Sentința civilă nr. 11106/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 11106/2013
Ședința publică din data de 27 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: E. B.
Asistent judiciar: C. -E. P. Asistent judiciar: I. R. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de litigii de muncă având ca obiect drepturi bănești formulată de reclamantul N. C. M., în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE M. C. M. S.A. și S. C. M. T. C. .
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile. Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de_ prin serviciul de registratură al instanței pârâtele au depus la dosarul cauzei precizări și acte anexă, în două exemplare.
Instanța, în baza art. 137 Cod proc. civ., unește cu fondul cauzei excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâte cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2009 și a primei de Crăciun pentru anul 2009, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, rămâne în pronunțare atât asupra excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâte cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2009 și a primei de Crăciun pentru anul 2009, cât și asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Reține că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de_, reclamantul N. C. M. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S.A. și S. C. M. T. C., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea acestora la plata următoarelor sume de bani, actualizate cu indicele de inflație: salariul suplimentar (al 13-lea salariu) integral pentru anul 2009 și parțial pentru cele 3 luni lucrate în anul 2010, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun pe anul 2009. S-a mai solicitat acordarea dobânzii legale aferente sumelor menționate în petitul anterior, de la data scadenței fiecărei sume și până la plata integrală și efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost disponibilizat ca urmare a concedierilor colective din anul 2010 și că în speță sunt incidente prevederile Codului muncii, în vechea sa reglementare, raportat la data încheierii contractului de muncă,
impunându-se luarea în considerare și a prevederilor contractelor colective de muncă la nivel de ramură, la nivel de grup de unități din transportul feroviar și de unitate, cu mențiunea că aceste contracte trebuie analizate prin prisma dispozițiilor art.8 alin.3 din Legea nr. 130/1996 rep.
Reclamantul a învederat că drepturile pretinse sunt conferite de prevederile Codului muncii, respectiv ale Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006-2008 nr.28236/2006, prelungită prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.F.S. B., sub nr.629/_, care este aplicabil și pârâtei și că nu există motive de natură juridică care să ducă la suspendarea ori anularea acestor drepturi de natură salarială.
De asemenea, s-a mai arătat că în urma neplății acestor drepturi salariale la data scadenței, este justificată obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de devalorizare al monedei, aferente sumelor datorate de la data scadenței acestora până la data plății efective.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C.
M. "; S.A. a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant ca fiind inadmisibilă și a invocat excepția puterii de lucru judecat pentru drepturile bănești privind ajutorul material de Crăciun pe anul 2009, salariu suplimentar pe anul 2009, întrucât aceste drepturi au fost acordate acestuia, în baza Sentinței civile nr.609/2011, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. .
Pârâta a mai arătat că în condițiile existenței unei triple identități de elemente, același obiect, întemeiat pe aceeași cauză și între aceleași părți, se impune respingerea cererii ca inadmisibilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Pe fond s-a reținut că în contractul colectiv de muncă invocat, încheiat la nivelul pârâtei de rând 1, a cărui valabilitate a fost prelungită prin actul adițional nr. 629/2011 pentru 48 de luni, respectiv până la sfârșitul anului 2010, este prevăzut, la art. 30, alin. 1 acordarea pentru personalul societății, a unui salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic.
Potrivit prevederilor art. 229 al. 4 din Codul muncii, aplicabil de la data de_, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform prevederilor art. 40 al. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Conform prevederilor art. 149 și art. 150 din Legea nr. 62/2011 - legea dialogului social, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării acestuia, ori de câte ori părțile îndreptățite să negocieze contractul colectiv de muncă convin acest lucru, iar modificările se consemnează într-un act adițional semnat de toate părțile care au încheiat contractul.
În urma verificării de către instanță s-a constatat că pe rolul Tribunalului C. reclamantul a mai formulat o acțiune, înregistrată în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin neatacare cu recurs, în care a solicitat aceleași drepturi pentru anul 2009 ca în prezenta acțiune în contradictoriu cu pârâții pe care i-a chemat în judecată în acest dosar.
In această situație, instanța a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 166 Cod Procedură Civilă.
Excepția autorității de lucru judecat este o excepție de fond, peremtorie și absolută și pentru existența sa se cere întrunită tripla identitate: de părți, de obiect și de cauză. Identitatea de obiect se poate retine dacă scopul urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni, chiar dacă conținutul acestora diferă.
Excepția se poate respinge prin încheiere sau se admite prin hotărâre după ce a fost pusă în discuția părților.
Pentru a exista putere de lucru judecat, este necesar să fie examinat și rezolvat primul litigiu în fond, să fi existat o judecată contradictorie, cu caracter contencios. Deci nu vor avea această putere capetele de cerere nerezolvate, hotărârile de anulare sau respingere fără intrarea în fond.
Astfel, prin Sentința civilă nr.609/2011 acțiunea reclamantului din prezenta cauză a fost admisă, pârâții fiind obligați să îi plătească drepturile salariale solicitate constând salariu suplimentar, premiu anual, ajutor material, actualizat cu rata inflației de la data plății
Prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtilor, in calitate de angajator, respectiv ordonator de credite, la acordarea drepturilor salariale susmenționate, actualizate in funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plătii.
Pentru motivele anterior enunțate, instanța va admite această excepție deoarece sunt întrunite cele trei condiții de admisibilitate.
Cu privire plata salariului suplimentar pentru anul 2010,corespunzător perioadei lucrate,instanța a reținut că părțile, respectiv sindicatele și patronatul, au încheiat actul adițional la CCM al C. M. pe anul 2009-2010, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr. 1713/_, act prin care, la art. 64, s-a menționat expres că drepturile pretinse prin prezenta acțiune nu se acordă pentru anul 2010.
Trebuie arătat că pârâta de rând.1 face parte din Asociația Patronală la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. fiind parte semnatara a CCM la Nivel de Grup de Unități din transportul F. pe anii 2006-2010.
Prevederile art.2 alin.4 din CCM la Nivel de Grup de Unități din transportul F. pe anii 2006-2010, arată că: Contractele colective de muncă la nivel de unitate vor respecta prevederile minimale stabilite prin prezentul contract.Art.3 (1) stipulează: "Clauzele prezentului contract colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații indicați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a încheiat prezentul contract colectiv de muncă. Părțile le revin obligația de a respecta prevederile cuprinse în prezentul contract colectiv de muncă";.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009-2010, a fost semnat de aceleași părți - sindicate și patronat - care au semnat și Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare și în care s-a prevăzut,la art. art. 30 alin. 1, "pentru munca ireproșabila desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.Cu toate acestea nu se poate face abstracție de actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2010,înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a mun.B., sub nr.1713/_, prin care aceleași părți au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde pe anul 2010.
Considerăm că și în acest caz au aplicabilitate prevederile art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 și art.236 din Codul muncii,texte legale în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune.
Față de cele ce preced instanța,în temeiul art.166 Cod de procedură civilă coroborat cu prevederile art.208 și următoarele din legea nr.62/2011,va admite excepția autorității de lucru judecat cu privire la drepturile aferente anului 2009 și va respinge capătul de cerere privind acordarea salariului suplimentar pe perioada lucrată în cursul anului 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâte cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2009 și a primei de Crăciun pentru anul 2009 și în consecință respinge petitele respective din acțiunea formulată și precizată de reclamantul N. C.
M.,
cu domiciliul procesual ales în C. -Napoca, B-dul 21 D. 1989 nr.62, ap.8, jud.C. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S.A.,
cu sediul în B., B-dul D. G. nr.38, sector 1 și S. N. DE T.
F. DE M. "C. M. "; S.A.- S. T.,
cu sediul în C. -Napoca, P-ța A. I. nr.19, jud.C., ca urmare a admiterii excepției.
Respinge petitul privind acordarea salariului suplimentar pe anul 2010, corespunzător perioadei lucrate.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
E. B.
Asistent judiciar,
C. -E. P.
Asistent judiciar,
I. R.
Grefier,
R. B. M.
Red.EB/tehn.MG 4 ex. 11.07.13