Decizia civilă nr. 485/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 485/R/2013
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 437/F din 21 martie 2012 pronunțate de Tribunalul
B. - Năsăud în dosar nr._ *, privind și pe reclamantul intimat E. G.
M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentei - avocat Maroșanu N. din cadrul Baroului B. Năsăud.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamantul intimat a formulat întâmpinare înregistrată la dosar la data de 15 februarie 2013.
I se comunică un exemplar al întâmpinării formulate de reclamant reprezentantei recurentei care arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată conform facturii și extrasului de cont depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 437/F/_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._ *,
s-au respins ca neîntemeiate, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. Năsăud, excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția prescrierii dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007 și, ca fiind rămasă fără obiect, excepția prescrierii dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anului 2005.
S-a admis în parte, acțiunea civilă precizată, formulată de reclamantul E.
G. -M., împotriva pârâtei SC "O. P. "; SA și în consecință:
- a fost obligată pârâta să plătească reclamantului contravaloarea ajutorului de 4.000 mc de gaze naturale pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 14 iunie 2006, în cuantum de 1.221 lei brut (852 lei, după deducerea contribuțiilor sociale și a impozitului) și dobânda legală aferentă acestei sume calculată începând cu data promovării acțiunii,_ și până la data plății efective.
S-au respins ca neîntemeiate pretențiile formulate pentru perioada 15 iunie 2006-31 decembrie 2006 și pentru anul 2007.
Au fost compensate parțial cheltuielile de judecată până la concurența sumei mai mici și în final a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de
515 lei, cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat și de expert.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Excepția necompetenței teritoriale a tribunalului nu este întemeiată,
întrucât potrivit art. 284 alin. 2 din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței, competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul
sau reședința, ori după caz, sediul.
S-a mai reținut că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, în vigoare la momentul sesizării instanței, întrucât aceste dispoziții legale au fost abrogate implicit prin dispozițiile art. 298 alin. 2 din Codul muncii, conform cărora orice alte dispoziții contrare se abrogă.
Deși Codul muncii reprezintă cadrul normativ general în materia dreptului muncii, cuprinde și norme speciale de procedură referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi, cum sunt capitolul II și III din Titlul XII, ceea ce semnifică egalitatea forței ierarhice a celor două norme, precum și valabilitatea doar a normei ulterioare, deoarece tratează strict aceleași probleme, iar paralelismele legale nu sunt posibile.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului nu este întemeiată
, atât timp cât aceasta a avut calitatea de salariat al societății pârâte și în această calitate pretinde drepturi. Dreptul de a pretinde contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale în temeiul prevederilor art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și art. 187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură aparține salariaților și nicidecum sindicatului, astfel că reclamantul, în calitate de titular al dreptului pretins justifică legitimare procesuală activă în cauză.
Excepția nulității cererii de chemare în judecată
nu poate fi reținută. Chiar dacă reclamanta nu a indicat valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății, obiectul este suficient determinat și permite pronunțarea unei hotărâri în cauză, atât timp cât se arată că se solicită obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea 4.000 mc gaze naturale pentru anii_, cuantumul sumei, perioada pentru care se datorează urmând a fi stabilită pe bază de probe, în cadrul examinării fondului dreptului dedus judecății.
Excepția prescripției dreptului la acțiune
în ce privește pretențiile aferente anului 2005 a rămas fără obiect în condițiile în care reclamanta și-a restrâns acțiunea, urmând ca aceasta să aibă relevanță doar asupra cuantificării cheltuielilor de judecată, având în vedere data la care reclamantul și-a restrâns acțiunea, iar în privința pretențiilor aferente anilor 2006 și 2007, excepția este neîntemeiată.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței, care instituie un termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului solicitat.
Nu poate fi reținută aplicabilitatea termenului de prescripție de 6 luni invocat de către societatea pârâtă, deoarece obiectul pretențiilor deduse judecății de reclamant îl constituie drepturi asimilate drepturilor salariale cuvenite angajaților și trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.
Întrucât acțiunea reclamantului/tei s-a înregistrat la data de 26 mai 2009, iar pretențiile sunt solicitate pe anii 2006 și 2007, tribunalul a constatat că pentru anul 2005 acțiunea formulată de reclamant, într-adevăr ar fi fost
prescrisă, pretențiile fiind solicitate după expirarea termenului de 3 ani care a început să curgă, în lipsa vreunui termen în care dreptul pretins trebuia achitat, de la data nașterii dreptului la acțiune, adică de la data de 1 ianuarie 2006, ajutorul aferent anului 2005 trebuind achitat până la 31 decembrie 2005 inclusiv, prescripția împlinindu-se la data de 1 ianuarie 2009, anterior promovării acțiunii, dar având în vedere precizarea de acțiune, referitor la pretențiile aferente anului 2005, excepția a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Pentru pretențiile aferente anului 2006 termenul a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2007, iar pentru anul 2007 la data de 1 ianuarie 2008 (ultima zi în care ajutorul aferent anului 2007 putea fi plătit fiind ziua de 31 decembrie 2007), astfel că s-a reținut că acțiunea este formulată în termenul legal.
Pe fondul dreptului dedus judecății
tribunalul, conformându-se îndrumărilor deciziei de casare a procedat la efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili dacă în cadrul salariului de bază a fost sau nu inclusă contravaloarea cotei de 4.000 mc de gaze naturale recunoscută în favoarea salariaților pârâtei, respectiv, în caz afirmativ, pentru a se cunoaște cuantumul sumei datorate reclamantului/tei.
Reclamantul a fost salariat al pârâtei, pe postul de gestionar și vânzător, până la data de 14 iunie 2006, când activitatea sa a încetat, conform mențiunilor din carnetul de muncă depus la dosar (f. 130 dosar inițial).
Potrivit art. 187 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005, salariații agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr. 1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior.
Aceste dispoziții au fost reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii_ .
În art. 176 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional.
Însă ulterior, prin Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din 1997 s-a prevăzut că începând cu data de 01 iunie 1997 ajutorul material anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract.
În contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii_ s-a prevăzut la art. 176 alin. 1 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM 1997.
Din cuprinsul lucrării de expertiză efectuată în cauză, care a avut la bază toate înscrisurile puse la dispoziție de societatea pârâtă și aflate la dosar respectiv: state de plată, înscrieri din carnetul de muncă, decizii ale conducătorului sucursalei B. care au stat la baza modificărilor salariale pe perioada supusă expertizei, contractele colective de muncă, adresele P. nr. 1721/_, nr. 1738/_ și nr. 1818/_, rezultă cu certitudine că ulterior datei de 1 iunie 1997 ajutorul material constând în contravaloarea a
4.000 mc de gaze naturale anual nu s-a inclus în salariul de bază al reclamantei.
Așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în carnetul de muncă, reașezarea salariului reclamantei a avut loc la data de 1 februarie 2003, iar majorarea
salariului acesteia s-a produs la data de 1 iulie 2004 însă în baza art. 134 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu în temeiul art. 176 din acest contrat.
Pârâta, susținând includerea ajutorului în cadrul salariului de bază, se prevalează de adresele IP nr. 1721/_, nr. 1738/_ și nr. 1818 din 4 august 1997 (f. 117 - 119 dosar fond inițial).
Însă, deși adresa nr. 1721/1997 face referire la un protocol încheiat la 16 iunie 1997 prin care s-a convenit majorarea salariilor cu 1,27 în medie pe regie cu începere din 1 iulie 1997, coeficient de majorare aplicabil după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducerea regiei pentru fiecare sucursală (adresa IP nr. 1738/1997), la dosarul cauzei pârâta nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că salariul reclamantei (sau a altui angajat al pârâtei la data de 1 iulie 1997) a fost majorat, nu a prezentat niciun document ce atestă fondul de salarii aprobat de conducerea regiei conform adresei nr. 1738/1997.
Totodată, adresa nr. 1818/1997 privește exclusiv Sucursala P. Timișoara, și nu poartă precizarea că ar viza și situația celorlalte sucursale din țară ale societății pârâte, Sucursalei B. nu i-a fost comunicată o asemenea adresă, care nu există în evidențele pârâtei, aspect constatat de expertul desemnat în cauză.
Chiar dacă la dosarul cauzei pârâta a depus în apărare extrase din carnetele de muncă ale diferiților angajați ale diverselor sucursale din țară, din care rezultă că la data de 1 iulie 1997 s-a procedat la o indexare a salariului conform adreselor nr. 1738/1997 și nr. 1818/1997, tribunalul nu poate reține că o asemenea indexare a avut loc și la nivelul salariilor angajaților sucursalei din B. a pârâtei, atât timp cât din evidențele pârâtei, analizate de expert, nu rezultă acest aspect, cât timp nu s-a depus la dosarul cauzei copia vreunui carnet de muncă al unui salariat al sucursalei din B. care să cuprindă mențiuni similare celor din carnetele de muncă ale salariaților din Craiova, Moinești, Videle (prezentate în cuprinsul opiniei expertului asistent).
Din aceste considerente tribunalul a considerat că nu pot fi reținute ca pertinente nici concluziile expertului asistent, desemnat de pârâtă, ale cărui concluzii pornesc tot de la adresele mai sus menționate, de la diferitele decizii de reașezare a salariului emise de alte sucursale decât cea din B. .
Chiar dacă la data de 1 iulie 1997 reclamanta nu era angajată a societății pârâte, de la momentul angajării acesteia îi sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă existent la nivelul unității pârâte, la nivel de ramură, care cuprind referiri privitoare la dreptul salariaților la acordarea contravalorii a 4.000 mc de gaze naturale anual.
Atât timp cât la dosarul cauzei nu s-a depus decizia conducerii sucursalei
B. care să constituie suportul legal de majorare efectivă a salariului de bază al angajaților cu începere din 1 iulie 1997 prin includerea în acesta a ajutorului material egal cu contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale, cât o adresă similară celei cu nr. 1818/1997 nu a fost emisă și pentru sucursala B., cât în carnetele de muncă ale persoanelor angajate la data de 1 iulie 1997 în cadrul sucursalei B. nu apar mențiuni privitoare la reașezarea salariului la 1 iulie 1997, așa cum apar în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale, concluziile expertului asistent întemeiate pe adrese ce nu privesc sucursala B.
, pe înscrieri în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale nu pot fi luate în considerare.
Obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și cererea de efectuare a unei contraexpertize s-au apreciat ca fiind neîntemeiate, neutile justei soluționări a cauzei, considerentele fiind arătate în încheierea de ședință din data de 13 februarie 2012.
Astfel, solicitarea de precizare, în mod clar, dacă SC Peco SA B. era sau nu sucursală a P. RA la data negocierii și încheierii contractului colectiv de muncă la nivel P. pe anul 1997 și la data de 1 iulie 1997, dacă reclamanta era parte în contractul colectiv de muncă pe anul 1997, nu constituie un atribut al expertului, ci este o probă care revine pârâtei, dacă dorește să se prevaleze de ea.
Solicitarea de examinare profesională a documentelor puse la dispoziție de pârâtă nu reprezintă o obiecție concretă la expertiza efectuată și nici nu justifică efectuarea unei contraexpertize, atâta timp cât nu s-a contestat de pârâtă că nu s-ar fi avut în vedere de expert toate documentele prezentate, cât din compararea lucrării de expertiză întocmită cu opinia expertului asistent rezultă cu certitudine că ambii experți au avut în vedere aceleași documente aflate în posesia pârâtei, diferența constând doar în interpretarea documentelor.
Cererea de verificare a încadrării salariului reclamantului în grila de salarizare a P. SA nu este concludentă atât timp cât pârâta nu a probat (cu înscrisuri justificative, mențiuni în carnetul de muncă) includerea efectivă a ajutorului material solicitat de reclamantă în salariul de bază al angajaților în funcție la data de 1 iulie 1997.
Prin urmare, chiar dacă s-ar stabili că salariul reclamantului se încadrează în grila de salarizare la nivelul societății pârâte, aceasta nu înseamnă că ajutorul solicitat s-a inclus în salariu de bază cât timp nu s-a dovedit cert, cu documente justificative (ce privesc direct pârâta și angajații acesteia de la nivelul sucursalei
B. ) o asemenea operațiune.
Pe de altă parte, neincluderea ajutorului material constând în contravaloarea a 4.000 mc de gaze anual s-a reținut cu caracter irevocabil de Curtea de Apel C. în privința altor salariați ai Sucursalei B. a societății pârâte, astfel că fiind vorba de același angajator, același drept pretins, de aceeași perioadă, de aceeași stare de fapt trebuie acordat tratament egal tuturor salariaților.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestui adaos, obligativitatea acordării lui a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Nu poate fi agreată interpretarea dată de intimata pârâtă acestor dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, ca instituind doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 187 alin. 1 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că "salariații
(…) vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaz";.
În raport de prevederile art. 39 alin.1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c, art. 155, art. 236 alin. 4, art. 239, art. 243 alin. 1, art. 238 alin. 1 din Codul muncii, tribunalul a constatat că reclamantul în calitate de fost salariat al pârâtei este îndreptățit să primească un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte
4.000 mc de gaze naturale pentru perioada 1 ianuarie 2006-14 iunie 2006..
Nu se poate considera că prin activarea în cadrul societății pârâte o singură zi sau lună, sau o anumită perioadă dintr-un an, dreptul la plata cotei de gaz ar fi fost câștigat în întregime, în primul rând pentru că în acest mod, s-ar crea o discriminare injustă între angajații ce au muncit un an întreg și cei care au muncit doar o perioadă mai scurtă; în al doilea rând, dreptul solicitat nu se câștigă prin ajungerea la o dată, cum este cazul unor premieri pentru zilele unor meserii (e.g. ziua ceferistului, în care caz un eventual premiu cu această ocazie ar fi câștigat integral de toți angajații societății de la data când se serbează acea zi).
Acest drept este datorat cu o ritmicitate anuală, deci se acordă pentru un an, fiind firesc ca în cazul salariaților care au muncit mai puțin de un an în unitate să se acorde proporțional cu perioada lucrată, cum de altfel se acordă, proporțional, și alte drepturi, de pildă concediul de odihnă, salariul pentru o fracțiune de lună lucrată etc.
Întrucât reclamantul nu a fost angajat al pârâtei nici în perioada 15 iunie 2006-31 decembrie 2006 și nici în anul 2007, pretențiile sale pentru perioada 15 iunie 2006-31 decembrie 2006 și pentru anul 2007 au fost respinse ca neîntemeiate, în condițiile în care prin precizarea de acțiune (f.61 dosar rejudecare), reclamantul a solicitat drepturi bănești pentru întreg anul 2006 și pentru perioada lucrată din anul 2007.
Pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 14 iunie 2006, reclamantului i se cuvine o sumă brută de 1.221 lei, cu titlu de ajutor material, ceea ce înseamnă o sumă netă de 852 lei, rămasă după deducerea contribuțiilor datorate bugetului de stat, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză (f. 39-46), reținându-se că pe perioada menționată prețul gazelor nu a suferit vreo modificare.
Calculul sumei datorate, s-a făcut pe perioada menționată, conform metodei expertului, reținându-se că raporturile de muncă au încetat în ziua de 14 iunie 2006.
Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neachitării în anul 2006 a ajutorului material cuvenit și pârâta a fost obligată să plătească și dobânda legală aferentă acestei sume calculată începând cu data promovării acțiunii,_ și până la data plății efective.
În baza art. 276 Cod procedură civilă, ținând seama de limitele în care s-a admis acțiunea reclamantului, tribunalul a compensat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat și expert până la concurența sumei mai mici, urmând ca în final reclamantul să plătească pârâtei suma de 515 lei, cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat.
La stabilirea acestui cuantum s-a ținut seama de faptul că așa cum a fost formulată inițial (pentru anii 2005, 2006 și 2007) acțiunea a fost admisă în proporție de 1/4, astfel că reclamantul va trebui să achite pârâtei 3/4 din onorariul de avocat și 150 lei din onorariul de expert (restul de 850 lei rămânând în sarcina pârâtei) și 3/4 din onorariul de avoca,t iar pârâta trebuie să achite reclamantului 1/4 din onorariul de avocat.
Onorariul de avocat suportat de reclamant în toate ciclurile procesuale este de 1.215 lei (cu mențiunea că factura și chitanța de 1.190 lei depuse la fila 62 din prezentul dosar nu au fost luate în considerare de tribunal întrucât această sumă nu a fost achitată pentru prezentul dosar, ci pentru un alt dosar care a avut termen de judecată la data de_ și a depusă de reclamant și în acel dosar pentru justificarea efectuării cheltuielilor de judecată, f.73), o pătrime fiind 304 lei, iar cheltuielile efectuate de pârâtă sunt reprezentate de 892 lei onorariu de avocat, din care 3/4 este egal cu suma de 670 lei, în total, suma datorată de reclamant pârâtei fiind de 819 lei și după compensare (819-304 lei) reclamantul urmează să plătească pârâtei 515 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Deși pârâta a justificat și cheltuieli cu expertiza efectuată în cauză, în cuantum de 1.000 lei, tribunalul a considerat că nu poate obliga reclamantul decât la plata parțială a onorariului de expert, respectiv numai pentru partea ce cuprinde calculul concret al sumei datorate de pârâtă și acordată de instanța de judecată. Aceasta întrucât în principal scopul expertizei a fost acela de a se stabili dacă ajutorul material solicitat a fost sau nu inclus în salariul de bază, expertul concluzionând că un asemenea ajutor nu a fost inclus în salariul de bază al
reclamantului. Raportat la aceste concluzii nu se poate reține că reclamantul este parte căzută în pretenții.
Așa cum se poate observa examinarea făcută de expert a avut în vedere perioada efectiv lucrată de reclamantă în cadrul societății pârâte, astfel încât onorariul solicitat și încuviințat a avut în vedere acest aspect.
La stabilirea cuantumului final al cheltuielilor de judecată, ce include și suportarea parțială a onorariului de expert de reclamant, tribunalul a avut în vedere și faptul că dificultatea muncii expertului a constituit-o analiza de documente în baza cărora să concluzioneze dacă ajutorul solicitat s-a inclus sau nu în salariul de bază și nu calculul concret al sumei, care a reprezentat numai un simplu calcul matematic raportat la un singur ordin ce stabilea prețul gazelor pe perioada pentru care s-au acordat drepturile (Ordinul nr. 1072/_ ).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta O. P. S.A
., solicitând, în baza dispozițiilor art.312 C.pr.civ., modificarea hotărârii recurate si respingerea acțiunii promovate de reclamant ca nefondata, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata la fond si in recurs.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta O. P. S.A
., solicitând, în baza dispozițiilor art.312 C.pr.civ., modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată de la fond și în recurs.
În motivarea recursului pârâta critică hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că statuările instanței fondului în sensul ca pârâta nu ar fi acordat ajutorul material constând în contravaloarea unei cote de gaze naturale prevăzut de art.187 alin.1 din CCM la nivel de ramura pe anii 2006 - 2007 sunt nefondate.
Astfel, arată că instanța de fond, fără a lua în considerare susținerile și înscrisurile aduse de recurenta, își bazează întreaga motivare a prezentei soluții pe concluziile raportului de expertiza. Instanța de fond refuză să ia în considerare și nu-și exprimă punctul de vedere cu privire la mecanismul includerii și acordării drepturilor solicitate, operațiune explicata și prezentata de recurenta în faza procesuala a fondului și reiterată prin memoriul de recurs.
În acest sens, menționează că în anul 1997, în urma înțelegerii dintre Patronat și Sindicat, înțelegere materializata prin încheierea Contractului Colectiv de munca la nivel de unitate ("CCM P. ") din anul 1997, s-a decis ca drepturile salariale reprezentând contravaloarea cotei de gaze sa nu mai fie acordate separat, urmând sa fie incluse în salariile de baza ale angajaților P. .
Aceasta operațiune de includere s-a aplicat la toate persoanele care erau salariate P. în anul 1997. La data includerii, respectiv în iulie 1997, intimata nu era angajat al P. SA, aceasta fiind transferată ulterior în noiembrie 1997 de la Peco B. . Peco B. a fuzionat cu SNP P. în baza OUG nr.49/1997, fiind absorbita de P. în noiembrie 1997. La data preluării Peco B. de către recurenta, grila de salarizare P. era deja majorata ca urmare și a acestei includeri. Prin doua operațiuni succesive de creștere a grilei de salarizare a angajaților proveniți de la Peco B., implicit și a intimatei și de aducere a grilei de salarizare Peco B. la nivelul grilei de salarizare P., concluzia care se impune este ca intimata, transferată ulterior includerii, a fost remunerată de către recurenta cu un salariu care se încadra în noua grila de salarizare majorata, care cuprindea și efectul includerii.
Menționează faptul ca includerea nu a mai fost niciodată înlăturata din salariile angajaților P., partenerii contractuali ai CCM P. - sindicatul si patronatul - clarificând si confirmând in anii ulteriori situația nedatorării separate a acestor drepturi datorita mecanismului de includere din 1997. Mai mult decât atât, acest fapt poate fi probat cu înscrisurile din carnetele de munca
care indica in mod clar ca aceste includeri nu au mai fost excluse din salariu, acesta având ulterior includerii o evoluție crescătoare.
Ar fi imposibil de imaginat si de transpus in practica situația contradictorie ca, odată ce P. a inclus anumite drepturi in salariile de baza ale angajaților săi de la o anumita data, la toate celelalte angajări ulterioare de personal din anii următori sa acorde un surplus de salariu cu titlul de cota gaze peste minimul pe funcție.
Există o practica a instanțelor din întreaga tara prin care s-a decis în mod irevocabil faptul ca în anul 1997 P. a inclus în salariile angajaților săi aceste drepturi și nu mai are obligația de acordare a lor.
Prin urmare, având în vedere că în iulie 1997 P. a inclus în salariile tuturor angajaților P. de la data respectiva cota de gaze, ulterior preluării de la Peco B. din noiembrie 1997, intimatul a fost remunerat de P. cu un salariul care respecta o grila de salarizare ce cuprindea deja cota de gaze.
În cazul P. ajutorul material constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de munca pe anul 1997, în conformitate cu prevederile art. 176 din CCM P. . Aceasta împrejurare rezulta din adresa IP nr.1721/_ prin care Sucursalele P. au fost înștiințate cu privire la majorarea veniturilor salariale cu un coeficient mediu de 1,27, iar prin adresa IP nr.1738/_ s-a revenit cu precizarea ca respectivul coeficient de 1,27 se va aplica la salariile de baza ale personalului după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducere.
Prin adresa nr.1818/_ alin.2 semnata de reprezentantul P. SA și reprezentantul F.S.L.I. P. se comunica Sucursalelor P. următoarele: "calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe P. SA, care cuprinde și prevederile art.176(1) din contractul colectiv de munca în vigoare ".
Din aceste documente rezulta în mod evident faptul că începând cu data de_, de comun acord cu sindicatul, salariile de baza individuale ale angajaților
P. au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil, incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze. Părțile semnatare ale contractului colectiv de munca au agreat majorarea salariilor brute de baza individuale cu un coeficient de 1,27 in medie, creșterea având ca si componenta contravaloarea cotei de gaze.
La nivelul anilor 1998 și următorii, suma aferenta ajutorului privind cota de gaze a fost majorata implicit ori de câte ori au fost majorate salariile SC"P. " SA.
Aceasta împrejurare rezulta în mod expres din conținutul art.176 alin. 1 din CCM la nivel de P. în care s-a stipulat ca ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, aspect reținut și de instanța de fond. Aceeași formulare a art.176 se regăsește și în CCM la nivel de P. pentru anii 2006, 2007, iar în anul 2008 alin. l al art.176 se completează cu precizarea expresa ca "începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere ca acest ajutor nu se mai acorda salariaților, fiind inclus în salariul salariaților și va rămâne așa până când P. FSLI vor conveni altfel". Mențiunile din art.176 alin. 1 din CCM la nivel de P. din anul 2008 reprezenta voința parților și ele vin să lămurească situația de fapt invocata, respectiv includerea în salariul de baza a primei de aprovizionare începând cu _
.
Constatările instanței de fond cu privire la speța dedusă judecații sunt contradictorii și neconforme cu realitatea.
Astfel, pe de o parte, instanța de fond reține că "la dosarul cauzei pârâta nu a depus nici o dovada din care sa rezulte ca salariul reclamantei (sau a altui
angajat al paratei de la data de 1 iulie 1997) a fost majorat";, iar pe de alta parte susține în fraza imediat următoare: "Chiar daca la dosarul cauzei parata a depus în apărare extrase din carnetele de munca ale diferiților angajați ale diverselor sucursale din tara din care rezulta ca la data de 0_ s-a procedat la indexarea salariilor conform adreselor 1738/1997 și nr.1818/1997".
De asemenea, deși recurenta și expertul parte au susținut de nenumărate ori în fața instanței de fond faptul ca la data includerii din iulie 1997 Peco B. nu era parte P. RA, fiind absorbita ulterior în aceasta companie, prin urmare nici intimata nu era salariat P. la data includerii, fiind exclusa existenta înregistrării în carnetul de munca al acesteia a mențiunii includerii cotei de gaze din iulie 1997, instanța de fond face aprecieri care atesta faptul ca situația mai sus prezentata i-a rămas necunoscuta.
Instanța a reținut că la data de 0_ intimata nu era angajată a recurentei, insa ulterior a revenit la raționamentul eronat menționat anterior, dar facil de argumentat, fără să-și exercite rolul activ în interpretarea probelor și emiterea de prezumții, respectiv concluzionează, "atât timp cât la dosarul cauzei nu s-a depus decizia conducerii sucursalei B., cât în carnetele de munca ale persoanelor angajate de la data 0_ în cadrul sucursalei B. nu apar mențiuni privitoare la reașezarea salariului, concluziile expertului asistent_ nu pot fi luate în considerare."
Apreciază ca nelegală înlăturarea concluziilor expertului asistent și critică refuzul instanței de a admite obiecțiunile la expertiza și, implicit, efectuarea unei contraexpertize.
Referirea instanței de fond la statuările Curții de Apel C. în alte cauze în sensul neacordării acestor drepturi de către P. angajaților săi vine ca o confirmare a faptului că aceasta nu a tratat cu seriozitate și responsabilitate acest proces, având deja formata o părere cu privire la prezenta cauza, fapt care a dus la acceptarea unui raport de expertiza cu interpretări vădit eronate, respingerea unor obiecțiuni pertinente și în final pronunțarea unei sentințe netemeinice și nelegale.
O altă critică privește interpretarea dată de către prima instanță cu privire la precizarea de acțiune depusă de reclamantă la termenul de judecată din _
, prin care aceasta a solicitat ajutorul constând în contravaloarea a 4000 mc gaze naturale doar pentru anii 2006 și 2007. În opinia recurentei această precizare reprezintă o modificare a acțiunii inițiale sau o renunțare parțială la judecată făcută prin mandatar. Modificarea de acțiune a fost depusă tardiv, având în vedere că dosarul se află în rejudecare și consideră că în mod a fost avută în vedere de instanța de fond la pronunțarea hotărârii.
Recurenta critică și soluția instanței cu privire la cheltuieli de judecată arătând că, deși a dispus compensarea cheltuielilor efectuate de părți, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost admisă în proporție de 1/3, motiv pentru care reclamantul va trebui să suporte 2/3 din cheltuielile de judecată, totuși în ceea ce privește onorariul expertului, raționamentul se schimbă. În acest sens, s- a arătat că raportat la concluziile lucrării de expertiză, reclamantul nu a căzut în pretenții și nu trebuie să suporte acest onorariu.
În opinia recurentei, raționamentul este greșit, în condițiile în care instanța de fond admite acțiunea doar parțial, reclamantul este obligat să suporte cheltuielile de judecată în raport cu partea care a fost respinsă, în speță 2/3, procent care se aplică la cheltuielile de judecată în întregul lor și nu doar la onorariul de avocat.
Recurenta a mai invocat faptul că prin decizia de încetare a contractului de munca s-au stabilit si drepturile salariale de care a beneficiat reclamantul in momentul disponibilizării, iar aceasta nu a contestat aceasta dispoziție.
Consideră că prin soluția de admitere a acțiunii reclamantului instanța a modificat in mod implicit si dispoziția de încetare a contractului de munca in partea privitoare la despăgubirile acordate, iar o asemenea soluție este profund nelegala.
Se mai invocă nelegalitatea hotărârii instanței de fond și în ceea ce privește obligarea societății la plata dobânzii legale calculate la suma datorată, recurenta arătând că suma reprezentând ajutorul material constând în cota gaze nu este purtătoare de dobânzi legale, precizând totodată că o asemenea sancțiune nu este prevăzută în CCM.
În data de_, intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 16-18)
, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de SC O. P. SA ca netemeinic si nelegal si obligarea paratei la plata tuturor cheltuielilor de judecata la fond si recurs.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze valabil pe anii 2006, 2007, la art. 187 se prevede că salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr.1, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de S.C. "P. "; S.A. există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamantă, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 187 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură în speță.
Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar l-a recunoscut, însă susține că acesta ar fi fost inclus în salariul de bază începând cu anul 1997, conform art. 176 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P. "; .
Aceste susțineri apar ca fiind nefondate câtă vreme pârâta nu a depus la dosar un act adițional în acest sens. Mai mult decât atât, susținerile sale sunt contrazise și de concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, iar cererea recurentei de a se acorda preferință opiniei exprimată de expertul asistent, în condițiile în care această opinie nu se coroborează cu nicio proba aflata la dosarul cauzei, nu poate fi primită.
Se constată că referirile pe care recurenta le face la diverse acte interne care ar dovedi includerea adaosului în salariul de bază nu sunt convingătoare: se face trimitere la adresa IP nr. 1721 din_ prin care sucursalele P. au fost înștiințate cu privire la majorarea veniturilor salariale cu un coeficient mediu de
1.27 și la adresa IP nr. 1738 din_ prin care s-a revenit cu precizarea că respectivul coeficient de 1.27 se va aplica la salariile de bază ale personalului după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducere. Se constată că aceste adrese nu cuprind nici o raportare a majorării veniturilor salariale la includerea cotei de gaz în salariul de bază.
Apoi, se face trimitere la adresa nr. 1818 din 0_ alin. 2, semnată de reprezentantul P. (Directorul General Ion P. a) și reprezentantul FSLI P. (Președinte L. Luca), prin care se comunică sucursalelor P. că în fapt, calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe P. R.A., comunicat prin telexul IP/_, care cuprinde și prevederile art. 176(1) din CCM în vigoare.
Această adresă este însă înregistrată la Sucursala Timișoara și nu poartă precizarea că ar viza și situația celorlalte sucursale din țară ale societății pârâte.
În plus, telexul în sine nu probează includerea efectivă a acestui adaos în salariile angajaților de la acea vreme, proba pertinentă putând fi făcută doar printr-o expertiză care să ateste creșterea efectivă a salariilor prin includerea adaosului în salariul de bază.
Se constată că opinia expertului asistent al O. P. S.A. nu se întemeiază pe o constatare a creșterii efective a fondului de salarii cu coeficientul indicat de recurenta pârâtă, la nivelul regiei autonome, ci pe prezentarea a patru exemple de salariați în carnetele de muncă ale cărora apare mențiunea reașezării salariului conform adresei nr. 1818/1997 a P. R.A. B. .
De asemenea, recurenta afirmă o creștere medie cu 1,27 a salariilor individuale, prin includerea cotei de gaz în salariul de bază, or raportat la prevederile art. 187 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, pe care se întemeiază reclamanta, se constată un drept cert al fiecărui angajat la contravaloarea unei cote de gaze naturale, care în mod evident trebuie să îmbrace forma unei sume precise, egale pentru toți salariații și nedepinzând de salariul de bază diferit al fiecărui angajat. Or, creșterile pe care expertul asistent desemnat de pârâtă le constată în cele câteva cazuri pe care le-a analizat sunt diferite ca și cuantum și nu sunt corelate cu contravaloarea unei cote de gaz de la acel moment, opinia separată a expertului asistent necuprinzând indicarea valorii acesteia la acel moment.
Un număr de sporuri și adaosuri la salariul de bază al angajaților pârâtei au fost prevăzute în contractele colective de muncă, P. formulând constant apărări prin care invocă includerea acestor drepturi în salariul de bază, instanțele fiind confruntate cu un mare număr de diverse astfel de litigii, astfel încât, dată fiind deja notorietatea acestei apărări a pârâtei, nu se poate accepta fără o mai clară verificare simpla sa afirmație că a inclus în salariul de bază dreptul solicitat prin prezenta acțiune.
Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta invocă faptul că aceste creșteri salariale au corespuns unor majorări, indexări făcute conform indicelui de inflație în baza unor acte normative cu aplicabilitate generală. Față de inflația ce a caracterizat economia în acea perioadă și de constantele creșteri salariale prin care s-a încercat menținerea semnificației economice a salariului, susținerile reclamantei apar ca pertinente, fiind deci în sarcina angajatorului să probeze dincolo de orice dubiu că invocatele creșteri salariale au fost efectuate în executarea stipulației 176 din contractul colectiv de muncă, și aceasta nu doar printr-o adresă internă, a cărei punere în practică nu a fost dovedită, ci prin evidențierea prin mijloace specifice (expertiza, înscrieri neechivoce în carnetul de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă) a efectuării acestei includeri în salariul de bază.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare încheiate la nivel de unitate nu au mai prevăzut acordarea acestei suplimentări, obligativitatea acordării ei a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Având în vedere dispozițiile art. 272 (fost art. 287) din Codul Muncii, care prevăd că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale solicitate de reclamantă, în calitate de angajat, Curtea constată că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 13 iunie 2006.
Curtea constată că prima instanță în mod corect, punctual și argumentat a respins obiecțiunile la expertiză formulate de către societatea pârâtă, astfel că în mod just nu s-a dat curs cererii de efectuare a unei contraexpertize.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la contradictorialitatea argumentelor primei instanțe, plecând de la dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., Curtea reține că criticile subsumate acestui motiv de recurs nu sunt întemeiate deoarece tribunalul prin sentința atacată a expus în mod corespunzător considerentele ce au stat la baza constatării temeiniciei pretențiilor formulate de reclamantă.
Mențiunile din cuprinsul sentinței, indicate prin memoriul de recurs nu contrazic, ci susțin soluția adoptată, iar în raport de considerentele expuse, instanța de recurs poate exercita controlul asupra legalității și temeiniciei sentinței recurate, astfel încât nu se impune modificarea soluției pronunțate de
instanța de fond.
Nu pot fi primite nici criticile privitoare la precizarea de acțiune formulată de către reclamant pentru termenul de judecată din_ ca echivalând unei modificări de acțiune (f. 61 fond). Precizarea depusă la dosar prin care acesta a arătat că nu mai solicită drepturile salariale pentru anul 2005, ci doar cota de gaz pentru anii 2006 și 2007, proporțional cu perioada lucrată, a fost în mod corect calificată de instanța de fond ca reprezentând, în concret, o reducere a câtimii obiectului acțiunii, care poate fi formulată oricând în cursul procesului.
De altfel, se constată că recurenta nu indică interesul său în invocarea acestui motiv de recurs în condițiile în care, la aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, instanța de fond s-a raportat la acțiunea formulată inițial de reclamant (prin care s-au solicitat drepturile pentru anii 2005, 2006 și 2007).
Este nefondat și motivul de recurs formulat cu privire la cheltuielile de judecată, în condițiile în care nu se verifică afirmația recurentei cum că s-ar fi
apreciat de către tribunal că reclamantul nu ar fi căzut în pretenții în ce privește onorariul de expert. Dimpotrivă, sentința cuprinde explicitarea faptului că din onorariul de expert, reclamanta a fost obligată doar la plata unei părți, respectiv numai partea aferentă calculului concret al sumei datorate de pârâtă și acordată de instanța de judecată, pentru restul aspectelor clarificate prin expertiză apreciindu-se că pârâta a căzut în pretenții.
Este cu totul neîntemeiat motivul de recurs prin care se invocă nelegalitatea soluției raportat la modificarea indirectă a deciziei de încetare a contractului individual de muncă, sub raportul despăgubirilor acordate prin aceasta, în lipsa unei contestări a acestei decizii. În mod evident, nu se poate impune o formalitate de acest gen salariatului care consideră că nu a beneficiat de toate drepturile sale aferente perioadei lucrate, atâta timp cât acesta inițiază acțiunea în pretenții în instanță în cadrul termenului de prescripție. Condiționarea pe care o propune recurenta pârâtă (de a nu putea cere drepturi salariale decât cu condiția să fi contestat dispoziția de încetare a contractului individual de muncă sub acest aspect, eventual în cadrul unui alt termen de prescripție decât cel indicat de art. 268 lit. c Codul muncii) este nelegală,
neavând nici un temei în legislația în vigoare, ba mai mult, renunțările la drepturile salariale sunt interzise prin dispozițiile art. 38 și 170 Codul muncii.
Curtea constată ca fiind nefondat și motivul de recurs prin care se invocă nelegalitatea dispoziției instanței de fond privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei datorate, având în vedere că potrivit art. 166 alin.
1 coroborat cu art. 160 Codul muncii republicat (art. 161 și 155 varianta dinaintea republicării), angajatorul este de drept în întârziere cu privire la orice drepturi de natură salarială.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. O. | P. | S.A. |
împotriva sentinței civile nr. 437/F din_ a Tribunalului B. | Năsăud |
pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
G. | -L. T. | I. | T. | D. C. | G. |
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: R.I.B.
