Sentința civilă nr. 1125/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.1125
Ședința publică din 25 februarie 2013
Completul compus din:
Președinte: P. R. M., judecător Ș. L., grefier
Completul este asistat de asistenții judiciari
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul A. I., cu domiciliul în Z., str. K. L., nr.2, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâtul C.
N. "S. ";, cu sediul în Z., str. U., nr.1, județul Sălaj, având ca obiect calcul drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare în baza probelor depuse la dosar.
T R I B U N A L U L
Prin cererea sa, formulată în scris și înregistrată la data de_, reclamantul A. I. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul C. N. S. Z. obligarea pârâtului să calculeze și să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, pentru perioada 15 decembrie 2009-13 iunie 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație de la data cuvenirii plății și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 82/_ .
Potrivit art. 1 alin (1) lit. (c) din OG nr. 15/2008, "pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi: - 1 octombrie - 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,00: 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%.
Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă poate deveni 299.933 lei. în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care
este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv produsul intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii".
O.G. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -
31 decembrie 2008 și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare. Legea a fost declarată constituțională de Curtea Constituțională a României, prin Decizia 1093/_ .
Ulterior intrării în vigoare a legii, a fost emisă O.U.G. nr. 136/2008 prin care se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 299,933 lei, ordonanță declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1221/2008 a Curții Constituționale.
Anterior pronunțării Deciziei nr. 1221/2008, Guvernul României a adoptat
O.U.G. 151/_ conform căreia, pe toată durata anului 2009 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 trebuia să fie de 299,933 lei.
Și aceste prevederi ale O.U.G. 151/_ au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 842/2009. Prin O.U.G. 1/_ s-a modificat din nou O.G. 15/2008 aprobată prin Legea 221/2008, însă și prevederile acesteia au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 989/_ .
Încercările de blocare a dispozițiilor cuprinse în Legea 221/2008 au continuat prin emiterea O.U.G. 31/2009 și O.U.G. 41/2009, prin care se modificau prevederile art. 1(1) din O.G. 15/2008, însă art. 1(1) a fost introdus în O.G. 15/2008 prin art. I pct. 3 din O.U.G. 151/2008 ce a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 842/2009 și Decizia nr. 989/_ .
Prevederile O.U.G. 31/2009 și O.U.G. 41/2009, ca norme modificatoare ce prelungeau perioada de aplicare a unor dispoziții neconstituționale din actul modificat nu puteau produce efecte după declararea neconstituționalității actului modificat.
În măsura în care toate dispozițiile care blocau aplicarea prevederilor Legii 221/2008 și-au încetat efectele, rezultă că în luna decembrie 2009, dispozițiile Legii 221/2008 majorarea a coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de referință de 400,00 lei erau în vigoare, iar pârâții aveau obligația imperativă de a proceda la calcularea salariilor utilizând această valoare a coeficientului de multiplicare 1,000.
În drept, s-au invocat prevederile art. 3 alin. 1 lit. c, art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3 și art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009, Legea 221/2008, O.G. 15/2008, art. 28 din Legea 62/2011, art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Pârâtul a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, arătând că reclamantul solicită aplicarea unei legi, în speță Legea 221/2008, deși ulterior acesteia s-a modificat cadrul legal al salarizării cadrelor didactice.
Mai arată că reîncadrarea în luna ianuarie 2010 se face conform prevederilor OUG nr. 1/2010 respectiv reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 .ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile OUG 41/2009.
Menționează faptul că a fost analizată de către Curtea Constituțională OUG nr.41/2009 respingându-se prin Decizia 106/2010 publicată în Monitorul Oficial al României nr.146 din_ excepția de neconstituționalitate, iar stabilirea salariului pentru luna ianuarie 2010 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare, iar pretențiile reclamantului de stabilire a salariului cu aplicarea unui coeficient de multiplicarea de 400 lei sunt lipsite de temei legal.
După Legea 221/2008 au fost adoptate ordonanțe de urgență - constituționale, legi de aprobare a acestora prin care s-a stabilit un alt cadru legal al salarizării cadrelor didactice.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Instanța reține ca reclamantul a fost angajat al paratului în perioada în care se solicită drepturile salariale, și nu a beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr. 15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - _
, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 350 din_, înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330/7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța reține următoarele:
Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezenței legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări", iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că "în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezența lege. "
Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezența lege; sporurile prevăzute în anexele la prezența lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009. "
Insă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009. Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioadă mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Prin Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012 cu privire la interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare in funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri in domeniul bugetar si ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, in situația recalculării salariilor de
baza ale cadrelor didactice începând cu data de 1 ianuarie 2010, stabilește că ,, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Față de considerentele expuse, instanța va admite în parte cererea reclamantului.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite în parte cererea formulată de reclamantul A. I., cu domiciliul în
Z., str. K. L., nr.2, județul Sălaj - în contradictoriu cu pârâtul C. N. "S. " - Z., cu sediul în Z., str. U., nr.1, județul Sălaj pe care o obligă să-i calculeze și să-i plătească - diferența de drepturi salariale neacordate pentru perioada 15 decembrie 2009 - 31 decembrie 2010 - ca urmare a neaplicării coeficientului de 1: 400. Suma urmează a fi actualizată cu rata inflației - de la data scadenței, până la plata efectivă.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică,azi, 25 februarie 2013.
Președinte, | Asistenți judiciari, | Grefier, | |
P. R. M. | P. R. M. | V. R. I. Ș. L. |
Red.P.R.M./_
Dact.Ș.L./_ /4 ex.