Decizia civilă nr. 89/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 89/A/2013
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M.
G.: G. C.
S-au luat în examinare apelurile declarate de pârâții C. LOCAL Ș.
M. și PRIMARUL O. Ș. M. împotriva sentinței civile nr. 853 din 28 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați L. T.
"I. B. "; Ș. M., L. TEHNOLOGIC O. Ș., C. LOCAL O. Ș. și
PRIMARUL C. O. Ș., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în temeiul art. 96 pct. 2 C.pr.civ., raportat la dispozițiile art. la art. 95 pct. 1 și art. 209, 210 din Legea nr. 62/2011, coroborate între ele, curtea este competentă să judece prezentul apel.
De asemenea, se constată că la data de 20 august 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus întâmpinare din partea reclamantului intimat
S. L. din Î. M. și răspuns la întâmpinare din partea apelantelor, la data de 12 septembrie 2013.
Constatând că prin întâmpinare nu s-au formulat excepții, nici cereri în probațiune, având în vedere actele dosarului și constatând că nu s-au ridicat excepții nici prin cererea de apel, cauza rămâne în pronunțare, având în vedere că s-a solicitat și judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 853 din_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale a pârâtului
C. Local Ș. M. ;
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învăță- mânt M. în numele și pentru membrul de sindicat Sandor Ionuț, în contradictoriu cu pârâții: L. T. "I. B. "; Ș. M., L. Tehnologic O. Ș., C. Local Ș. M., Primarul orașului Ș. M., C. local O. Ș.
, Primarul comunei O. Ș. și, în consecință au fost obligate pârâtele unități școlare să-i calculeze salariile utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și a O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a
O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ și respectiv începând de la data de_ și până la_ și să-i plătească acestuia
diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local și Primarul Ș. M. și respectiv C. Local și Primarul comunei O. Ș. să aloce unităților de învățământ sumele necesare pentru plata drepturilor salariale menționate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.
Local Ș. M. B. M., s-au
avut în vedere atât dispozițiile Legii nr. 84/1995 în vigoare până la data de 9 februarie 2011, cât și dispozițiile Legii 1/2011 care a abrogat-o și pe care și-au întemeiat pârâții apărarea și cererea de chemare în garanție: art. 1 din H.G. 538/2001, art. 167 al. 3 din Legea 84/1995, art. 104 al. 1 și 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011, art. 1 al. 1, art. 4-6 din H.G. 1274 din 21 decembrie 2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012, art. 19 și art. 21 al. 2 și 3 din Legea 273/2006, art. 4 din O.G. 22/2002, art. 36 al. 4 și al. 6 lit. a și art. 63 al. 5 lit. c din Legea nr. 215/2001.
Reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții consilii locale și primari în considerarea raporturilor ce leagă angajatorii - unități de învățământ pârâte - de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă din sistemul bugetar au, pe lângă latura de drept privat, respectiv raportul concret dintre angajat și anga- jator, și o latură specifică dreptului public, căci nu se poate face abstracție de faptul că salarizarea cadrelor didactice, ca și a altor categorii de angajați din sistemul bugetar, este stabilită prin lege și asigurată inclusiv de la bugetul de stat.
Fiind chemați în judecată raportat la calitatea lor de autorități publice locale, devin incidente dispozițiile art. 1 al. 1 și art. 2 al. 1 lit. b din Legea 554/2004, atât consiliul local, cât și primarul având atât capacitate, cât și calitate procesuală.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut, pe fond,
temeinicia acțiunii, în raport de calitatea membrului de sindicat reprezentat de angajat al unităților școlare în litigiu și de dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, in- stanța a reținut temeinicia pretențiilor prin raportare la dispozițiile art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3 și art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009, art. 5 al. 1 și 6 din O.U.G. nr. 1/2010, precum și la decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție în recursul în interesul legii; de asemenea, dezlegările Curții Constituționale a României din deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011, cele ale Înaltei Curți de C. și Justiție din decizia nr. 11 din_ în soluționarea unor recursuri în interesul legii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții C. LOCAL și PRIMARUL O. Ș. M.
, solicitând modificarea sentinței atacate.
În motivarea apelului au arătat că nu au fost avute în vedere prevederile art.21 ale Legii nr. 215/200, conform cărora titular al drepturilor și obligațiilor presum și a codului fiscal este unitatea administrativ-teritorială.
"Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din
contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice în condițiile legi
";. Consideră că în cadrul acestei cauze, pârâții nu au calitate procesuală pasivă.
Nu s-a avut în vedere faptul că, în condițiile prevăzute de Legea bugetului de stat pe anii în curs, finanțarea cheltuielilor legate de salarizarea cadrelor didactice se realizează din bugetul de stat de către Ministerul Finanțelor Publice prin repartizarea sumelor respective la unitatea administrativ-teritorială. D. sumele repartizate, pe baza actelor justificative de retragere a sumelor și cu încadrarea în cheltuielile bugetare se efectuează plățile (cheltuieli de natură salarială) de către ordonatorul terțiar de credite, respectiv unitatea școlară.
Legea bugetului de stat prevede că: "finanțarea cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau unităților de învățământ preuniversitar de stat"; se realizează din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, sume colectare în bugetul de stat - art.7 alin.4 din Legea nr.388/2007
- legea bugetului de stat pe anul 2008, cu modificările și completările ulterioare: art.5 alin.3 lit.a din Legea nr.18/2009 - legea bugetului de stat pe anul 2009; art.5 alin.4 din Legea nr.11/2010 legea bugetului de stat pe anul 2010.
În condițiile reglementărilor anterior menționate, unitățile administrativ teritoriale au obligația suportării cheltuielilor materiale legate de realizarea investițiilor și nicidecum a cheltuielilor salariale.
Atât C. local care are competențe stricte stabilite prin Legea nr.215/2011 privind administrația publică locală, cât și Primarul care are competente executive în ceea ce privește atribuțiile sale, nu pot fi obligați la plata unor sume ce reprezintă cheltuieli salariale atâta vreme cât finanțarea acestora se realizează prin intermediul bugetelor de stat, bugetul local fiind doar un
"purtător"; al acestor sume.
Prin cererea de completare a apelului pârâții
solicită admiterea cererii de chemare în garanție în cauză a Direcției Generale a Finanțelor P. e a Județului
și obligarea acesteia la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale datorate în eventualitatea respingerii apelului., motivându-se cererea pe dispozițiile art. XI al. 1 din O.U.G. nr. 92/2012.
Conform art. 52 din Legea 5/2013 " în anul 2013, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2012, cu modificările ulterioare, precum și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012, din sumele aprobate la titlul
"Cheltuieli de personal";, în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale";.
Sunt citate și prevederile art. 4 lit. b, art. 5 al. 3 lit. a si b din Legea 5/2013 Capitolul III din H.G. 1274/2011 stabilește modalitatea de alocare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru asigurarea finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, sens în care statuează dispozițiile art. 2 al. 2, ce reglementează rolul Direcției Generale a Finanțelor P. e M. în repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată în scopul plății sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada
1 ianuarie - 31 decembrie 2013.
Reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelurilor și menținerea sentinței
.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Apelurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Prin apeluri se invocă lipsa calității procesuale pasive a apelanților.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2010 și prima parte a anului 2011, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului vizat prin acțiune, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantului rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a apelantului consiliul local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamantul a acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale
statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamantul se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie apelanților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantului, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamantului de către apelanți în calitate de angajat al acestora, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamantului, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
În raport de critica formulată prin completarea la apel, Curtea reține că în cauză, cu ocazia derulării primei faze procesuale, apelanții pârâți nu au formulat cerere de chemare în garanție, prin urmare, nu poate fi criticată sentința pentru a nu fi soluționat o cerere cu care nu a fost investită.
Potrivit prevederilor art. 73 Noul Cod de Procedură Civilă, cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanțe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată. Prin urmare, această completare a apelului nu poate fi primită nici ca o cerere de chemare în garanție formulată direct în apel, interpretarea nefiind în acord cu dispozițiile legale citate.
Văzând dispozițiile art. 480 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții C. LOCAL Ș. M. și PRIMARUL O. Ș. M. împotriva sentinței civile nr. 853 din_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
T. M. N.
G. ,
G. C.
Red.I.T./S.M.
2 ex../_
Jud.fond. G. Brîndușa