Sentința civilă nr. 1170/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚ A CIV IL Ă Nr. 1170 /F/2013 Ședința publică din data de 19 martie 2013
Tribunalul constituit din: PREȘEDINTE: R. - I. B., judecător
GREFIER: N. G.
Cu participarea asistenților judiciari
L. Z. S. P.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de reclamantul O. V. împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA și S. T. a Societății Naționale de T. F. de M. ,,C. M. "; SA , având ca obiect pretenții.
Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 13 martie 2013. Concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată pentru data de 19 martie 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus reclamantul O. V. a chemat în judecată pârâtele S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA și S. T. a Societății Naționale de T. F. de M. ,,C. M. "; SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâtele să-i plătească suma ce reprezintă echivalentul a 6(șase) salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu rata inflației, cu titlu de plată compensatorie, ca urmare a concedierii, arătând în motivare că, reclamantul a fost concediat în anul 2010 și, potrivit contractului colectiv de muncă aplicabil, este îndreptățit să beneficieze de salarii compensatorii echivalent cu 6 salarii de bază brute negociate și că pârâtele nu i-au achitat această plată compensatorie.
Pârâta S. N. de T. F. M. "C. M. "; S.A. B., legal citată, prin cealaltă pârâtă S. T. a Societății Naționale de T. F. de M. ,,C. M. "; SA,
la sediul căreia ș
i-a ales domiciliul procesual, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune și pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune,s
e susține că drepturile solicitate de reclamant nu au natură salarială și nici nu sunt stipulate în contractul individual de muncă, ele avându-și izvorul în contractul colectiv de muncă astfel că sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 litera "e"; din Codul muncii, întrucât se invocă neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție fiind de 6 luni, termen împlinit la data formulării acțiunii.
Pe fondul cererii, în legătură cu plățile compensatorii solicitate de reclamant, pârâta a solicitat respingerea acestei cereri arătând că astfel de drepturi sunt prevăzute în CCM la nivel de ramură transporturi însă acesta nu poate fi invocat întrucât potrivit
Decizia Curții Constituționale nr.1280-2010 se arată că în CCM nu pot fi prevăzute late drepturi decât cele prevăzute de lege și astfel de convenții sunt legal încheiate numai dacă nu încalcă dispozițiile legale din materie, or, în speță prin lege, OG nr.9-2010 au fost prevăzute salariile compensatorii de care poate beneficia reclamantul, salarii care au fost achitate. Astfel, reclamantul a fost concediat potrivit OG nr.9/2010, fiind disponibilizat urmare a restructurării și reorganizării societății, în cadrul unei concedieri colective și drepturile cuvenite sunt cele prevăzute în acest act normativ, act cu caracter special derogator de la prevederile CCM la nivel de ramură transporturi, fiind inadmisibilă cumularea drepturilor prevăzute în cele două acte.
Pârâta s-a opus ca în eventualitatea în care acțiune ava fi admisă să fie obligată la plata indexată a sumelor solicitate.
Analizând prioritar excepția prescripției dreptului la acțiune, conform art. 137 C.proc.civ.,, se reține că aceasta nu
este întemeiată.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora.
Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art.
268 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
În consecință, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
Dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii stabilesc un termen de prescripție de 3 ani pentru formularea cererilor care au ca obiect soluționarea conflictelor de muncă constând în plata unor drepturi salariale ori despăgubiri bănești către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator, termen care nu a fost împlinit la data promovării acțiunii, având în vedere că a fost concediat în luna martie 2011.
Referitor a fondul cererii având obiect obligarea pârâtelor la plata sumei ce reprezintă echivalentul a 6 salarii de bază brute negociate, cu titlu de plată compensatorie, tribunalul reține că cererea este întemeiată, având în vedere considerentele ce urmează
:
Reclamantul a fost concediat la 8 martie 2010, în cadrul unei proceduri de concediere colectivă, concediere colectivă care a avut loc în baza Programului de restructurare și reorganizare as C. M. SA și ale proiectului de concediere colectivă aprobate de Hotărârile AGA nr.38/2009, nr.1/2010,nr.3/2010 și Hotărârea CA nr.12/2009, fiind emisă decizia de concediere individuală din data de 3 martie 2010, în drept, concedierea fiind motivată pe dispozițiile art.58, 65 și 68 din Codul muncii, art. 58 fiind textul legal care definește concedierea în general, ca fiind încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, art.65, reglementând concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, determinată de desființarea locului de muncă, art.68 reglementând concedierea colectivă(f.7).
Totodată, în decizia de concediere s-a făcut mențiunea că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute în OG nr.9/2010, respectiv: o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului 2010; indemnizație de șomaj; un venit lunar în completare.
În concluzie reclamantul a fost concediat din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana sa urmare a desființării locului de muncă determinată de restructurare ași reorganizarea angajatorului.
La data concedierii reclamantului era în vigoare OG nr.9/2010, în forma sa inițială(modificarea intervenind ulterior, la_, prin publicarea Legii nr.118/2010) în care au fost prevăzute măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale, societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar.
Astfel în art.7 al acestui act normativ era prevăzut: a)- dreptul salariatului concediat urmare a unei concedieri colective de a beneficia de o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea; b) dreptul la indemnizație de șomaj; c) dreptul de a beneficia de un venit lunar în completare, cuantumul și durata acordării venitului în completare fiind prevăzute în art.8.
Potrivit art.18 din OG nr.9/2010 sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art.7 se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj și din dispozițiile art.21, coroborat cu cele ale art.8, rezultă că aceste drepturi sunt plătite de Agențiile de ocupare și formare profesională și nu din fondurile proprii ale fostului angajator.
Apărările pârâtei de rând 1 în sensul că plata compensatorie prevăzută în CCM, solicitată de reclamant nu poate fi cumulată cu drepturile de care acesta a beneficiat în temeiul OG nr.9/2010 nu sunt întemeiate.
Astfel art. 67 din Codul muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod.
Așa fiind, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin urmare, salariatul concediat din motive care nu țin de persoana sa poate beneficia cumulativ atât de compensațiile prevăzute de lege cât și de cele prevăzute în CCM, în speță, pe lângă măsurile de protecție conferite de lege, care este OG nr.9/2010 și suportate din bugetul asigurărilor de șomaj, reclamantul este îndreptățit să beneficieze și de compensații bănești individuale din partea angajatorului, din resursele financiare ale acestuia, dacă astfel de compensații sunt prevăzute în CCM aplicabil.
În speță, chiar dacă nici în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și nici la nivel de grup de unități valabil pentru anul 2010, nu a fost prevăzut dreptul salariatului concediat pentru motive care nu țin de persoana lui să beneficieze de compensații bănești pentru concediere, un astfel de drept este prevăzut în CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, nr.722/2008, contract care se aplică și la nivelul SNTFM C. M. SA, pârâtă în cauză, potrivit anexei 5 a contractului și care, în art.80 alin.1, prevede că la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate, în alin.2 fiind stipulate situațiile în care se aplică alin.1, la litera "a"; fiind prevăzută desfacerea contractului de muncă a intervenit urmare a faptului că unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării.
Susținerile pârâtei în sensul că, în privința angajaților săi, acest contract colectiv de muncă nu se aplică nu sunt întemeiate, având în vedere dispozițiile art. 241 alin.1 litera c din Codul muncii, în forma în vigoare în anul 2010, conform căruia clauzele contractelor
colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Așadar, la data concedierii, angajatorul avea obligația să plătească reclamantului plata compensatorie minimă prevăzută în CCM la nivel de ramură transporturi, cât timp la nivel de unitate nu a fost negociată o plată compensatorie mai mare, chiar dacă reclamantul a beneficiat de măsurile de protecție prevăzute de OG nr.9/2010, plată compensatorie pe care pârâtele au refuzat și refuză și în prezent să o achite reclamantului.
În consecință, pârâtele vor fi obligate să plătească reclamantului suma ce reprezintă echivalentul a 6 salarii de bază brute negociate, cu titlu de plată compensatorie, care va fi indexată la data plății, cu rata inflației, pentru perioada cuprinsă între data scadenței, care este data concedierii reclamantului și data plății efective.
Față de aceste considerente de fapt și de drept tribunalul va respinge, ca neîntemeiată, excepția prescrierii dreptului al acțiune invocată de pârâta S. N. de T. F. M. "C. M. "; S.A. B. ; va admite acțiunea reclamantului, reprezentat de avocat Maxim A. împotriva pârâtelor S. N. de T. F. M. "C. M. "; SA B. și S. T. a Societății Naționale de T. F. de M. ,,C. M. "; SA și în consecință: va obliga pârâtele să plătească reclamantului suma ce reprezintă echivalentul a 6(șase) salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective, cu titlu de plată compensatorie.
În baza art.274 C.pr.civ. pârâtele vor fi obligate să plătească reclamantului suma de
150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat achitat de reclamant.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA B., prin mandatara S.
T. A SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE T. F. DE M. "C. M. " SA B. .
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul O. V.
, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat "Maxim A. M. ";, din C. -N., strada 21 Decembrie 1989, nr.62, etaj 2, ap.8, județul C., împotriva pârâtelor S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA B., reprezentată în proces de mandatara S. T. A SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE T. F. DE M. "C. M. " SA B., cu domiciliul
procesual ales la sediul mandatarei din C. -N., P. A. I., nr. 17, județul C.
și S.
T. A SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE T. F. DE M. "C. M. " SA B.,
cu sediul în C. -N., P. A. I., nr. 17, județul C. și în consecință:
- obligă pârâtele să plătească reclamantului suma ce reprezintă echivalentul a șase salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective, cu titlu de plată compensatorie.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de19 martie 2013. PREȘEDINTE, GREFIER,
B. R. -I. G. N.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
P. S. Z. L.
Redactat BRI/Tehnoredactat BRI/_ /5 ex.
