Încheierea civilă nr. 1441/2013. Pretenții. Litigiu de muncă

R O M ÂN I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR 1441/ F/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 20 Mai 2013

Tribunalul format din: PREȘEDINTE: M. L. B., judecător GREFIER: L. D.

cu participarea asistenților judiciari:

V. C. M. A. LS

Pe rol fiind analiza îndeplinirii obligațiilor privitoare la completarea cererii de chemare în judecată stabilite în sarcina reclamantului C. I. .

S-a făcut referatul cauzei, după care s-a analizat îndeplinirea condițiilor cerute de art. 200 Noul Cod de Procedură civilă.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul C. I. a chemat în judecată pe pârâtul O. silvic P. Bîrgăului, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 500 euro drepturilor bănești neachitate.

În motivarea acțiunii s-a arătat faptul că reclamantul ar fi lucrat la pârât în perioada martie 2011 împreună cu o echipă de lucrători la plantat puieți, dar nu i s-au achitat drepturile bănești convenite.

În drept, nu s-a invocat vreo dispoziție legală.

Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

Tribunalul constată că acțiunea a fost înregistrată și depusă după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură civilă.

Potrivit art.194 din Noul Cod de Procedură civilă, o cerere de chemare în judecată trebuie să cuprindă în mod obligatoriu mai multe elemente anume indicate în acest text legal, printre care numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant, obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere .

Potrivit art.200 din Noul Cod de Procedură civilă, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art.194

- 197.

  1. Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

  2. Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii

    .

    1

  3. Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

  4. Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

Tribunalul, în cauză cu ocazia verificării regularității cererii, a constatat că reclamantul nu a indicat în cererea de chemare în judecată toate elementele necesare prevăzute de art.194, respectiv nu s-a indicat domiciliul, CNP-ul reclamantului, sediul și codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală al pârâtului, dovezile în susținerea cererii și nici nu s-a indicat temeiul de drept în susținerea pretențiilor formulate, motiv pentru care s-a dispus prin rezoluție ca reclamantul să-și completeze aceste lipsuri, sens în care i s-a comunicat potrivit înștiințării existente la dosar că trebuie ca în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii, dar reclamantul nu s-a conformat și nu a depus la dosar o completare a cererii de chemare în judecată prin care să indice ce i s-a pus în vedere de către instanță.

Având în vedere această situație, tribunalul, constatând că reclamantul nu a procedat la completarea cererii, în termenul legal de 10 zile, în sensul dispus de tribunal anterior reliefat, deși i s-a înmânat o înștiințare în acest sens, potrivit dovezilor existente la dosar, în temeiul art.200 alin.3 din Noul Cod de Procedură civilă, va anula cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. I., deținut în Penitenciarul Vaslui, împotriva pârâtului O. silvic P. Bîrgăului.

Cu drept de reexaminare de către reclamantă în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. L. B. L. D.

Cu votul consultativ al asistenților judiciari,

V. C. M. A. LS

MLB// 3ex.// 21 mai 2013

2

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1441/2013. Pretenții. Litigiu de muncă