința în localitatea în care își desfășoară activitatea, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă în urma solicitărilor adresate administrației locale pe baza pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ";.
S-a apreciat de instanță că decontarea cheltuielilor pentru cadrele didactice de predare și didactice auxiliare se realizează din bugetul local al unității administrativ - teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar, pe baza documentelor justificative depuse la sfârșitul fiecărei luni.
Instanța a înlăturat apărările intimatei privind lipsa fondurilor, având în vedere dispozițiile art. 37, 38 Codul muncii.
Instanța a mai reținut că reclamanții membri de sindicat au făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, au făcut dovada faptului că locuiesc într-o altă localitate decât cea unde își desfășoară activitatea (prin depunerea copiilor actelor de identitate), făcând naveta din localitatea de domiciliu în localitatea în care se află angajatorul. De asemenea, pârâții nu au susținut și nu au făcut dovada acordării drepturilor solicitate, conform art. 272 din Codul Muncii.
Instanța a admis și cererea privind actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, având în vedere prevederile art. 1082 din Codul Civil și ale art. 166 alin. 4 C. Muncii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții P. orașului Ș. S. și C. Local al orașului Ș. S.
, solicitând admiterea recursului si rejudecând cauza in recurs să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ui si C. ui local Ș. S. si pe cale de consecința respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiata si nefondata.
În motivarea recursului recurenții critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că instanța de fond a făcut o greșita apreciere a normelor legale si probelor existente la dosar inserând si o eroare de ordin material in cuprinsul sentinței consemnând că intimații pârâți sunt P. si C. municipiului Z. .
Așa cum rezulta din acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata unor sume ce ar reprezenta cheltuieli de transport pe mijloace de transport in comun din localitatea de domiciliu si pana la locul de munca.
In susținerea excepțiilor invocate, pe care recurenții precizează că le mențin si pe calea cererii de recurs, arată că litigiile privind orice raport de natura salariala se poarta intre salariați si angajator, iar pârâții consiliul local si respectiv, primarul orașului, nu au calitate de angajatori in raporturile cu personalul didactic angajat.
Instanța de fond respinge excepția indicând prevederile art. 167 din Legea 84/1995, lege abrogata in integralitatea ei.
De asemenea, instanța de fond retine din nou greșit ca, potrivit prevederilor art. 36 alin 4 din Legea 215/2001, la propunerea primarului consiliul local repartizează sumele pe unitățile de invatamant preuniversitar si ca avand in vedere acest aspect nu se poate considera ca nu exista identitate intre persoana obligata in raportul juridic dedus judecății si parati chiar daca nu exista raporturi de munca intre aceștia si membri de sindicat, ca apoi sa arate ca înlătura
apărările privind lipsa fondurilor prin raportare la dispozițiile art. 37, 38 din Codul Muncii.
În condițiile în care între recurenți și reclamanți nu exista raporturi de munca si se retine acest aspect, consideră că nu se putea reține că sunt aplicabile prevederile art. 37, 38 Codul muncii de vreme ce P. si C. local Ș. S. nu au calitate de angajatori față de intimați. Aceasta calitate o are Inspectoratul Ș. al Județului S. prin unitatea de invatamant, aceasta instituție fiind singura abilitata de lege pentru angajarea personalului didactic si singura responsabila in ceea ce privește gestionarea raporturilor de munca ale acestora, plata salariilor sau alte drepturi prevăzute de lege. Drept urmare si decontarea unor sume ce ar reprezenta cheltuieli aferente transportului este de competența Inspectoratului Ș. al Județului S., respectiv a angajatorului G. școlar I. O. .
P. orașului Ș. S. nu are nici o atribuție legala in ceea ce privește angajarea si stabilirea cuantumului cu privire la decontarea transportului personalului didactic motiv pentru care consideră că nu există temei pentru chemarea sa în judecată si nici calitatea procesuala pasiva a acestuia, care normal trebuie sa izvorască dintr-o obligație stabilita printr-un act normativ si pe care acesta sa nu îl respecte astfel ducând la încălcarea unor drepturi ale reclamanților.
Cat privește C. local Ș. S., singura atribuție a acestuia, este cuprinderea in buget a sumelor provenite de la bugetul de stat pentru plata profesorilor. Rolul exclusiv al C. ui local în ce privește salarizarea personalului didactic este acela de a aproba sumele repartizate de către MEC si a le distribui unităților școlare.
Având in vedere faptul ca aceste sume sunt primite cu destinație speciala, consiliul local nu are posibilitatea de a da alta destinație acestor sume motiv pentru care este doar o simpla formalitate stabilirea sumelor alocate pentru plata decontării navetei profesorilor. Cuantumul sumelor repartizate pentru plata acestor drepturi este in sarcina M. ui de finanțe, a M. ui Î. ui si a Inspectoratului Ș. al Județului S., motiv pentru care consideră ca nici acest pârât nu are calitate procesuala pasiva, fiind un simplu intermediar intre instituțiile anterior enumerate si profesorii din cadrul instituțiilor de învățământ din oraș.
Potrivit Legii nr. 293/2011 privind legea bugetului de stat la art. 5 alin. l, lit. a) se prevede expres ca: (4) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 4 lit. b), sunt destinate:
a) finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru categoriile de cheltuieli prevăzute la art. 104 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, dar si prevederile arte 105, alin. 2, lit. o din Legea 1/2011 - Legea educației naționale care precizează ca: 2) Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru următoarele categorii de cheltuieli: f) cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice, conform legii; cu alte cuvinte prin legea bugetului de stat s-au alocat bani doar pentru cheltuielile prevăzute de art. 104 si nu art.105 din Legea 1/2011.
Așadar, ținând cont de cele expuse mai sus este evident ca prin Legea bugetului de stat din ultimii 3 ani nu au fost alocate sume necesare finanțării complementare, prin urmare Orașul Ș. nu poate face astfel de plăți, iar din veniturile proprii nu pot fi susținute astfel de cheltuieli neavând cadru legal pentru efectuarea lor.
Daca respectivele sume ar fi fost alocate printr-un act cu caracter normativ, aparent, acțiunea reclamanților ar fi fost întemeiata, ori, in lipsa acestuia, argumentele aduse de către instanța de fond sunt de-a dreptul hilare, cu atât mai mult cu cat temeiul de drept pe care își sprijină motivarea sentinței este abrogat sau neaplicabil in speța de față. De altfel se si retine faptul că membri de sindicat, reclamanți in prezenta cauza au calitatea de personal didactic angajat al
G. ului Ș. I. O., aspect ce întărește inclusiv greșita aplicare a prevederilor art. 37,38 din Codul muncii pe care instanța de fond o retine in judecarea cauzei.
In ceea ce privește cheltuielile de judecata la care au fost obligați, consideră că instanța a greșit deoarece nu li se poate imputa vreo culpa procesuala având in vedere cele enunțate mai sus.
În drept: prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 si art. 304/1, Cod procedură civila, Legea nr. 215/2001, Legea bugetului de stat nr. 286/2010, si nr. 293/2011, Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, Legea nr. 1/2011, Legea nr. 168/1999.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Drepturile solicitate de reclamanți sunt aferente perioadei octombrie 2010- februarie 2012, astfel încât de constată că în mod corect s-a raportat instanța de fond și la prevederile Legii nr. 84/1995, act normativ care a fost în vigoare până la data de_, fiind aplicabil raporturilor juridice derulate până la data abrogării.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Dispoziții similare sunt prevăzute și în Legea nr. 1/2011 a educației naționale (act normativ în vigoare începând cu data de_ ), care prevede la art. 104 că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale veniturile bugetare locale se constituie și din "sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, respectiv ale art. 93 din Legea nr. 1/2011, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă
îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ- teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Chiar dacă prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâților recurenți la plata drepturilor bănești ce fac obiectul cauzei, este de observat faptul că prin notele de ședință depuse la data de_ reclamantul s- a raportat la obligația pârâților de a asigura finanțarea unităților de învățământ, susținând că această obligație există și trebuie îndeplinită.
În cauză calitatea procesuală pasivă a pârâtului C. Local al orașului Ș.
S. este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit.
a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Calitatea procesuală pasivă pârâtului P. orașului Ș. S. este, de asemenea, justificată prin prisma faptului că acesta are calitatea de ordonator principal de credite al bugetului orașului, fiind chemat în judecată tocmai în considerarea acestei calități și în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
Prin sentința atacată nu s-a dispus plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la "asigurarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Independent de sursa de finanțare din care se achită contravaloarea cheltuielilor de transport și de modul concret în care s-au constituit bugetele aferente anilor în care trebuiau acordate aceste drepturi, Curtea apreciază că simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării contravalorii cheltuielilor de transport pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
În acest context, referirea instanței de fond la dispozițiile art. 37 și 38 din Codul muncii, deși aparent criticabilă întrucât nu există raporturi de muncă între membrii de sindicat reprezentați de reclamant și recurenți, are în vedere faptul că în lipsa asigurării de către recurenți a fondurilor necesare plății contravalorii cheltuielilor de transport, unitatea școlară nu poate să respecte aceste drepturi prevăzute de lege pentru angajații săi, care nici nu au posibilitatea legală să renunțe la ele.
Referitor la aspectul invocat de recurenți privind menționarea în considerentele sentinței și în primul alineat din dispozitiv ca având calitatea de pârâți în cauză P. municipiului Z. și C. local al municipiului Z., Curtea reține, astfel cum de altfel au considerat și recurenții, că mențiunea respectivă este rezultatul unei erori materiale, care nu este de natură a conduce la înlăturarea obligației stabilite în sarcina pârâților recurenți prin dispozitivul sentinței, considerentele reținute de instanța de fond în analiza excepției lipsei calității procesuale pasive fiind valabile și raportat la pârâții C. Local al orașului Ș. S. și P. orașului Ș. S., care reprezintă autoritățile
administrației publice locale din localitatea în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ pârâtă.
Curtea apreciază ca fiind nefondate și criticile formulate de recurenți cu privire la dispoziția de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată, reținând în acest sens că obligarea celor doi pârâți la plata cheltuielilor de judecată este pe deplin legală, fiind justificată de culpa procesuală a acestora, în condițiile în care apărările legate de lipsa calității lor procesuale pasive au fost înlăturate de instanța de fond, aceștia cazând în pretenții, în sensul art. 274 C.pr.civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâții
C. Local al orașului Ș. S. și P. orașului Ș. S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. O. ȘIMLEU S. ȘI C. LOCAL AL O. ȘIMLEU S. împotriva sentinței civile nr. 5173 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
G. | -L. T. | I. | T. | D. C. | G. |
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: N.C.C.
