Decizia civilă nr. 3891/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3891/R/2013
Ședința publică din 07 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: L. D.
G.: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul S. J. AL A. P. M. împotriva sentinței civile nr. 872 din 31 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. _
, privind și pe pârâta intimată P. C. M., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 30 septembrie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.872 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul S. Județean al A. P. M. în contradictoriu cu pârâta P. C. Mănăștur.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că membrii de sindicat reprezentați în cauză au împuternicit S. Județean al A. P. M. să solicite instanței obligarea angajatorului lor, P. C. M., la plata sumelor actualizate reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei_ -_ .
În ce privește concediul aferent perioadei solicitate, instanța a reținut ur- mătoarele:
Potrivit art. 37 lit. c din Legea nr. 448/2006, pe perioada îngrijirii și pro- tecției persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are dreptul la concediu anual de odihnă, potrivit dispozițiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituții publice.
Conform art. 39 alin. 3 din Legea nr. 448/2006, modalitățile și condițiile de încheiere, modificare și încetare a contractului individual de muncă al asis- tentului personal se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul mun- cii, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 146 alin. 4 din Codul muncii permite compensarea în bani a concedi- ului de odihnă neefectuat numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Cum contractele de muncă ale asistenților personali reprezentați în pre- zenta cauză nu au încetat, cererea reclamantului de compensare în bani a conce- diului de odihnă neefectuat, este neîntemeiată.
Susținerea reclamantului potrivit căreia îndreptățirea membrilor de sindi- cat reprezentați de a obține compensarea în bani a concediului de odihnă neefec- tuat este conferită de dispozițiile art. 149 Codul muncii: "salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive o- biective, concediul nu poate fi efectuat"; este nefondată, întrucât art. 149 Codul muncii nu reglementează o situație de excepție de la prevederile art. 146 alin. 4 Codul muncii, ci instituie regula efectuării concediului în perioada programată și menționează cazurile de natură obiectivă ce constituie excepțiile de la această re- gulă.
Art. 146 alin. 3 Codul muncii prevede obligația angajatorului de a acorda concediu, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul, pârâta având sarcina, în baza acestui text de lege, de a acorda asistenților per- sonali reprezentați concediul aferent perioadei lucrate în anul 2012 până la sfâr- șitul anului în curs.
Alin. 2 și 3 ale art. 37 din Legea nr. 448/2006 republicată menționează că pe perioada absenței temporare a asistentului personal, angajatorul are obligația de a asigura persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului personal, iar în situația în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor, persoanei cu handicap grav i se acordă indemnizația prevăzută la art. 43 alin. (1) sau găz- duirea într-un centru de tip respiro.
Față de considerentele expuse și reținând că, deși reclamantul utilizează termenul "indemnizație de concediu";, din conținutul cererii de chemare în jude- cată rezultă că solicită compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, instanța, raportat la dispozițiile art. 146 alin. 4 Codul muncii, a fost respinsă ac- țiunea ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul S. J. al A. P. M. a declarat recurs
prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii introductive.
În motivarea recursului s-a arătat că s-a dovedit existența raporturilor de muncă între salariați și pârâtă și s-a susținut că dreptul la concediul de odihnă plătit este recunoscut de Constituție, neputând face obiectul unei renunțări din partea salariatului, conform art.38 alin.2 Codul muncii.
În atare situație, angajatorului îi revenea obligația să ia măsurile necesare efectuării concediului de odihnă în fiecare an, conform art.141 alin.3 Codul muncii, iar neîndeplinirea acestei obligații îi îndreptățește pe salariați să primească o despăgubire.
Aplicarea strictă a prevederilor art. 37 alin.2 și 3 din Legea nr.448/2006 determină plata către persoana cu handicap grav a unei indemnizații egale a salariului net al asistentului personal, în situația în care acesta din urmă nu-și efectuează concediul de odihnă plătit anulând latura nepatrimonială a concediului de odihnă, respectiv folosirea timpului liber și suspendarea prestării muncii.
Pârâta P. C. Măsăștur nu a depus întâmpinare
și nu și-a exprimat poziția procesuală în cauză.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea reține următoarele:
Art. 146 alin. 4 din Codul muncii reglementează ipoteza în care salariatul are dreptul la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, respectiv în cazul încetării contractului său de muncă.
Această normă are caracter imperativ, având ca scop să asigure o deplină efectuare a concediului de odihnă de către salariați, interpretare susținută și de prevederile Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003.
Ca atare, sunt interzise înțelegerile dintre angajator și angajat privind neefectuarea concediului de odihnă și compensarea corelativă a acestuia prin sume de bani, pentru a respecta prezervarea sănătății salariatului, prin asigurarea timpului necesar de odihnă.
Dincolo de aceste aspecte, se pune problema răspunderii angajatorului în situația în care salariatul nu a efectuat concediul de odihna în anul corespunzător, iar angajatorul a omis repararea acestei inechități prin acordarea concediului în anul următor, astfel cum îl obligă dispozițiile art. 146 alin.3 C. muncii.
Nu poate fi admisă teza potrivit căreia, în cazul în care se dovedește culpa angajatorului, acesta este exonerat de orice responsabilitate, în condițiile în care, prin conduita sa, încalcă un drept fundamental al angajatului său.
În cauza de față, recurenții sunt asistenți maternali, iar specificul muncii acestora presupune întrunirea unor condiții speciale pentru a-și putea efectua concediu de odihnă, condiții a căror îndeplinire depinde exclusiv de intimată
Curtea subliniază că prin specificul muncii, asistenții maternali sunt strânși legați de persoanele pe care le îngrijesc, acestea din urmă fiind dependente totalmente de îngrijirea asistenților. Nu se poate așadar, în mod rațional și uman, a pretinde asistenților să își efectueze concediul de odihnă pur și simplu, abandonând persoanele aflate în îngrijirea lor.
Din acest motiv, legiuitorul a prevăzut obligații specifice angajatorilor, arătând în art. 37 alin.3 din Legea 448/2006 că: "; în situația în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, persoanei cu handicap grav i se acordă o indemnizație echivalentă cu salariul net al asistentului personal sau găzduirea într-un centru de respiro".
Ca atare, înainte ca asistenții maternali să își efectueze concediul, era necesar ca persoanei pe care o îngrijeau să îi fie asigurată integritatea fizică și psihică pe această perioadă de către intimată, fie prin internarea într-un centru de respiro, fie prin angajarea unei alte persoane, urmare a acordării unei indemnizații cu această destinație persoanei cu handicap.
Or, în cauză, intimata nu a contestat pretențiile salariaților, adoptând o poziție procesuală de pasivitate totală, constând în nedepunerea întâmpinării la fond și în recurs sau a vreunui mijloc de probă, conduită, care, în raport și de dispozițiile art. 272 Codul muncii, conform cărora "sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului"; este calificată de Curtea de Apel ca o achiesare tacită la pretențiile salariaților.
De altfel, pârâtei îi revenea obligația, conform art. 146 alin. 3 Codul muncii, de a acorda concediu până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul.
Consecința directă a neîndeplinirii acestei obligații legale a fost aceea că recurenții reclamanți au fost puși în situația de a nu-și putea efectua concediul de odihnă, conduita intimatei fiind așadar de natură să le creeze un prejudiciu evident.
În egală măsura, Curtea de Apel observă că și dacă în prezent salariații ar efectua concediul de odihnă aferent perioadei_ -_, nu ar fi atins scopul
normei legale de a asigura prezervarea sănătății salariaților, deoarece în mod evident efectele concediului de odihnă nu pot opera retroactiv pe anii trecuți.
Ca atare, repararea acestuia se impune nu din perspectiva art.146 alin.4 Codul muncii, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond, ci ca o formă particulară de răspundere a angajatorului, raportat la prevederile art. 296 Codul muncii. Acest text legal impune repararea prejudiciului suferit de salariat din culpa angajatorului, prin obligarea acestuia din urmă la plata unor despăgubiri.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civilă, Curtea de Apel va admite recursul declarat de reclamant, va modifica sentința în sensul admiterii acțiunii, conform dispozitivului prezentei decizii cu următoarele precizări:
Membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt cei indicați în tabelul anexat acțiunii, conform art. 28 alin. 2 din Legea nr. 62/2011, deoarece împuternicirea scrisă dată de salariați conferă dreptul de reprezentare sindicatului, care nu poate să renunțe la acest drept prin susținerea recursului numai în numele unor persoane din tabel, omițând-o pe Gyapjos I. .
Tot astfel, perioada la care se referă pretențiile salariaților este, conform împuternicirii scrise (fila 12-13 fond),_ -_, astfel încât sindicatul nu poate să restrângă obiectul acțiunii prin eliminarea lunii decembrie 2012, cu atât mai mult cu cât este necontestat că nu a fost efectuat concediul de odihnă restant în această lună, iar data propusă de sindicat -_ - nu există, luna noiembrie având 30 de zile.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul S. J. al A. P.
M. în numele membrilor de sindicat G. Sigina C., N. Minodora Ana, Cîndea I. N., F. Maricica I., M. M., F. E. N., Boloș F., Licner I. Ana, D. ciu M., Florian M., O. A. V., Micle Zorica, Bel
L. Aurica, Mihalca Petrule M., Mezei G. Violeta, P. M., Petruș Terezia, Cîrlig L., Vînt Constantin, Cozma M., Almasan D. Naomi, Florian Augustin L., Mihalca A., Vîntu D. V., Gyapjos I. și Sovre A. Aurica împotriva sentinței civile nr.872 din 31 mai 2013 a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite acțiunea formulată de S. J. al A. P. M. în contradictoriu cu pârâta P. C. M., și în consecință obligă pârâta la plata către membrii de sindicat menționați anterior a unor despăgubiri egale cu indemnizația aferentă concediului de odihnă pentru perioada_ -_, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective în favoarea membrilor de sindicat angajați în această perioadă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 7 octombrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. S. D. L. D.
Red.S.D./S.M.D./2 ex./_
G.
C. M.
