Sentința civilă nr. 1612/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
4204
SENTINȚA CIVILĂ N. 1612
Ședința publică din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C.
V.
- Președinte Secția I Civilă
ASISTENȚI: O.
S.
JUDICIARI: D.
M.
L.
GREFIER: M.
R.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul S. Liber din Î. M. cu sediul în B. M., str. P., nr. 46, jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâții Ș. G. V. I. cu sediul în V. I., str. P., nr. 738, jud. M., L. T. "Marmația"; S. M. cu sediul în S.
M., str. G-ral Mociulschi, nr. 17-19, jud. Maramureș, L. T. F. S. Marmației cu sediul în S. M., str. D. V., nr. 43, jud. Maramureș, G. cu P. P. nr. 8 S. M. cu sediul în Sighetu M., str. Al. I., nr. 25, jud. M., Ș. G. Desești cu sediul în D., nr. 330, jud. M., C. Local V. I. și Primarul comunei V. I. ambii cu sediul în V. I., str. P., nr. 161, jud. M., C. Local S. M. și Primarul municipiului S.
M. ambii cu sediul în S. M., str. B. V., nr. 14, jud. M., C. Local D. și Primarul comunei D. ambii cu sediul în D., jud. M., a- vând ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în reprezentarea reclamantului S. L. din Î. M. - c.j. Nuszer Țânța Mariana, lipsă fiind pârâții Ș. G. V. I., L. T. "Marmația"; S. M., L. T.
F. S. Marmației, G. cu P. P. nr. 8 S. M., Ș. Gimna- zială Desești, C. Local V. I., Primarul comunei V. I., C. Local S.
M., Primarul municipiului S. M., C. Local D. și Primarul comunei D. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta reclamantului - c.j. Nuszer Țânța M. depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică. Arată că nu mai are cereri de formulat și nici acte de depus.
Instanța constată lămurită cauza, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra cererii.
Reprezentanta reclamantului - c.j. Nuszer Țânța M. solicită admite- rea acțiunii astfel cum a fost aceasta formulată în scris.
Instanța, raportat la actele și lucrările dosarului, reține cauza în pro- nunțare.
T.
Asupra acțiunii civile de față,
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la data de_ recla- mantul S. L. din Î. M. în numele membrilor de sindicat Ananie
M., Arba C., Arba D., Butean M., Filimon Daniela, Forvald-Fenici G.
, Holici Angelica, Hotea Gheorghe, Hotea I., Hotea M., Hotico M., Makkay Ș., Marinca R. Călin, Michnea Andrea, Michnea M., M. V., M.
D., Osan Diana, Petcaș Anuța, Pisuc Teodora, P. escu I., Serdenciuc A.
, Sofineți Ana, Teleptean Anetta, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ș. Gimnazială V. I., L. T. "Marmația"; S. M., Liceul T.
F. S. Marmației, G. cu P. P. nr. 8 S. M., Ș. Gimna- zială Desești, C. Local V. I., Primarul comunei V. I., C. Local S.
M., Primarul municipiului S. M., C. Local D. și Primarul comunei Desești, ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să oblige pârâții să acorde membrilor de sindicat reprezentați în prezenta cauză, prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu (conform art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului M. 2008-2009), aferentă con- cediului de odihnă din anul 2010, actualizată cu indicele de inflație la data e- fectivă a plății.
În motivarea acțiunii reclamantul susține că potrivit art. 145 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii pentru perioada concediului de odihnă salariatul be- neficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salari- ul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă, că indemniza- ția de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale pre- văzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat con- cediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu și se plătește de către anga- jator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Prima de vacanță este prevăzută în contractele colective de muncă unice la nivel național, în contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură învățământ și în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului M. .
Art. 43 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 stabilește că prevederile referitoa- re la acordarea concediilor și primei de vacanță rămân în vigoare cele stabilite, iar potrivit art. 10 din OUG nr. 1/2010:
"Î
n conformitate cu prevederile art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziți- ilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederi- lor Legii-cadru nr. 330/2009";.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 145 din Codul muncii, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, Legea nr. 128/1997, Legea nr. 330/ 2009, OUG nr. 1/2010.
Prin întâmpinările depuse pârâtul Primarul municipiului S. Marma- ției arată că se opun admiterii acțiunii formulate de reclamant, iar pârâtul Li- ceul T. F. S. M. arată că nu se opune admiterii cererii.
Trecând la soluționarea fondului cauzei, examinând actele de la dosar tribunalul constată următoarele:
Salarizarea personalului didactic, a cadrelor didactice de predare a per- sonalului didactic auxiliar se face, în principal conform prevederilor Legii nr. 128/1997, care prevede în art. 50 alin. 12 că "personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă";. De asemenea, potrivit art. 146 din aceeași lege "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
În Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Î. pentru anii 2007-2008 se prevede acordarea primei de vacanță în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă o- dată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de pleca- rea în concediu de odihnă (art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului M. coroborat cu art. 59 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național și art. 37 lit. g din Con- tractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Î. ).
Art. 48 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului di- dactic prevede că sunt supuse negocierii unele drepturi salariale suplimentare și materiale, în afara salariului de bază și a sporului de vechime.
Prevederile oricărui contract colectiv de muncă la nivel superior sunt considerate niveluri minime de la care începe negocierea contractelor de muncă la nivelurile inferioare, astfel încât contractele colective de muncă la nivel nați- onal sau la nivel de ramură constituie izvor de drept la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, acestea din urmă neputând conține clau- ze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În art. 36 al. 5 lit. f din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Î. - 2007/2008 înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Ega- lității de Șanse cu nr. 596/15/_ părțile au convenit acordarea și pentru anul școlar 2007-2008 a primei de vacanță, în cuantumul prevăzut în con- tractele colective anterioare.
Aceeași clauză s-a negociat și pentru anul 2008-2009, în contractul co- lectiv de muncă la nivel de ramură fiind stipulat că toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna an- terioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă U- nic la Nivel de Inspectoratul Școlar Județean M. 2008-2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor
primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
Reclamantul a dovedit prin adeverințele depuse în probațiune că mem- brii de sindicat pe care îi reprezintă în prezenta cauză Ananie M., Arba Clau- dia, Arba D., Butean M., Filimon Daniela, Forvald-Fenici G., Holici Angelica, Hotea Gheorghe, Hotea I., Hotea M., Hotico M., Makkay Ș., Marinca R. Călin, Michnea Andrea, Michnea M., Moldovan V., M. D.
, Osan Diana, Petcaș Anuța, Pisuc Teodora, Popescu I., Serdenciuc A., Sofineți Ana, Teleptean Anetta, fac parte din personalul din învățământ, cadre didactice, fiind îndreptățiți, în baza dispozițiilor convențiilor colective evocate, să beneficieze de primă de vacanță, iar această primă nu le-a fost plătită pentru anul 2010.
În anul școlar 2009-2010, Pisuc Teodora Paula a desfășurat activitate la L. T. "Marmația"; S. M., Osan Diana a desfășurat activitate la
G. cu P. P. nr. 8 S. M., iar Marinca R. Călin la Ș. G.
D. .
Pentru considerentele reținute, acțiunea reclamantului va fi admisă con- form dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
ADMITE
acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din În- vățământ M.
, cu sediul în B. M., str. P., nr. 46, județul M. în contradictoriu cu pârâții Ș. G. V. I.
cu sediul în V. I., str. P., nr. 738, jud. M., L. T. "Marmația"; S. M.
cu sediul în S.
M., str. G-ral Mociulschi, nr. 17-19, jud. Maramureș, L. T. F.
S. Marmației
cu sediul în S. M., str. D. V., nr. 43, jud. Maramu- reș, G. cu P. P. nr. 8 S. M.
cu sediul în Sighetu M., str. Al. I., nr. 25, jud. M., Ș. G. Desești
cu sediul în D., nr. 330, jud. M., C. Local V. Izei
și Primarul comunei V. I.
ambii cu sediul în V. I., str. P., nr. 161, jud. M., C. Local S. M.
și Primarul municipiului S. M.
ambii cu sediul în S. M., str. B. Vodă, nr. 14, jud. M., C. Local D.
și Primarul comunei Desești
am- bii cu sediul în D., jud. M. și, în consecință:
OBLIGĂ
pârâtele unități școlare Ș. G. V. I.
, L. T.
"Marmația"; S. M.
, L. T. F. S. Marmației
, G. cu P.
P. nr. 8 S. M.
și Ș. G. Desești
să plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: Ananie M., Arba C., Arba D., Butean M., Filimon Daniela, Forvald-Fenici G., Holici Angelica, Hotea Gheorghe, Hotea I., Hotea M., Hotico M., Makkay Ș., Marinca R. Călin, Michnea Andrea, Michnea M., M. V., M. D., Osan Diana, Petcaș Anuța, Pisuc Teodora, P. escu I., Serdenciuc A., Sofineți Ana, Teleptean Anetta, prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în
luna anterioară plecării în concediu, aferentă anului școlar 2009-2010, actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
OBLIGĂ
pârâții C. Local V. Izei
și Primarul comunei V. I.
, C. Local S. M.
, Primarul municipiului S. Marmației
, C. Local D.
și Primarul comunei Desești
să aloce fondurile necesare plății drepturilor stabilite conform prezentei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Maramureș. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE
ASISTENȚI JUDICIARI
GREFIER
C. V.
O. S.
D. M. L.
M.
R.
Red./Tehn. C.V. 14 ex./_
com. 12 ex./_