Sentința civilă nr. 14362/2013. Conflict de muncă

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14362/2013

Ședința publică de la 18 Octombrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.

Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R. Grefier O. -R. L.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulate de reclamantul I. A.

H. în contradictoriu cu pârâta C. N. L. R. SA, având ca obiect conflict de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

P. edura de citare este legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, încheiere ca face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Reține că prin acțiunea înregistrată la instanță în data de_, reclamantul I. A. H. în contradictoriu cu pârâta C. N. L. R.

S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să o oblige pe aceasta din urmă să anuleze Decizia nr.682/_ prin care i s-au modificat unilateral elemente esențiale ale contractului individual de muncă, să se anuleze Actul adițional nr. 1/_, să fie reintegrat în muncă pe postul avut anterior si anume acela de Director al Sucursalei Zonale B. (fostul Centrul de Profit B.

), să fie obligată pârâta la plata unei despăgubiri egală cu diferența de drepturi salariale dintre salariul cuvenit, indexat, majorat si reactualizat, cu dobânda legală si cel acordat efectiv de la data emiterii deciziei si până la reintegrarea efectivă și să îi fie plătită suma de 10.000 Euro cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că este angajat al pârâtei în baza contractului individual de muncă nr. 4144/_, începând cu data de_ si prin decizia pe care o contestă a fost reîncadrat în funcția de specialist marketing principal I în cadrul Sucursalei Zonale C. .

Prin această decizie i s-a modificat în mod unilateral, fără voința sa si fără nici un temei legal elementele esențiale ale contractului individual de muncă: locul muncii, felul muncii si remunerația, deși prevederile art. 41 din Codul Muncii nu permit această modificare.

Modificarea Contractului individual de muncă si trecerea sa definitivă pe o altă funcție, conform noii organigrame, nu poate constitui un fundament legal pentru modificarea unilaterală a contractului individual de muncă.

Reorganizarea Centrelor de profit din țară - entități la nivel județean, prin transformarea acestora în Sucursale zonale - entități la nivel regional, nu a condus și la desființarea Centrului de profit B., al cărui director a fost, schimbându-i-se doar denumirea. În acest context, postul pe care l-a ocupat anterior este vacant.

Referitor la daunele morale solicitate, acestea derivă din atitudinea abuzivă, contrară a dispozițiilor legale în materie ale angajatorului si în această situație, potrivit art. 253 alin.1 din Codul Muncii, este în drept să fie despăgubit atât pentru prejudiciul material cât si pentru prejudiciul moral.

Acesta mai arată că șicanele pe care i le-a făcut conducerea unității, împreună cu retrogradarea nelegală, s-au repercutat negativ asupra stării sale psihice, i s-a lezat onoarea si demnitatea, deoarece anterior s-a bucurat de un anumit prestigiu social.

În drept sunt invocate prevederile art. 211 lit.a din Legea nr. 62/2011, art. 41 si urm. si art. 253 din Codul Muncii precum si textele legale menționate în cadrul cererii.

Pârâta legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului întrucât aceasta este tardiv introdusă raportându-ne la data comunicării, respectiv_ .

Pe fond, arată că au fost aplicate cele stabilite în ședința comună a Adunării Generale a Acționarilor si a Consiliului de Administrație din data de_, respectiv schimbarea structurii organizatorice pe principii de flexibilitate, responsabilitate si profitabilitate.

Măsurile anterioare arătate au fost luate în vederea perfecționări indicatorilor economico-financiar, armonizarea activității economice, controlul acesteia în așa fel încât să permită îndeplinirea si depășirea obiectivelor concretizare la nivelul indicatorilor de performanță.

Astfel, au fost desființate posturile de director în toate cele 41 de centre de profit, fiind comasate câte trei sau patru centre de profit, formându-se în acest mod entități noi, respectiv sucursalele zonale.

Pentru funcții de director de Sucursale zonale s-a impus organizarea de concursuri la care reclamantul avea dreptul si putea să se înscrie însă acest fapt nu s-a întâmplat.

Cu privire la daunele morale, acestea nu pot fi solicitate în temeiul legislației muncii ci doar conform prevederilor art. 1349 cod civil care reglementează răspunderea civilă delictuală. Or, în acest caz, s-ar fi impus ca reclamantul să achite taxa judiciară de timbru în funcție de valoarea obiectului cererii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 147/1997, cu modificările ulterioare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Decizia nr. 682/_, începând cu_, reclamantul a fost reîncadrat în funcția de specialist marketing principal I în cadrul Sucursalei Zonale C. (f.41).

Măsura a fost luată în urma Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor și a Consiliului de Administrație din data de_, prin care s-a aprobat Nota de fundamentare privind structura organizatorică a Companiei Naționale L. R.

S.A. pe principii de flexibilitate,responsabilitate și profitabilitate(f.57-70). Conform Actului adițional nr. 1 la Contractul individual de muncă,

înregistrat sub nr. 4144/_ în Registrul de Evidență al Salariaților, semnat de către reclamant, acesta din urmă a fost de acord cu funcția de specialist marketing principal I (f.17).

Potrivit prevederilor art.41 alin.1 din Codul muncii,clauzele contractului individual de muncă pot fi modificate numai cu acordul părților. Cu titlu de excepție este posibilă modificarea unilaterală a acestui contract, din inițiativa angajatorului, cu respectarea prevederilor Codului muncii.

Modificarea se referă la oricare dintre următoarele elemente:durată contract, locul și felul muncii, condițiile de muncă,salariu,timp de muncă și timpul de odihnă.

Așa cum se dispune prin prevederile art.52 alin.3 din Codul muncii angajatorul,ca urmare a reducerii temporare a activității,pentru motive economice,tehnologice,structurale sau similare,pe perioade ce depășesc 30 de zile, are posibilitatea reducerii programului de lucru, cu reducerea corespunzătoare a drepturilor salariale.

Aceasta deoarece noțiunea de încadrare nu se referă doar la situația când se încheie contractul individual de muncă,ci se aplică și pe parcursul derulării raporturilor de muncă ori de câte ori are loc o modificare a elementelor acestui contract,respectiv norma de muncă,loc de muncă,salariu etc.

Conform prevederilor art.17 alin.5 din Codul Muncii orice modificare a elementelor esențiale ale contractului individual de muncă, în timpul executării acestuia, impune încheierea unui act adițional la contract,în termen de 20 de zile de la data încunoștințării în scris a salariatului.

Dacă schimbarea-modificarea contractului individual de muncă prin trecerea într-un alt post- este determinată de o mai bună organizare a activității angajatorului, iar interesele persoanei în cauză nu sunt atinse,trecerea într-un alt loc de muncă corespunzătoare pregătiri sale profesionale este justificată deoarece prin sintagma "felul muncii";nu se poate înțelege păstrarea neschimbată a funcției în care a fost încadrată la încheierea contractului.

În cazul de față schimbarea felului muncii a fost în conformitate cu contractul său individual de muncă,reclamantul fiind de acord cu această schimbare. În situația contrară acesta avea dreptul de a nu semna actul adițional

Acordarea daunelor morale se poate face numai dacă se dovedește existența unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită a celui chemat în judecată în acest scop .Având în vedere scopul reparator moral acordarea acestor daune trebuie să se întemeieze pe legătura de cauzalitate dovedită între vătămarea

pretinsă de către acela care le solicită și fapta care a fost de natură a produce pretinsa vătămare.

Reclamantul trebuia să fi făcut dovada concretă a prejudiciului moral suferit pe planul aprecierii sociale,a conduitei sau a aprecierii sale profesionale fără a ține seama de aprecierile personale cu privire la propria persoană. Pentru acordarea acestora este necesar un probatoriu adecvat din care să rezulte existența prejudiciului moral,întinderea sa și gravitatea măsurii abuzive sau cel puțin acestea să poată fi prezumate,probatoriu pe care nu l-a făcut.

Față de cele ce preced instanța, în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011,va respinge acțiunea formulată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul I. A. H., cu domiciliul procesual ales la sediul Societății Civile de Avocați Revnic si Asociații din C. -

N., str. P.R. nr. 1, ap. 7, jud.C., în contradictoriu cu pârâta C. N.

"L. ROMÂNĂ"; S.A., cu sediul în mun. B., str. P. B. nr. 20, sector 4.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 18 Octombrie 2013.

Președinte,

E. B.

Asistent judiciar,

C. -E. P.

Asistent judiciar,

I. R.

Grefier,

O. -R. L.

Red.EB/VAM 4 ex./_

Cu opinia separată în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului, respectiv anularea deciziei nr. 682/_, anularea actului adițional nr. 1/_

, reintegrarea reclamantului pe postul avut anterior și respingerea petitului privind daunele morale.

Reclamantul arată că este angajat al pârâtei în baza contractului individual de muncă nr. 4144/_, începând cu data de_, iar prin decizia pe care o contestă a fost reîncadrat în funcția de specialist marketing principal I în cadrul Sucursalei Zonale C. .

Prin Decizia nr. 682/_, începând cu_, reclamantul a fost reîncadrat în funcția de specialist marketing principal I în cadrul Sucursalei Zonale C. (f.41).

Măsura a fost luată în urma Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor și a Consiliului de Administrație din data de_, prin care s-a aprobat Nota de fundamentare privind structura organizatorică a Companiei Naționale L. R.

    1. pe principii de flexibilitate,responsabilitate și profitabilitate(f.57-70).

      Se reține că potrivit Actului adițional nr. 1 la Contractul individual de muncă, înregistrat sub nr. 4144/_ în Registrul de Evidență al Salariaților, semnat de către reclamant, acesta din urmă nu a fost de acord cu modificarea funcției (f.17). Respectivul act conține la subsol a notificare a reclamantului care arată că: "semnat pentru înregistrarea la REVISAL, având în vedere că la această dată nu există grilă de salarizare pentru Sucursala Zonală C. și nu sunt de acord cu decizia nr. 682/_ ";.

      În consecință reclamantul nu a fost de acord cu actele contestate, cu atât mai mult cu cât acesta nu cunoștea grila de salarizare pentru Sucursala Zonală C.

      .

      Consider că prin decizia nr. 682/_ reclamantului i s-a modificat în mod unilateral și ilegal elementele esențiale ale contractului individual de muncă respectiv: felul muncii și salarizarea, fiind în contradicție cu prevederile art. 41 din Codul muncii care nu permit această modificare.

      Modificarea contractului individual de muncă al reclamantului și trecerea sa definitivă pe o altă funcție, cu altă salarizare, conform unei noi organigrame, nu poate constitui un fundament legal pentru modificarea unilaterală a contractului individual de muncă.

      Se reține că reorganizarea Centrelor de profit din țară, care sunt entități la nivel județean prin transformarea acestora în Sucursale zonale, entități la nivel regional, nu a condus și la desființarea Centrului de profit B., al cărui director a fost reclamantul, în cauză fiind schimbată doar denumirea, astfel că postul pe care l-a ocupat anterior este vacant și deci există posibilitatea reintegrării reclamantului pe postul deținut anterior.

      Asistent judiciar

      1. R.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14362/2013. Conflict de muncă