Sentința civilă nr. 156/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 156
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Brîndușa G. Asistent judiciar: S. O.
Asistent judiciar: M. L. D.
G. ier: C. M.
Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra cererii formulată de reclamantul S.
din Î. M. cu sediul în B. M., str. P., nr. 46, jud. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu cls. I-V. " M. S. "; B. M., cu sediul în B.
, str. L., nr. 22, C. Local B. M., Primarul M. B. M., având ca obiect drepturi bănești .
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru data de_ și pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
T.
Asupra acțiunii civile de față,
Constată că prin cererea înregistrată la data de_ reclamantul Sindicatul
L. din Î. M., în numele membrilor săi: Ștefănescu Laurențiu, Coteț C., Leucian Terezia, A. Ramona, M. M., Buia Mircea, M. D., Iugan V., Ariciu C., Onaciu C., Kollat Delia, Ivaszuk Corina, Hotea Diana, Bran A., Ciurdaș Ciprian, Onea N., M. M. Ana, Nițu A., Hosu A., Brehaiță R.
, Bretan Ildico, Hochia I., Marincaș Smaranda, Amota Carmen S., Lupșe Ana, Gheorghescu M., Țăranu G., Rotar Voichița, Buzilă C., Man Maricica, Cerneștean Alexandra, Bodea Doru C., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pâ- râții Ș. cu clasele I-V. "M. S. "; B. M., C. Local B. M., Primarul M.
M., ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea unității de învățământ la calcularea salariilor membrilor de sindicat utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cu- venite membrilor de sindicat, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând cu data de _ și până la_ , actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
În ceea ce-i privește pe pârâții consiliu local și primar, reclamantul a solicitat obligarea acestora la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor de drepturi salariale solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 82/_ .
Potrivit art. 1 alin (1) lit. (c) din OG nr. 15/2008, "pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi:
- 1 octombrie - 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,00: 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%. Valoarea coeficientului de multipli- care 1,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv produsul intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii";.
O.G. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare. Legea a fost declarată constituțională de Curtea Constituțională a României, prin Decizia 1093/_ .
Ulterior intrării în vigoare a legii, a fost emisă O.U.G. 136/2008 prin care se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 299,933 lei, ordonanță declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1221/2008 a Curții Constituționale.
Anterior pronunțării Deciziei nr. 1221/2008, Guvernul României a adoptat
151/_ conform căreia, pe toată durata anului 2009 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 trebuia să fie de 299,933 lei,
Și aceste prevederi ale O.U.G. 151/_ au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 842/2009.
Prin O.U.G. 1/_ s-a modificat din nou O.G. 15/2008 aprobată prin Legea 221/2008, însă și prevederile acesteia au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 989/_ .
Încercările de blocare a dispozițiilor cuprinse în Legea 221/2008 au continuat prin emiterea O.U.G. 31/2009 și O.U.G. 41/2009, prin care se modificau prevederile art. 1¹ din O.G. 15/2008, însă art. 1¹ a fost introdus în O.G. 15/2008 prin art. I pct. 3 din O.U.G. 151/2008 ce a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constitu- ționale nr. 842/2009 și Decizia nr. 989/_ .
Prevederile O.U.G. 31/2009 și O.U.G. 41/2009, ca norme modificatoare ce prelungeau perioada de aplicare a unor dispoziții neconstituționale din actul modificat nu puteau produce efecte după declararea neconstituționalității actului modificat.
În măsura în care toate dispozițiile care blocau aplicarea prevederilor Legii 221/2008 și-au încetat efectele, rezultă că în luna decembrie 2009, dispozițiile Legii 221/2008 majorarea a coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de referință de 400,00 lei erau în vigoare, iar pârâții aveau obligația imperativă de a proceda la calcu- larea salariilor utilizând această valoare a coeficientului de multiplicare 1,000.
Potrivit Legii-cadru 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant trebuia să se mențină și ulterior datei de_, la nivelul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare în luna decembrie 2009, aceasta însemnând respectarea dispozițiilor art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3, art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009.
Cu referire la data de 13 mai 2011 până la care se solicită acordarea drepturilor bănești, reclamantul susține că la data de_ a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care a intrat în vigoare la data de _ .
În drept, s-au invocat prevederile art. 3 alin. 1 lit. c, art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3 și art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009, Legea 221/2008, O.G. 15/2008, art. 28 din Legea 62/2011, art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Pârâtul Primarul M. B. M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei capacității și calității sale procesuale pasive, cu motivarea că nu are raporturi juridice de muncă cu reclamanții, nefiind angajatorul acestora.
Totodată pârâtul Primarul M. B. M. a formulat o cererea de chemare în garanție a C. ui J. M., solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții, acesta să fie obligat să aloce fondurile necesare punerii în executare a sentinței.
În motivarea cererii de chemare în garanție pârâtul Primarul M. B. M. a învederat că potrivit prevederilor art. 17 pct. 5 din Normele metodologice din 30 noiembrie 2004 privind finanțarea și administrarea unităților din învățământul preuniversitar de stat "consiliile județene, respectiv C. General al M. București, alocă, prin hotărâri proprii, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat. Cuantumul sumelor alocate fiecărui buget local de către consiliul județean/C. General al M. București din cotele defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora se stabilește pe baza următorilor indicatori: - pentru învățământul liceal - costul standard pe elev și numărul de elevi din alte localități, școlarizați de unitățile liceale finanțate de respectivul consiliu local;
Astfel fiind, chemarea în garanție decurge din prevederile legii.
Conform art. 101 din Legea 1/2011 -Legea învățământului, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea suplimentară.
Statul asigură finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul primar, gimnazial, profesional și liceal de stat, particular sau confesional acreditat, precum și pentru elevii din învățământul postliceal special de stat. Finanțarea de bază se face în limitele costului standard per elev/preșcolar, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Art.104 al.(2) finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale, pentru următoarele articole de cheltuieli, în funcție de care se calculează costul standard per elev/preșcolar:
cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora;
cheltuieli cu pregătirea profesională;
cheltuieli cu evaluarea periodică a elevilor;
cheltuieli cu bunuri și servicii.
județean asigură aprobarea în bugetul local al sumelor necesare plății drepturilor bănești, iar fondurile primite din unele venituri de la bugetul de stat prin legea anuală a bugetului de stat se repartizează pe unități administrativ teritoriale de C.
J. prin hotărâre -art. 28 lit. b din H.G. 2192/2004.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul M.
M.
, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 din H.G. 538/2001 " începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele
locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Art. 167 al. 3 din Legea 84/1995 în vigoare la data nașterii drepturilor reclamanților menționa că finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, care cuprinde și cheltuielile de personal -incluzând drepturile bănești pretinse de reclamanți, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Potrivit art. 19 din Legea 273/2006 "bugetele locale și celelalte bugete prevăzute la art. 1 alin. (2) se aprobă astfel:
bugetele locale, bugetele împrumuturilor externe și interne și bugetele fondurilor externe nerambursabile, de către consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor, județelor și de C. General al M. București, după caz;
bugetele instituțiilor publice, de către consiliile prevăzute la lit. a), în funcție de subordonarea acestora.
(2) Pe parcursul exercițiului bugetar, autoritățile deliberative pot aproba rectificarea bugetelor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum și ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite. Rectificărilor bugetelor locale li se vor aplica aceleași proceduri ca și aprobării inițiale a acestora, cu excepția termenelor din calendarul bugetar";, iar conform art. 21 al. 2 și 3 din același act normativ, primarii unităților administrativ teritoriale sunt ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, iar conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri din bugetele locale sunt doar ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz.
Apoi, art. 4 din O.G. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii stabilește că ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, virările de credite bugetare putându-se efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Conform art. 36 al. 4 din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare, iar potrivit art. 36 al. 6 lit. a asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
În baza art. 63 al. 5 lit. c din Legea 215/2001 primarul, în exercitarea atribuțiilor privind serviciile publice asigurate cetățenilor, ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a) - d.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de 9 februarie 2011), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora,
se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantei rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate, iar legitimarea sa procesuală nu trebuie analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la prevederile legale evocate ce constituie temeiul pretenției formulate împotriva sa.
Fiind chemat în judecată raportat la calitatea de autoritate publică locală, devin incidente dispozițiile art. 1 al. 1 și art. 2 al. 1 lit. b din Legea 554/2004, primarul având atât capacitate, cât și calitate procesuală.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Așa cum reiese din adeverința nr. 537/_ membrii de sindicat reprezentați în cauză, cu excepția numiților Amota Carmen S., Cerneștean Alexandra, Bodea Doru
constituie și au constituit personalul didactic și didactic auxiliar al unității școlare pârâte Ș. cu clasele I-V. "M. S. "; B. M., în întreaga perioada
vizată în prezenta acțiune:_ -_ .
Conform aceleiași adeverințe, membrii de sindicat Amota Carmen S., Cerneștean Alexandra și Bodea Doru C. au fost angajați la Ș. cu clasele I-V.
"M. S. "; B. M. doar la data de _ .
Prin cererea formulată reclamantul a solicitat instanței obligarea angajatorului de a calcula salariile membrilor de sindicat începând de la data de_ și până la_, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008 și de a le plăti acestora diferențele de drepturi salariale nea- cordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuve- nite .
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța reține următoarele:
Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că "în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de
bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Însă, cum prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța apreciază că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei susmenționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011, iar prin Decizia nr. 11 din_ Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova, a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.
Față de considerentele expuse, instanța va admite în parte cererea reclamantului și, având în vedere data nașterii raporturilor de muncă dintre părți, va obliga pe
pârâta Ș. cu clasele I-V. "M. S. "; B. M. să calculeze salariile membrilor
de sindicat utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în con- formitate cu prevederile Legii 330/2009 și a O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ pentru numiții Ștefănescu Laurențiu, Coteț C., Leucian Terezia, A. Ramona, M. M., Buia Mircea, M. D., Iugan V., Ariciu C., Onaciu C.
, Kollat Delia, Ivaszuk Corina, Hotea Diana, Bran A., Ciurdaș Ciprian, Onea N. ,
M. M. Ana, Nițu A., Hosu A., Brehaiță R., Bretan Ildico, Hochia I., Marincaș Smaranda, Lupșe Ana, Gheorghescu M., Țăranu G., Rotar Voichița, Buzilă C., Man Maricica și începând de la data de_ și până la data de_ pentru numiții Amota Carmen S., Cerneștean Alexandra, Bodea Doru C. și să le plătească acestora diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Instanța va obliga pe pârâții C. Local B. M. , Primarul M. B. M.
să aloce unității de învățământ Ș. cu clasele I-V. Remeți sumele necesare pentru
plata drepturilor salariale mai sus menționate, din considerentele care au fundamentat soluția de respingere a excepției invocate de pârâtul Primarul M. B. M. .
Instanța va respinge cererea
pârâtului Primarul M. B. M. de chemare în garanție a C. ui J. M. din următoarele considerente:
Chemarea în garanție este întemeiată în drept pe prevederile art. 17 pct. 5 din
nr. 2192 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, pe art. 101 și 104 din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Legea educației naționale nr. 1/2011 a intrat în vigoare la data de_, pentru perioada anterioară datei de_ fiind incidente prevederile Legii 84/1995.
Conform art. 17 al. 5 din H.G. 2192/2004 "Consiliile județene, respectiv C. General al M. București, alocă, prin hotărâri proprii, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat. Cuantumul sumelor alocate fiecărui buget local de către consiliul județean/C. General al M. București din cotele defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora se stabilește pe baza următorilor indicatori:
pentru învățământul liceal - costul standard pe elev și numărul de elevi din alte localități, școlarizați de unitățile liceale finanțate de respectivul consiliu local;
pentru localitățile defavorizate social și economic - cuantumul de venit al bugetului local pe elev școlarizat și costul standard pe elev, stabilit de C. Național pentru Finanțarea Î. ului Preuniversitar pe trepte de învățământ și medii - rural și urban";.
Însă, art. 2 din H.G. 2192/2004 menționează că normele metodologice prevăzute la art. 1 se aplică începând cu anul financiar 2005 pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județele-pilot nominalizate prin hotărâre a Guvernului, iar județul M. nu se numără printre județele pilot menționate în H.G. nr. 1942/2004,
astfel că dispozițiile art. 17 al. 5 invocate de pârâtul Primarul M. B. M. nu
sunt incidente în speță.
În ce privește Legea educației naționale nr. 1/2011, potrivit art. 104 al. 1 și 2 finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale și se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli:
cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora;
cheltuielile cu formarea continuă și evaluarea personalului;
cheltuielile cu evaluarea periodică internă a elevilor;
cheltuielile materiale și pentru servicii;
cheltuielile cu întreținerea curentă.
Al. 5 al. Art. 104 din Legea 1/2011 precizează că finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București.
Apoi, conform art. 1 al. 1 din H.G. 1274 din 21 decembrie 2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale,
pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012, finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unități de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Art. 4 din H.G. 1274/2011 stabilește că unitățile de învățământ cu personalitate juridică transmit la începutul anului bugetar ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale de care aparțin și inspectoratelor școlare numărul de elevi/preșcolari pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate cu personalitate juridică, iar potrivit art. 5 al. 1 ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale răspund de repartizarea sumelor pe unități de învățământ și le supun aprobării autorităților deliberative.
De asemenea, conform art. 6 din H.G. 1274 din 21 decembrie 2011 pentru finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și a contribuțiilor aferente acestora pentru unitățile de învățământ, autoritățile administrației publice locale alocă pe lângă sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată și sume din bugetele proprii ale acestora.
Or, Ș. cu clasele I-V. "M. S. "; B. M. aparține M. B. M. ,
iar
între pârâtul Primarul M. B. M., în calitatea sa de ordonator de credite
și chematul în garanție, respectiv C. J. M.
, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea
formulată de reclamantul S. L. din Î. M. cu sediul în B. M., str. P., nr. 46, județul M. în contradictoriu cu pârâții: Ș. cu clasele I-V. "M. S. "; B. M., cu sediul în B. M., str. L. nr. 22, județul M.
, C. Local B. M., Primarul M. B. M. și, în consecință:
Obligă pe pârâta Ș. cu clasele I-V. "M. S. "; B. M. să calculeze salariile membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și a O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ pentru numiții Ștefănescu Laurențiu, Coteț C., Leucian Terezia, A. Ramona, M. M.
, Buia Mircea, M. D., Iugan V., Ariciu C., Onaciu C., Kollat Delia, Ivaszuk Corina, Hotea Diana, Bran A., Ciurdaș Ciprian, Onea N., M. M. Ana, Nițu A., Hosu A., Brehaiță R., Bretan Ildico, Hochia I., Marincaș Smaranda, Lupșe Ana, Gheorghescu M., Țăranu G., Rotar Voichița, Buzilă C.
, Man Maricica și începând de la data de_ și până la data de_ pentru numiții Amota Carmen S., Cerneștean Alexandra, Bodea Doru C. și să le plătească acestora diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Obligă pe pârâții C. Local B. M., Primarul M. B. M. să aloce unității de învățământ Ș. cu clasele I-V. "M. S. "; B. M. sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
Respinge cererea pârâtului Primarul M. B. M. de chemare în garanție a
C. ui J. M., ca nefondată. Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE | ASISTENȚI JUDICIARI | GREFIER | |
G. Brîndușa | O. S., D. M. L. | M. | C. |
Red.tehnored.G.B. 7ex. _
Com.